Regimul juridic al nulităţii relative
| Comentarii |
|
regimul juridic al nulităţii, clasificarea nulităţilor în absolute şi relative prezintă importanţă sub aspectul regimului juridic, diferit, pe care îl are fiecare dintre aceste două feluri de nulităţi.
Prin regim juridic al nulităţii înţelegem regulile cărora le este supusă nulitatea absolută sau, după caz, nulitatea relativă.
Aceste reguli se referă, în esenţă, la trei aspecte:
- cine poate invoca nulitatea;
- cât timp poate fi invocată nulitatea;
- dacă nulitatea poate să fie acoperită ori nu prin confirmare.
Regimul juridic al nulităţii relative
Enumerarea regulilor care guvernează regimul juridic al nulităţii relative
în cazul nulităţii relative, regimul juridic al acesteia se concretizează în următoarele reguli:
- nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de persoana ocrotită prin norma juridică încălcată în momentul încheierii actului juridic, deci de cel al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic;
- nulitatea relativă trebuie invocată, pe cale de acţiune, în termenul de prescripţie extinctivă, fiind deci prescriptibilă pe cale de acţiune, însă este imprescriptibilă pe cale de excepţie;
- nulitatea relativă poate fi confirmată, expres sau tacit, de partea interesată (sau de succesorii în drepturi ai acesteia).
Nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de persoana interesată
Art. 1248 alin. (2) noul cod civil dispune că „nulitatea relativă poate fi invocată numai de cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziţia legală încălcată”. Spre exemplu, s-a decis că, în cazul unui contract de vânzare încheiat sub imperiul dolului exercitat de cumpărătoare, soţul vânzătoarei nu poate cere anularea contractului în contradictoriu cu cumpărătoarea - I.C.C.J., s. civ. şi de propr. intelect., dec. nr. 4564/2005, www.scj.ro.
Această regulă se justifică prin aceea că nulitatea relativă este menită să ocrotească un interes individual (particular).
Trebuie însă subliniat că, deşi regula în discuţie este formulată restrictiv, totuşi, posibilitatea de a invoca nulitatea relativă a unui act juridic aparţine unui cerc mai larg de persoane. Astfel, nulitatea relativă poate fi invocată:
- de cel al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic (de exemplu, de victima violenţei, de titularul dreptului de preempţiune în măsura în care încălcarea acestui drept atrage nulitatea relativă etc.). De regulă, persoana interesată să invoce nulitatea relativă este una dintre părţile actului juridic. Sunt, însă, cazuri în care norma juridică nerespectată la încheierea actului juridic ocroteşte interesele unei terţe persoane, iar nu interesele uneia dintre părţile actului juridic, astfel încât nulitatea relativă nu va putea fi invocată de vreuna dintre părţile actului juridic, ci de către terţul respectiv. Interesul de a invoca nulitatea relativă a unui legat pentru vicierea consimţământului testatorului aparţine moştenitorilor legali, care, prin ipoteză, nu sunt părţi în actul juridic a cărui nulitate o invocă.
Subliniem că acţiunea în anularea actului juridic pentru încălcarea dispoziţiilor legale referitoare la capacitatea de exerciţiu poate fi invocată şi de minorul care a împlinit vârsta de 14 ani [art. 46 alin. (3) noul Cod Civil]. De asemenea, potrivit art. 44 alin. (2) noul Cod Civil, cel lipsit de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate invoca şi singur, în apărare, anulabilitatea actului pentru incapacitatea sa rezultată din minoritate ori din punerea sub interdicţie judecătorească;
- de reprezentantul legal al celui lipsit de capacitate de exerciţiu, care, de altfel este cel care încheie actul juridic pentru incapabil, aşa încât, cu atât mai mult, trebuie să aibă dreptul de a invoca nulitatea menită să îl ocrotească pe cel aflat sub protecţia sa;
- de ocrotitorului legal al minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă. Ocrotitorul legal sau reprezentantul legal poate să invoce anulabilitatea nu numai pentru încheierea actului juridic cu încălcarea regulilor referitoare la capacitatea de exerciţiu [art. 46 alin. (2) noul Cod Civil], ci pentru orice cauză de nulitate relativă. Această soluţie se fundamentează pe o interpretare extensivă şi teleologică a art. 2529 alin. (1) lit. c) noul Cod Civil; dacă prescripţia extinctivă curge de la data când reprezentantul legal sau ocrotitorul legal cunoaşte cauza de anulare, înseamnă, implicit, că acesta o poate şi invoca, fiindcă altfel nu s-ar mai atinge scopul legii de a asigura o protecţie reală celui cu capacitate de exerciţiu restrânsă, iar, pe de altă parte, cerinţa cunoaşterii de către reprezentantul legal sau ocrotitorul legal a cauzei de nulitate relativă ar fi în mare măsură inutilă dacă acesta nu ar putea solicita anularea;
- de succesorii părţii ocrotite prin norma juridică încălcată la încheierea actului juridic, cu excepţia acţiunilor intuitu personae-,
- de creditorii chirografari ai părţii ocrotite, pe calea acţiunii oblice, afară de cazul în care ar fi vorba de drepturi sau acţiuni strict personale (art. 1560-1561 noul Cod Civil);
- de procuror, în condiţiile prevăzute de art. 45 C.pronoul Cod Civil, precum şi atunci când actul juridic s-a încheiat fără autorizarea instanţei de tutelă, deşi o asemenea autorizare era necesară, potrivit legii [art. 46 alin. (3) noul Cod Civil].
în sfârşit, mai reţinem că, potrivit art. 1248 alin. (3) noul Cod Civil, nulitatea relativă nu poate fi invocată din oficiu de instanţa judecătorească. în schimb, dacă este cazul, notarul public trebuie să invoce motivul de nulitate relativă, dacă are cunoştinţă de existenţa acestuia, şi să refuze autentificarea actului, iar aceasta indiferent dacă părţile solicită încheierea actului juridic în forma ad validitatem cerută de lege sau autentificarea unui act juridic deja încheiat şi pentru care legea nu pretinde forma autentică. Art. 1258 noul Cod Civil prevede că, „în cazul anulării sau constatării nulităţii contractului încheiat în formă autentică pentru o cauză de nulitate a cărei existenţă rezultă din însuşi textul contractului, partea prejudiciată poate cere obligarea notarului public la repararea prejudiciilor suferite, în condiţiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie”.
Nulitatea relativă este prescriptibilă pe cale de acţiune şi imprescriptibilă pe cale de excepţie
Art. 1249 alin. (2) teza I noul Cod Civil prevede că „nulitatea relativă poate fi invocată pe cale de acţiune numai în termenul de prescripţie stabilit de lege”.
Acelaşi alineat, curmând o controversă doctrinară, consacră, în teza a ll-a, imprescriptibilitatea nulităţii relative invocate pe cale de excepţie, dispunând că „partea căreia i se cere executarea contractului poate opune oricând nulitatea relativă a contractului, chiar şi după împlinirea termenului de prescripţie a dreptului la acţiunea în anulare”. Prin derogare însă de la această din urmă regulă, invocarea nulităţii relative pentru leziune pe cale de excepţie este, potrivit art. 1123 alin. (2) noul Cod Civil, supusă prescripţiei extinctive în aceleaşi condiţii ca şi invocarea nulităţii relative pe cale de acţiune.
Nulitatea relativă poate fi acoperită prin confirmare expresă ori tacită
Art. 1248 alin. (4) noul Cod Civil dispune că actul juridic anulabil este susceptibil de confirmare.
Având menirea de a ocroti anumite interese individuale (particulare), este firesc ca persoana interesată să poată renunţa în mod valabil la dreptul de a invoca nulitatea relativă, dacă apreciază că acest fapt este conform intereselor sale. Renunţarea la un asemenea drept are ca efect acoperirea nulităţii relative (deci consolidarea actului juridic anulabil) şi se realizează prin confirmare.
Aşadar, confirmarea este acel act juridic unilateral prin care se renunţă la dreptul de a invoca nulitatea relativă.
Confirmarea poate să fie expresă sau tacită.
Pentru a fi valabil, actul de confirmare expresă trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
- să provină de la cel îndreptăţit să invoce nulitatea relativă şi să fie făcut în deplină cunoştinţă de cauză, adică numai cunoscând cauza de nulitate şi, în caz de violenţă, numai după încetarea acesteia [art. 1263 alin. (2) noul Cod Civil];
- viciul care afecta actul juridic anulabil (cauza de nulitate relativă) să fi încetat în momentul confirmării (în caz contrar, însuşi actul de confirmare este anulabil) şi să fie întrunite, la momentul confirmării, toate celelalte condiţii de validitate [art. 1263 alin. (1) noul Cod Civil]. Este aproape inutil să precizăm că nu se poate renunţa la dreptul de a invoca nulitatea relativă prin chiar actul juridic anulabil. Prin ipoteză, confirmarea poate să intervină numai ulterior încheierii actului juridic afectat de o cauză de nulitate relativă, neputând îmbrăca forma unei clauze inserate în acesta;
- să cuprindă obiectul, cauza şi natura obligaţiei şi să facă menţiune despre motivul acţiunii în anulare, precum şi despre intenţia de a repara viciul pe care se întemeiază acea acţiune (art. 1264 noul Cod Civil).
Confirmarea tacită rezultă din fapte care nu lasă nicio îndoială asupra intenţiei de acoperire a nulităţii relative. Astfel, executarea voluntară a unui act juridic lovit de nulitate relativă reprezintă o confirmare tacită (este, însă, necesar ca persoana respectivă să fi cunoscut cauza de nulitate relativă şi să fi executat actul în cunoştinţă de cauză). în acest sens, art. 1263 alin. (5) noul Cod Civil prevede că, „în lipsa confirmării exprese, este suficient ca obligaţia să fie executată în mod voluntar la data la care ea putea fi valabil confirmată de către partea interesată".
Mai reţinem că, potrivit art. 1263 alin. (6) noul Cod Civil, persoana care poate invoca nulitatea poate să fie pusă în întârziere printr-o notificare prin care partea interesată să îi solicite fie să confirme contractul anulabil, fie să exercite acţiunea în anulare, în termen de 6 luni de la notificare, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a cere anularea contractului.
Confirmarea, indiferent dacă este expresă ori tacită, are ca efect validarea actului juridic lovit de nulitate relativă, iar acest efect se produce retroactiv (ex tune), adică de la data când a fost încheiat actul juridic confirmat. Astfel, potrivit art. 1265 alin. (1) noul Cod Civil, „confirmarea îşi produce efectele din momentul încheierii contractului şi atrage renunţarea la mijloacele şi excepţiile ce puteau fi opuse, sub rezerva însă a drepturilor dobândite şi conservate de terţii de bună-credinţă”.
Dacă fiecare dintre părţi poate invoca nulitatea contractului sau mai multe părţi o pot invoca împotriva alteia, confirmarea făcută de una dintre acestea nu împiedică invocarea nulităţii de către celelalte părţi [art. 1265 alin. (2) noul Cod Civil].
Confirmarea unui contract anulabil pentru vicierea consimţământului prin doi sau violenţă nu implică, prin ea însăşi, renunţarea la dreptul de a cere daune-interese [art. 1263 alin. (3) noul Cod Civil].
Confirmarea nulităţii relative nu trebuie confundată cu ratificarea, aceasta din urmă fiind actul prin care o persoană devine parte în actul juridic încheiat în lipsa ori cu depăşirea împuternicirii necesare pentru a încheia actul respectiv.
De asemenea, confirmarea nu se confundă nici cu refacerea actului, deoarece în cazul acesteia ia naştere un nou act juridic, care îşi produce efectele din acel moment, pe când confirmarea operează retroactiv.
în sfârşit, este necesar să se facă deosebire între confirmare şi actul recognitiv, prin acesta din urmă recunoscându-se un act juridic preexistent numai în privinţa existenţei lui, iar nu şi cu privire la validitatea lui, ceea ce înseamnă că persoana interesată nu renunţă la dreptul de a invoca, dacă este cazul, nulitatea relativă a actului juridic preexistent.
Comparaţie de regim juridic între nulitatea absolută şi nulitatea relativă
Este de reţinut că nu există deosebire de efecte între nulitatea absolută şi nulitatea relativă, în ambele cazuri actul juridic lovit de nulitate fiind lipsit de efectele în vederea cărora a fost încheiat şi care contravin unei dispoziţii legale referitoare la condiţiile sale de validitate.
Deosebirile de regim juridic între nulitatea absolută şi nulitatea relativă pot fi exprimate, sintetic, în felul următor:
- dacă nulitatea absolută poate fi invocată de oricine are interes, de procuror, de alte organe prevăzute de lege, precum şi de instanţă din oficiu, aceasta din urmă având chiar obligaţia să o invoce, nulitatea relativă poate fi invocată, în principiu, numai de cel al cărui interes a fost nesocotit la încheierea actului juridic;
- nulitatea absolută este imprescriptibilă, indiferent dacă se invocă pe cale de acţiune sau pe cale de excepţie, în schimb, nulitatea relativă este supusă prescripţiei extinctive dacă se invocă pe cale de acţiune şi imprescriptibilă dacă se invocă pe cale de excepţie;
- dacă nulitatea absolută, în principiu, nu poate fi acoperită prin confirmare, nulitatea relativă poate fi confirmată, expres sau tacit.
