Art. 227 Dizolvarea societăţilor
| Comentarii |
|
Dizolvarea societăţilor
Art. 227
(1) Societatea se dizolvă prin:
a) trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii;
b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia;
c) declararea nulităţii societăţii;
d) hotărârea adunării generale;
e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţi, care împiedică funcţionarea societăţii;
f) falimentul societăţii;
g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a), asociaţii trebuie să fie consultaţi de către consiliul de administraţie, respectiv de directorat, cu cel puţin 3 luni înainte de expirarea duratei societăţii, cu privire la eventuala prelungire a acesteia. În lipsă, la cererea oricăruia dintre asociaţi, tribunalul poate dispune, prin încheiere, efectuarea consultării conform art. 119 alin. (3).
(3) Dacă procedura prevăzută la alin. (2) nu este îndeplinită, la expirarea duratei menţionate în actul constitutiv orice persoană interesată sau Oficiul Naţional al Registrului Comerţului poate sesiza judecătorul-delegat pentru constatarea dizolvării societăţii.
(4) Lichidarea şi radierea societăţii se efectuează potrivit dispoziţiilor art. 237 alin. (6)-(10).
Legea 31 1990 a societăţilor comerciale actualizată prin:OUG 52/2008 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale şi pentru completarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului din 21 aprilie 2008, Monitorul Oficial 333/2008;
Legea 441/2006 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, şi a Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată din 27 noiembrie 2006, Monitorul Oficial 955/2006;
| ← Art. 226 Reducerea sau majorarea capitalului social | Art. 228 Dizolvarea societăţilor → |
|---|
Această rigoare se justifică, cu atât mai
Citește mai mult
mult, în situaţia dispariţiei subiectului de drept care este societatea comercială; acoperirea obligaţiilor societăţii comerciale, disoluţia patrimoniului acesteia, distribuţia între asociaţi a rezultatelor lichidării şi încetarea personalităţii juridice, moment care constituie punctul final al existenţei societăţii comerciale, nu se pot produce haotic, la voia întâmplării, întrucât ele reprezintă operaţiuni juridice care interesează nu numai pe asociaţi, ci şi pe terţi, în calitate de creditori ai societăţii.Legiuitorul a reglementat acest proces de încetare a existenţei societăţii comerciale în două faze distincte ale unui proces complex: dizolvarea şi lichidarea societăţii. Dacă dizolvarea, faza incipientă a încetării existenţei societăţii, îngăduie un câmp mai larg de manifestare a voinţei sociale, cel puţin cu privire la momentul şi cauzele declanşării ei, lichidarea este etapa în care natura legală, instituţională a societăţii este pregnantă şi în care voinţa legiuitorului o domină pe cea a asociaţilor, obligaţi să se plieze cerinţelor legii.
Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale reglementează extensiv dizolvarea şi lichidarea societăţii comerciale; peste 30 de articole sunt consacrate dizolvării şi lichidării, ceea ce subliniază, şi sub aspect cantitativ, atenţia pe care legiuitorul a acordat-o dizolvării şi lichidării societăţilor comerciale. Dizolvarea şi lichidarea societăţii comerciale reprezintă, aşadar, etape, faze procedurale ale încetării existenţei societăţii comerciale; aceasta procedură, declanşată din varii motive, este realizată, în primul rând, în interesul asociaţilor, dar nu ignoră nici interesele terţilor, ale căror creanţe vor fi realizate înaintea oricărei distribuţii către asociaţi a rezultatelor lichidării.
2. Societatea comercială este o fiinţă juridică, născută dintr-un contract, încheiat în condiţiile legii. Dacă pentru fiinţa juridică dizolvarea constituie o cauză de dispariţie, de încetare a existenţei, desăvârşită prin lichidare, pentru actul constitutiv al societăţii comerciale dizolvarea constituie, în drept, o reziliere totală a pactului societar, ale cărei efecte depline se produc doar pe data închiderii lichidării şi radierii societăţii din registrul comerţului.
Potrivit art. 233 alin. (4) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, societatea dizolvată îşi păstrează personalitatea juridică pentru operaţiunile lichidării, până la terminarea ei. înseamnă că rezilierea pactului societar, cu efecte depline, nu se produce decât la acest moment, fiind astfel afectată de un termen suspensiv incert. Există şi o situaţie în care dizolvarea poate avea semnificaţia unei rezilieri afectate de o condiţie suspensivă - atunci când, producându-se pe cale convenţională, asociaţii vor putea reveni asupra dizolvării, atât timp cât nu s-au făcut repartiţii din activ [art. 232 alin. (1) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale). în această situaţie, termenul suspensiv al lichidării se transformă în condiţia suspensivă a lichidării, întrucât asociaţii pot decide oricând să renunţe la dizolvare.
II. Cauzele generale de dizolvare
3. Dizolvarea, reprezintă etapa incipientă a încetării existenţei societăţii comerciale, conturând premisele realizării procesului de lichidare a patrimoniului societăţii. Pentru aceste motive, dizolvarea societăţii este declanşată de acele motive sau cauze care sunt reglementate de lege sau stabilite de asociaţi drept punct final al existenţei societăţii.
Aceste cauze pot fi împărţite în două categorii: cauze generale, care sunt aplicabile tuturor formelor juridice ale societăţii comerciale şi cauze speciale, care vizează doar anumite forme de societate.
4. Articolul 227 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale reglementează acele cauze care, prin generalitatea lor, sunt aplicabile tuturor formelor de societate. Ele inventariază situaţii în care societatea trebuie să se dizolve, situaţii în care asociaţii au şi alte opţiuni sau situaţii în care dizolvarea este expresia voinţei exclusive a asociaţilor:
a) trecerea timpului stabilit pentru durata societăţii. Această cauză, deşi comună tuturor formelor de societate, vizează numai acele societăţi constituite pentru o durată limitată de timp. Determinarea duratei societăţii constituie una dintre menţiunile obligatorii pe care actul constitutiv trebuie să le cuprindă, potrivit prevederilor art. 7 şi art. 8 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Asociaţii sunt liberi însă să decidă că societatea se constituie pentru o perioadă de timp nelimitată.
Dacă, în actul constitutiv, durata societăţii este limitată în timp şi dacă asociaţii nu au decis prelungirea duratei societăţii, atunci trecerea timpului stabilit conduce la dizolvarea de plin drept a societăţii, fără alte formalităţi. Asociaţii vor trebui însă să fie consultaţi, cu cel puţin trei luni înainte de expirarea duratei, cu privire la eventuala prelungire a acesteia.
b) imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societăţii sau realizarea acestuia. Această cauză de dizolvare îmbracă, în fapt, două raţiuni distincte de dizolvare a societăţii. Prima vizează imposibilitatea realizării obiectului societăţii, imposibilitate survenită fie din cauze obiective (cauze tehnice, economice, conjunctura le), fie din cauze subiective (lipsa finanţării, neînţelegeri între asociaţi sau motive de altă natură); imposibilitatea realizării obiectului de activitate trebuie constatată de adunarea generală prin hotărâre adoptată în condiţiile legale şi statutare de cvorum şi voturi.
Cea de-a doua cauză de dizolvare este aplicabilă numai societăţilor comerciale ce şi-au stabilit un obiect strict determinat, a cărui realizare reprezintă ţelul final al societăţii. Şi aici dizolvarea va fi hotărâtă de adunarea generală, care are deschisă şi alternativa modificării obiectului de activitate şi a continuării societăţii.
c) declararea nulităţii societăţii. Potrivit prevederilor art. 56 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, nulitatea societăţii înmatriculate în registrul comerţului poate fi declarată de tribunal atunci când nu s-au respectat anumite condiţii de valabilă constituire a acesteia (lipsa actului constitutiv, lipsa formei autentice, un obiect de activitate ilicit sau contrar ordinii publice, lipsa încheierii judecătorului-delegat pentru autorizarea înmatriculării, lipsa autorizării legale prealabile, absenţa din actul constitutiv a unor menţiuni obligatorii prevăzute de art. 7 şi art. 8 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, încălcarea dispoziţiilor legale privind capitalul social minim, subscris şi vărsat, nerespectarea numărului minim de asociaţi prevăzut de lege). Societatea declarată nulă încetează fără efect retroactiv şi intră în lichidare la data când hotărârea de declarare a nulităţii a devenit irevocabilă.
d) hotărârea adunării generale. Această cauză de dizolvare constituie o expresie a naturii contractuale a societăţii, natură ce permite asociaţilor să decidă ei înşişi, independent de orice alte raţiuni exterioare, momentul în care asocierea lor ia sfârşit. Nu este, în sens propriu, o cauză de dizolvare - pentru că hotărârea adunării generale este necesară şi pentru dizolvarea pe motive de imposibilitate de realizare a obiectului de activitate sau pentru realizarea acestui obiect - dar exprimă acceptul legiuitorului că, în fond, existenţa unei asemenea hotărâri este un suficient temei pentru încetarea existenţei unei fiinţe juridice care s-a născut tot din voinţa asociaţilor (mutuum consensus, mutuum disensus).
O asemenea hotărâre trebuie adoptată de adunarea generală, cu cvorumul şi voturile prevăzute de lege sau de actul constitutiv pentru modificarea acestuia.
e) hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînţelegerile grave dintre asociaţicare împiedică funcţionarea societăţii. Atunci când nu au survenit cauze legale de dizolvare sau atunci când există divergenţe între asociaţi cu privire la îndeplinirea sau nu a condiţiilor dizolvării şi, în consecinţă, adunarea generală nu poate lua o decizie valabilă privind dizolvarea, oricare dintre asociaţi va putea încredinţa această decizie tribunalului, sesizându-l cu o cerere în dizolvare şi indicând motivele pe care se fundamentează această cerere. Sfera motivelor temeinice nu este limitată numai la motivul menţionat de legiuitor, cu titlu exemplificativ, ea putând cuprinde, de exemplu, ineficienţa activităţii societăţii, pierderea unei părţi din capital, suspendarea activităţii pentru o perioadă îndelungată de timp, refuzul celorlalţi asociaţi de a participa la viaţa socială etc. Pentru identitate de raţiune, dizolvarea se va produce pe data la care hotărârea tribunalului a rămas irevocabilă.
Potrivit practicii judiciare, nu există motive temeinice de dizolvare atunci când unul dintre asociaţi s-a opus dorinţei celuilalt asociat de a dizolva societatea şi şi-a manifestat voinţa de a continua activitatea acesteia în calitate de asociat unic, preluând şi administrarea acesteia.
f) falimentul societăţii. Declanşarea stării de incapacitate de plată a societăţii comerciale, dacă nu este remediată în condiţiile procedurii reorganizării judiciare, conduce la administrarea procedurii falimentului, respectiv la lichidarea patrimoniului societăţii în interesul creditorilor. în aceste condiţii, art. 107 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei arată că prin hotărârea prin care se decide intrarea în faliment, judecătorul-sindic va pronunţa dizolvarea societăţii debitoare.
g) alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societăţii. în virtutea principiului libertăţii contractuale, asociaţii pot determina prin actul constitutiv o serie de situaţii care pot constitui cauze de dizolvare a societăţii.
5. Pe lângă aceste situaţii de dizolvare convenţională, Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale mai prevede şi alte cauze de dizolvare decât cele enumerate la art. 227, unele având o natură specială [fiind aplicabile doar unor forme de societate comercială - art. 228, art. 229 şi art. 230 sau art. 10 alin. (2) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale], iar altele sancţionând starea de dezagregare structurală şi funcţională a societăţii (lipsa organelor statutare, nedepunerea situaţiilor financiare, încetarea - de fado - a activităţii, expirarea sediului sau dispariţia asociaţilor şi altele asemănătoare - art. 237 Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale). în plus, dizolvarea mai poate surveni şi ca o consecinţă colaterală a producerii unor modificări structurale - cum ar fi fuziunea sau divizarea societăţii comerciale.
Prin fuziune, una sau mai multe societăţi sunt dizolvate fără a intra în lichidare şi transferă totalitatea patrimoniului lor unei alte societăţi, existente sau astfel constituite, în schimbul repartizării de acţiuni către asociaţii societăţii dizolvate.
Prin divizare o societate, după ce este dizolvată fără a intra în lichidare, transferă mai multor societăţi, existente sau care iau astfel fiinţă, totalitatea patrimoniului său, în schimbul repartizării de acţiuni la societăţile beneficiare către acţionarii societăţii divizate.
6. Din examinarea cauzelor de dizolvare menţionate mai sus rezultă că societatea comercial poate fi dizolvată de drept, prin voinţa asociaţilor sau prin hotărâre judecătorească.
Dizolvarea de drept este prevăzută în situaţia expirării perioadei de timp stabilită pentru durata societăţii. Atunci când acest termen s-a împlinit fără ca asociaţii să fi decis şi să fi înscris în registrul comerţului prelungirea duratei societăţii, dizolvarea intervine de plin drept, prin efectul legii, fără a mai fi necesare alte formalităţi [art. 232 alin. (1) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale].
Dizolvarea convenţională este cea care se produce prin hotărârea asociaţilor. în interesul continuării existenţei societăţii, legea acordă asociaţilor un termen de graţie, care se întinde între data dizolvării şi data când se va fi făcut prima repartiţie din activ, termen în care aceştia vor putea să revină asupra hotărârii de dizolvare.
în fine, societatea mai poate fi dizolvată pe calea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, în condiţiile reglementate de art. 227 alin. (1) lit. e) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale şi ale art. 237 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale.
III. Consultarea asociaţilor
7. Aşa cum am menţionat mai sus (pct. 4 lit. a), în cazul trecerii timpului stabilit pentru durata societăţii, legea reglementează obligaţia consiliului de administraţie sau a directoratului, după caz, de a consulta asociaţii cu privire la posibila prelungire a duratei societăţii. Această obligaţie legală de consultare a asociaţilor reprezintă o măsură de prevedere pe care legea o reglementează pentru a evita ca societatea să fie dizolvată de plin drept, prin trecerea timpului stabilit pentru durata ei, din neglijenţă sau fără ca toţi asociaţii să fie atenţionaţi asupra expirării duratei societăţii. Iniţiativa consultării trebuie să aparţină administratorilor sau, după caz, membrilor directoratului, care trebuie să organizeze această consultare prin convocarea unei adunări a asociaţilor, care să aibă această problemă la ordinea de zi. Adunarea astfel convocată va decide, cu cvorumul şi majoritatea (sau unanimitatea) cerute pentru modificarea actului constitutiv, asupra prelungirii duratei societăţii.
Practica judiciară a considerat, întemeiat, că nu are relevanţă faptul că hotărârea nu a fost menţionată în registrul comerţului, înscrierea menţiunilor fiind efectuate doar pentru a fi opozabile terţilor. Intenţia legiuitorului a fost în sensul ca voinţa societară să
fie exprimată înainte de expirarea termenului pentru care a fost constituită societatea, iar nu înscrierea menţiunii în acest sens, fiind posibilă, de altfel, înscrierea ulterioară a unei asemenea menţiuni după expirarea duratei de funcţionare a societăţii, câtă vreme hotărârea a fost adoptată anterior acestui moment. în schimb, încheierea ulterioară a unui act adiţional de prelungire a duratei societăţii pe timp nedeterminat nu produce consecinţe juridice, acesta referindu-se la o societate care nu mai există ca persoană juridică.61
Dacă, din anumite motive, administratorii sau, după caz, membrii directoratului, nu au organizat sau refuză să organizeze consultarea, oricare dintre asociaţi se poate adresa tribunalului competent teritorial pentru ca acesta să dispună efectuarea consultării. Desigur că cererea asociaţilor trebuie să intervină în timp util pentru efectuarea consultării, întrucât neorganizarea consultării nu constituie un impediment în calea dizolvării societăţii, cu efect imediat, faţă de asociaţi şi faţă de terţi, de la data împlinirii termenului fixat pentru durata societăţii.
într-o asemenea situaţie, conform prevederilor art. 119 alin. (3) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, aplicabile prin trimitere, tribunalul, cu citarea consiliului de administraţie, respectiv a directoratului, va putea autoriza, prin încheiere, convocarea adunării generale de către asociaţii sau acţionarii care au formulat cererea de autorizare a consultării. Prin aceeaşi încheiere instanţa aprobă ordinea de zi, data ţinerii adunării generale şi, dintre asociaţi sau acţionari, persoana care o va prezida. Costurile convocării adunării generale, precum şi cheltuielile de judecată, sunt suportate de societate.
8. în literatura juridică s-a susţinut şi opinia potrivit căreia procedura consultării s-ar aplica numai societăţilor pe acţiuni, întrucât Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale arată că tribunalul poate dispune efectuarea consultării în condiţiile art. 119 alin. (3) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, articol care priveşte convocarea adunării generale a acţionarilor (C. Cucu, M. V. Gavriş, C. Bădoiu, C. Haraga, op. cit., p.533). Nu împărtăşim această opinie, fiind evident, din perspectiva noastră, că trimiterea la art. 119 alin. (3) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale are în vedere doar conţinutul încheierii tribunalului (autorizarea consultării, aprobarea ordinii de zi, stabilirea datei ţinerii adunării generale, indicarea persoanei care, dintre asociaţi, va prezida adunarea).
9. Dacă această procedură de consultare nu este îndeplinită nici la iniţiativa consiliului de administraţie ori a directoratului şi nici la iniţiativa asociaţilor, atunci orice persoană interesată sau Oficiul Naţional al Registrului Comerţului se va putea adresa judecătorului-delegat pentru a constata dizolvarea. Asemenea persoane interesate pot fi creditorii societăţii sau creditorii personali ai asociaţilor, care justifică un interes personal, actual şi direct; în ceea ce priveşte Oficiul Naţional al Registrului Comerţului este evident că acesta justifică un interes public, acela al asanării evidenţei comercianţilor.
Această cerere va putea fi introdusă chiar şi de către asociaţii societăţii care nu au avut interesul prelungirii duratei societăţii, astfel încât nu au avut nici motive pentru a cere instanţei să organizeze consultarea prevăzută de alin. (2) al acestui articol.
o asemenea cerere ar fi trebuit să poată fi adresată judecătorului-delegat chiar şi atunci când consultarea prevăzută de alin. (2) al acestui articol a fost organizată, dar ea nu s-a soldat cu prelungirea duratei societăţii. Nu există nici o raţiune pentru care, la expirarea duratei menţionate în actul constitutiv, procedura constatării dizolvării de drept să fie accesibilă numai în cazul nerealizării consultării asociaţilor cu privire la prelungirea duratei societăţii, şi să nu poată fi aplicată şi atunci când consultarea asociaţilor nu a avut ca rezultat prelungirea acestei durate.
10. Formalitatea constatării dizolvării de drept, prin hotărâre a judecătorului-delegat, rămasă irevocabilă, marchează debutul procedurii de lichidare şi radiere a societăţii comerciale din registrul comerţului. în acest scop, asociaţii trebuie să numească un lichidator; în lipsa unei asemenea decizii, care trebuie să survină în cel mult 3 luni de la data rămânerii irevocabile a hotărârii de constatare a dizolvării de drept, judecătorul-delegat, la cererea oricărei persoane interesate, va numi un lichidator, în condiţiile asigurării unei publicităţi corespunzătoare a începerii lichidării.
Dacă asociaţii nu au numit un lichidator şi nici judecătorul-delegat nu a fost sesizat cu nici o cerere de numire a lichidatorului în termenul legal, persoana juridică se radiază din oficiu din registrul comerţului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunţată la cererea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, încheiere care se dă publicităţii în condiţiile art. 237 alin. (9) Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerţului, în condiţiile de mai sus, revin asociaţilor societăţii dizolvate, legea prezumând că nici un creditor al societăţii (care ca persoană interesată ar fi putut cere numirea unui lichidator) nu este interesat să îşi realizeze creanţele asupra acestora.