Art. 1046 Noul cod civil Înregistrarea testamentului autentic Formele testamentului Testamentul
Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Testamentul
SECŢIUNEA a 2-a
Formele testamentului
Testamentul
SECŢIUNEA a 2-a
Formele testamentului
Art. 1046
Înregistrarea testamentului autentic
În scop de informare a persoanelor care justifică existenţa unui interes legitim, notarul care autentifică testamentul are obligaţia să îl înscrie, de îndată, în Registrul naţional notarial ţinut în format electronic, potrivit legii. Informaţii cu privire la existenţa unui testament se pot da numai după decesul testatorului.
← Art. 1045 Noul cod civil Autentificarea în situaţii... | Art. 1047 Noul cod civil Testamentele privilegiate Formele... → |
---|
2. Scopul înregistrării îl constituie informarea persoanelor care justifică existenţa unui interes legitim cu privire la bunurile obiect al testamentului, evitându-se situaţiile în care bunurile succesorale ar fi împărţite după regulile moştenirii legale, deşi defunctul a dispus de acestea prin testament, care însă nu
Citește mai mult
a fost descoperit la momentul deschiderii succesiunii, astfel că acesta nu a putut fi valorificat.3. Despre existenţa unui testament se pot furniza informaţii numai după decesul testatorului. Aceasta întrucât testamentul produce efecte de la data decesului testatorului. Până atunci, notarul public este obligat, în temeiul art. 37 din Legea nr. 36/1995, republicată, să păstreze secretul profesional, neputând divulga vreo informaţie cu privire la existenţa vreunui testament despre care a luat cunoştinţă în virtutea atribuţiilor sale de serviciu.
Ideea nu este însă nouă. Prin art 110 al Decretului-lege nr. 358/1944 se înfiinţa la secţia notariat a Tribunalului Ilfov cazierul testamentelor autentice şi mistice. Toţi judecătorii şi notarii publici care investeau cu formulă autentică testamente sau revocări de testamente erau obligaţi să comunice în termen de zece zile numele, prenumele şi domiciliul testatorului sau declarantului, caracterul autentic sau mistic al testamentului, precum şi data
Citește mai mult
şi numărul sub care au fost autentificate sau înregistrate. Un opis general şi unul alfabetic trebuiau înfiinţate şi ţinute de fiecare instanţă competentă prin grija prim-grefierului, pentru a înregistra zilnic astfel de înscrisuri. Opisele aveau prin lege caracter confidenţial în privinţa testamentelor mistice, până la decesul testatorului (art. 111). Această prevedere legală a fost considerată inutilă, „conţinutul testamentului mistic fiind - prin însăşi natura lui - necunoscut, iar faptul înregistrării unui asemenea testament neavând în el însuşi nimic confidenţial, din moment ce el se petrece în pretoriul instanţei în condiţii asemănătoare cu acelea ale autentificării testamentelor autentice, cari sunt acte publice". Cele două texte au dispărut consecutiv abrogării Decretului-lege nr. 358/1944 prin art. 17 al Decr. nr. 377/1960.Evidenţa informatizată a testamentelor autentice funcţionează încă din 2007, când la nivelul UNNPR s-a înfiinţat Registrul naţional de evidenţă a testamentelor autentice. în acesta sunt înregistrate atât testamentele cât şi revocarea acestora, suportul logistic fiind încredinţat SC Infonot Systems SRL. Orice notar care a instrumentat un testament autentic sau a autentificat o revocare are obligaţia de a furniza informaţia în aceeaşi zi la Registru, unde informaţia poate fi consultată de către persoanele interesate apelând la un notar şi numai după deschiderea succesiunii (art. 1046 noul Cod Civil teza a Ii-a şi art. 37 Legea nr. 36/1995). Prin art. I pct. 111 din Legea nr. 77/2012, Registrul naţional de evidenţă a testamentelor autentice a fost redenumit: se va numi Registrul naţional notarial de evidenţă a liberalităţilor (RNNEL) şi în el se vor înregistra toate actele de donaţie, dispoziţiile testamentare, revocarea lor, precum şi retractarea revocării acestora (noul art. 100^2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 36/1995).