Art. 6 Noul cod civil Aplicarea în timp a legii civile Aplicarea legii civile

CAPITOLUL II
Aplicarea legii civile

Art. 6

Aplicarea în timp a legii civile

(1) Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă.

(2) Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.

(3) Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispoziţiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispoziţiilor legii noi.

(4) Prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

(5) Dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.

(6) Dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a legii noi.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Art. 6 Noul cod civil Aplicarea în timp a legii civile  Aplicarea legii civile

Comentarii despre Art. 6 Noul cod civil Aplicarea în timp a legii civile Aplicarea legii civile

     

# parvu irina 14-Iunie-2012
Art. 6 alin. (1) teza I C.civ. prevede că legea civilă se aplică în intervalul de timp cât este în vigoare.
în caz de succesiune a legilor civile, se pot ivi o serie de probleme privind aplicarea în timp, iar acestea trebuie rezolvate ţinându-se cont de două principii, care se presupun şi se completează reciproc, anume:
- principiul neretroactivităţii legii civile noi;
- principiul aplicării imediate a legii civile noi, acesta din urmă cunoscând însă excepţia ultraactivităţii (supravieţuirii) legii vechi.
Răspunde
 
# parvu irina 14-Iunie-2012
Principiul neretroactivităţii legii civile

Prin principiul neretroactivităţii legii civile se înţelege regula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situaţiilor care se ivesc în practică după intrarea ei în vigoare, iar nu şi situaţiilor anterioare.
Este firesc şi logic ca „trecutul să scape aplicării legii civile noi", deoarece aceasta, fiind prin esenţă un ordin, nu poate impune ca un fapt să aibă loc în conformitate cu dispoziţiile ei decât după ce a intrat în vigoare. De altfel, subiectul de drept care ar încerca să ţină seama de o eventuală lege viitoare, prin anticiparea conţinutului acesteia, ar nesocoti legea aplicabilă în prezent şi s-ar expune sancţiunilor ei. Mai mult, vocaţia legii noi de a infirma situaţiile juridice anterioare ar crea nesiguranţă în circuitul civil şi ar insufla neîncredere în lege, întrucât ar dispărea orice putinţă de previzibilitate şi de stabilitate.

Trebuie subliniat că principiul neretroactivităţii legii civile, care era consacrat de art. 1 C.civ. din 1864 şi care a fost preluat şi de art. 6 alin. (1) teza a ll-a C.civ. din 2009, a devenit un principiu constituţional încă din anul 1991, art. 15 alin. (2) din Constituţie stabilind că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile".

Deci, ar fi neconstituţională prevederea dintr-o eventuală lege civilă (ordinară sau organică) sau dintr-un alt act normativ ce ar dispune că acea lege sau acel act normativ s-ar aplica retroactiv. Ar putea avea caracter retroactiv numai un act normativ de o forţă juridică egală Constituţiei, deci numai printr-o lege constituţională legiuitorul ar putea stabili că dispoziţiile acesteia se aplică retroactiv.

De reţinut că, atunci când se vorbeşte despre principiul neretroactivităţii legii civile, se are în vedere sensul larg al noţiunii de lege, deci toate categoriile de acte normative.

Rezolvarea problemei legii aplicabile unei situaţii juridice concrete ar putea parea simplă, în sensul că orice lege nouă reglementează numai situaţiile juridice ivite după intrarea ei în vigoare, iar legea veche se aplică situaţiilor juridice ivite înainte de abrogarea ei. Această regulă este exprimată prin adagiul tempus regit actum.

Simplitatea există numai în cazul situaţiilor juridice care se constituie, se modifică, se sting şi îşi produc toate efectele sub imperiul aceleiaşi legi. în practică însă, lucrurile sunt mai complicate, deoarece pot exista numeroase situaţii juridice care produc efecte succesive şi îndepărtate, fiind deci posibil ca o situaţie juridică să producă unele efecte ori să se epuizeze sub imperiul unei noi legi, care a abrogat legea ce era în vigoare în momentul naşterii acelei situaţii juridice, punându-se astfel problema de a determina care este legea ce se va aplica situaţiei juridice respective.

De aceea, trebuie stabilit un criteriu abstract al (ne)retroactivităţii, criteriu care prezintă importanţă nu numai pentru a vedea dacă dispoziţiile înscrise într-un act normativ contravin ori nu principiului consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, ci şi pentru a se asi¬gura respectarea principiului constituţional în discuţie atunci când organul de jurisdicţie urmează să rezolve o situaţie juridică ce a fost guvernată de legi succesive.
Răspunde
 
# parvu irina 14-Iunie-2012
Aplicarea imediată a legii civile noi şi ultraactivitatea legii vechi


Prin principiul aplicării imediate a legii civile noi se înţelege regula de drept conform căreia, de îndată ce a fost adoptată, legea civilă nouă se aplică tuturor situaţiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii civile vechi.

Acest principiu este reglementat legal de alin. 5 al prezentului articol, conform căruia, „dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare", precum şi de alin. 6 care prevede că „dispoziţiile legii noi sunt de asemenea aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acesteia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intra-rea în vigoare a legii noi".

Principiul nu a fost consacrat expres de legislaţia romaneasca anterioara intrării în vigoare a Codului civil din 2009, dar existenţa lui era unanim admisă. Recunoaşterea acestui principiu se întemeia pe două raţiuni:

- 1. este consecinţa firească a principiului neretroactivităţii, în sensul că, dacă legea nouă nu are putere retroactivă, pentru viitor ea trebuie aplicată de îndată,
- 2. regula de interpretare conform căreia legea trebuie interpretată în sensul în care să se aplice, iar nu în sensul neaplicării, a impus această soluţie. în literatura de specialitate, pentru justificarea principiului aplicării imediate a legii noi se foloseau următoarele argumente: legea nouă trebuie prezumată că reprezintă un progres tehnic juridic faţă de legea veche, astfel încât trebuie să se aplice, de la intrarea ei în vigoare, şi situaţiilor juridice care sunt în curs de constituire, modificare sau stingere ori ale căror efecte sunt în curs de a se produce, sub rezerva neretroactivităţii; în anumite cazuri, neaplicarea imediată a legii noi ar putea avea drept consecinţă fie împiedicarea acesteia de a se mai aplica vreodată, fie aplicarea ei după un timp relativ îndelungat de la intrarea în vigoare; pentru a se asigura unitatea legislaţiei, nu este suficient să se suprime diversitatea legilor în spaţiu, ci mai trebuie ca legea nouă să se aplice tuturor situaţiilor juridice reglementate.

Insă, actuala reglementare a restrâns totuşi destul de mult sfera de aplicare a acestui principiu.

De la principiul aplicării imediate a legii civile noi există o excepţie, anume ultraactivitatea (supravieţuirea) legii civile vechi, care înseamnă aplicarea, la unele situaţii determinate, a legii civile vechi, deşi a intrat în vigoare o nouă lege civilă. Ultraactivitatea legii vechi este justificată mai ales de necesitatea ca anumite situaţii juridice pendente să rămână guvernate de legea sub imperiul căreia au început să se constituie, să se modifice ori să se stingă.

In doctrină s-a susţinut că ultraactivitatea legii vechi, fiind o excepţie, trebuie stipulată în mod expres în legea nouă, dar a existat şi opinia conform căreia aptitudinea legii vechi de a cârmui anumite situaţii juridice şi după ce a fost abrogată ar putea fi dedusă şi prin interpretare, chiar fără text expres în legea nouă, afară de cazul în care aceasta din urmă ar dispune în mod diferit. Unii autori sustin ca excepţia ultraactivităţii legii vechi îşi găseşte aplicare atat în cazul în care legea nouă prevede în mod expres aceasta, dar si în cazul normelor juridice supletive. Aceasta, deoarece părţile care întocmesc un act juridic lasă adesea pe seama normelor juridice supletive, în vigoare în acel moment, stabilirea unor condiţii şi efecte ale actului juridic respectiv, astfel încât abrogarea găseşte legea veche încorporată, prin voinţa părţilor, în actele juridice încheiate sub imperiul ei;
Deci, legea nouă, dacă s-ar aplica acestor acte juridice, ar nesocoti voinţa părţilor şi ar dărâma efectele pregătite de părţi, dar nerealizate încă. Tocmai de aceea, este firesc ca legea care a guvernat netul juridic respectiv să se aplice tuturor efectelor acestuia, chiar şi ofectelor ce se vor produce după abrogarea ei.

Problemele referitoare la ultraactivitatea (supravieţuirea) legii vechi sau, după caz, la aplicarea imediată a legii noi nu trebuie confundate cu problematicile ce privesc neretroactivitatea, chiar dacă, în frecvente situaţii, principiul neretroactivităţii şi cel al aplicării imediate a legii noi sau, după caz, ultraactivitatea legii vechi se completează reciproc. Uneori, aceeaşi prevedere legală, în funcţie de situaţia concretă, poate fi privită fie ca o aplicaţie a principiului neretroactivităţii legii, fie ca o aplicaţie a ultraactivităţii legii vechi. De ex. , alin. (2) al prezentului articol, conform căruia „actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor", constituie o aplicaţie a principiului neretroactivităţii pentru efectele juridice produse înainte de intra¬rea în vigoare a legii noi, dar şi o aplicaţie a ultraactivităţii legii vechi pentru efectele juridice care s-ar produce după intrarea în vigoare a legii noi.

Să presupunem că un raport juridic s-a constituit, şi-a produs în întregime efectele şi s-a stins sub imperiul unei singure legi, care însă nu mai este în vigoare la data când raportul juridic respectiv este dedus judecăţii, într-o asemenea ipoteză, instanţa va aplica legea care a guvernat acel raport juridic, nefiind însă vorba de ultraactivitatea legii vechi, deoarece este o situaţie juridică trecută, ci de aplicarea regulii tempus regit actum, deci de neretroactivitatea legii în vigoare la data judecăţii.

Deosebirea dintre neretroactivitate şi aplicarea imediată a legii noi este evidenţiată de următorul exemplu preluat din literatura de specialitate mai veche. Legea din 20 aprilie 1932, care a suprimat incapacitatea femeii măritate, reglementată de fostele art. 197-208 C.civ. din 1864, s-a aplicat de la data intrării ei în vigoare şi femeilor căsătorite înainte de această dată, în sensul că acele femei au devenit capabile din ziua publicării legii respective. Aceasta reprezenta consecinţa aplicării imediate a legii noi. însă, în baza principiului neretroactivităţii, actele juridice încheiate de o femeie măritată sub imperiul fostelor dispoziţii ale Codului civil din 1864 şi cu nesocotirea acestora au rămas lovite de nulitate relativă, nefiind validate de legea nouă.

Actuala reglementare a extins semnificativ sfera de aplicare a ultraactivităţii legii vechi. Avem în vedere nu numai art 6 alin. (2) C.civ. (ultraactivitatea priveşte desigur doar efectele viitoare, adică acele efecte care s-ar produce după intrarea în vigoare a legii noi) şi art. 6 alin. (4) C.civ., potrivit căruia „prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit", ci şi o serie de prevederi din Legea nr. 71 din 3 iunie 2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
Răspunde
 
# parvu irina 14-Iunie-2012
Criteriul neretroactivităţii. Facta praeterita, facta pendentia, facta futura

Pentru a stabili un criteriu abstract al neretroactivităţii, dintre diversele teorii existente, majoritatea autorilor romani o sustin pe aceea care deosebeste, pe de o parte, diferitele perioade în care timpul poate fi considerat (trecutul, prezentul şi viitorul), iar, pe de altă parte, elementele prin care o situaţie juridică poate fi legată de una dintre aceste perioade (fie constituirea, modificarea sau stingerea situaţiei juridice, fie efectele pe care aceasta le produce).

O lege ar fi retroactivă dacă ar reglementa fie fapte care, înainte de Intrarea ei în vigoare, au dat naştere sau, după caz, au modificat ori au stins o situaţie juridică, fie efecte pe care acea situaţie juridică le-a produs înainte de aceeaşi dată.

Prin urmare, ţinând cont de principiul neretroactivităţii, cât şi de posibilitatea legiuitorului de a opta între aplicarea imediată a legii noi şi ultraactivitatea legii vechi, trebuie deosebite trei categorii de situaţii juridice:
- facta praeterita, adică faptele constitutive, modificatoare sau extinctive de situaţii juridice, realizate în întregime înainte de intrarea în vigoare a legii noi, cât şi efectele produse de acea situaţie juridică înainte de acest moment. în privinţa acestora, poate fi aplicată numai legea veche, adică legea în vigoare la data producerii faptei respective ori efectelor ei, deoarece, dacă s-ar aplica o lege ulterioară ar însemna să i se atribuie efect retroactiv;
- facta pendentia, adică situaţiile juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării ei în vigoare. în privinţa acestora, se va aplica legea nouă (fără a putea fi considerată retroactivă), însă legiuitorul poate opta pentru supravieţuirea legii vechi. Dacă însă elementele ce alcătuiesc constituirea sau, după caz, modificarea ori stingerea au individualitate proprie, atunci pentru fiecare element se aplică legea în vigoare la momentul la care acesta s-a produs;
- facta futura, adică situaţiile juridice care se vor naşte, modifica sau stinge după intrarea în vigoare a legii noi, precum şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice trecute. In privinţa acestora, se va aplica legea nouă, afară de cazul în care legiuitorul optează pentru supravieţuirea legii vechi.
Răspunde
 
# sandu radu 26-Decembrie-2013
Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare NCC:

Art. 3. Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau. după caz. a săvârşirii ori producerii lor.

Art. 4. La data intrării în vigoare a Codului civil, actele juridice nule. anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate, prevăzute de Codul civil din 1864, precum şi de alte acte normative, rămân supuse dispoziţiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit Codului civil sau dispoziţiilor prezentei legi.

Art. 5. (1) Dispoziţiile Codului civil se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau. după caz. produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.

(2) Dispoziţiile Codului civil sunt aplicabile şi efectelor viitoare ale situaţiilor juridice născute anterior intrării în vigoare a acestuia, derivate din starea şi capacitatea persoanelor, din căsătorie, filiaţie, adopţie şi obligaţia legală de întreţinere, din raporturile de proprietate, inclusiv regimul general al bunurilor, şi din raporturile de vecinătate, dacă aceste situaţii juridice subzistă după intrarea în vigoare a Codului civil.
Răspunde
 
# sandu radu 26-Decembrie-2013
Reglementarea anterioară:

Art. 1 din vechiul Cod Civil (1864)
Legea dispune numai pentru viitor: ea n-are putere retroactivă.

Legislaţie conexă:

Art. 15 alin. (2) Constituția României:
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.
Răspunde
 
# MelaniaB 10-Ianuarie-2014
1. Legea civilă se aplică în intervalul de timp cuprins între data intrării în vigoare şi data ieşirii sale din vigoare.

2. Conform art. 78 din Constituţia României, legea, în sensul ei larg (adică norma juridică), intra în vigoare la 3 zile de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României sau la o dată ulterioară, prevăzută în textul ei. După intrarea în vigoare, operează prezumţia absolută că ea este cunoscută de toate persoanele cărora li se adresează şi care sunt obligate să o respecte. Norma juridică civilă iese din vigoare prin abrogare.

3. Datorită modificării continue a relaţiilor sociale, a împrejurărilor avute în vedere la elaborarea legilor, are loc o succesiune a legilor în timp: unele legi ies din vigoare şi sunt înlocuite cu altele noi. Se disting două cazuri: o situaţie juridică se naşte, se modifică, îşi produce toate efectele şi se stinge sub imperiul aceleiaşi legi; aceasta este regula şi nu implică analiza succesiunii legilor în timp; în cel de-al doilea caz, o situaţie juridică se naşte sub imperiul unei legi şi se află în curs de desfăşurare la intrarea în vigoare a unei legi noi (este o situaţie juridică în tranziţie). în acest caz, teoretic, ambele legi (atât legea veche, cât şi legea nouă) au vocaţia de a se aplica (C.T. Ungureanu, op. cit., p. 27-28). Deci, se naşte un conflict de legiin timp. Acest conflict se soluţionează de aşa-numitul drept tranzitoriu sau intertemporal (O. Ungureanu, op. cit., p. 39), care conţine reguli specifice, şi anume două principii de bază: principiul neretroactivităţii legii civile; principiul aplicării imediate a legii civile noi.

4. Articolul 6 NCC conţine cele două principii aplicabile în dreptul tranzitoriu. Primul impune neretroactivitatea legii civile noi, „în sensul că trecutul juridic (facta praeterita) scapă acţiunii acestei legi. Al doilea circumscrie aplicarea legii civile noi în accepţiunea că viitorul juridic, căruia au a-i corespunde situaţiile juridice pendinte - facta pendentia - şi efectele viitoare ale raporturilor juridice trecute - facta futura -, este guvernat numai de legea civilă nouă. Prin excepţie, cu privire la anumite situaţii juridice pendinte este admisă supravieţuirea (ultraactivitatea) legii civile vechi, care înseamnă o limitare vremelnică a abrogării ei (M. Eliescu, Conflictul legilor în timp, în Tratat de drept civil, voi. I, Ed. Academiei, Bucureşti, 1967, p. 90, 91; G. Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, ed. o 2-a, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2002, p. 18, 26, ambele lucrări citate de C. Bîrsan, M.M. Pivniceru, P. Perju, op. cit., voi. I, p. 3).

5. Principiul neretroactivităţii legii civile constă în aceea că legea civilă se aplică numai situaţiilor juridice care iau naştere după intrarea ei în vigoare; ea se aplică numai pentru viitor, nu se aplică trecutului. Aceasta, deoarece omul nu îşi poate dirija conduita după reguli care nu există. El se ghidează după legea în vigoare. Prin acest principiu se asigură securitatea circuitului civil (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român, voi. I, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2002, p. 42-44).

6. Principiul neretroactivităţii era consacrat în Codul civil din 1864 în art. 1. Aceeaşi prevedere este preluată şi în noul Cod civil în art. 6 alin. (1). Prin Constituţia din 1991, acest principiu a devenit unul constituţional; conform art. 15 alin. (2), „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile". Aceasta înseamnă că principiul neretroactivităţii se impune tuturor: părţilor, judecătorului (organului de jurisdicţie care aplică legea) şi însuşi legiuitorului. Părţile nu pot pretinde supunerea conduitei din raporturile lor trecute legii noi, pentru că în trecut nu aveau cunoştinţă de o asemenea reglementare; judecătorul (organul de jurisdicţie) nu poate aplica legea nouă în soluţionarea unor litigii ce privesc situaţii juridice încheiate sub imperiul legii vechi; legiuitorul nu poate adopta legi care să se aplice unor situaţii juridice trecute şi încheiate; în cazul în care legiuitorul ar elabora legi în cuprinsul cărora ar prevedea că ele retroactivează, acele prevederi ar urma să fie declarate neconstituţionale de către Curtea Constituţională (cu excepţia legilor penale şi contravenţionale mai favorabile) (C.T. Ungureanu, op. cit., p. 28-29).

7. O situaţie juridică în tranziţie, care este încă în desfăşurare, va fi supusă legii noi. Dar o situaţie juridică se poate afla în diferite faze ale desfăşurării ei, în momentul intrării în vigoare a unei noi legi. Soluţiile adoptate înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil au reprezentat o creaţie a doctrinei şi practicii judiciare, deoarece în legislaţie nu erau precizate regulile de soluţionare a conflictului de legi intertemporal. Noul Cod civil a valorificat doctrina şi practica judiciară existentă în materie şi a stabilit norme juridice tranzitorii. Astfel: a) dacă situaţia juridică s-a constituit (format), modificat sau încheiat (stins) şi, imediat după aceea, a intrat în vigoare o lege nouă, care schimbă condiţiile de constituire, modificare sau stingere, situaţia juridică nu este afectată; condiţiile se apreciază după legea în vigoare la data constituirii, modificării sau stingerii; aceeaşi soluţie oferă şi noul Cod civil (art. 6 alin. (2)]; b) dacă o situaţie juridică şi-a produs o parte dintre efecte până la intrarea în vigoare a legii noi, legea nouă nu le modifică sau desfiinţează (nu le afectează); legea nouă se aplică doar efectelor care urmează să se producă în viitor (C. Hamangiu, I. Rosetti-Bălânescu, Al. Băicoianu, op. cit., voi. I, p. 44-48); c) dacă situaţia juridică priveşte un act juridic lovit de nulitate potrivit legii vechi, chiar dacă legea nouă l-ar considera valabil, el rămâne supus legii vechi, pentru că validitatea actului se apreciază în funcţie de condiţiile prevăzute în legea în vigoare la data constituirii lui.

8. Se punea întrebarea, înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil, dacă legea interpretativă sau de interpretare reprezintă o excepţie de la principiul neretroactivităţii. Legea de interpretare este adoptată de legiuitor în scopul de a clarifica norme juridice cuprinse într-o lege în vigoare, pentru a pune capăt controverselor din practică în legătură cu aplicarea acestor norme; ea nu aduce nimic nou, nu este creatoare de drepturi noi (N. Molfessis, La notion de loi interpretative, în Revue trimestrielle de droit civil nr. 3/2002, p. 599-604), ci doar explică o lege existentă; ea face corp comun cu legea interpretată, aplicându-se şi pentru trecut, şi anume de la data intrării în vigoare a legii interpretate (O. Ungureanu, op. cit., p. 40; 6. Boroi, Drept civil. Partea generală. Persoanele, ed. a 4-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 29-30). De regulă, legiuitorul nu precizează că o anumită lege este interpretativă, ci particularitatea legii reiese din conţinutul ei; judecătorul, atunci când o aplică, îi face şi calificarea, încadrând-o sau nu în categoria legilor interpretative, cu consecinţa că o foloseşte pentru rezolvarea unor litigii în curs de soluţionare. Noul Cod civil clarifică această problemă în art. 9 alin. (2), potrivit căruia norma interpretativă produce efecte numai pentru viitor.

9. De la intrarea în vigoare a legii noi, aceasta se aplică tuturor situaţiilor juridice prezente - în curs de desfăşurare sau care s-au născut după intrarea ei în vigoare - şi viitoare. Acest principiu al aplicării imediate a legii civile noi nu era consacrat expres în legislaţie, dar el reprezintă o consecinţă firească (G. Boroi, op. cit., 2010, p. 24) a principiului neretroactivităţii: dacă legea nouă nu retroactivează, nu se aplică pentru trecut, ea se aplică de îndată pentru viitor, excluzând aplicarea legii vechi. în noul Cod civil, principiul aplicării imediate a legii noi reiese din art. 6 alin. (5) şi (6).

10. Legile de drept public şi cele care interesează ordinea publică sunt de imediată aplicare. în materia dreptului civil sunt considerate că interesează ordinea publică dispoziţiile imperative privind regimul proprietăţii, statutul juridic civil şi capacitatea civilă a persoanelor (C. Bîrsan, M.M. Pivniceru, P Perju, op. cit., voi. I, p. 7-8). Statutul legal al căsătoriei sau adopţiei este de imediată aplicare, pentru îndoitul motiv că efectele acestor

instituţii, prezente şi viitoare, se nasc în puterea legii, iar voinţa părţilor este fără putere în a le înlătura (idem, p. 8). Aceste judecăţi au fost preluate în art. 6 alin. (6) NCC.

11. De la principiul aplicării imediate a legii noi există o excepţie, şi anume ultraactivitateo (supravieţuirea) legii vechi. Excepţia poate fi prevăzută în mod expres de legiuitor în cuprinsul legii noi sau poate fi dedusă din redactarea acesteia. Justificarea ei constă în necesitatea aplicării legii vechi, abrogată, unor situaţii juridice, cu anumite particularităţi, în curs de desfăşurare, până la consumarea lor, adică până la stingerea tuturor raporturilor care s-au născut în legătură cu ele. De asemenea, în cazul în care părţile au încheiat acte juridice şi au lăsat pe seama normelor supletive, în vigoare la data respectivă, reglementarea relaţiilor dintre ele, iar ulterior aceste norme supletive au fost abrogate, legea veche, care se găseşte astfel încorporată în actul juridic al părţilor, trebuie să supravieţuiască. în caz contrar, nu se respectă voinţa părţilor; aplicarea legii noi ar coincide cu înlăturarea efectelor actului juridic urmărite de părţi la încheierea lui şi care nu s-au realizat în întregime sub imperiul legi vechi (G. Boroi, op. cit., p. 25-26; I. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vasilescu, op. cit., p. 51-53; C.T. Ungureanu, op. cit., p. 31-32).

12. în ceea ce priveşte aplicarea în timp a noului Cod civil, norme de drept tranzitoriu (dispoziţii tranzitorii) se regăsesc în legea lui de punere în aplicare (Legea nr. 71/2011). Regula care se desprinde din aceste dispoziţii tranzitorii este aceea a supravieţuirii (ultraactivităţii) legii vechi în cazul situaţiilor juridice în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a noului Cod civil, până la stingerea, consumarea lor (pentru detalii, G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 22-38).
Răspunde
 
# MelaniaB 10-Ianuarie-2014
JURISPRUDENŢĂ

1. Hotărârea judecătorească este supusă condiţiilor de fond şi de formă stabilite de legea sub imperiul căreia a fost pronunţată, fără ca legea nouă să aibă vreo înrâurire asupra ei, deoarece ea este socotită, faţă de părţile care au participat în proces, că are valoarea unui contract încheiat în momentul pronunţării ei. Aşa fiind, şi dreptul relativ la exercitarea căilor de atac rămâne fixat de legea în vigoare în momentul pronunţării, deoarece admisibilitatea unei căi de atac constituie o calitate inerentă a hotărârii şi, în aceste condiţii, nicio cale de atac nouă nu poate rezulta dintr-o lege posterioară, după cum nicio cale de atac existentă contra unei hotărâri nu poate fi desfiinţată fără retroactivitate de către o lege posterioară (C.C., dec. nr. 9/1994, M. Of. nr. 326/1994). Notă. Prin decizia prezentată, art. V alin. (7) din Legea nr. 59/1993 pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, în care se arăta că „Hotărârile în materia Legii fondului funciar nr. 18/1991, rămase definitive la judecătorii anterior intrării în vigoare a prezentei legi, pot fi atacate cu recursul prevăzut de prezenta lege, de către părţile interesate, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, indiferent de data pronunţării lor" şi care deci privea situaţii juridice stinse în trecut (înainte de intrarea în vigoare a legii), având caracter retroactiv, a fost declarat neconstituţional de către Curtea Constituţională.

2. Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, republicată, nu condiţionează obligativitatea vânzării de existenţa unui contract de închiriere valabil încheiat la data intrării sale în vigoare, obligaţia de vânzare a acestor imobile fiind una in rem, în raport cu natura obiectului (locuinţă construită din fondurile unităţilor economice sau bugetare, până la data intrării în vigoare a legii), şi nu o obligaţie in personam, derivată din calitatea de chiriaş la data intrării în vigoare a legii. Ca urmare, pentru a beneficia de dispoziţiile Legii nr. 85/1992, solicitantul trebuie să aibă calitatea de chiriaş în momentul realizării acordului de voinţe (data înaintării cererii de cumpărare), şi nu la data intrării în vigoare a legii (I.C.C.J., S.U., dec. nr. 5/2008, M. Of. nr. 673/2008).

3. Acţiunile întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, formulate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 şi soluţionate neunitar de instanţele judecătoreşti, se soluţionează prin aplicarea legii speciale, care este o lege nouă cu aplicare imediată. Concursul dintre legea specială şi legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. în cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001, şi Convenţia europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate, care poate fi dată în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securităţii raporturilor juridice (I.C.CJ., S.U., dec. nr. 33/2008, M. Of. nr. 108/2009).

4. Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, ca lege nouă, de imediată aplicare, rămân fără incidenţă dispoziţiile dreptului comun privind revendicarea. Persoana îndreptăţită se poate prevala de acţiunea legii vechi (dreptul civil) numai în cazul acţiunilor aflate în curs de judecată la data intrării în vigoare a noii legi (a se vedea jurisprudenţă comentată de P. Perju, în Jurisprudenţă civilă comentată a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a altor instanţe judecătoreşti, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2007, p. 68-70, apud C. Bîrsan, M.M. Pivniceru, P. Perju, op. cit., voi I, p. 8-9).

5. Dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevăd că, în cazul acţiunilor reale la care textul se referă, aflate în curs la data intrării în vigoare a legii noi, reclamantul poate alege calea noii legi, renunţând la judecată sau solicitând suspendarea cauzei. Odată aleasă calea noii legi, aceasta este de imediată aplicare (a se vedea jurisprudenţă comentată de P. Perju, în Dreptul nr. 5/2003, p. 193, apud C. Bîrsan, M.M. Pivniceru, P. Perju, op. cit., voi. I, p. 10).

6. Dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, prevăd expres ultraactivitatea legii vechi. în cazul acţiunilor reale, dacă acestea sunt pendinte la data intrării în vigoare a legii noi, iar cel îndreptăţit stăruie în a fi judecate, ultraactivitatea legii vechi este obligatorie (C.S.J., s. civ., dec. nr. 792/2003, nr. 855/2003 şi nr. 1372/2003, apud C. Bîrsan, M.M. Pivniceru, P. Perju, op. cit., voi. I, p. 11).

7. Conflictul de legi ivit cu privire la sfera subiectelor de drept obligate să susţină examenul de capacitate este guvernat de regula neretroactivităţii. Dispoziţiile referitoare la micşorarea duratei stagiului de la 3 ani la 1 an (art. 21 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, modificat prin Legea nr. 247/2005, devenit art. 22 după republicarea legii - n.n.) este de imediată aplicare (P. Perju, comentariu în Dreptul nr. 11/2006, p. 226-251, apud C. Bîrsan, M.M. Pivniceru, P. Perju, op. cit., voi. I, p. 6).
Răspunde