Art. 150 Noul Cod de Procedură Civilă Înscrisurile anexate Forma cererilor
| Comentarii |
|
Forma cererilor
Art. 150
Înscrisurile anexate
(1) La fiecare exemplar al cererii se vor alătura copii de pe înscrisurile de care partea înţelege a se folosi în proces.
(2) Copiile vor fi certificate de parte pentru conformitate cu originalul.
(3) Se vor putea depune în copie numai părţile din înscris referitoare la proces, urmând ca instanţa să ordone, dacă va fi nevoie, înfăţişarea înscrisului în întregime.
(4) Când înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, ele se depun în copie certificată, însoţite de traducerea legalizată efectuată de un traducător autorizat. În cazul în care nu există un traducător autorizat pentru limba în care sunt redactate înscrisurile în cauză, se pot folosi traducerile realizate de persoane de încredere cunoscătoare ale respectivei limbi, în condiţiile legii speciale.
(5) Dispoziţiile art. 149 se aplică în mod corespunzător.
| ← Art. 149 Noul Cod de Procedură Civilă Numărul de exemplare... | Art. 151 Noul Cod de Procedură Civilă Cererea formulată prin... → |
|---|
Părţile nu vor depune la dosar înscrisurile doveditoare în original, cu excepţia cazului în care legea prevede în mod expres aceasta sau când instanţa instituie în sarcina părţii obligaţia de a depune înscrisul original la dosar, urmând a-l înainta, ulterior verificării, spre păstrare casei de valori a instanţei. Ca atare, la dosar nu
Citește mai mult
trebuie să se regăsească înscrisurile doveditoare în original, existând pericolul deteriorării sau chiar cel al pierderii lor.Partea este obligată să depună la dosar înscrisul în fotocopie certificată pentru conformitate cu originalul, aceasta însemnând efectuarea pe fotocopia înscrisului a menţiunii „conform cu originalul", însuşite prin semnătura părţii. Formula specificată poate fi efectuată olograf sau prin aplicarea ştampilei conţinând această menţiune, fiind însă necesar ca aceasta să fie însuşită prin semnătură de către parte. Simpla aplicare a ştampilei conţinând formula „conform cu originalul" pe o copie a unui înscris, fără a fi însuşită prin semnătura părţii care o depune la dosar, nu reprezintă o îndeplinire a obligaţiei legale instituite de art. 150 alin. (2) NCPC.
Certificarea fotocopiilor pentru conformitate cu originalul poate fi făcută atât de parte personal, cât şi de reprezentantul său, aceasta presupunând că înscrisul original
se află în posesia lor, iar copia a fost verificată amănunţit dacă corespunde întocmai originalului.
Dacă înscrisurile anexate cererii de chemare în judecată sunt depuse la dosar de către reclamant, fără a fi certificate pentru conformitate cu originalul, instanţa va dispune anularea acesteia, în condiţiile art. 200 NCPC. Dacă în cursul cercetării judecătoreşti înscrisul este depus în şedinţă de către reclamant, în copie necertificată pentru conformitate cu originalul, în măsura în care la solicitarea sa expresă reclamantul nu-şi îndeplineşte această obligaţie, instanţa poate dispune suspendarea judecării cauzei, în temeiul art. 242 alin. (1) NCPC sau poate face aplicarea art. 292 alin. (2) NCPC.
Astfel, potrivit art. 292 alin. (2) NCPC, dacă înscrisul este depus în copie, partea care l-a depus este obligată să aibă asupra sa originalul şi, la cerere, să-l prezinte instanţei, sub sancţiunea de a nu se ţine seama de înscris.
Ca atare, plecând de la această dispoziţie legală, apreciem că dacă pârâtul este cel ce a anexat la dosar înscrisuri necertificate pentru conformitate cu originalul, în măsura în care refuza certificarea lor şi nici nu înfâţişeazâ originalul, instanţa nu va ţine seama de acestea la judecarea cauzei.
Părţile nu sunt obligate să depună la dosar înscrisul în integralitatea sa, legea prevăzând posibilitatea ataşării acestuia numai în parte, dacă numai respectiva parte este relevantă pentru soluţionarea dosarului. Dacă instanţa consideră necesar, partea va fi însă obligată să înfăţişeze înscrisul în întregime.
2. înscrisurile redactate într-o limbă străină. Actele publice întocmite sau legalizate de o autoritate străină. Dacă înscrisurile sunt redactate într-o limbă străină, partea le va depune în copie certificata, însoţite de traducerea legalizata efectuată de un traducător autorizat. în cazul în care nu există un traducător autorizat pentru limba în care sunt redactate înscrisurile în cauză, se pot folosi traducerile realizate de persoane de încredere cunoscătoare ale respectivei limbi, în condiţiile legii speciale.
în privinţa actelor publice întocmite sau legalizate de o autoritate străină sau de un agent public străin, art. 1092 alin. (1) NCPC prevede că acestea pot fi produse în faţa instanţelor române numai dacă sunt supralegalizate, pe cale administrativă ierarhică în statul de origine şi apoi de misiunea diplomatică sau oficiul consular român, pentru certificarea autenticităţii semnăturilor şi sigiliului aplicate pe acestea.
Scutirea de supralegalizare este permisă în temeiul legii, al unui tratat internaţional la care România este parte sau pe bază de reciprocitate, potrivit art. 1092 alin. (3) NCPC.
Prin O.G. nr. 66/1999, aprobată prin Legea nr. 52/2000, România a aderat la Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961. Ca atare, între statele membre la această convenţie cerinţa supralegalizării actelor oficiale străine nu mai este solicitată, fiind însă înlocuită cu cerinţa aplicării apostilei.
Apostila este o ştampilă de formă pătrată, identică în toate statele membre ale Convenţiei de la Haga, şi care se aplică fie direct pe act, fie pe o prelungire a acestuia, garantând recunoaşterea oficială a actului în statele semnatare, fără nicio altă formalitate suplimentară.
în conformitate cu Legea nr. 121/2005 privind modificarea art. 2 din O.G. nr. 66/1999, autorităţile române competente să aplice apostila prevăzută la art. 3 alin. (1) din Convenţie sunt: tribunalele, pentru actele oficiale prevăzute la art. 1 lit. a), c) şi d) şi prefecturile, pentru actele oficiale prevăzute la art. 1 lit. b).
Potrivit art. 1 din Convenţie, aceasta se aplică actelor oficiale care au fost întocmite pe teritoriul unui stat contractant şi care urmează să fie prezentate pe teritoriul unui alt stat contractant. Sunt considerate acte oficiale, în sensul convenţiei: a) documentele care emană de la o autoritate sau de la un funcţionar al unei jurisdicţii a statului, inclusiv cele care emană de la ministerul public, de la un grefier sau de la un executor judecătoresc; b) documentele administrative; c) actele notariale; d) declaraţiile oficiale, cum ar fi cele privind menţiuni de înregistrare, viza de învestire cu dată certă şi legalizări de semnătură, depuse pe un act sub semnătură privată. Această convenţie nu se aplică: a) documentelor întocmite de agenţi diplomatici sau consulari; b) documentelor administrative care au legătură directă cu o operaţiune comercială sau vamală.