Art. 38 Noul Cod Penal Concursul de infracţiuni Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni

CAPITOLUL V
Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni

Art. 38

Concursul de infracţiuni

(1) Există concurs real de infracţiuni când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracţiuni şi atunci când una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni.

(2) Există concurs formal de infracţiuni când o acţiune sau o inacţiune săvârşită de o persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 38 Noul Cod Penal Concursul de infracţiuni Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni




# Pantis Beatrice 20-Iunie-2016
Pluralitatea de infracţiuni, semnificând situaţia în care aceeaşi persoană a săvârşit două sau mai multe infracţiuni înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele sau a săvârşit o nouă infracţiune după ce a fost condamnată definitiv pentru o alta comisă anterior, a fost transpusă pe plan juridico-penal prin formele acesteia şi sistemele de sancţionare corespunzătoare fiecărei forme în parte, în funcţie de structura şi caracteristicile sale. în cadrul legal al pluralităţii de infracţiuni (art. 38-45 NCP), se delimitează ca forme concursul de infracţiuni, recidiva şi pluralitatea intermediară, care, sub aspectul condiţiilor de existenţă şi al tratamentului aplicabil, vizează preponderent persoana fizică infractor major, alte dispoziţii de interes în materie fiind trecute în cadrul reglementării privitoare la răspunderea penală a persoanelor juridice, respectiv a minorităţii, fiind incluse în Titlul V şi Titlul VI din partea generală a noului Cod penal.

Codul penal din 1969 a prevăzut că există pluralitate de infracţiuni în cazul concursului de infracţiuni şi al recidivei (art. 32), reglementând, potrivit art. 33-36 şi art. 401, concursul de infracţiuni, respectiv, potrivit art. 37-39 şi art. 402, recidiva, ca forme de bază ale pluralităţii de infracţiuni, în aprecierea doctrinei majoritare potrivit căreia situaţia disciplinată de art. 40 CP 1969 apărea ca o figură juridică distinctă, încetăţenindu-se sub denumirea de pluralitate intermediară.

Articolul 38 NCP reglementează concursul de infracţiuni, definindu-se formele sub care se înfăţişează acesta, respectiv concurs real (alin. (1)) şi concurs formal (alin. (2)1, într-o reglementare superioară faţă de cea anterioară (text corespondent: art. 33 CP 1969), prin individualizarea legală a acestora, definiţiile adoptate relevând trăsăturile care le particularizează sub aspectul modului de constituire a pluralităţii reale de fapte penale. Deşi cele două forme sunt reglementate distinct de lege, între ele nu sunt deosebiri de esenţă, existenţa concursului de infracţiuni- şi delimitarea faţă de celelalte forme ale pluralităţii de infracţiuni - fiind legată de anumite condiţii care trebuie întrunite cumulativ, anume: săvârşirea de către aceeaşi persoană (fizică sau juridică) a două sau mai multor infracţiuni (prin raportare la definiţia din art. 15 coroborat cu art. 174 NCP), înainte de a interveni o condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele, cel puţin două fapte penale fiind susceptibile de judecată şi condamnare, pentru a se aplica tratamentul sanc-ţionator propriu acestei forme de pluralitate de infracţiuni.

Articolul 38 alin. (1) NCP reprezintă sediul legal al concursului real (sau materiaf) de infracţiuni [text corespondent: art. 33 lit. a) CP 1969], punând în evidenţă trăsătura caracteristică a acestuia, constând în săvârşirea, prin acţiuni sau inacţiuni distincte, a două sau mai multor infracţiuni, ce relevă modul său specific de naştere, constituind criteriul de delimitare faţă de concursul formal. Dispoziţia înfăţişează două modalităţi normative, cunoscute sub denumirile - atribuite în doctrină - de concurs simplu (teza I), respectiv concurs caracterizat (şi) prin legătura, conexiunea in rem care o dublează pe aceea in personam (teza a II-a), concurs prezentând conexiune etiologică (legătură mijloc-scop) sau consecvenţională (legătură cauză-efect). Dezvoltările teoretice privind particularităţile concursului calificat, precum şi caracterizarea din doctrină a concursului real îşi menţin valabilitatea.

Articolul 38 alin. (2) NCP reprezintă sediul legal al concursului formal (ideal) de infracţiuni [text corespondent: art. 33 lit. b) CP 1969], punându-seîn evidenţă trăsătura caracteristică a acestuia, prin modul său deosebit de constituire, „când o acţiune sau inacţiune (...), din cauza împrejurărilor în care a avut loc sau a urmărilor pe care le-a produs, realizează conţinutul mai multor infracţiuni", observând unele modificări faţă de reglementarea anterioară. Este vorba despre înlocuirea conjuncţiei „şi" cu „sau", putând acredita ideea unor modalităţi distincte ale concursului formal, luând în considerare, alternativ, împrejurările, respectiv urmările, aspect ce face obiectul dezbaterii doctrinarel!. în doctrină s-a arătat că pluralitatea de infracţiuni existentă în cazul concursului zis ideal sau formal este la fel de reală pe cât este şi în cazul concursului zis real sau material, propunându-se utilizarea formulei concurs printr-o singura acţiune sau inacţiune, respectiv concurs prin mai multe acţiuni sau inacţiuni.

îşi menţin importanţa teoretică şi practică problemele de delimitare dintre concursul de infracţiuni şi celelalte forme ale pluralităţii de infracţiuni (cu atât mai mult cu cât concursul poate intra în structura recidivei ori a pluralităţii intermediare), pe de o parte, dar şi faţă de unitatea de infracţiune, pe de altă parte. în acest sens, se poate aprecia că îşi menţin valabilitatea unele soluţii formulate în practica obligatorie anterioară a instanţei supreme (decizii pronunţate în soluţionarea unor recursuri în interesul legii), precum: „în ipoteza în care obiectul material al infracţiunii de profanare de morminte prevăzute la art. 319 din Codul penal (text din Codul penal din 1969 având corespondent în art. 383 NCP - n.n.) este un cadavru, iar inculpatul, prin dezmembrarea ori incendierea cadavrului, urmăreşte ascunderea faptei de omor comise anterior, se vor reţine în concurs real infracţiunea de omor şi infracţiunea de profanare de morminte"; de asemenea, s-a decis că, în cazul în care un conducător de autovehicul sau tramvai aflat atât în stare de ebrietate, cât şi având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală sau având doar o îmbibaţie alcoolică peste limita legală vatămă din culpă o persoană, se va reţine un concurs real între vătămarea din culpă şi infracţiunea specifică din legislaţia rutieră, sens în care este şi noua dispoziţie expresă din art. 196 alin. (5) NCP. O decizie în susţinerea căreia s-a arătat (la acel moment), chiar expres, că „problema de drept expusă prezintă interes şi din perspectiva legislaţiei viitoare", vizând raportul dintre faptele actualmente incriminate în art. 334 alin. (1) şi (2) NCP (corespondent în legislaţia anterioară: art. 85 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 195/2002], a statuat că „punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul pe care sunt aplicate plăcuţe cu numărul provizoriu de circulaţie expirat, iar autorizaţia de circulaţie provizorie şi-a încetat valabilitatea, întruneşte numai elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute în art. 85 alin. (1)" din O.U.G. 195/2002 (aşadar, numai în art. 334 alin. (1) NCP, fără a exista concurs de infracţiuni în raport de fapta incriminată în alin. (2)].

O problematică aparte din perspectiva delimitării dintre unitatea infracţională şi concursul de infracţiuni o dezvoltă unele infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale, prin luarea în considerare a elementelor de noutate oferite prin dispoziţiile incluse în Capitolul III din Titlul I al părţii speciale a noului Cod penal [spre exemplu, dispoziţia din art. 219 alin. (4) privind legătura dintre agresiune sexuală şi viol], cât şi prin punerea în discuţie a unor soluţii din practica obligatorie anterioară a instanţei supreme.

în lumina reglementării din noul Cod penal şi din Codul penal din 1969, nu se ridică probleme privind identificarea legii penale mai favorabile în privinţa acestei norme.
Răspunde
 
# Dana Toma 29-Noiembrie-2015
NCP precizează expres în cadrul definiţiei privind concursul real că acesta este realizat prin acţiuni sau inacţiuni distincte, subliniind astfel diferenţa faţă de concursul formal (cunoscut şi ca ideal).

Pentru a se reţine existenţa concursului de infracţiuni trebuie îndeplinite următoarele condiţii: 1. să fie săvârşite două sau mai multe infracţiuni în ţară sau în străinătate (cel puţin două fapte trebuie să întrunească cele trei trăsături esenţiale ale infracţiunii); 2. toate infracţiunile să fie săvârşite de aceeaşi persoană, indiferent de calitatea acesteia (autor, instigator sau complice); 3. infracţiunile să fie săvârşite înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive pentru vreuna dintre ele; 4. pentru cel puţin două dintre infracţiunile săvârşite să nu existe o cauză de împiedicare a punerii în mişcare sau a exercitării acţiunii penale.

Conform art. 551-552 NCPP, o hotărâre de condamnare este definitivă atunci când nu mai poate fi atacată prin intermediul căii ordinare de atac a apelului.
Răspunde
 
# defara 03-Februarie-2014
Legea 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal:

Art. 10. Tratamentul sancţionatoral pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.

Corespondența cu vechiul Cod Penal (1969): art. 33: „Concursul de infracţiuni. Concurs de infracţiuni există: a) când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite de aceeaşi persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele. Există concurs chiar dacă una dintre infracţiuni a fost comisă pentru săvârşirea sau ascunderea altei infracţiuni; b) când o acţiune sau inacţiune, săvârşită de aceeaşi persoană, datorită împrejurărilor în care a avut loc şi urmărilor pe care le-a produs, întruneşte elementele mai multor infracţiuni”.
Răspunde
 
# defara 03-Februarie-2014
Noul Cod penal nu prezintă diferenţe față de vechiul Cod Penal sub aspectul condiţiilor de existenţă, însă instituie sancţionarea concursului potrivit sistemului cumulului juridic cu spor obligatoriu şi fix.
Răspunde