CSJ. Decizia nr. 1564/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1564/2003
Dosar nr. 2453/2002
Şedinţa publică din 27 martie 2003
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 309 din 9 octombrie 2001, Tribunalul Dâmboviţa a condamnat pe inculpatul S.M. la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de omor calificat prevăzută şi pedepsită de art. 174 şi art. 175 lit. i), cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă s-au aplicat prevederile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a computat detenţia preventivă la zi.
În latura civilă, inculpatul a fost obligat la 25.000.000 lei daune morale către părţile civile C.C. şi C.I., precum şi 18.703.142 lei despăgubiri către Spitalul Judeţean Ploieşti, plus dobânzile legale.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în baza probelor administrate, că între victimă şi I.D., cu domiciliul în comuna Corneşti, jud. Dâmboviţa, exista o stare conflictuală de mai mulţi ani, datorată faptului că acesta bănuia că soţia sa are relaţii intime cu victima.
În dimineaţa zilei, de 29 martie 2001, I.D. a văzut-o pe soţia sa, de care era despărţit în fapt, în domiciliul victimei C.G., motiv pentru care a reacţionat, adresându-le cuvinte injurioase.
După acest incident, I.D. a plecat la cumnatul său, inculpatul S.M., care locuieşte în apropiere, să-i spună ce i s-a întâmplat şi ce a văzut, iar victima C.G. a plecat la nepotul său C.C. pe care l-a rugat să anunţe poliţia despre incidentul pe care l-a avut cu vecinul său.
La un moment dat, s-au întâlnit pe stradă victima cu inculpatul, aceştia aflându-se la rândul lor în relaţii de duşmănie mai veche şi a izbucnit o ceartă, care a degenerat în acte de violenţă.
În acest conflict, iniţiativa agresiunii a avut-o partea vătămată devenită victimă C.G., care i-a aplicat inculpatului o lovitură cu un băţ în zona capului. Atunci, inculpatul a început să arunce cu pietre, lovind victima de mai multe ori şi obligând-o să se retragă în domiciliu. Fiind transportată la spital, victima a decedat la data de 8 aprilie 2001.
Din raportul medico-legal de necropsie întocmit de L.M.L. Prahova, a rezultat că moartea victimei C.G. a fost violentă şi s-a datorat contuziei şi dilacerării cortico-subcorticală, consecutivă unui traumatism cranio-cerebral, soldat cu fractură de boltă şi bază craniană şi constituirea unui hematom voluminos fronto-tempo-parieto-occipital stâng.
S-a mai reţinut că leziunile de violenţă constatate cu ocazia autopsiei s-au produs prin loviri repetate cu corp dur, neregulat, cu colţuri şi muchii, posibil bolovani.
Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi inculpat.
Parchetul a criticat sentinţa ca fiind nelegală şi netemeinică, susţinând, în esenţă, că în mod greşit, s-a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă a scuzei provocării, aceasta nefiind dovedită. S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei, înlăturarea prevederilor art. 73 lit. b) C. pen. şi condamnarea inculpatului la o pedeapsă în limitele dispoziţiilor art. 175 lit. i) C. pen.
În cazul în care nu se va reţine acest motiv de apel, să se constate că în mod greşit inculpatul a fost obligat să plătească integral cheltuielile de spitalizare, deşi acestea trebuia reduse la jumătate, dat fiind şi culpa victimei, care a avut iniţiativa agresiunii şi a stării de provocare în care inculpatul a acţionat.
În apelul său, inculpatul a criticat sentinţa ca fiind nelegală şi netemeinică, deoarece în mod greşit s-a reţinut forma calificată, prevăzută de art. 175 lit. i) C. pen., pentru că victima se afla în curtea sa în momentul în care inculpatul a aruncat cu pietre şi, deci, fapta nu a fost comisă în loc public.
S-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei şi schimbarea încadrării juridice din omor calificat în omor simplu, sancţionat potrivit art. 174 C. pen.
Instanţa de apel a admis apelurile declarate de Parchet şi de inculpat, a casat în parte hotărârea atacată numai referitor la latura civilă, a înlăturat obligarea inculpatului la plata daunelor morale către părţile civile şi a redus la jumătate despăgubirile civile către Spitalul Judeţean Ploieşti reprezentând cheltuieli de spitalizare ale victimei, urmând ca inculpatul să plătească suma de 9.351.571 lei.
Instanţa de control judiciar a constatat, că situaţia de fapt a fost bine reţinută de prima instanţă, încadrarea juridică corectă, astfel că sentinţa apelată nu suportă critici sub aceste aspecte.
Incidentul care a avut loc între inculpat şi victimă, soldat cu decesul acesteia din urmă, s-a consumat în stradă, acolo unde au fost aplicate şi loviturile de către victimă, cu un băţ şi de către inculpat cu bolovani care au lovit victima în cap, determinând-o să se refugieze în curte.
În raport de situaţia de fapt reţinută a fost înlăturată susţinerea inculpatului, în sensul că, incidentul a avut loc în curtea victimei, deci nu în loc public, ca de altfel şi critica parchetului că nu ar fi fost vorba de o provocare.
Sentinţa pronunţată de prima instanţă a fost considerată greşită numai sub aspectul modului de rezolvare a laturii civile.
Astfel, faţă de acţiunea provocatoare a victimei s-a apreciat că nu se impunea obligarea inculpatului la plata daunelor morale către părţile civile, iar în ce priveşte despăgubirile civile acordate Spitalului Judeţean Ploieşti, faţă de reţinerea în cauză a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., trebuiau acordate numai în limita a 1/2 din cheltuielile de spitalizare.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de inculpat.
Critica invocată de Parchet vizează greşita reţinere a stării de provocare în favoarea inculpatului, considerându-se că în cauză nu s-a făcut dovada în acest sens, cel care a iniţiat actele de provocare fiind chiar inculpatul.
S-a argumentat în sensul că nu se poate recunoaşte starea de provocare pentru infractorul care, prin anumite acte a determinat o ripostă din partea victimei, căreia i-a răspuns cu o infracţiune, chiar dacă infractorul se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii.
În recursul său inculpatul prin apărător, a criticat hotărârea recurată pentru greşita individualizare a pedepsei, considerând-o exagerată faţă de circumstanţele reale şi personale.
În motivele scrise de recurs, depuse personal de recurent la dosar, acesta a mai criticat hotărârea pronunţată şi sub aspectul încadrării juridice a faptei, pe care de asemenea o consideră greşită şi a solicitat schimbarea acestei încadrări juridice din infracţiunea de omor calificat în infracţiunea de loviri cauzatoare de moarte, cu reţinerea stării de provocare şi reducerea implicită a pedepsei aplicate.
Recursurile nu sunt întemeiate.
Critica formulată de Parchet nu este susţinută de probele administrate în cauză.
Starea de duşmănie existentă între părţi şi conflictul declanşat în ziua comiterii faptei au determinat atitudinile violente ale acestora, materializate iniţial în agresiuni verbale, jigniri reciproce, pentru ca mai apoi victima să declanşeze agresiunile corporale care au urmat, lovind pe inculpat cu un par în cap şi determinând riposta acestuia.
În aceste împrejurări, inculpatul a lovit victima cu pietre şi bolovani pe care i-a găsit pe drum, provocându-i leziuni ce au determinat decesul.
Nici criticile invocate de inculpat prin care vizează schimbarea încadrării juridice a faptei şi redozarea pedepsei aplicate nu pot fi primite.
Din conţinutul dispoziţiilor art. 173 şi art. 183 C. pen., care reglementează infracţiunile de omor şi respectiv loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, rezultă că esenţial pentru delimitarea celor două infracţiuni este a se stabili intenţia cu care făptuitorul a executat actele materiale, cunoscut fiind faptul că în cazul infracţiunii prevăzute de art. 183 C. pen., el acţionează direct ori indirect exclusiv pentru producerea unor suferinţe fizice, moartea victimei fiindu-i imputabilă numai cu titlu de culpă.
În speţă, inculpatul a aplicat victimei lovituri cu pietre şi bolovani în zona capului, provocându-i leziuni grave, multiple plăgi contuze craniene, echimoze şi zone excoriate, infiltrat sanguin, epicranian difuz, fracturi de boltă şi bază craniană, hematom subdural fronto-temporo-parietal, hemoragie meningee, dilacerare cerebrală lob parietal şi de trunchi cerebral, care au avut ca rezultat direct şi necondiţionat decesul victimei.
Rezultă aşadar că loviturile persistente ce au vizat, în special, regiunea capului, considerată ca localizare a unora dintre cele mai importante organe pentru menţinerea vieţii şi cu intensitate mare, încât lezarea gravă a condus la decesul victimei, constituie elemente care au format convingere instanţelor că recurentul a acţionat cu intenţie de a ucide şi nu numai cu intenţia de a vătăma integritatea corporală în sensul art. 180 şi art. 182 C. pen.
Ca urmare, legal au stabilit instanţele că trebuie să răspundă pentru infracţiunea de omor calificat, cu reţinerea stării de provocare, condamnându-l la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), e) C. pen., la individualizarea căreia s-au avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel că o redozare a sancţiunii penale nu se justifică.
Pentru considerentele arătate Curtea, consideră nefondate recursurile declarate, urmând să le respingă ca atare în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive a inculpatului la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti şi de către inculpatul S.M. împotriva deciziei nr. 85 din 4 martie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondate.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 30 martie 2001, la zi.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 martie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1563/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 1565/2003. Penal. Art.20 rap.la art.174, 175... → |
|---|
