ICCJ. Decizia nr. 1465/2005. Penal. Legea 678/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1465/2005
Dosar nr. 549/2005
Şedinţa publică din 28 februarie 2005
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1387 din 3 noiembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din dispoziţiile art. 13 alin. (4) teza finală, cu referire la art. 2 lit. b) şi c) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în dispoziţiile art. 13 alin. (4), cu referire la art. 13 alin. (2) şi (3) şi art. 12 lit. a) şi art. 2 lit. b) teza II şi lit. c) teza I din Legea nr. 678/2001 şi în dispoziţiile art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 13 alin. (4), cu referire la art. 13 alin. (2) şi (3) şi art. 12 lit. a) şi art. 2 lit. b) teza II şi lit. c) teza I din aceeaşi lege, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
Instanţa de fond l-a condamnat, prin aceeaşi sentinţă, pe inculpatul ŞT.N. la 7 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pentru comiterea infracţiunii, prevăzute de art. 13 alin. (4), cu referire la art. 13 alin. (2) şi (3) şi art. 12 lit. a) şi art. 2 lit. b) teza a II şi lit. c) teza I din Legea nr. 678/2001 şi la 7 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzute de art. 26, raportat la art. 13 alin. (4), cu referire la art. 13 alin. (2) şi (3) şi art. 12 lit. a) şi art. 2 lit. b) teza a II şi lit. c) teza I din Legea nr. 678/2001.
Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (3) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare, sporită cu un an închisoare dispunându-se, în final ca Şt.N. să execute 8 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), din momentul rămânerii definitive a sentinţei şi până la terminarea executării pedepsei.
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat arestarea preventivă a acestuia începând cu data de 6 mai 2003 la zi.
Tribunalul a luat act că părţile vătămate C.M. şi V.N., nu s-au constituit părţi civile.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 8.000.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, la data de 12 iulie 2002, partea vătămată V.N., în vârstă de 14 ani, a fost răpită de pe stradă de doi bărbaţi, neidentificaţi, care, după ce au ţinut-o într-o casă din zona Ghencea unde au întreţinut raporturi sexuale cu aceasta, după trei zile au vândut-o lui D.I. pentru suma de 200 dolari S.U.A. Acesta a cazat-o într-o locuinţă închiriată, din Bucureşti, unde a fost obligată să se prostitueze, împreună cu alte femei, fiind păzită de mai multe persoane printre care se aflau D.I., B.N. şi inculpatul Şt.N.
La sfârşitul lunii august 2002, motivează instanţa, partea vătămată a fost văzută de T.C., în momentul în care a fost scoasă din casă, martorul anunţând pe mama părţii vătămate P.T. şi pe unchiul acesteia P.Şt., care au reuşit s-o recupereze şi s-o ducă acasă, ulterior sesizând organele de poliţie.
Tribunalul a mai constatat că, în luna martie 2002, C.M., în vârstă de 14 ani, a cunoscut un tânăr la care s-a mutat de bunăvoie, care, ulterior a dus-o la o adresă din Oltenia unde a fost obligată să practice prostituţia. După ce a reuşit să fugă, partea vătămată a întâlnit un alt proxenet care a vândut-o de mai multe ori, ultima oară unuia poreclit N. care, după două săptămâni a vândut-o lui C.D. şi C.L.
În ziua de 17 septembrie 2002, inculpatul Şt.N., însoţit de D.I., s-au deplasat în comuna Frumuşani, judeţul Călăraşi de unde, în urma unei înţelegeri anterioare cu martorul C.D., au luat-o pe C.M. şi au transportat-o cu un taxi în Bucureşti. Partea vătămată a fost cazată într-un apartament în care se afla şi martora O.E. unde a fost obligată, împreună cu aceasta, să practice prostituţia până când, la adresa respectivă a avut loc o descindere a poliţiei.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 9/ A din 11 ianuarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva deciziei primei instanţe.
Hotărârea sus menţionată a fost recurată de inculpatul Şt.N., care, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., a susţinut că nu a comis infracţiunile pentru care a fost condamnat solicitând, în principal achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
În subsidiar inculpatul a cerut reducerea pedepsei aplicate deoarece nu a mai fost condamnat şi are în întreţinere cinci copii, invocând drept motiv de casare prevederile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Recursul este nefondat.
Din examinarea lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei se constată că instanţele au stabilit corect situaţia de fapt şi au reţinut în mod just vinovăţia inculpatului, în concordanţă cu probele administrate în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti.
Vinovăţia recurentului inculpat rezultă din declaraţia părţii vătămate V.N. care a precizat că acesta o ţinea sechestrată în apartamentul din zona Pieţii Reşiţa, din Bucureşti, o bătea şi o obliga să se prostitueze.
Martora O.E. a declarat că în cursul lunii iulie 2002, D.I. a cumpărat-o pe V.N. pe care a obligat-o să se prostitueze şi că inculpatul Şt.N. îi aducea clienţi şi o obliga să aibă cu aceştia raporturi sexuale.
Mama părţii vătămate P.T. a arătat că fiica sa V.N. a fost răpită de cei doi bărbaţi care au vândut-o lui D.I. care a sechestrat-o şi a obligat-o să se prostitueze, iar inculpatul îi aducea clienţi cu care era obligată să aibe relaţii intime. Martora a reuşit să o recupereze pe partea vătămată, după ce T.C. a văzut-o întâmplător şi cu această ocazie inculpatul a fost prezent şi a participat la discuţii.
Ulterior, astfel cum a precizat martorul P.Şt., unchiul părţii vătămate, au fost vizitaţi de Şt.N. însoţit de D.I. şi B.N., iar aceştia au pretins că V.N. era căsătorită cu un nepot de-al făptuitorului. Partea vătămată i-a relatat că a fost obligată de inculpat să se prostitueze cu diferiţi bărbaţi.
Aşadar din probele analizate rezultă cu certitudine că inculpatul Şt.N. i-a ajutat pe D.I. şi B.N. la săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, prin racolarea de clienţi şi constrângerea părţii vătămate V.N. de a întreţine relaţii sexuale cu aceştia în folosul făptuitorilor.
În ceea ce priveşte fapta comisă împotriva părţii vătămate C.M., în mod just, în cauză s-a reţinut că Şt.N. a recrutat-o din comuna Frumuşani, jud. Călăraşi, a dus-o la Bucureşti, a cazat-o într-un apartament unde a fost obligată să se prostitueze. Vinovăţia inculpatului pentru comiterea acestei fapte rezultă fără nici un dubiu din declaraţiile părţii vătămate care se coroborează cu cele ale martorilor C.D. şi C.L. de la care inculpatul a cumpărat-o şi a obligat-o să se prostitueze în apartamentul din Bucureşti de unde a fost liberată la data de 18 septembrie 2002 când a avut loc o descindere a organelor de cercetare penală.
În raport de probele administrate se constată că faptele inculpatului sunt dovedite cu prisosinţă, fiind corect reţinute, iar condamnarea acestuia este legală.
Referitor la pedepsele aplicate pentru fiecare infracţiune se constată că instanţele au făcut o justă individualizare a sancţiunilor având în vedere, potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pericolul social concret al faptelor, împrejurările comiterii lor şi persoana inculpatului.
La stabilirea cuantumului pedepselor instanţele au ţinut seama de faptul că cele două părţi vătămate care au fost recrutate în scopul exploatării, fiind obligate să se prostitueze, aveau doar 14 ani, iar inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată.
Totodată pedeapsa rezultantă de 7 ani şi 6 luni închisoare sporită cu un an închisoare, în total 8 ani şi 6 luni închisoare, este de natură să asigure, conform art. 52 C. pen., atât constrângerea şi reeducarea inculpatului cât şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.
Întrucât criticile formulate de inculpat nu sunt întemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care por fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursul declarat de acesta să fie respins ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii preventive începând cu data de 6 mai 2003, la zi.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Şt.N. împotriva deciziei penale nr. 9 din 11 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 6 mai 2003 la 28 februarie 2005.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 februarie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1460/2005. Penal. Art.211 alin 2 c. pen.... | ICCJ. Decizia nr. 1467/2005. Penal. Art.312 alin1 c.pen. Recurs → |
|---|
