ICCJ. Decizia nr. 2107/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2107/2005
Dosar nr. 1116/2005
Şedinţa publică din 28 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 253 din 2 decembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Buzău a fost condamnat inculpatul S.I. la 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi degradare militară pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Inculpatului i s-au interzis drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.
Conform art. 350 alin. (1) C. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat din pedeapsă, detenţia acestuia începând cu data de 18 februarie 2004 la zi.
În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea cuţitului care a fost folosit de inculpat la comiterea infracţiunii.
În latură civilă, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile C.J.A.S. Buzău suma de 10.019.128 lei reprezentând cheltuieli efectuate cu spitalizarea victimei B.D. şi s-a luat act că acesta nu s-a constituit parte civilă.
Inculpatul a mai fost obligat la plata sumei de 5.000.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut în fapt că, în ziua de 15 februarie 2004, în jurul orei 17,30, inculpatul a fost vizitat, la domiciliul său din comuna Movila Banului, satul Limpeziş, judeţul Buzău, de cumătrul său A.V. care era supărat întrucât fusese părăsit de soţie, care a părăsit domiciliul şi a plecat la părinţii ei din judeţul Călăraşi. Cei doi au consumat împreună o jumătate de litru de coniac, după care s-au deplasat la locuinţa martorului A.V. unde au băut vin. În jurul orei 20,30, martorul a mers la vecinul său T.G.I. să împrumute mălai şi aici, s-a întâlnit cu partea vătămată B.D., care locuieşte pe aceeaşi stradă şi se afla în vizită cu concubina sa P.M.
A.V. i-a invitat la locuinţa lui şi aici, au consumat toţi patru vin, ajungând în stare de ebrietate.
În jurul orelor 22,00, concubinele lui T.G.I. şi B.D. au mers după ei pentru a-i lua acasă, dar nu au reuşit, rămânând şi ele în compania acestora.
Instanţa de fond a mai constatat că, în jurul orei 24,00, partea vătămată B.D. a ieşit din locuinţă şi a luat două sticle cu vin de la groapa din curtea lui A.V. şi s-a deplasat pe stradă, fiind observat de inculpat care l-a avertizat pe cumătrul său. Acesta a fost deranjat de faptul că partea vătămată i-a furat vin şi, fiind în stare avansată de ebrietate, a adresat reproşuri şi injurii invitaţilor şi le-a cerut să părăsească locuinţa, ceea ce aceştia l-au şi făcut.
Inculpatul S.I. a rămas împreună cu A.V. şi la insistenţele celui dintâi au mers la domiciliul părţii vătămate să-i ceară restituirea celor două sticle cu vin, făptuitorul luând cu el un cuţit, iar martorul o bâtă.
În momentul în care cei doi au ajuns la domiciliul victimei, motivează prima instanţă, i-au adresat din stradă injurii şi ameninţări şi i-au cerut să le restituie vinul. Partea vătămată a negat că a furat vin, le-a adresat şi ea injurii şi le-a cerut să plece. La refuzul acestora B.D. a luat din curte un arac şi a ieşit în stradă, l-a lovit cu aracul pe inculpatul S.I., iar A.V. s-a retras pe partea cealaltă a drumului. Făptuitorul s-a apărat, a smuls aracul din mâna părţii vătămate şi l-a lovit cu acesta până când s-a rupt deoarece era putred.
Tribunalul a mai reţinut că, în aceste împrejurări, inculpatul a scos cuţitul din buzunar şi l-a lovit pe B.D. în abdomen, după care aplecat împreună cu A.V. Partea vătămată a intrat în locuinţă, ajutat de concubina sa P.M. şi a constatat că este tăiat în zona abdominală, dar nu a realizat gravitatea leziunii, fiind internat a doua zi la Spitalul Judeţean Buzău, unde s-a intervenit chirurgical fiindu-i astfel salvată viaţa.
Din raportul de expertiză medico-legală nr. 137/0/18 februarie 2004 efectuat de Serviciul medico-legal Buzău, rezultă că leziunea traumatică suferită de partea vătămată, a fost produsă prin lovire cu un corp dur şi ascuţit, posibil cuţit, necesită pentru vindecare circa 30-35 zile de îngrijiri medicale, dacă nu survin complicaţii şi a pus în primejdie viaţa acesteia.
Prima instanţă a mai arătat că pe parcursul cercetării judecătoreşti inculpatul a retractat recunoaşterile din faza de urmărire penală şi a susţinut că fapta a fost comisă de A.V., dar acesta a precizat că fapta a fost săvârşită de S.I.
Tribunalul a reţinut însă că din materialul probator administrat în cauză rezultă cu certitudine vinovăţia inculpatului şi că fapta acestuia constituie infracţiunea de tentativă la omor calificat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul criticând-o numai sub aspectul individualizării pedepsei aplicate susţinând în esenţă că recunoaşte fapta, pe care o regretă, dat consideră că pedeapsa este prea aspră faţă de circumstanţele sale personale referitoare la împrejurarea că are 3 copii în întreţinere, iar concubina sa este bolnavă.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 50 din 2 februarie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat cu motivarea că pedeapsa de 9 ani închisoare a fost just individualizată avându-se în vedere gradul de pericol social al faptei comise şi datele care caracterizează persoana făptuitorului.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul S.I. care a invocat cazurile de casare, prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen. şi a susţinut, în esenţă, că nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, fapta fiind comisă de A.V., care a lovit cu cuţitul în abdomen pe partea vătămată.
Ca atare, inculpatul a cerut să fie achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, să se reţină în favoarea sa circumstanţa atenuantă a provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., şi să i se reducă pedeapsa aplicată.
Recursul este nefondat.
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că instanţele au reţinut corect că inculpatul este autorul faptei din noaptea de 15 februarie 2004.
După ce au consumat băuturi alcoolice, inculpatul s-a deplasat împreună cu martorul A.V. la domiciliul părţii vătămate pentru a le restitui două sticle cu vin luate de la domiciliul acestuia şi după ce i-au adresat injurii şi ameninţări, făptuitorul l-a lovit, în stradă, cu un cuţit în abdomen cauzându-i leziuni care i-au pus în primejdie viaţa.
Referitor la declaraţiile oscilante ale inculpatului este de reţinut că în cursul urmăririi penale acesta a recunoscut comiterea infracţiunii în modalitatea prezentată, pentru ca în faţa primei instanţe a încercat să acrediteze ideea că fapta a fost comisă de A.V. care l-a însoţit la domiciliul victimei în noaptea respectivă.
Pentru a putea fi luate în considerare revenirile inculpatului în faţa instanţei de fond cu privire la declaraţiile date în cursul urmăririi penale, când a recunoscut săvârşirea faptei imputate, este necesar pe de o parte ca modificarea poziţiei acestuia să fie determinată de motive temeinice, convingător deosebite, şi, pe de altă parte, noile declaraţii să se coroboreze cu celelalte probe administrate în cauză.
Nu numai că susţinerile inculpatului din timpul cercetării judecătoreşti nu se coroborează cu probele administrate, dar, ulterior, în apel, acesta a criticat sentinţa numai sub aspectul individualizării pedepsei recunoscând prin memoriul de la dosar şi în ultimul cuvânt, comiterea infracţiunii, precizând că o regretă.
Instanţa de fond a înlăturat motivat declaraţiile nesincere ale inculpatului deoarece sunt infirmate de materialul probator administrat în cauză.
Din declaraţiile date de partea vătămată B.D. rezultă că inculpatul l-a lovit cu cuţitul în abdomen, întrucât în acel moment doar el s-a aflat faţă în faţă cu victima şi a fost cel care a strigat „du-te în casă, te-am tăiat".
Concubina victimei, P.M. a precizat în declaraţiile date, în cursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti că l-a auzit pe inculpat, în timpul conflictului, strigând la partea vătămată să se ducă în casă că a fost tăiat.
Martorul A.V., în mod constant, pe tot parcursul procesului, a declarat că inculpatul este autorul faptei şi a indicat modul şi împrejurările în care a fost comisă.
În urma examinărilor cu aparatul poligraf nu s-a constatat un comportament schimbat la martorul A.V., pe când, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul S.I. s-au evidenţiat modificări psihofiziologice semnificativ caracteristice reactivităţii emoţionale care pot să conducă la concluzia privind detecţia comportamentului simulat, astfel cum se concluzionează în rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 508163 din 19 noiembrie 2004 efectuate de I.P.J. Prahova, Laboratorul de Detecţie a Compartimentului Simulat.
În raport de probele analizate se constată că fapta inculpatului este dovedită cu prisosinţă şi că a fost corect reţinută în sarcina acestuia.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs prin care inculpatul a solicitat să se reţină în favoarea lui circumstanţa atenuantă a provocării şi să se reducă pedeapsa aplicată, nu este întemeiat.
Nu se poate considera că tentativa la omor calificat a fost săvârşită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, în sensul art. 73 lit. b) C. pen., atâta timp cât inculpatul a provocat conflictul dintre părţi.
Acesta s-a deplasat împreună cu A.V., ambii în stare de ebrietate, noaptea târziu, la domiciliul părţii vătămate, i-au adresat din stradă, injurii şi ameninţări, iar victima, în momentul în care a ieşit la poartă, a ripostat lovindu-l pe S.I. cu un arac care s-a rupt deoarece era putred, după care inculpatul i-a aplicat o lovitură în abdomen cu un cuţit.
În aceste condiţii conflictul fiind declanşat de inculpat, el nu poate beneficia de circumstanţa atenuantă a provocării.
Referitor la pedeapsa de 9 ani închisoare, aplicată de către instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel se constată că aceasta a fost just stabilită cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul sporit de pericol social al faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului care nu a fost sincer în cursul procesului şi este recidivist.
Datele personale invocate de recurentul inculpat în favoarea sa, referitoare la situaţia familială şi anume la împrejurarea că are trei copii minori, iar concubina este bolnavă, au fost avute în vedere de instanţe, sancţiunea nedepăşind cu mult limita minimă de pedeapsă ce putea fi aplicată.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpat să fie respins, ca nefondat, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Deoarece recurentul inculpat este arestat preventiv în această cauză, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsă detenţia acestuia de la 18 februarie 2004 la 28 martie 2005.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.I. împotriva deciziei penale nr. 50 din 2 februarie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 18 februarie 2004 la 28 martie 2005.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2106/2005. Penal. Recurs la încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2109/2005. Penal. Art. 174 Cod Penal. Recurs → |
|---|
