ICCJ. Decizia nr. 2132/2005. Penal. Art.215 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2132/2005
Dosar nr. 3511/2004
Şedinţa publică din 29 martie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 135 din 13 februarie 2003, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul S.A. la 16 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., conform art. 65 C. pen., pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei.
În baza art. 250 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 251 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), l-a condamnat la câte 2 ani închisoare.
În baza art. 31, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a mai fost condamnat la 4 ani închisoare.
În baza art. 252 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), acelaşi inculpat a fost condamnat la 2 ani închisoare.
În baza art. 33 – art. 34 C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 16 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 67 C. pen., s-a dispus degradarea militară.
S-a dedus prevenţia de la 10 iunie 2001.
În baza art. 14 şi art. 346 C. proc. pen., s-a dispus:
A. – A fost obligat inculpatul la despăgubirea părţilor civile, astfel:
- 6.000 dolari S.U.A. (echivalentul în lei la data plăţii, la cursul valutar B.N.R.) şi 12.000.000 lei către partea civilă S.F.;
- 17.500 dolari S.U.A. (echivalentul în lei la data plăţii, la cursul valutar B.N.R.), către partea civilă M.C.;
- 5.318 dolari S.U.A. (echivalentul în lei la data plăţii, la cursul valutar B.N.R.) către partea civilă I.C.A.;
- 4.000 dolari S.U.A. (echivalentul în lei la data plăţii, la cursul valutar B.N.R.) către partea civilă D.I.;
- 12.800 dolari S.U.A. (echivalentul în lei la data plăţii, la cursul valutar B.N.R.) către partea civilă Ş.M.V.;
- 10.150 dolari S.U.A. (echivalentul în lei la data plăţii, la cursul valutar B.N.R.) către partea civilă A.D.N.;
- 35.000 dolari S.U.A. (echivalentul în lei la data plăţii, la cursul valutar B.N.R.) către partea civilă P.V.;
- 40.000 dolari S.U.A. (echivalentul în lei la data plăţii, la cursul valutar B.N.R.) către partea civilă C.D.;
- 15.000 dolari S.U.A. (echivalentul în lei la data plăţii, la cursul valutar B.N.R.) către partea civilă C.V.I.;
- 15.000 dolari S.U.A. (echivalentul în lei la data plăţii, la cursul valutar B.N.R.) către partea civilă C.N.;
- 23.200 dolari S.U.A. şi 3200 D.M. (echivalentul în EURO la data plăţii) către partea civilă S.I.
B. – În baza art. 348 C. proc. pen., s-a dispus anularea contractelor de împrumut cu garanţie imobiliară şi a celor de vânzare-cumpărare şi restabilirea situaţiei anterioare, astfel:
- contractul nr. 1160 din 26 aprilie 1996, privind pe partea vătămată I.M.;
- contractul nr. 4433 din 20 iunie 1996, privind pe partea vătămată S.M.;
- contractul nr. 5133 din 28 august 1996, privind pe partea vătămată I.M.;
- contractul nr. 14199 din 30 martie 1995, privind pe partea vătămată B.G.;
- contractul nr. 264 din 26 februarie 1996, privind pe partea vătămată H.N.;
- contractul nr. 300 din 3 martie 1996, privind pe partea vătămată V.N.;
- contractul nr. 1456 din 23 mai 1996, privind pe partea vătămată V.A.;
- contractul nr. 548 din 9 aprilie 1996, privind pe partea vătămată R.M.;
- contractul nr. 338 din 11 martie 1996, privind pe partea vătămată T.M.;
- contractul nr. 632 din 19 aprilie 1996, privind pe partea vătămată Ş.M.;
- contractul nr. 1787 din 26 iunie 1996, privind pe partea vătămată K.Şt.;
- contractul nr. 336/22.04.1996, privind pe partea vătămată B.A.;
- contractul nr. 3200 din 30 aprilie 1996, privind pe partea vătămată T.E.C.;
- contractul nr. 3750 din 23 mai 1996, privind pe partea vătămată D.E.;
- contractul nr. 722 din 2 mai 1996 şi contractul nr. 3312 din 7 mai 1996, privind pe partea vătămată B.M.;
- contractul nr. 4455 din 20 iunie 1996, privind pe partea vătămată F.E.;
- contractul nr. 1354 din 25 septembrie 1996, privind pe partea vătămată P.C.;
- contractul nr. 25872 din 6 octombrie 1995, privind pe partea vătămată B.C.;
- contractul nr. 26161 din 10 octombrie 1995, privind pe partea vătămată V.M.;
- contractul nr. 14853 din 19 iunie 1995, privind pe partea vătămată B.M.;
- contractul nr. 15232 din 22 iunie 1995, privind pe partea vătămată H.V.
Inculpatul a fost obligat la 20.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.
S-a reţinut, prin Rechizitoriul parchetului că, în perioada iunie 1995 – 1997, prin intermediul societăţii SC P.C.S. SRL, constituită de inculpatul S.A., pe numele socrului său M.C., acesta a convins părţile vătămate că firma sa va aduce profituri importante, din construcţii, şi că ar dori să dezvolte o serie de noi afaceri, prin efectuarea de investiţii suplimentare, provenite din împrumuturi acordate de acestea, urmând ca la rambursare să primească unele comisioane.
Instanţa, pentru a pronunţa această sentinţă, a reţinut că, la data de 30 iulie 1993, inculpatul S.A. şi-a înregistrat la Oficiul Registrului Comerţului, propria societate comercială cu răspundere limitată, intitulată SC P.C.S. SRL la care îl avea ca asociat pe socrul său, M.C. Societatea avea ca sediu, apartamentul familiei S.A., din Aleea Călineşti.
Pentru evidenţierea activităţii desfăşurate prin societatea comercială sus-arătată, s-au solicitat A.F. a sectorului 4, copii ale bilanţurilor contabile depuse de această firmă. Aceasta a comunicat faptul că această societate comercială nu a depus niciodată bilanţuri sau alte raportări contabile şi nu a plătit TVA.
S-a mai constatat că, singura activitate „notabilă", desfăşurată de către inculpat, în numele firmei, a fost solicitarea şi contractarea unui credit, în sumă de 250.000.000 lei de la B.R.D., sucursala Berceni, la data de 25 ianuarie 1996. Acest credit nu a fost rambursat, nici până în prezent, fapt pentru care a fost iniţiată procedura declarării falimentului. Pentru modul de obţinere a creditului şi întrebuinţarea dată creditului, alta decât cea declarată de inculpat, la contractarea creditului. Ca urmare, împotriva inculpatului a fost pusă în mişcare acţiunea penală, la data de 7 martie 1997, pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune, fals intelectual, uz de fals şi folosirea creditului societăţii, într-un scop contrar intereselor acesteia.
Din cele de mai sus, rezultă că, inculpatul nu a constituit SC P.C.V. SRL, cu scopul de a desfăşura, prin această firmă, activităţi licite, care să-i aducă profituri prin muncă, ci să o folosească pentru obţinerea unor sume de bani, pe căi ilegale. Pe lângă faptele săvârşite, în legătură cu creditul menţionat, inculpatul a mai dat acestei societăţi comerciale o întrebuinţare, care, de asemenea, se încadrează în sfera ilicitului penal. În acest sens, profitând de profesia sa anterioară, de inginer constructor, precum şi de numele dat societăţii, inculpatul şi-a convins viitoarele părţi civile că, firma sa aduce profituri însemnate din construcţii şi că ar dori să dezvolte o serie de noi afaceri, prin efectuarea de noi investiţii suplimentare, provenite din împrumuturi acordate de ele, urmând ca la rambursare să primească unele comisioane.
Astfel, exploatând anunţurile publicitare, care abundau în presa vremii, de genul „ofer împrumut valută, solicit garanţii imobiliare", inculpatul a găsit calea obţinerii, cu uşurinţă, a unor mari câştiguri, în următoarele condiţii:
În primul rând, contrar realităţii, induce în eroare părţile vătămate, adică atât pe cei care garantau, cât şi pe cei care împrumutau, pretinzând că societatea sa are o eficienţă deosebită cu o mare cifră a afacerilor sale ce vor determina profituri de-a dreptul fabuloase, ce urmau a fi obţinute prin dezvoltarea investiţiilor. În activitatea de inducere în eroare a inculpatului a „concretizat" mai multe afaceri, între care exemplificăm: firma sa construieşte un cartier de vile în provincie, motiv pentru care vrea să mărească fondurile de investiţii, prin contractarea de împrumuturi, profiturile ce urmează să le obţină fiind foarte importante; prin firma sa, va achiziţiona o presă de ulei, pe care o va folosi împreună cu o moară din comuna Glodeanu Sărat, de asemenea, urmând să obţină mari profituri.
Părţile vătămate care au acceptat calitatea de giranţi, pentru obţinerea de împrumuturi de la persoane contactate prin intermediul ziarului, le-a promis plata unor comisioane importante.
După ce câştigase, în acest mod, încrederea potenţialelor victime, lăsându-le impresia că sunt favorizaţi de „noroc" şi au întâlnit o şansă mică, le-a determinat să meargă la notariat pentru încheierea contractelor de împrumut cu garanţii imobiliare (sau, în funcţie de credulitatea lor, direct contracte de vânzare-cumpărare imobiliare) unde inculpatul se ocupa de toate formalităţile. La notariat, părţile vătămate semnau actul încheiat, fără să mai acorde importanţă conţinutului, convinşi că o persoană serioasă şi potentă financiar ca „domnul S.A.", avea să le „ridice", în cel mai scurt timp, nivelul economic.
Pentru ca părţile vătămate să nu realizeze că de fapt erau înşelaţi, inculpatul falsifică scrisul şi semnătura pe cererile de obţinere de la Administraţia Financiară şi Judecătorie a certificatelor fiscale şi certificatelor de sarcini.
De asemenea, inculpatul nu permitea, sub diferite motive ca notarii să explice părţilor conţinutul contractelor şi consecinţele acestora, profitând de defectuoasa îndeplinire a serviciului de către aceştia. Ca urmare a erorii create, intenţionat de inculpat, părţile vătămate semnau contractele, convinse că nu vor fi prejudiciate.
Surpriza survenea ulterior, creditorii, persoane înşelate, care-i predaseră banii direct şi integral lui S.A., neprimindu-i înapoi, în termen, solicitau să li se ramburseze creditele de la giranţi. În aceste condiţii, părţile vătămate, giranţi, aflau că de fapt nu au calitatea exclusivă de giranţi, cum le spusese inculpatul, ci semnaseră contractele, autentificate la notariat, ca persoane împrumutate şi, deci că, ele au primit banii, garantând împrumutul lor cu imobilele proprietate şi nu împrumutul inculpatului.
Sub imperiul ameninţării cu evacuarea silită, aceştia îl contactau pe inculpat, care în calitatea de administrator al SC P.C.V. SRL, dădea o declaraţie olografă, în care recunoştea datoria, faţă de ei, garantând rambursarea cu toate bunurile mobile şi imobile. Inculpatul semna aceste declaraţii cu titlu de inginer S.A., peste care aplica ştampila firmei. Ulterior, fiind presat de reclamanţi solicita amânări de la aceştia, pentru ca în ultima etapă să dispară de la domiciliu.
În aceste condiţii, aşa zişi „giranţi" înşelaţi au fost acţionaţi în instanţă pentru evacuarea silită de către împrumutători, unii dintre ei „pierzându-şi apartamentele şi ajungând la situaţii familiale şi sociale fără rezolvare.
Abia în acest moment, părţile vătămate şi-au dat seama că au fost înşelate de inculpat, şi, ca urmare, au sesizat organele de poliţie, pentru cercetarea şi tragerea la răspundere penală a acestuia.
Trebuie remarcat faptul că în activitatea sa infracţională inculpatul a exploatat unele imperfecţiuni sau lacune ale legislaţiei, a consultat mai mulţi avocaţi, reuşind să înşele un mare număr de persoane, astfel:
- inculpatul s-a ferit să încheie de fiecare dată două contracte, unul de împrumut şi altul accesoriu, de ipotecă pentru garantarea împrumutului, ca urmare a folosit „un contract de împrumut cu garanţie imobiliară", obţinând mai uşor de la persoanele înşelate o singură semnătură, acestea fiind „lămurite" că semnează în calitate de garant şi nu de împrumutat;
- inculpatul a profitat de faptul că legea nu a limitat dobânda, până la OGR. nr. 9/2001;
- inculpatul a profitat de faptul că art. 295 lit. c) şi d) C. pen., a fost abrogat, nemaifiind sancţionate ca infracţiuni darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire sau cu dobândă mai mare decât cea legală;
- inculpatul a profitat de faptul că unii notari nu şi-au îndeplinit, în mod corect, atribuţiile de serviciu, privind certificatele de sarcini, fiscale, identificarea părţilor, realitatea voinţei părţilor, exprimarea conţinutului actelor autentificate şi a consecinţelor faţă de părţi, înainte de a semna, etc.;
- inculpatul a profitat de necunoaşterea legii de către părţile vătămate, de faptul că acestea nu şi-au asigurat asistenţa juridică, etc.;
- inculpatul a folosit o expertiză, în care expertul, în mod greşit, a consemnat că moara de măcinat porumb din Glodeanu Sărat, este proprietatea SC P.C.V. SRL.
Întrucât, în cauză, nu s-au efectuat cercetări pentru evaziune fiscală, faţă de inculpat, s-a dispus disjungerea cauzei.
S-a mai remarcat faptul că inculpatul S.A. s-a sustras urmăririi penale, fiind prins după ce a fost dat în urmărire generală.
Împotriva sentinţei, au declarat apel inculpatul S.A. şi părţile civile C.I. şi R.M., care ulterior şi-a retras apelul.
Inculpatul S.A. a solicitat reducerea pedepsei, încadrarea juridică incorect stabilită în raport de gravitatea faptelor comise şi urmările lor.
De asemenea, a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), întrucât activitatea sa infracţională s-a desfăşurat până în noiembrie 1996, înainte de modificarea codului penal prin Legea nr. 190/1996.
Partea civilă C.I. a solicitat acordarea despăgubirilor morale, precum şi anularea contractului de vânzare-cumpărare prin care a semnat vânzarea locuinţei sale.
Prin Decizia penală nr. 304/ A din 27 iunie 2003, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondate, apelurile declarate de S.A. şi C.I., luând act de retragerea apelului declarat de R.M.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs inculpatul S.A., părţii civile C.Şt. şi părţile vătămate T.G., B.A., V.M., V.M., I.E., I.M., I.M.L. şi C.N.
Inculpatul a solicitat achitarea pentru infracţiunea de înşelăciune în dauna părţii vătămate D.I. şi pentru infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată;
- schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP);
- reducerea cuantumului prejudiciului de la 2 miliarde lei la 400 milioane lei;
- graţierea pedepsei de 4 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP);
- trimiterea cauzei la instanţa de fond pentru audierea a 25 de martori.
Partea civilă C.Şt. a solicitat repunerea în termenul de declarare a recursului, şi pe fond, respingerea cererii de anulare a contractului încheiat între C.Şt., împrumutător şi V.N. şi V.N., cu suma de 15.850 mărci germane în echivalentul în lei la data plăţii.
Părţile vătămate B.A., V.M., V.M., I.E., I.M., I.M.L. şi C.N. au solicitat admiterea recursurilor lor, întrucât instanţa de apel nu s-a pronunţat cu privire la ele.
T.G. a solicitat casarea celor două hotărâri şi trimiterea la instanţa de fond spre rejudecare.
Prin Decizia nr. 708 din 5 februarie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile declarate de inculpatul S.A. şi părţile vătămate B.A., V.M., V.M., I.E., I.M., C.N. şi T.G. şi a trimis cauza spre rejudecarea apelurilor la Curtea de Apel Bucureşti.
S-a menţinut starea de arest a inculpatul S.A.
S-au respins, ca inadmisibile, recursurile declarate de părţile civile C.Şt. şi I.M.L.
În fond după casare, Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 358 din 11 mai 2004, a admis apelurile, după cum urmează:
Cu privire la inculpatul S.A. a descontopit pedepsele de 16 ani, 4 ani şi câte 2 ani închisoare, pe care le-a repus în individualitate.
Conform art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi l-a condamnat la 9 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 290 C. pen. şi art. 291 C. pen., fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpat la câte 2 ani închisoare; în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997 a constatat pedepsele graţiate.
În baza art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpat la 4 ani închisoare, iar în baza art. 1 din Legea nr. 137/1997 a constatat pedeapsa graţiată.
A pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 137/1997.
În baza art. 33 – art. 34 C. pen., inculpatul va executa 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., conform art. 65 C. pen.
A înlăturat aplicarea art. 67 C. pen.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi s-a dedus prevenţia de la 10 iunie 2001.
Admite apelurile părţilor civile B.A., V.M., V.M., I.E., I.M. şi C.N.
Constată că alături de I.M. în contractul de vânzare cumpărare nr. 1160 din 26 aprilie 1996, figurează ca părţi şi I.N., I.E. şi P.M.;
- în contractul de vânzare-cumpărare nr. 5133 din 28 august 1996 alături de I.M. figurează ca parte şi I.M.L.;
- în contractul de împrumut nr. 336 din 22 aprilie 1996 alături de B.A. figurează ca parte şi B.C.;
- în contractul de vânzare-cumpărare nr. 2616 din 10 octombrie 1995 alături de V.M. figurează şi V.M.
Respinge, ca tardive, recursurile declarate de D.T. şi C.Şt.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea interesată T.G.
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie a numitului C.C.
Împotriva deciziei curţii de apel au declarat recurs, inculpatul S.A., partea interesată D.T. şi părţile civile C.Şt. şi T.G.
Cu privire la recursul inculpatului S.A.
În motivele sale, inculpatul S.A. a solicitat admiterea recursului având ca temei dispoziţiile art. 3859 pct. 10, 17 şi 14 C. proc. pen.
A motivat că din probele administrate în cauză, rezultă că ultimul act al infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), s-a produs la data de 14 noiembrie 1996, înainte de modificarea survenită prin Legea nr. 140/1996 şi, în consecinţă, îi sunt aplicabile dispoziţiile mai favorabile.
Sub imperiul vechiului C. pen., pedeapsa pentru infracţiunea de înşelăciune era pedeapsa cu închisoare până la 3 ani, situaţie în care, conform art. 122 lit. a) şi art. 124 C. pen., a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale, fiind împlinit termenul de 7 ani şi 6 luni.
Deşi inculpatul a mai comis o faptă la 27 mai 1997, aceasta nu constituie infracţiunea de înşelăciune, situaţie care se impune achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
În ipoteza însă, în care aceasta va constitui infracţiune, consideră că între ultimul act, noiembrie 1996 şi mai 1997, a trecut o perioadă mai mare de timp, astfel că unitatea de rezoluţie infracţională nu se menţine, şi, ca atare, nu se justifică aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), infracţiunea continuată nefiind epuizată la 27 mai 1997.
În subsidiar, s-a solicitat reindividualizarea pedepsei şi reducerea acesteia.
Recursul este fondat în parte sub aspectul intervenţiei prescripţiei speciale pentru infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., art. 291 C. pen., art. 31 raportat la 289 C. pen. şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), toate cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Pedeapsa prevăzută de lege pentru aceste infracţiuni este până la 5 ani închisoare.
Astfel, infracţiunile prevăzute de art. 31, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), art. 291 C. pen. şi art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), s-au comis până în luna octombrie 1996, termenul de prescripţie prevăzut de art. 122 lit. d) este de 5 ani închisoare, iar în conformitate cu art. 124 C. pen., intervine prescripţia speciala a răspunderii penale dacă termenul este împlinit cu încă jumătate, deci 2 ani şi 6 luni.
Acest termen s-a împlinit în aprilie 2004, astfel că urmează a se dispune încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., combinat cu art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.
Cât priveşte infracţiunea prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), aceasta a fost comisă la 27 mai 1997, astfel că termenul de prescripţie de 7 ani şi 6 luni s-a împlinit la 27 iulie 2004, situaţie în care, de asemenea, se va dispune încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Motivul vizând aplicarea dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), cu privire la infracţiunea de înşelăciune comisă până la 14 mai 1996, Înalta Curte constată că acesta este neîntemeiat, inculpatul acţionând cu aceeaşi intenţie infracţională şi prin aceleaşi mijloace şi la 27 mai 1997, după intrarea în vigoare a Legii nr. 140/1996, când a înşelat pe partea vătămată D.I.
Susţinerea inculpatului că în cauză este vorba de un simplu împrumut şi nu inducerea în eroare a părţii civile nu are suport probatoriu.
În chitanţa încheiată la 27 mai 1997 s-au consemnat fapte nereale, modalitatea de intrare în posesia unui împrumut fiind, ca şi în celelalte cazuri, inducerea în eroare a părţii vătămate, astfel că în mod cert s-a reţinut existenţa infracţiunii de înşelăciune.
Cât priveşte pedeapsa de 9 ani aplicată inculpatului S.A., aceasta corespunde criteriilor de individualizare stabilite de art. 52 C. pen., avându-se în vedere multitudinea faptelor comise, urmările acestora, prejudiciile importante cauzate părţilor vătămate, cât şi poziţia procesuală a inculpatului.
Sub aceste aspecte, recursul inculpatului nu este fondat.
- Cu privire la recursul părţii interesate D.T.
În motivele invocate, D.T. a susţinut că în mod greşit i-a fost respins apelul ca tardiv introdus, întrucât, nefiind parte în proces în momentul judecării cauzei, a exercitat calea de atac atunci când a luat cunoştinţă, dar a fost împiedicat să o folosească în termenul legal.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins ca atare.
Din examinarea cauzei rezultă că într-adevăr, recurentul nu a fost prezent la judecarea fondului cauzei dar a avut interes în cauză, având astfel calitatea de parte interesată, aşa cum este prevăzut în dispoziţiile art. 362 lit. f) C. proc. pen.
Termenul de apel este termenul general de 10 zile, fie de la pronunţare, fie de la comunicare, pentru părţile lipsă sau inculpatul arestat, militar în termen, etc., conform art. 363 C. proc. pen.
Pe de altă parte, dacă apelul este declarat după expirarea termenului, se poate dispune repunerea în termen, dacă întârzierea a fost determinată de o cauză temeinică de împiedicare, iar apelul a fost declarat în 10 zile de la începerea executării pedepsei sau despăgubirilor civile (art. 364 C. proc. pen.).
De asemenea, se consideră în termen apelul declarat şi peste termen de către persoana care a lipsit atât la judecată cât şi la pronunţare, dar nu mai târziu de 10 zile de la începerea executării pedepsei sau executării dispoziţiilor privind despăgubirile civile (art. 365 C. proc. pen.).
În speţă însă, recurentul D.T. a declarat apel, la data de 3 februarie 2004, împotriva sentinţei penale nr. 135 din 13 februarie 2003, după ce cauza a fost casată cu trimitere de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmare admiterii recursului inculpatului şi al unora din părţile civile, nedovedind vreo cauză de împiedicare a exercitării în termen a căii de atac.
Ca atare, în mod temeinic şi legal apelul său a fost respins ca tardiv de Curtea de Apel Bucureşti.
Cu privire la recursul declarat de C.Şt., Înalta Curte constată că în mod temeinic şi legal a fost respins apelul său de Curtea de Apel Bucureşti.
Prin Decizia nr. 708 din 5 februarie 2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de C.Şt., astfel că hotărârea era definitivă în ceea ce-l priveşte şi nu mai putea fi atacată prin nici o cale.
În consecinţă, recursul va fi respins ca nefondat.
Cu privire la recursul declarat de partea interesată T.G.
În motivarea recursului, T.G. a susţinut că instanţa de apel nu a motivat respingerea apelului său.
Din motivare însă, rezultă că instanţa de apel a considerat că, primează principiul reparării prejudiciului în natură, faţă de alte forme de despăgubire, iar apelantul care a participat la manevrele frauduloase ale inculpatului S.A., cu prilejul încheierii celor două contracte, îşi poate valorifica pretenţiile în cadrul unui alt proces.
Pe fond, a criticat cele două hotărâri în sensul că, deşi nu a fost citat ca parte în procesul penal, totuşi acestea îşi produc efectele şi cu privire la el.
De asemenea, îşi motivează susţinerile în baza dispoziţiilor legii procesual civile şi ale codului civil, făcând abstracţie de împrejurarea că, deşi în ceea ce priveşte modul de soluţionare a laturii civile pot fi avute în vedere, în situaţia de faţă, o cauză penală având ca obiect înşelăciunea, există obligativitatea pentru instanţă de a soluţiona latura civilă şi, de asemenea, de a restabili situaţia anterioară şi, conform art. 346 C. proc. pen., a anula actele stabilit a fi false.
Din examinarea cauzei, rezultă în mod cert inducerea în eroare a părţii civile R.M. de către inculpatul S.A. cu consecinţa creării unui prejudiciu material, contractul încheiat la data de 9 aprilie 1996 fiind nul, încheiat cu nerespectarea dispoziţiilor art. 1769 C. civ. Astfel, a fost încheiat de fiica lui R.M.D.L. procurator care avea procură numai de administrator, nu şi de dispoziţie.
Cu toate acestea, la solicitarea lui S.A., a semnat fără drept contractul de împrumut cu garanţie imobiliară, deşi nu era proprietarul imobilului.
Ulterior, contractul a fost autentificat la notariat, la 5 septembrie 1996 (încheierea nr. 2477) R.M. semnând ulterior şi fără a avea cunoştinţă de conţinut.
Chiar în această situaţie, contractul este lovit de nulitate, fiind încheiat de o persoană fără calitate.
Contractul de împrumut 548/1996, a cărei nulitate am discutat-o, prevedea un împrumut de 6720 dolari S.U.A. acordat de T.G. lui S.A., împrumut garantat cu apartamentul lui R.M.
Cum S.A. nu şi-a achitat suma împrumutată, T.G. a introdus acţiune de valorificare a garanţiei, obţinând ordonanţă de adjudecare definitivă prin care apartamentul părţii vătămate R.M. este vândut lui A.A.I. cu suma de 63.000.000 lei (din care 52.039.680 lei rămâneau lui T.G., iar 11.960.320 lei trebuiau daţi părţii vătămate).
Ulterior, în 1997, R.M. s-a întors în ţară, T.G. a ascuns că a vândut apartamentul, iar partea vătămată i-a restituit suma de 5200 dolari S.U.A.
Pentru această faptă comisă de T.G. împreună cu notarul public şi alte persoane, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a disjuns cauza în vederea cercetării lor pentru infracţiunea prevăzută de art. 26, art. 215 alin. (2) şi (3) C. pen.
Având în vedere această situaţie de fapt, contractul iniţial fiind nul şi urmare inducerii în eroare a părţii vătămate R.M. s-a reţinut în sarcină inculpatului S.A., infracţiunea de înşelăciune, iar în mod corect instanţa de apel a respins apelul, anulând conform art. 346 C. proc. pen., contractul nr. 548/1996 şi a dispus restabilirea situaţiei anterioare.
În concluzie, recursul declarat de T.G. este nefondat întrucât, soluţionând latura penală a procesului, reţinând în sarcina inculpatului S.A. infracţiunea de înşelăciune, instanţa era obligată să soluţioneze şi latura civilă a procesului, în sensul despăgubirii părţii vătămate, procedând la repararea prejudiciului.
Conform art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., Înalta Curte rejudecând, va admite recursul inculpatului S.A., în limitele arătate.
Conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge recursurile declarate de partea interesată D.T. şi părţii civile T.G. şi C.Şt.
Se va deduce prevenţia inculpatului S.A. de la 10 iunie 2001 la 29 martie 2005.
Cheltuielile judiciare vor fi suportate conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul S.A. împotriva deciziei penale nr. 358/ A din 11 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală.
Casează în parte Decizia penală atacată, precum şi sentinţa penală nr. 135 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la intervenirea prescripţiei speciale, prevăzută de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., combinat cu art. 124 din acelaşi cod, pentru infracţiunile prevăzute de: art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 31 C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) din acelaşi cod, încetează procesul penal cu privire la infracţiunile prevăzute de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 31 C. pen., raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ca urmare a intervenirii prescripţiei speciale prevăzute de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., combinat cu art. 124 C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate urmând ca inculpatul S.A. să execute pedeapsa de 9 ani închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la 10 iunie 2001 la 29 martie 2005.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea interesată D.T. şi de părţile civile: C.Şt. şi T.G. împotriva deciziei penale nr. 358/ A din 11 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală.
Obligă recurenţii D.T., C.Şt. şi T.G. la plata sumei de câte 1.200.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 martie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2125/2005. Penal | ICCJ. Decizia nr. 2134/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod... → |
|---|
