ICCJ. Decizia nr. 6167/2005. Penal. Art. 20 rap. la art. 174 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 6167/2005
Dosar nr. 4161/2005
Şedinţa publică din 1 noiembrie 2005
Deliberând asupra recursurilor penale de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 102 din 9 martie 2005 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia penală, în dosarul nr. 10591/2004, s-a dispus condamnarea inculpatului G.N. la:
- 2 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen., şi art. 76 alin. (3) C. pen.
S-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pe durata şi în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 14 lit. b) şi art. 346 C. proc. pen., şi 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile C.G.C. 30.000.000 lei despăgubiri materiale şi 50.000.000 lei daune morale.
În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978 a fost obligat inculpatul să plătească 5.042.982 lei cheltuieli de spitalizare părţii civile Spitalul Municipal Vulcan şi 15.391.074 lei cu acelaşi titlu părţii civile Spitalul de Urgenţă Petroşani.
În baza art. 191 şi art. 193 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat şi 5.633.000 cu acelaşi titlu către partea civilă C.G.C.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut următoarele:
În cursul anului 2003, numitul G.C. a luat cu titlu de împrumut suma de 25.000.000 lei de la inculpatul G.N., coleg de muncă la sucursala E. Paroşeni. În luna octombrie i-a restituit acestuia suma de 15.000.000 lei. În luna ianuarie 2004, inculpatul a insistat că sus-numitul să-i achite şi diferenţa de 10.000.000 lei. La rândul său, având de încasat bani de la partea vătămată C.G. angajat al aceluiaşi agent economic, s-a înţeles ca acesta să scoată banii de la C.A.R. şi astfel să stingă datoria către inculpat, acesta luând act de înţelegere i-a solicitat în repetate rânduri părţii vătămate restituirea împrumutului, fără a ajunge la vreun rezultat.
În data de 19 ianuarie 2004, în jurul orelor 15,00, atât partea vătămată cât şi inculpatul au intrat de serviciu în schimbul II. În jurul orelor 15,30, inculpatul a apelat telefonic pe partea vătămată la locul său de muncă somându-l să-i dea banii. Acesta a replicat spunându-i că el nu-i datorează bani, după care au convenit să se întâlnească la locul de muncă al inculpatului pentru a lămuri această situaţie.
În timp ce se deplasa spre locul de muncă al inculpatului, aflat la circa 200-250 m, faţă de locul său de muncă, în sala cazanelor l-a văzut apropiindu-se precipitat. Aflându-se faţă în faţă, inculpatul i-a cerut imperativ restituirea banilor, iar când partea vătămată a negat existenţa vreunei datorii, acesta s-a enervat şi s-a înarmat cu o ţeavă metalică, i-a aplicat o lovitură asupra capului în urma căreia partea vătămată a căzut şi în timp ce o ameninţa şi înjura văzând că aceasta se ridicase în genunchi a ridicat iarăşi ţeava cu intenţia de a o lovi în cap. Partea vătămată instinctiv a ridicat mâna dreaptă în sus parând lovitura, cu preţul fracturării acesteia. Surprinsă de violenţa atacului s-a retras între agregatele din zonă unde inculpatul nu putea să mai lovească cu uşurinţă. De aici, partea vătămată pentru a-l tempera pe inculpat i-a promis că va restitui banii pe care-i datora inculpatului G.C., iar la un moment dat a reuşit să părăsească în fugă locul faptei. A anunţat persoanele din conducerea secţiei şi a unităţii care au luat măsuri de transportare a acesteia la Spitalul municipal Vulcan, unde a fost internat până la data de 26 ianuarie 2004. Datorită evoluţiei nefavorabile a stării de sănătate a necesitat reinternarea în Spitalul de Urgenţă Petroşani în perioada 25 februarie – 10 martie 2004.
Având în vedere limitele de pedeapsă, persoana inculpatului care nu are antecedente penale şi criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), conduita procesuală a inculpatului, instanţa a aplicat acestuia pedeapsa de 2 ani închisoare prin reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute şi pedepsite de art. 74 C. pen., cu înlăturarea pedepsei complimentare conform art. 76 alin. (3) C. pen.
În ce priveşte latura civilă a cauzei, partea vătămată C.G.C. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 50.000.000 lei reprezentând cheltuieli ocazionate cu internarea sa în spital şi cu suma de 200.000.000 lei reprezentând daune morale.
Cu martorii audiaţi în cauză partea civilă a justificat un împrumut în sumă de 20.000.000 lei (5000 Euro) şi cheltuieli cu alimentaţia suplimentară de aproximativ 10.000.000 lei. Având în vedere că a fost internat în spital în perioada 19 ianuarie – 26 ianuarie 2004 şi 25 februarie – 10 martie 2004 instanţa a apreciat ca justificate despăgubirile materiale în sumă de 30.000.000 lei.
În faza de judecată s-a dispus la cerere efectuarea unei expertize medico-legale care a concluzionat că partea civilă nu se încadrează într-un grad de invaliditate, iar uşoara incapacitate adaptativă de 10 % va dura până la scoaterea materialului de osteosinteză.
Raportat la numărul mare de îngrijiri medicale 75-80 zile, la durata internărilor şi suferinţa fizică şi psihică produsă ca urmare a faptei inculpatului s-a apreciat că suma de 50.000.000 lei cu titlu de daune morale corespunde unei juste despăgubiri.
În ceea ce priveşte diferenţele salariale s-a constatat că acestea nu au fost solicitate conform prevederilor art. 15 C. proc. pen., nici prin declaraţiile date în faza de urmărire penală şi nici în declaraţia dată în instanţă, astfel că nu s-au acordat, partea civilă având posibilitatea să le recupereze pe cale separată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen inculpatul G.N. şi partea civilă C.G.C.
În motivarea apelului, inculpatul a solicitat prin apărător ales, desfiinţarea sentinţei atacate şi rejudecând cauza, a se schimba încadrarea juridică a faptei din tentativă la omor prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., în virtutea posibilităţii de aplicare în viitor a dispoziţiilor art. 81 C. pen., privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei, odată cu intrarea în vigoare a Codului penal nou.
S-a invocat că actele medico-legale au atestat un traumatism cranio-cerebral minor al părţii vătămate, lovitura fiind aplicată de inculpat într-o zonă vitală.
Partea civilă C.Gh.C. prin apărător ales a solicitat majorarea pedepsei aplicată inculpatului şi aplicarea unei pedepse complimentare, iar sub aspectul laturii civile a solicitat acordarea unei sume de 5.362.306 lei cu titlu de despăgubiri civile şi cheltuieli judiciare dovedite la instanţa de fond şi neacordate.
Prin Decizia penală nr. 197/ A din 21 iunie 2005, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, conform art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, apelurile formulate de inculpatul G.N. şi partea civilă C.Gh.C. împotriva sentinţei penale nr. 102/2005 a Tribunalului Hunedoara.
Apelanţii au fost obligaţi să plătească câte 800.000 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de apel a avut în vedere următoarele:
1. Privitor la apelul inculpatului G.N.:
Probele administrate în cauză au făcut dovada împrejurării că inculpatul a agresat victima, aplicându-i acesteia o lovitură cu o ţeavă metalică, lovitură îndreptată înspre capul victimei. În urma primei lovituri victima s-a dezechilibrat şi a căzut la pământ. În timp ce victima a încercat să se ridice, inculpatul i-a aplicat o nouă lovitură cu acelaşi corp contondent, îndreptată în zona capului, însă victima a parat lovitura, apărându-se prin ridicarea mâinii în dreptul capului.
Ca atare, acţiunea violentă a inculpatului, utilizarea unui corp dur apt să producă leziuni grave, zona corporală vizată de inculpat prin agresiune, urmările produse denotă intenţia chiar indirectă a inculpatului de a cauza decesul victimei.
Faptul că i s-a cauzat victimei o leziune în zona antebraţului se datorează reacţiei sale de apărare, împrejurare care a concurat la evitarea producerii unui rezultat mai grav al faptei inculpatului.
Pentru aceste considerente nu a fost admisă solicitarea apărării de a se schimba încadrarea juridică a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen.
2. Privitor la apelul părţii civile C.Gh.C.:
În mod justificat instanţa a obligat inculpatul la plata sumei de 900.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea părţii civile, această sumă fiind dovedită ca fiind cheltuită efectiv de partea civilă pentru deplasarea la termenul de judecată.
Nu s-au justificat cu probe pretenţiile de 396.000 lei invocate ca fiind cheltuieli cu martori, iar în privinţa diferenţelor salariale solicitate, instanţa de fond le-a respins în mod întemeiat, aceste pretenţii fiind formulate tardiv.
De asemenea, instanţa de apel apreciază că nu se justifică majorarea pedepsei aplicate inculpatului, pedeapsa de 2 ani închisoare stabilită fiind corespunzătoare prin prisma criteriilor de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 52 şi 72 C. pen.
Curtea a reţinut şi atitudinea inculpatului din faza apelului, acesta dând dovadă de regret faţă de fapta comisă şi făcând dovada achitării sumei de 50 milioane lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă.
Având în vedere criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 52 şi 72 C. pen., Curtea a apreciat, de asemenea, că în cauză nu se impune aplicarea unei pedepse complimentare privative de drepturi, în condiţiile în care instanţa a reţinut în beneficiul inculpatului circumstanţe atenuante.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au formulat recurs inculpatul G.N. şi partea civilă C.Gh.C.
Prin motivele de recurs, inculpatul critică hotărârile pronunţate în cauză pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând în esenţă că în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt, iar faptei săvârşite i s-a dat o greşită încadrare juridică.
Astfel, inculpatul susţine că în cadrul unui conflict spontan, aflat sub o puternică tulburare determinată de atitudinea arogantă a părţii vătămate de nerecunoaştere a datoriei băneşti, a aplicat o singură lovitură victimei înspre direcţia umărului, lovitură care a fost parată cu antebraţul drept şi care a avut ca urmare fracturarea cubitusului.
Se mai susţine că actele medicale atestă existenţa acestei singure leziuni provocată în scop de corecţie şi nu de ucidere a victimei.
Inculpatul a solicitat, în raport de faptul că nu a acţionat cu intenţia de a ucide, schimbarea încadrării juridice dată faptei în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., cu reţinerea circumstanţei atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în raport de faptul că inculpatul a acţionat într-o stare de tulburare creată de atitudinea sfidătoare a părţii vătămate.
În drept, în raport de motivele invocate inculpatul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 18 şi, respectiv, pct. 17 C. proc. pen.
Partea civilă nu a motivat în scris recursul declarat şi, deşi, legal citată nu s-a prezentat în instanţă pentru a-şi susţine eventualele motive de recurs.
Examinând hotărârile pronunţate în cauză sub aspectele invocate de inculpat, şi prin prisma cazurilor de casare menţionate, dar şi a celor care potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., pot fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate, soluţiile instanţei de fond şi a celei de apel fiind legale şi temeinice.
Se constată că între probele administrate în cauză şi soluţiile pronunţate nu există contradicţii de natură a influenţa asupra situaţiei de fapt stabilite, a vinovăţiei inculpatului sau a încadrării juridice dată faptei.
Corect s-a reţinut în cauză că fapta inculpatului, care în ziua de 19 ianuarie 2004, pe fondul unui conflict spontan, a lovit-o pe partea vătămată cu o ţeavă metalică, provocându-i un traumatism cranian mediu şi o fractură a braţului drept cu deplasarea osului, întruneşte elementele constitutive ale tentativei la infracţiunea de omor, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen.
Că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide rezultă din modul în care acesta a săvârşit fapta. Astfel, inculpatul s-a folosit de un „instrument" apt să producă moartea victimei (o ţeavă metalică), inculpatul a vizat să o lovească pe victimă în zona capului (regiune vitală a corpului), iar faptul că rezultatul letal nu s-a produs nu este o consecinţă a acţiunii inculpatului, ci a instinctului de apărare a victimei, care a interpus între capul său şi obiectul folosit de inculpat, braţul său drept.
De altfel, victima prin acţiunea sa de apărare a împiedicat producerea consecinţelor mai grave.
De asemenea, în cauză intenţia de a ucide este demonstrată şi de intensitatea loviturii aplicate de inculpat, care a avut ca urmare leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare un număr mare de îngrijiri medicale (peste 70 zile).
În consecinţă, se constată că încadrarea juridică dată faptei săvârşite de inculpat este corectă şi în deplină concordanţă cu ansamblul probator administrat, în cauză neimpunându-se schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen.
În ceea ce priveşte solicitarea inculpatului de a se reţine în favoarea sa şi circumstanţa atenuantă a scuzei provocării, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., Înalta Curte constată că aceasta este susţinută pentru prima oară de inculpat cu prilejul promovării recursului.
Potrivit dispoziţiilor legale menţionate, circumstanţa atenuantă a provocării există când infracţiunea s-a săvârşit sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea persoanei vătămată produsă prin violenţă, printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei sau adusă printr-o altă acţiune ilicită gravă.
În cauză, nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, având în vedere că atitudinea părţii vătămate de nerecunoaştere a unei datorii băneşti, cu consecinţa refuzului de a plăti inculpatului vreo sumă de bani, nu poate fi asimilată cu un act provocator de natură să determine inculpatului o tulburare sau emoţie puternică care să-i inducă acestuia imposibilitatea de control asupra acţiunilor sale.
Mai mult decât atât, inculpatul avea posibilităţi legale de a o determina pe victimă să-i plătească suma solicitată.
În raport de circumstanţele personale ale inculpatului care este infractor primar, era încadrat în muncă şi a avut o atitudine procesuală corespunzătoare, regretând comiterea faptei, prima instanţă a reţinut în favoarea recurentului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată a fost judicios individualizată în raport cu criteriile generale conţinute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsă care corespunde atât prin cuantum, cât şi prin modalitatea de executare dublului său scop, educativ şi coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen.
De asemenea, se apreciază că şi latura civilă a cauzei a fost temeinic soluţionată în raport cu dispoziţiile legale şi cu probele administrate în cauză, neexistând motive de casare, nici în acest caz.
În consecinţă, în raport cu considerentele expuse, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile inculpatului şi părţii civile vor fi respinse ca nefondate.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de partea civilă C.Gh.C. şi inculpatul G.N. împotriva deciziei penale nr. 197/ A din 21 iunie 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 220 RON (2.200.000 lei) cheltuieli judiciare, din care suma de 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurenta parte civilă să plătească statului suma de 120 RON (1.200.000 lei) cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 noiembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6165/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 6169/2005. Penal. Art. 254 Cod Penal. Recurs → |
|---|
