ICCJ. Decizia nr. 622/2005. Penal

Decizii penale ICCJ 2005

Prin rechizitoriul nr. 62/P/2002 din 17 iunie 2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați a fost trimis în judecată inculpatul C.E.F., pentru săvârșirea infracțiunilor de: fals intelectual, prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP); uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP); înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.; spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 21/1999; delapidare prevăzută de art. 2151alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și două infracțiuni de evaziune fiscală, prevăzute de art. 12 și respectiv, de art. 13 din Legea nr. 87/1994.

S-a reținut, în fapt, că, în perioada 17 aprilie 1998 - 15 iunie 2001, inculpatul a avut calitatea de administrator și unic asociat la SC C.D. SRL Galați, iar în perioada 16 aprilie 1999 - 15 octombrie 2001 de împuternicit la SC D. SRL Galați. Aceste societăți comerciale au avut ca obiect de activitate fabricarea alcoolului etilic de fermentație și comerț en-gross cu băuturi alcoolice, spirtoase, cu cereale și semințe.

La cererea G.F.C., s-a efectuat de către D.C.F. din cadrul D.G.F.P. a județului Galați o verificare economico - financiară a celor două societăți comerciale.

Pe baza constatărilor organelor de control coroborate cu probele administrate în faza de urmărire penală, în rechizitor s-au stabilit următoarele:

în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2000, inculpatul a avut relații comerciale cu societățile I.P. SRL București și A.M. SRL București de la care a achiziționat alcool brut și etilic rafinat în vederea producerii băuturilor spirtoase. Astfel, așa cum rezultă din actele contabile întocmite, de la SC I.P. SRL a achiziționat 533.000 litri alcool în valoare de 12.480.376.832 lei (din care acciza cuprinsă în prețul de achiziție de 9.934.156.348 lei iar T.V.A. aferent de 2.534.138.803 lei). S-a plătit în numerar 4.887.100.000 lei iar diferența prin bancă.

De la SC A.M. SRL s-au achiziționat 214.949 litri alcool în valoare de 7.279.506.322 lei (din care acciza de 5.447.667.546 lei iar T.V.A. de 1.312.434.950 lei. S-a plătit în numerar suma de 4.141.200.000 lei iar restul prin compensare.

Pe baza documentelor întocmite cu privire la relațiile comerciale cu SC A.M., inculpatul a solicitat A.F. Galați, rambursarea T.V.A., obținând în acest fel suma de 1.359.314.119 lei.

în urma cercetărilor efectuate s-a constatat că, în realitate, relațiile comerciale ale inculpatului cu cele două societăți nu au existat și în consecință, actele întocmite sunt false.

Astfel, SC A.M. SRL București nu există, nefiind înregistrată la Registrul Comerțului.

Mijloacele de transport menționate în facturile încheiate cu această societate sunt fictive, întrucât numerele de circulație aparțin altor mașini. Datele de identitate ale persoanelor menționate în facturi sunt de asemenea, fictive, ele aparținând altor persoane.

în legătură cu SC I.P. SRL București s-a constatat că a funcționat până în anul 1994 ca fast - food și că nu a efectuat activități comerciale cu produse alcoolice, iar facturile aparțin altei societăți, anume SC B.S.I.E. SRL București.

în aceste condiții, cele două societăți nefiind plătitoare de T.V.A. SC C.D. condusă de inculpat nu avea drept de deducere pentru aceste sume conform art. 19 lit. a) din O.G. nr. 3/1992 privind taxa pe valoare adăugată, iar A.F. Galați rambursând T.V.A. în sumă de 1.358.314.119 lei, a fost indusă în eroare de inculpat, care a prezentat acte false privind relații comerciale inexistente.

Suma astfel obținută prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, a fost folosită de inculpat în derularea afacerilor societății, iar ulterior transferată în conturile personale, săvârșind astfel și infracțiunea de spălare de bani.

Organele de control au mai constatat că, în perioada 1998 - 2001, inculpatul s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale prin nedeclararea în totalitate a producției proprii de alcool la SC D. SRL Galați și, de asemenea, s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale, către stat (accize, T.V.A., impozit pe profit) derulând operațiuni comerciale fictive, înregistrate în evidența contabilă. S-a reținut că a săvârșit astfel, infracțiunile de evaziune fiscală prevăzute de art. 12 și de art. 13 din Legea nr. 87/1994, producând un prejudiciu pentru bugetul statului în sumă de 85.924.307.183 lei cu care Ministerul Finanțelor s-a constituit parte civilă.

De asemenea, inculpatul a întocmit documente, facturi fiscale, chitanțe, dispoziții de plată, care nu întrunesc condițiile legale pentru a fi înregistrate în contabilitate, ceea ce constituie infracțiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

S-a mai reținut în rechizitor că, în perioada 1998 - 2001, inculpatul și-a însușit suma de 89.562.982.070 lei pe care a retras-o de la cele două societăți administrate, susținând că această sumă fusese depusă anterior din partea sa și a soției sale ca aport personal.

Prin sentința penală nr. 79 din 9 februarie 2004, Tribunalul Galați a condamnat pe inculpat la următoarele pedepse:

- 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen.;

- 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de spălare a banilor, prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 21/1999;

- 3 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);

- 2 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);

- 8 luni închisoare, pentru infracțiunea de fals, prevăzută de art. 40 din Legea nr. 82/1991, raportat la art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

- 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de uz de fals, prevăzută de art. 291, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);

- 6 luni închisoare, pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Prin aceeași sentință, Tribunalul Galați a achitat pe inculpat, conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 2151alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 42 alin. (2) C. pen.

în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, sporită la 6 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor menționate.

Inculpatul a fost obligat, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC C.D. SRL Galați, să plătească despăgubiri în sumă de 85.924.307.183 lei părții civile D.G.F.P. Galați, menținându-se măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor inculpatului.

De asemenea, s-a dispus anularea actelor false, conform art. 348 C. proc. pen. (contracte de vânzare - cumpărare, facturi fiscale, chitanțe fiscale).

Tribunalul a reținut, în ceea ce privește în infracțiunile pentru care s-a pronunțat condamnarea inculpatului, aceeași situație de fapt cuprinsă în rechizitor, constatând vinovăția acestuia.

Cu privire însă la infracțiunea de delapidare, pentru care a pronunțat achitarea, instanța a considerat că inculpatul în calitatea sa de administrator, asociat unic și împuternicit nu este funcționar, deci subiect activ al infracțiunii, întrucât între el și societățile pe care le-a administrat nu există relații de serviciu.

Pe de altă parte se mai arată în sentința tribunalului, activitatea desfășurată de inculpat, în sensul că, în perioada 1998 - 2001, a adus ca aport personal diferite sume de bani care s-au înregistrat în contabilitate, și pe care ulterior le-a retras, nu constituie o activitate infracțională.

Apelurile declarate în cauză de Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați și de inculpat au fost admise de Curtea de Apel Galați, care prin decizia penală nr. 498/ A din 15 septembrie 2004, a desființat parțial sentința instanței de fond cu privire la latura penală, dispunând următoarele:

- a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de înșelăciune în infracțiunea prevăzută de art. 36 din Legea nr. 345/2002, cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), condamnându-l pe inculpat la 5 ani închisoare;

- l-a achitat pe inculpat conform art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracțiunea de spălare a banilor;

- a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de delapidare în infracțiunea prevăzută de art. 266 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) și conform art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a încetat procesul penal pentru această infracțiune.

în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., a contopit pedeapsa de 5 ani închisoare, cu pedepsele aplicate pentru infracțiunile de fals, uz de fals și evaziune fiscală, dispunând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai mare, de 5 ani închisoare sporită la 6 ani închisoare, precum și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe timp de 3 ani.

S-a menținut starea de arest și s-a dedus perioada arestării preventive.

Pronunțând această decizie, instanța de apel a avut în vedere, în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, aplicarea dispozițiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) Astfel, s-a motivat în sensul că fapta inculpatului de a induce în eroare organul fiscal determinându-l cu rea credință să-i ramburseze necuvenit taxa pe valoare adăugată constituie infracțiunea prevăzută de art. 36 din Legea nr. 345/2002, lege mai favorabilă, având limite de pedeapsă mai reduse decât cele prevăzute în Codul penal pentru infracțiunea de înșelăciune.

Schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune în infracțiunea prevăzută de art. 36 din Legea nr. 345/2002 a determinat instanța să dispună achitarea pentru infracțiunea de spălare de bani, întrucât infracțiunea prevăzută de art. 36 din Legea nr. 345/2002 prin care inculpatul a obținut suma de 1.358.314.119 lei nu se regăsește printre infracțiunile expres și limitativ, prevăzute în art. 23 lit. a) din Legea nr. 21/1999.

în ceea ce privește infracțiunea de delapidare, instanța de apel a arătat că fapta inculpatului de a-și însuși suma de 89.562.382.070 lei retrăgând-o din patrimoniile SC D. SRL și SC C.D. SRL, există în materialitatea ei întrucât inculpatul nu a făcut dovada certă că anterior ar fi împrumutat cele două societăți cu acești bani. S-a mai considerat însă, că fapta comisă nu constituie infracțiune de delapidare deoarece inculpatul nu este funcționar, ci infracțiune prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu privire la care, instanța a dispus încetarea procesului penal conform art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., lipsind sesizarea organului competent și anume, a adunării generale a societăților păgubite.

împotriva deciziei Curții de Apel Galați au declarat recurs inculpatul și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel.

în recursul parchetului se invocă următoarele motive de casare:

- în mod greșit s-a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de înșelăciune în infracțiunea prevăzută de art. 36 din Legea nr. 345/2002 și din infracțiunea de delapidare în infracțiunea, prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

- în mod greșit s-a dispus achitarea pentru infracțiunea de spălare a banilor și încetarea procesului penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

- s-au aplicat inculpatului pedepse prea blânde făcându-se astfel o greșită individualizare a acestora.

Recursul este fondat:

Instanța de apel a reținut într-adevăr greșit că prezentarea de către inculpat a unor acte fictive organelor fiscale și obținerea, pe baza acestora a rambursării sumelor de bani plătite cu titlu de T.V.A. constituie infracțiunea prevăzută de art. 36 din Legea nr. 345/2002.

Potrivit textului de lege menționat, constituie infracțiune determinarea cu rea credință, de către persoane impozabile, a taxei pe valoare adăugată de rambursate și obținerea nelegală în acest fel, a unor sume de bani de la organele fiscale.

în cauza de față activitatea inculpatului încadrată prin actul de acuzare și prin sentința primei instanțe în prevederile art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., nu a constat în săvârșirea actelor materiale prevăzute de art. 36 din Legea nr. 345/2002, ci în prezentarea către organele administrației financiare a unor acte false, atestând relațiile comerciale cu o societate inexistentă (SC A.M. SRL) și cu o societate având alt obiect de activitate decât cel precizat în actele întocmite (SC I.P. SRL). Pe baza acestor acte false, inculpatului i s-a rambursat suma de 1.359.314.119 lei reprezentând T.V.A., pentru care s-a încheiat procesul - verbal nr. 13106 din 31 mai 2000.

Această activitate de inducere în eroare a organelor fiscale, având ca rezultat rambursarea taxei pe valoare adăugată întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. și nu ale infracțiunii prevăzută de art. 36 din Legea nr. 345/2002.

în strânsă legătură cu infracțiunea de înșelăciune, care privește domeniul financiar, inculpatul a comis și infracțiunea prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 21/1999 prin faptul că a introdus în circuitul economic suma de bani încasată de la organele fiscale cu titlu de rambursare de T.V.A., în scopul ascunderii originii ilicite a acestei sume.

Urmează, în consecință, să se admită recursul parchetului sub aspectele analizate, să se caseze decizia atacată și să se mențină hotărârea primei instanțe de condamnare a inculpatului pentru infracțiunile de înșelăciune, prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen. și de spălare de bani, prevăzută de art. 23 lit. a) din Legea nr. 21/1999 (Legea nr. 21/1999 fiind în vigoare la data săvârșirii infracțiunii).

Se constată, de asemenea, că pedepsele aplicate inculpatului pentru cele două infracțiuni menționate mai sus, nu corespund însă criteriilor de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Astfel, ținând seama de valoarea prejudiciului produs bugetului de stat prin rambursarea ilegală a T.V.A., ca și de modul de operare practicat de inculpat, constând în falsificarea unui număr important de acte comerciale și de evidență contabilă, se impune să se admită recursul parchetului și sub acest aspect și să se majoreze pedepsele aplicate inculpatului pentru aceste infracțiuni.

Recursul parchetului este fondat și în ce privește schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 2151alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracțiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Din probele administrate rezultă că inculpatul C.E.F. a retras în perioada 1 ianuarie 1998 - 31 august 2001 din conturile SC C.D. SRL Galați și SC D. SRL Galați suma de 89.562.982.070 lei pe care și-a însușit-o.

Prima instanță a dispus achitarea inculpatului reținând, pe de o parte, că inculpatul nu avea calitatea de funcționar pentru a fi subiect activ al infracțiunii prevăzută de art. 2151C. pen., iar pe de altă parte, că fapta nu există în materialitatea ei întrucât inculpatul nu a sustras sume de bani din patrimoniul celor două unități, ci a retras sumele împrumutate celor două unități și înregistrate în contabilitatea acestora în contul 455.

La rândul său, instanța de apel a reținut că inculpatul a retras din contul celor două societăți sumele de bani care nu i se cuveneau, dar că această faptă nu constituie infracțiune de delapidare pentru că inculpatul nu era funcționar, ci infracțiunea prevăzută de art. 266 din Legea nr. 31/1990 și că nu poate fi tras la răspundere pentru această infracțiune deoarece lipsește sesizarea organului competent, adică a adunărilor generale ale celor două societăți.

Atât prima instanță cât și instanța de apel au reținut greșit că inculpatul nu avea calitatea de funcționar în sensul legii pentru a fi subiect activ al infracțiunii de delapidare.

Potrivit art. 147 alin. (2) C. pen., cu referire la alin. (1) al aceluiași articol, prin funcționar se înțelege orice persoană care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, o însărcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevăzute în art. 145 C. pen.

Având în vedere că inculpatul C.E.F. a îndeplinit atribuții de administrator în serviciul societăților comerciale menționate și că aceste societăți fac parte din categoria persoanelor juridice care nu sunt prevăzute în art. 145 C. pen., trebuia să se rețină că inculpatul avea calitatea de funcționar în sensul art. 147 alin. (2) C. pen., putând fi deci, subiect activ al infracțiunii de delapidare.

De asemenea, se constată că prima instanță a reținut greșit că fapta inculpatului nu întrunește trăsăturile laturii obiective a infracțiunii de delapidare.

Așa cum a reținut corect instanța de apel, în cauză s-a făcut dovada certă a retragerii de către inculpat a sumei de 89.562.982.070 lei din patrimoniul celor două societăți și nu s-a făcut dovada că inculpatul a împrumutat societățile cu suma retrasă.

Se impune trimiterea cauzei la prima instanță pentru a se da posibilitatea inculpatului să facă dovada că sumele de bani înregistrate în contul 455 al celor două societăți constituie aportul său personal la capitalul social al acestora. în acest sens, înalta Curte constată că înregistrarea sumei în contul 455 și actele pe care se întemeiază această înregistrare nu fac dovada susținerilor inculpatului, în condițiile în care nu a dovedit că a avut resursele necesare pentru a acorda împrumuturi atât de mari.

în același sens, înalta Curte reține că potrivit bilanțurilor contabile prezentate de inculpat, societățile administrate de acesta au înregistrat în fiecare an pierderi și că martora A.M. a arătat în declarația dată în apel că nu a avut cunoștință ca societatea SC D. SRL la care avea calitatea de administrator, să fi împrumutat de la inculpat și de la soția acestuia vreo sumă de bani.

Realitatea împrumuturilor este infirmată și de martora M.C., de profesie economist, care a ținut evidența economico, contabilă la cele două societăți administrate de inculpat.

în funcție de probatoriul ce se va administra urmează ca instanța să stabilească conținutul material al activității ilicite a inculpatului și să facă încadrarea juridică corectă a acestei activități.

în recursul său inculpatul a solicitat casarea deciziei atacate și micșorarea pedepsei aplicate, luând în considerare împrejurările comiterii faptelor și situația sa personală.

Recursul nu este întemeiat.

Așa cum s-a arătat mai sus, instanțele au făcut o greșită individualizare a pedepselor, dar nu în sensul arătat de acesta, ci în sensul aplicării unor pedepse prea mici în raport cu pericolul social al infracțiunilor comise.

în aceste condiții, se va admite recursul declarat de parchet, se va casa în întregime decizia instanței de apel, iar sentința instanței de fond se va casa numai cu privire la infracțiunea de delapidare și la pedepsele stabilite pentru infracțiunile de înșelăciune și spălare de bani.

Recursul inculpatului s-a respins, ca nefondat, și obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

← ICCJ. Decizia nr. 627/2005. Penal  ICCJ. Decizia nr. 388/2005. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 622/2005. Penal