ICCJ. Decizia nr. 1008/2006. Penal

Decizii penale ICCJ 2006

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr.1008/2006

Dosar nr. 5924/1/2003

(nr. vechi 1536/2003)

Şedinţa publică din 16 februarie 2006

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 96 din 8 februarie 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 288 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi aplicarea art. 33 C. pen., a fost condamnat inculpatul H.S., la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi aplicarea art. 33 C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat, la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 33 C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat, la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 33 – art. 34 C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat, la 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru infracţiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), fapta nu există.

În baza art. 279 alin. (3) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), acelaşi inculpat a fost condamnat, la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. a) şi b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul H.S. să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen., sporită cu un an închisoare, urmând a executa 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 25 august 1999 până la data punerii efective în libertate 21 ianuarie 2000.

S-au aplicat dispoziţiile art. 350 C. proc. pen., după rămânerea definitivă a sentinţei penale.

S-a dispus anularea actelor falsificate (certificatul utilizator final) şi a tuturor actelor (licenţe) emise în baza actului falsificat.

Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnat inculpatul M.I., la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen., şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., raportat la art. 65 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru infracţiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997.

În baza art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 – art. 34 C. pen., a fost condamnat inculpatul, la 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 279 alin. (3) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat, la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. a) C. pen., inculpatul M.I. va executa pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen., sporită cu 6 luni închisoare, având de executat în final 5 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia inculpatului de la data de 31 august 1999 până la data punerii efective în libertate.

S-a făcut aplicarea art. 350 C. proc. pen., după rămânerea definitivă a sentinţei penale.

Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 178 din Legea nr. 141/1997 a fost condamnată inculpata M.J., la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen., şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 65 C. pen., raportat la art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a fost condamnată inculpata, la 3 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., aceeaşi inculpată a fost condamnată la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 33 – art. 34 C. pen., aceeaşi inculpată a fost condamnată la un an şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitată inculpata M.J. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997.

În baza art. 33 – art. 34 lit. a) şi b) C. pen., inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere pe o perioadă de încercare de 6 ani (3 ani + 3).

Au fost puse în vedere inculpatei M.J., dispoziţiile art. 863 lit. a), b) şi d) C. pen. (să se prezinte trimestrial la judecătorul delegat cu supravegherea, să anunţe orice schimbare de domiciliu, să comunice informaţii privind mijloacele de existenţă).

S-au pus în vedere inculpatei, dispoziţiile art. 864 C. pen., cu referire la art. 83 C. pen. şi art. 359 C. proc. pen., art. 865 C. pen.

Tot prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 25 C. pen., raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.I., la un an şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 291 C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat la 2 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 33 – art. 34 C. pen., acelaşi inculpat a fost condamnat, la 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia inculpatului de la data de 25 august 1999 la data punerii efective în libertate.

S-a făcut aplicarea art. 350 C. proc. pen., după rămânerea definitivă a sentinţei.

În baza art. 191 C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat la câte 3.000.000 lei cheltuieli judiciare statului.

S-a respins, ca nefondată, cererea de restituire a cauzei la parchet.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, cu privire la inculpatul H.S. pentru contractul având ca obiect factura comercială nr. 3214486 din 17 noiembrie 1998 între R. şi YRAKULUI, în realitate marfa a ajuns în Nigeria. Cumpărătorul mărfii era LR A.T. Israel, reprezentată de inculpatul H.S.

Licenţa de export a fost obţinută pe baza certificatului de utilizator final, contrafăcut de inculpat, cu privire la destinaţie (M.YRAKULUI) prin intermediul SC A.A. SRL cu avioane închiriate de inculpatul M.I.

Inculpatul M.I. a trecut în documentele de zbor, YRAKULUI, pe declaraţia vamală aceeaşi destinaţie falsă.

Mai mult, inculpatul H.S. a contrafăcut un act de recepţia mărfurilor de către YRAKULUI către R. SA şi depus la A.

Această confirmare de primire din partea Ministerului Apărării YRAKULUI s-a dovedit falsă, în raport cu răspunsul transmis autorităţilor române prin Ministerul de Externe care a infirmat această tranzacţie şi împuternicire dată inculpatului (adresa nr. 51379 din 20 aprilie 2000 false).

Inculpata M.J. a negociat anterior contractul cu inculpatul M.I., a discutat cu martorul C.C. prin firma acestuia E. Constanţa, transportarea aceleiaşi mărfi în portul Logos (Nigeria), deşi cunoştea că, pe acte patronul său trecuse destinaţia YRAKULUI

Certificatul de confirmare a recepţiei a fost executat de inculpatul H.S., prin utilizarea ştampilei care se afla la sediul firmei sale.

Această situaţie a fost recunoscută de inculpat în declaraţia sa la instanţă, pagina 3 a declaraţiei: „semnăturile de pe certificatul de utilizator final au fost făcute cu mâna mea, încercând să semnez cu semnătura celor din YRAKULUI"

Instanţa de fond a constatat îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen. (falsificarea destinaţiei pe certificatul de utilizator final nr. 9586 din 17 septembrie 1998).

Dar s-a mai săvârşit a doua infracţiune de fals material, cu ocazia întocmirii certificatului de confirmare, potrivit art. 288 alin. (1) C. pen.

Folosirea de către inculpat a celor două înscrisuri cunoscând existenţa elementelor de fals întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 291 C. pen., uz de fals.

Dar, emiţând aceste acte false a determinat eliberarea licenţelor de export reprezintă elementele constitutive ale infracţiunii de participare improprie la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), raportat la art. 31 alin. (2) C. pen.

Cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, transport fără autorizaţie de armament în Nigeria, instanţa a constatat că nu sunt îndeplinite dispoziţiile acestor texte.

Astfel, prin manoperele folosite de inculpat (fals, uz de fals, instigare la fals intelectual) s-au obţinut actele necesare pentru obţinerea licenţei de transport, ceea ce reprezintă autorizarea exportului.

Este adevărat că transportul s-a făcut în alt stat decât cel indicat în acte, dar actele pentru care s-a autorizat transportul existau, astfel că nu s-a putut reţine lipsa autorizaţiei (licenţei şi documentelor vamale).

Constatând neîndeplinite elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, instanţa de fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul H.S. pentru această infracţiune, fapta nu există.

Dar, folosirea documentelor falsificate pentru obţinerea documentelor vamale întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 (folosirea documentelor falsificate pentru obţinerea vămuirii).

Toate aceste infracţiuni săvârşite cu ocazia derulării contractului pentru cele 50 mitraliere-destinaţia YRAKULUI toate în concurs real.

Tot la săvârşirea acestor infracţiuni a participat inculpatul M.I. prin completarea documentului A.W.B. cu menţiuni de destinaţie nereală (cunoscând existenţa altei destinaţii), întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

Nu s-a putut reţine săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, deoarece inculpatul M.I. nu a avut nici o legătură cu vămuirea acestei mărfi-acest aspect fiind de competenţa inculpatului H.S.

Oricum, pentru organele vamale există licenţa de export, deci actul care reprezintă autorizaţia, astfel că, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen, raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpat pentru această infracţiune.

La fel ca şi pentru inculpatul H.S. şi inculpatul M.I. s-a făcut vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) şi b) C. pen., „deţinerea, înstrăinarea fără drept a armelor militare", elementul subiectiv „fără drept" este dat de falsificarea documentaţiei de export şi transport, cele două infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului M.I., cu art. 33 lit. a) C. pen.

Inculpata M.J., cunoscând că, în realitate armele aveau o altă destinaţie a ajutat pe inculpatul H.S. la găsirea modalităţilor de transport, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), la infracţiunea săvârşită de inculpatul H.S., art. 279 alin. (3) C. pen. Nu s-a reţinut complicitate pentru infracţiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997 pentru aceleaşi considerente-armamentul a trecut cu autorizaţie (falsificată) dar exista. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a achitat-o pe inculpata M.J. pentru infracţiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997.

Dar s-a constatat că, deşi transportate cu autorizaţie falsificată, prin faptul că ştia de existenţa falsificării actelor premergătoare obţinerii licenţei de export inculpata a fost complice, art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), la infracţiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 ştia că se folosesc documente falsificate la export, toate aceste infracţiuni fiind în concurs real, art. 33 lit. a) C. pen.

În aceeaşi modalitate, inculpatul H.S., la data de 16 martie 1999, a exportat 5000 pistoale mitralieră în Nigeria, exportator SN R. SA conform facturii C nr. 43501 din 4 martie 1999, iar cumpărător a fost firma inculpatului H.S., O.E. La fel inculpatul a falsificat certificatul de utilizator, arătând că este emis de autorităţile ugandeze, fiind folosit pentru obţinerea licenţei şi a documentelor A.W.B.. La fel, armele au ajuns în Lagos - Nigeria, deşi în acte era trecut Uganda.

Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea acestor infracţiuni, arătând că doar probleme de zbor ale firmei V. au determinat această aterizare în Nigeria, dar în realitate marfa a ajuns în Uganda.

Mai mult aplicarea ştampilei autorităţilor ugandeze a fost efectuată cu autorizarea Ugandei, fapt infirmat de adresa C 25/295 din 9 mai 2001 a Ministerului Afacerilor Externe în care s-a arătat că Ministerul Apărării al Republicii Uganda a negat împuternicirea pretinsă de inculpatul H.S. şi a negat că certificatul de utilizator final ar proveni de la Ministerul Apărării din Uganda.

Deci, sub aceeaşi formă, folosind aceleaşi manevre - fals, uz de fals, fals intelectual s-au înfrânt dispoziţiile art. 178 din Legea nr. 141/1997 şi art. 279 alin. (3) lit. a) şi b) C. pen., în concurs real.

La data de 30 martie 1999 - 5 aprilie 1999 a fost exportată din România în Eritreea 100.000 lovituri explozivi (5000 tone) contractul AC 1/069/15/BD din 26 martie 1999 exportator R., cumpărător C.D.G.I., firmă reprezentată de inculpatul H.S.

Inculpatul a depus pentru obţinerea licenţei, certificatul de utilizator final B/9.1999 din 8 martie 1999 din care a rezultat că beneficiarul numitei este Ministerul Apărării Republicii Burundi, situaţie nereală, conform adresei E 5/1415 din 27 iulie 2000 care a arătat că nu a mandatat pe inculpatul H.S. să facă tranzacţii cu arme în numele autorităţilor Burundi.

Transportul s-a efectuat prin SC A.A. SRL cu aeronave industriale de inculpatul M.I. care a trimis şi un însoţitor martor I.G. care a confirmat acestuia descărcarea în Aeroportul A., deşi inculpatul trecuse în actele de transport WZ 0000157- destinaţia Bujumbura - Burundi.

Certificatul de utilizator final remis R.A.R. a fost realizat prin operaţiuni de scanare şi întocmire a textului din conţinutul unui înscris emis în favoarea SD C.I.

Au fost săvârşite de inculpatul H.S., aceleaşi infracţiuni, fals, uz de fals, participaţie improprie la infracţiune de fals intelectual, contrabandă prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997 şi infracţiunea la regimul armelor, art. 279 alin. (3) lit. a) şi b) C. pen., în concurs real.

Inculpatul H.S., în luna iunie 1999, a purtat discuţii cu inculpatul B.I. pentru perfecţionarea unui contract de export pentru 20.000 lovituri calibru 122 mm. în prezenţa reprezentantului SC D. – Cipru reprezentată de inculpatul B.I.

S-a ajuns la concluzia ca importul să-l facă R.A. A.A. din Republica Cehă, fără atingerea teritoriului naţional al României.

Astfel, în baza unui export dintre R. şi A.I., marfa să fie reexportată în Cehia cu comision pentru Arsenalul României de către Societatea D.

În punerea în executare a acestei variante, inculpatul H.S. a contrafăcut un certificat de utilizator final, pretins eliberat de autorităţile nigeriene ieşite de sub embargou la 1 iunie 1999.

S-a eliberat certificatul internaţional de export 0510618 pe numele R.A. A.A. şi licenţa de export E/9/9901295 partener extern A.I., iar certificatul de utilizator a fost emis la 27 iulie 1999.

Certificatul de utilizator final verificat de raportul de expertiză certificat de un funcţionar al Ambasadei Nigeriei.

Inculpatul B.I. cunoştea că certificatul de utilizator final cuprinde date eronate.

Inculpata M.J. a remis reprezentanţilor A.I. modalitatea de alcătuire a certificatului de utilizator final, conform discuţiilor purtate cu inculpatul H.S.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii M.J., M.I., B.I. şi H.S. (N.S.), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Parchetul a criticat hotărârea, invocând următoarele zece motive:

În mod greşit instanţa de fond a dispus achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, din probele administrate în cauză, rezultând fără echivoc că aceştia au efectuat exportul de arme fără acte, situaţie în care se impune condamnarea şi pentru această infracţiune.

Pentru inculpaţii H.S. şi M.I. s-a dedus în mod greşit durata prevenţiei, din actele dosarului rezultând că aceştia au fost arestaţi în prezenta cauză de la data de 25 august 1999 inculpatului H.S. şi de la 31 august 1999 inculpatului M.I. până la data de 4 februarie 2000, când inculpaţii au fost puşi în libertate.

Faţă de pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului M.I., instanţa trebuia conform art. 35 alin. (1) C. pen., să aplice o pedeapsă complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe lângă această pedeapsă.

Faţă de inculpatul H.S., instanţa de fond trebuia să aplice şi pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi, pe lângă pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată în baza art. 178 din Legea nr. 141/1997, aplicarea acesteia fiind obligatorie.

Pentru falsificarea certificatului de confirmare a recepţiei mărfurilor şi a certificatului de utilizator final, inculpatul H.S. s-a folosit de o stampilă falsificată, situaţie în care aceasta trebuia confiscată, fiind folosită la săvârşirea infracţiunii de fals pentru care a fost condamnat inculpatul.

În mod greşit prima instanţă a dispus condamnarea inculpatei M.J., în calitate de autor pentru infracţiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, atâta timp cât inculpata a avut doar calitatea de complice la săvârşirea acestei infracţiuni, aşa cum s-a reţinut şi prin actul de sesizare a instanţei.

Instanţa de fond trebuia să dispună aplicarea pedepsei complimentare prevăzută de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., alături de pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei M.J. şi nu doar alături de pedeapsa aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997.

În raport cu circumstanţele reale în care inculpata M.J. a săvârşit infracţiunile şi cu gradul ridicat de pericol social al acestora se impunea aplicarea unei pedepse rezultante într-un cuantum mai mare şi în regim de detenţie.

Instanţa de fond a dispus în mod nelegal condamnarea inculpatului B.I., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) şi b) C. pen., întrucât limitele speciale prevăzute de lege pentru această infracţiune sunt de la un an la 3 ani şi 6 luni închisoare.

Inculpatul B.I. este cetăţean moldovean cu domiciliul în republica Moldova şi faţă de gradul ridicat de pericol social al faptelor comise pe teritoriul României se impunea să se dispună măsura de siguranţă a expulzării prevăzută de art. 117 C. pen., faţă de acest inculpat.

În mod greşit instanţa de fond a dedus prevenţia pentru inculpatul B.I., atâta timp cât acest inculpat nu a fost arestat în această cauză penală.

Toţi inculpaţii apelanţi au criticat hotărârea pentru nelegalitate, motivând că instanţa de fond nu a stabilit corect situaţia de fapt, iar acest fapt nu s-ar putea face decât cu mare întârziere în cursul cercetării judecătoreşti datorită complexităţii probelor ce se impun a fi administrate, motiv pentru care au solicitat restituirea cauzei la procuror, în vederea completării urmăririi penale.

Prin Decizia penală nr. 856/ A din 19 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. 1583/2002 au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul B.I. împotriva sentinţei penale nr. 96 din 8 februarie 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond:

În baza art. 35 alin. (1) C. pen., inculpaţii M.I. şi M.J., vor executa pe lângă pedeapsa rezultantă pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

S-a înlăturat aplicarea art. 34 lit. b) C. pen., faţă de inculpatul B.I. şi s-au descontopit pedepsele aplicate acestuia.

A fost redusă de la 4 ani la 3 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa aplicată inculpatului B.I. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) C. pen., şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul B.I. va executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul H.S. ştampila folosită la săvârşirea infracţiunii de fals.

S-a luat act că inculpatul B.I. nu a fost arestat în prezenta cauză.

În baza art. 65 C. pen., a fost aplicată inculpatului H.S. pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani pe lângă pedeapsa principală de 6 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul pentru infracţiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

În baza art. 35 alin. (1) C. pen., inculpatul H.S. va executa pe lângă pedeapsa rezultantă şi pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 3 ani.

În baza art. 88 C. pen, s-a dedus prevenţia inculpatului H.S. de la data de 25 august 1999 la data de 4 februarie 2000 şi pentru inculpatul M.I. de la data de 31 august 1999 la data de 4 februarie 2000.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii H.S., M.I. şi M.J. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

A fost obligat inculpatul M.I. la 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Au fost obligaţi inculpaţii H.S. şi M.J. la câte 950.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 450.000 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, ce s-au avansat din fondul Ministerului Justiţiei.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a manifestat rol activ pentru aflarea adevărului şi a stabilit corect situaţia de fapt, a făcut o legală încadrare juridică a faptelor comise de către inculpaţi şi a constatat judicios vinovăţia acestora, dovedită pe deplin prin probele administrate în cauză.

În raport cu întreg materialul probator administrat în cauză, atât în cursul cercetării judecătoreşti, cât şi a urmăririi penale, în baza căruia a fost stabilită corect situaţia de fapt, cererea inculpaţilor de restituire a cauzei la parchet nu s-a impus şi nici nu s-a justificat, cererea nefiind nici motivată prin arătarea probelor ce s-ar fi impus a fi administrate de organul de urmărire penală şi motivarea pentru care nu puteau fi administrate în faţa instanţei.

În mod legal s-a dispus achitarea inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, atâta timp, cât şi exportul armelor militare şi muniţiei s-a efectuat în baza unor acte oficiale, licenţă şi documente vamale, chiar dacă ulterior s-a constatat că acestea erau false, însă existenţa acestora la data efectuării transportului au determinat autorizarea efectuării acestuia.

Inculpata M.J. a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997 şi instanţa de fond care a reţinut în mod judicios vinovăţia acesteia a dispus prin minută, condamnarea acesteia în baza acestui text de lege şi a motivat în acest sens hotărârea pronunţată, însă prin dispozitivul hotărârii a omis şi aplicarea art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), ceea ce reprezintă, în mod vădit o eroare materială şi nu o neconcordanţă între expozitivul şi dispozitivul sentinţei.

Pedeapsa aplicată acestei inculpate a fost just individualizată atât prin cuantum, cât şi modalitate de executare în raport cu dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), circumstanţele reale în care a comis faptele şi persoana acesteia, pensionară, fără antecedente penale, astfel că pedeapsa aplicată este de natură a realiza scopul acesteia, aşa cum este circumscris în art. 52 C. pen., astfel că nu s-a justificat majorarea pedepsei şi executarea acesteia în regim de detenţie.

În mod judicios a constatat instanţa de fond că nu este necesară expulzarea inculpatului B.I., iar această măsură conform art. 117 C. pen., nu este nici obligatorie.

S-a constatat, însă că sunt întemeiate criticile formulate în cauză, privind aplicarea pedepsei complimentare faţă de inculpatul M.I. şi inculpata M.J., întrucât s-a dispus faţă de aceşti inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 178 din Legea nr. 141/1997 şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 65 C. pen., raportat la art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, astfel că a fost aplicată această pedeapsă complimentară alături de pedepsele rezultante de 5 ani închisoare inculpatului M.I. şi 3 ani închisoare inculpatei M.J.

Şi critica privind pedeapsa nelegală aplicată inculpatului B.I. a fost considerată întemeiată, legea prevede limite speciale de la un an la 3 ani şi 6 luni pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) şi b) C. pen., iar pedeapsa de 4 ani aplicată este mai mare decât limita maximă specială, astfel că s-a dispus reducerea cuantumului acestei pedepse.

Inculpatul H.S. a fost condamnat, la pedeapsa de 6 ani închisoare în baza art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), astfel că în baza art. 65 C. pen., s-a interzis inculpatului, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani pedeapsă complimentară ce se va executa alături şi de pedeapsa rezultantă, critica formulată fiind întemeiată şi sub acest aspect.

De asemenea, prima instanţă era obligată să dispună şi confiscarea ştampilei folosită de inculpatul H.S. la săvârşirea infracţiunii de fals, conform art. 118 lit. b) C. pen., şi să ia act că inculpatul B.I. nu a fost arestat în această cauză.

În consecinţă, s-a luat act că inculpatul B.I. nu a fost arestat în prezenta cauză.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia pentru inculpatul H.S. de la data de 25 august 1999 până la data de 4 februarie 2000 şi pentru inculpatul M.I. de la data de 31 august 1999 la data de 4 februarie 2000.

Pentru considerentele mai sus arătate au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii H.S., M.I. şi M.J.

Împotriva acestei decizii au declarat, în termen legal, recursuri Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, precum şi inculpaţii H.S. (N.S.), M.I., B.I., M.J., ultimii trei inculpaţi fără a arăta în scris motivele, recursuri ce au fost înregistrate sub nr. 4243 din 07 aprilie 2003 la Registratura Generală a Curţii Supreme de Justiţie şi sub numărul vechi 1583/2003, iar în prezent nr. nou 5924/1/2003, având rezoluţia de primire la secţia penală cu data de 11 aprilie 2003, primul termen de judecată la 30 octombrie 2003.

În recursul declarat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a criticat Decizia instanţei de apel pentru netemeinicie şi nelegalitate sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

În motivarea recursului, s-a arătat că din ansamblul probator a rezultat că toate cele patru documente intitulate „certificat de utilizator final" care au stat la baza eliberărilor autorizaţilor de export s-au dovedit a fi contrafăcute de inculpatul H.S., neputându-se reţine motivarea tribunalului că „transportul nu s-a făcut fără autorizaţie, aceste acte de transport existând, dar cu acte falsificate", care a fost reluată şi de instanţa de apel, atâta vreme cât art. 176 din Legea nr. 141/1997 (C. vam.) prevede că „trecerea peste frontieră, fără autorizaţie a armelor, muniţiilor … constituie infracţiunea de contrabandă calificată."

Or, deşi „certificatele de utilizator final" apăreau ca fiind documentele emise de autorităţi ale unor state ce nu erau supuse embargoului internaţional privind livrările de armament şi muniţie, în realitate, aceste transporturi ajungeau în ţări supuse embargoului, iar trecerea mărfii peste frontieră era făcută fără autorizaţie.

Astfel, parchetul apreciază că în urma evaluării ansamblului probator, inculpaţii H.S. şi M.I. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 176 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), inculpatul B.I. se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20, raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997, iar inculpata M.J. de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26, raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constatând că instanţele nu au luat în considerare probele de la dosar care confirmau că inculpaţii au săvârşit infracţiuni de contrabandă calificată, faptă ce prezintă periculozitate deosebită şi reclamă un tratament sever de sancţionare în concordanţă cu criteriile de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), cu referire la art. 52 din acelaşi cod.

Faţă de aceste motive, parchetul, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului, casarea celor două şi, pe fond, pronunţarea unei hotărâri legale şi temeinice, în sensul condamnării celor patru inculpaţi şi pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 176 din Legea nr. 141/1997.

În motivele scrise de recurs depuse sub nr. de înregistrare 27325 din 05 noiembrie 2003 la Registratura Generală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, având viză de primire la 06 noiembrie 2003, apărătorul recurentului inculpat H.S., avocat N.G. a criticat ambele hotărâri pronunţate în cauză pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru motivul prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Astfel, s-a arătat că urmărirea penală a durat numai 23 de zile, perioadă insuficientă faţă de complexitatea cauzei, motiv pentru care nu au fost administrate toate probele necesare în vederea stabilirii unei corecte situaţii de fapt, astfel că poate afirma că urmărirea penală nu a fost completă, iar în faţa instanţelor de fond şi de apel a solicitat o multitudine de probe, în apărare, din care cea mai mare parte au fost respinse.

Apărarea recurentului inculpat consideră că în faţa instanţei, completarea urmăririi penale nu s-ar fi putut face decât cu mare întârziere, că în cauză nu a fost audiată nici o persoană dintre cele ce reprezentau societăţile române vânzătoare, deşi se impunea ascultarea acestora pentru a se stabili dacă recurentul inculpat H.S. era cumpărătorul mărfii, un intermediar între statele participante la vânzare sau un intermediar între vânzător şi un alt intermediar ce acţiona pentru un stat, dacă avea posibilitatea să transfere marfa în altă ţară decât cea asupra căreia se convenise cu vânzătorul şi alte aspecte cu privire la relaţia contractuală dintre cei implicaţi în această tranzacţie.

În ceea ce priveşte prima faptă din data de 19 noiembrie 1998, urmărirea penală nu este completă datorită următoarelor aspecte: nu s-a putut dovedi falsul pentru că nu s-au expertizat documentele originale, ci copiile xerox; trebuie suplimentată constatarea tehnico-ştiinţifică grafică în baza documentelor depuse la A., fiind necesară o adresă de înaintare a actelor de la această instituţie; adresă la R. SA pentru a comunica cine a depus certificatul de utilizator final şi înscrisurile de confirmare a livrării mărfurilor; adresa pentru a se comunica rezultatul controlului de la A., având în vedere faptul că în conformitate cu art. 15 alin. (1) din Legea nr. 93/1994 aplicarea regimului de control al importurilor şi exporturilor strategice se efectuează de A. în colaborare cu ministerele menţionate la art. 17 constituite într-un Consiliu Interministerial; adresa la A.I. din Israel pentru a se comunica dacă în baza obligaţiei contractuale a trimis către R. certificatul de utilizator final şi certificatul de confirmare a livrării mărfurilor; adresa la A.I. din Israel pentru a se comunica dacă a împuternicit pe recurentul inculpat H.S. să reprezinte firma în raporturile contractuale, în dosar, neexistând dovada că inculpatul a fost reprezentantul acestei societăţi şi, în caz de răspuns afirmativ, atunci să comunice actul prin care a fost împuternicit, dacă i s-a înmânat vreun document, ce fel de document şi unde urma să-l depună.

De asemenea, nici pentru cea de-a doua faptă din data de 16 martie 1999 urmărirea penală nu este completă, deoarece organele de urmărire penală n-au făcut dovada că inculpatul este reprezentantul firmei O.E. din Israel în România, în raport cu actul aflat la dosarul de urmărire penală, respectiv autorizaţia 959 din 22 martie 1999 emis ă de Ministerul Industriei şi Comerţului, din care rezultă că O.E. Israel are reprezentanţa în România, situată în Bucureşti, până la 31 martie 2000, şef de reprezentanţă fiind coinculpata M.J., nefiind făcută dovada cine era reprezentantul firmei la data de 16 martie 1999 când s-a derulat contractul şi dacă firma străină avea sau nu reprezentant la acea dată în România; nu s-a stabilit dacă O.E. Israel a împuternicit pe inculpat să depună „end-user-ul" la R.; nu s-a stabilit cine a depus end-user-ul pentru obţinerea licenţei, fiind necesară o adresă la A. pentru a comunica dacă a pus la dispoziţia organului de urmărire penală sau dacă i s-a cerut end-user-ul depus de către R. SA pentru obţinerea licenţei de export, pentru a se verifica dacă raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafică a fost făcut în baza documentului depus la această instituţie; adresă la A. pentru a comunica rezultatul controlului prevăzut de lege efectuat de Consiliul Interministerial raportat la documentele depuse, fiind menţionate concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică grafică nr. 122 din 15 septembrie 1999 efectuat de S.R.I. U.M. 0232.

Cu privire la fapta de la pct. 3 se consideră că urmărirea penală este incompletă, deoarece organele de urmărire penală n-au făcut dovada că inculpatul a fost reprezentantul firmei C.D.G.L., dacă a existat vreo împuternicire a inculpatului să depună la R., certificatul end-user în vederea obţinerii licenţei de export; relaţii de la R. cu privire la persoana care a depus end-user-ul, adresă la A. pentru a comunica dacă a pus la dispoziţia organului de urmărire penală certificatul de utilizator final, pentru a se dovedi dacă constatarea s-a făcut în baza documentelor originale existente la această instituţie, evidenţiind aspecte ale raportului de constatare tehnico-ştiinţifică grafică nr. 123 din 15 septembrie 1999 al S.R.I.

Totodată şi cu fapta de la pct. 4 se impun a fi făcute mai multe probe, respectiv adrese către A.I., R.A. A.A., A. pentru a se comunica dacă inculpatul a fost împuternicit să depună end-user-ul pentru obţinerea licenţei de export, cine a depus acest end-user, dacă a fost înaintat organului de urmărire penală, pentru a se vedea dacă constatarea tehnico-ştiinţifică grafică a fost făcută în baza documentelor existente, efectuarea unui supliment de expertiză grafică care să stabilească dacă scanarea ştampilei şi a semnăturii a fost făcută cu ajutorul calculatorului din dotarea firmei O.E., nu s-au depus contractele dintre regiile autonome româneşti şi partenerii străini care au cumpărat armele şi muniţiile de la statul român şi care ar fi putut lămuri aspecte privind încheierea şi executarea acestor afaceri.

Totodată, apărarea recurentului inculpat a menţionat în concret şi alte probe solicitate instanţei de fond, la data de 1 februarie 2002 şi în apel, dar care i-au fost respinse în mod nejustificat, cerere pe care o reiterează şi în recurs, respectiv mai multe adrese către aeroporturile O., M.K. şi B. pentru a transmite originalele tuturor actelor depuse autorităţilor vamale pentru a se lămuri rolul inculpatului în operaţiunea desfăşurată la aceste aeroporturi, adrese către R. SA, R. SA, A.A., A. ale căror obiective au fost evidenţiate în concret pentru a se verifica destinaţiile finale, care au fost reprezentanţi societăţilor cumpărătoare, a se lămuri rolul inculpatului H.S., dacă a efectuat plăţile aferente muniţiilor şi transporturilor acestor mărfuri, dacă A. a predat Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie originalele E.U.C. - urilor folosite pentru obţinerea licenţelor de export evidenţiate, pentru a răspunde dacă în perioadele arătate exista un embargou pentru livrările de arme şi muniţii către Nigeria, pe care România avea obligaţia să-l respecte, dacă exista embargou pentru livrările de arme şi muniţii către Eritreea.

Se solicită efectuarea unei expertize tehnice a hard discurilor ridicate, având ca obiective stabilirea utilizatorului fiecăruia dintre calculatoarele din care au fost extrase aceste hard discuri, fişierelor şi documentelor care conţin aceste hard discuri, persoanei care a conceput fişierele şi documentele din acestea, data creării acestor fişiere şi documente, a accesării lor, modificărilor suferite, cu datele respective, a celor salvate şi tipărite aceste documente, numărul de pagini şi al caracterelor acestora, cât s-a lucrat la fiecare dintre ceste fişiere şi documente, subliniindu-se pertinenţa şi concludenţa acestora.

Tot apărarea a mai solicitat efectuarea unor adrese către Ministerul Industriilor şi Comerţului, D.L.E.I., registrul comerţului din statul Israel, depunerea contractelor încheiate de societatea A.I. T.L. Israel cu statele YRAKULUI şi Nigeria, audierea martorului M.V., rezultatele anchetei întreprinse de autorităţile judiciare nigeriene în privinţa certificatul de utilizare finală, evidenţiindu-se pertinenţa şi concludenţa acestora pentru lămurirea rolului inculpatului H.S., respectiv posibilitatea legală sau faptică de a comite infracţiunile de care a fost acuzat, legăturile cu inculpaţii M.I. şi M.J., iar faţă de caracterul limitat al cercetării judecătoreşti, în recurs, în cauză, în apel nu au fost administrate probe, iar la prima instanţă probele au fost respinse, apreciază că se impune restituirea cauzei la parchet în vederea completării urmăririi penale.

De asemenea, apărătorul inculpatului H.S. a mai precizat şi alte două motive care susţin restituirea cauzei la parchet, respectiv că actele în acuzare nu sunt traduse în limba română, cum sunt de exemplu certificatele de utilizare finală, certificatul de confirmare a livrării mărfii, permisiunea de survol adresată autorităţilor nigeriene, în total sunt 86 de documente netraduse, indicându-se filele din dosarul de urmărire penală unde acestea se află depuse, iar al doilea motiv îl constituie neataşarea la dosarul cauzei a casetelor care conţin înregistrările convorbirilor telefonice efectuate pe parcursul urmăririi penale. Deşi prin încheierea din 15 decembrie 2000 instanţa de fond a apreciat că o astfel de cerere nu poate constitui temei al restituirii cauzei la procuror, în lumina desfăşurării ulterioare a procesului penal consideră că o asemenea cerere este pe deplin admisibilă.

Pe de altă parte apărătorul recurentului inculpat solicită refacerea transcrierilor de pe casetă, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie şi anume indicarea casetei cu numărul de sigiliu al rolei şi ataşarea acesteia în original, sigilată cu sigiliul organului de urmărire penală, deoarece nu au fost certificate pe fiecare pagină, de către organul de urmărire penală, verificate şi contrasemnate de procurorul care supraveghează urmărirea penală.

Atât la instanţa de fond, cât şi în apel, cauza s-a judecat sub tensiune şi presiunea exercitată de mass-media, că în apel recurentului inculpat i s-a refuzat dreptul la apărare, numindu-se un avocat din oficiu pentru cei doi inculpaţi cu interese contrare şi în consecinţă, admiterea recursului, casarea hotărârilor şi restituirea procurorului conform art. 333 şi următoarele C. proc. pen.

În recurs, cauza a avut şase termene de judecată, respectiv la 30 octombrie 2003, 20 mai 2004, 25 noiembrie 2004, 26 mai 2005, 13 octombrie 2005 şi 26 ianuarie 2006, când au fost consemnate dezbaterile în încheierea de şedinţă ce face parte integrantă din prezenta Decizia, fiind amânată pronunţarea pentru azi 16 februarie 2006.

Din examinarea motivelor de amânare a prezentei cauze la termenele arătate rezultă că acestea au constatat în neîndeplinirea procedurii de citare cu străinătatea cu inculpatul H.S. (N.S.), prin nerestituirea dovezii de comunicare a citaţiei, lipsa de apărare a recurentei inculpate M.J. şi M.I., pentru lipsa de procedură cu intimata parte vătămată Ministerul Finanţelor Publice.

Pe parcursul termenelor de judecată în recurs, faţă de lipsa de apărare a unora dintre recurenţi inculpaţi s-a dispus efectuarea de adrese la Baroul Bucureşti pentru desemnarea unor apărători din oficiu, asistenţa în cauză fiind obligatorie, în condiţiile art. 171 C. proc. pen., dându-se curs acestora, astfel încât a fost asigurat dreptul la apărare al recurenţilor inculpaţi.

La toate termenele de judecată, recurentul inculpat H.S. (N.S.) a lipsit, fiind reprezentat iniţial de avocat ales, avocat N.G., iar ulterior numai de avocat ales C.I., având în vedere înscrisul trimis şi depus la dosar de către recurentul inculpat, datat 11 noiembrie 2004 în care menţiona că reziliază contractul de asistenţă juridică cu domnul avocat G.N., „singurul avocat care îmi va asigura asistenţa juridică, în faţa dvs. fiind dl. I.C.".

Împuternicirea avocaţială a apărătorilor C.I. şi C.C. de către inculpatul H.S. (N.S.) cuprinde ca menţiune contractul de asistenţă juridică nr. 74803 din 17 aprilie 2004 în vederea exercitării activităţilor prevăzute în art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în dosarul nr. 1536/2003, datată la 17 aprilie 2004, ştampilată şi semnată de ambele părţi.

La primul termen de judecată, de la 30 octombrie 2003, a fost consemnată prezenţa recurenţilor inculpaţi B.I., asistat de avocat ales P.M., M.I., asistat de avocat ales A.D., acordându-li-se termen în cunoştinţă, ulterior, restituindu-se pentru inculpatul B.I., cererea pentru acordarea asistenţei juridice privind înmânarea actelor judiciare pentru termenul din 30 octombrie 2003, fără soluţionare, deoarece potrivit informaţiei primite de la Judecătoria Leova, destinatarul în prezent lipseşte de la domiciliu şi locul aflării acestuia fiind imposibil de stabilit, iar la termenul de judecată de la 20 mai 2004, a fost prezentă şi recurenta inculpată M.J., având la rândul său termen în cunoştinţă.

Recurentul inculpat H.S. (N.S.) a depus la dosar, prin avocatul său iniţial o împuternicire, în care se menţiona adresa sa de domiciliu din Israel, respectiv Maanit, solicitând ca citarea sa să fie efectuată de instanţa de recurs la acea adresă, cererea sa fiind pusă în discuţia părţilor, după care Înalta Curte a dispus efectuarea procedurii de citare a recurentului inculpat prin procedura cu străinătatea la domiciliul indicat.

Astfel, Înalta Curte a trimis Ministerului Justiţiei, iniţial D.R.I.I.E., iar ulterior D.D.I., C.J.A.J.E., S.C.J.I.M.P., în condiţiile dispoziţiilor Legii nr. 302 din 28 iunie 2004, a citaţiilor pentru inculpatul H.S. (N.S.), împreună cu cererea de acordare a asistenţei juridice şi formularul dovezii de înmânare a actului pentru termenele de judecată acordate în cauză.

În ceea ce priveşte efectuarea procedurii de citare şi acordarea de asistenţă juridică, în condiţiile Legii nr. 302/2004 a recurentului inculpat H.S. (N.S.), actele au fost traduse în limba ebraică, aşa cum rezultă din dosarul cauzei.

Mai mult, Înalta Curte, la termenul de judecată din 13 octombrie 2005, a solicitat interpretei de limbă ebraică, doamna F.B.C., prezentă, să precizeze dacă adresa indicată în dosar pentru recurentul inculpat H.S. (N.S.), ce are domiciliul în Israel este corectă şi completă. Interpretul de limbă ebraică, după ce a lecturat adresa indicată a confirmat corectitudinea acesteia, iar instanţa a luat act că recurentul inculpat ce are domiciliul în Israel se identifică cu toate cele patru nume indicate în dosarul cauzei, astfel că toate actele de procedură se vor întocmi cu toate menţiunile precizate, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data arătată.

La dosarul cauzei au fost depuse mai multe adrese, în original, una fiind primită şi prin fax ale Ministerului Justiţiei, D.D.I., C.J.A.J.E., S.C.J.I.M.P. adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în care se arată că „urmare adresei dvs. din 13 octombrie 2005 emisă în dosarul nr. 1536/2003 înregistrată la Ministerul Justiţiei sub nr. 99705/2005 din 21 octombrie 2005 avem onoarea de a vă comunica următoarele: Cererea de asistenţă internaţională formulată în dosarul menţionat, privind pe numitul H.S./N.S., având ca obiect înmânarea citaţiei nr. 1536/2003 persoanei sus menţionate, a fost înaintată Ministerului Justiţiei al Statului Israel prin adresa nr. 99705 din 25 octombrie 2005" iar alta, având acelaşi conţinut cu menţiunea suplimentară că „până în prezent nu am primit un răspuns din partea autorităţilor sus menţionate".

La termenul din 26 ianuarie 2006 apărătorul ales al recurentului inculpat H.S. (N.S.), domnul avocat C.I. a depus la dosar un înscris datat 25 ianuarie 2006 pentru termenul din 26 ianuarie 2006, din partea recurentului, în care acesta menţionează că" nu mă pot prezenta la termenul din 26 ianuarie 2006 din motive medicale. Declar totodată că am cunoştinţă de termen şi că în dosar sunt reprezentat de dl. avocat I.C. Rog ca în analizarea recursului să aveţi în vedere toate motivele de recurs pe care dl. avocat îl va susţine atât oral cât şi prin note scrise. Am încredere în judecata dvs. pentru a face dreptate într-o cauză în care am avut de suferit prejudicii atât fizice cât şi morale din partea unor oameni rău-intenţionaţi, care, din păcate, au condus importante structuri ale statului român la data când au fost declanşate cercetările împotriva mea".

Apărătorii recurenţilor inculpaţi M.I., B.I., M.J. şi procurorul au apreciat în raport cu înscrisul depus că procedura de citare cu inculpatul H.S. (N.S.) este îndeplinită pentru acest termen, considerând cauza în stare de judecată.

Înalta Curte, în raport cu înscrisul mai sus menţionat şi depus la dosar, a constatat ca fiind îndeplinită procedura de citare cu recurentul inculpat H.S. (N.S.), deoarece acesta a fost legal citat, având cunoştinţă de termenul de astăzi 26 ianuarie 2006, aspect relevat personal, fiind reprezentat de avocat ales care îi va asigura apărarea, aşa încât condiţiile cumulative impuse de legiuitor în materia citării prevăzute la art. 291 corelat cu art. 38511 alin. (1) C. proc. pen., au fost respectate.

Procurorul, în concluziile orale, în dezbateri a susţinut conţinutul motivelor scrise de recurs, în raport cu întregul probatoriu administrat, în cauză, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., criticând greşita achitare a inculpaţilor pentru infracţiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, dispusă în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate în cauză sub aspectul criticat şi pe fond condamnarea inculpaţilor şi pentru această infracţiune, potrivit cu forma de participare şi cu gradul de vinovăţie al fiecăruia.

Apărătorul ales al recurentului inculpat H.S. (N.S.) a dezvoltat oral conţinutul motivelor de recurs formulate în scris şi pe care le-a mai depus astăzi instanţei, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 10 teza finală, pct. 12, pct. 171 şi pct. 21 C. proc. pen., solicitând în principal, achitarea inculpatului, în baza art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 178 din Legea nr. 141/1997, în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunile prevăzute de art. 288 alin. (1), art. 291 şi 289 C. pen., şi în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea prevăzută de art. 279 alin. (3) lit. a) şi b) C. pen., evidenţiind faptul că inculpatul a avut calitatea de mijlocitor, care are un specific aparte faţă de aceea de intermediar (comisionar) specific reglementat în art. 3 paragraful 12 C. com.

Dacă inculpatul ar fi fost intermediar ar fi trebuit să încheie contracte atât cu partea română (exportatorul) vânzătorul, cât şi cu partea străină (societăţile israeliene) care reprezintă cumpărătorul, or acest lucru nu s-a întâmplat.

Specificul acestor operaţiuni vânzări de echipament militar şi accesorii este foarte bine reprezentat grafic de schema pe care o ataşează la dosar.

Apărătorul recurentului inculpat menţionează faptul că din punct de vedere obiectiv inculpatul H.S. (N.S.) nu a semnat contractele de livrare sau documentele de transport, neavând nici un moment drept de dispoziţie asupra mărfii (livrată de societăţile româneşti în condiţii I./F.C.A., deci direct la bordul avionului), aflându-se astfel în imposibilitatea obiectivă de a prezenta autorităţilor vamale documentele exportului.

De asemenea, inculpatul nu a încheiat contractul de transport, ci cumpărătorul (societate israeliană) în condiţia de livrare F.C.A., care se traduce în temenii că societatea cumpărătoare (entitate străină) angajează transportatorul (în cazul de faţă societatea coinculpatului M.I.) şi îi da acestuia toate instrucţiunile privind ruta de zbor şi destinaţia mărfii. Marfa a fost încărcată de vânzător (societatea românească) direct în avion, care era sub pavilion străin, fără ca inculpatul să aibă vreo posibilitate să dispună asupra ei.

În consecinţă, apărarea recurentului inculpat consideră că acesta nu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997 (de altfel pentru care a şi fost achitat de instanţa de fond şi menţinut soluţia şi în apel) şi nici de săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 279 C. pen., întrucât pentru a fi îndeplinite condiţiile legale de la lit. a) trebuie ca inculpatul să fi deţinut, înstrăinat sau purtat arme militare sau muniţie, ceea ce nu s-a întâmplat pentru că s-a dovedit că nu avea acces la ele, iar pentru a fi îndeplinite condiţiile legale de la lit. b) trebuiau să fie alte arme decât cele militare sau arme de panoplie şi muniţie, ceea ce evident nu este cazul.

Acuzaţiile formulate la urmărirea penală şi menţinute în hotărârile atacate împotriva recurentului inculpat nu au fost în nici un mod susţinute de probele administrate, astfel că nu se poate reţine în sarcina sa participaţia improprie, conform art. 31 alin. (2) C. pen., la săvârşirea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

Se arată faptul că din adresa Ministerului Apărării al Yrakului aflată la dosarul instanţei de fond a rezultat că întreaga cantitate de echipament militar (50 buc mitraliere D.S.H.K.A.) a fost livrată în această ţară, în decembrie 1998 conform EUC-ului prezentat, apreciind că acesta nu era fals chiar dacă a suferit modificări, ele nu au produs consecinţe juridice (element esenţial al infracţiunii de fals), iar echipamentul militar a ajuns în ţara de destinaţie, astfel că în sarcina inculpatului nu se poate reţine nici una din infracţiunile enumerate la pct. 1 din rechizitoriu, urmând a fi achitat pentru art. 288 alin. (1) C. pen., art. 291 C. pen., art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)

Totodată, R., vânzătoarea (exportatoarea) unei cantităţi de muniţie către Republica Burundi a înaintat instanţei documentul „Certificate of Acceptance", precum şi traducerea oficială din care rezultat, că muniţia a făcut obiectul E.U.C. nr. B-09/99 din 16 martie 1999 şi a ajuns în ţara de destinaţie, astfel că E.U.C. nu a fost fals, iar în sarcina inculpatului nu se poate reţine nici una din infracţiunile enumerate la pct. 3 din rechizitoriu.

De asemenea, apărarea recurentului inculpat învederează că notele Ministerului Afacerilor Externe sunt inconsistente, incomplete, concluziile constatărilor tehnico-ştiinţifice (grafice) efectuate de ofiţeri specializaţi din cadrul S.R.I., U.M. 0232 Bucureşti nu reprezintă o apreciere ştiinţifică, în legătură cu documentele prezentate aflate în copii xerox, dubiul asupra infracţiunilor reţinute este accentuat şi în lipsa unei expertize informatice care să concluzioneze dacă eventualele modificări s-au efectuat cu echipamente electronice găsite şi ridicate de organele de anchetă de la biroul inculpatului, proba fiindu-i respinsă fără o motivaţie conformă cu legea. De altfel, inculpatului i-au fost respinse solicitările inculpatului cu privire la administrarea unor probe testimoniale referitoare la audierea unor persoane de la societăţile exportatoare din România, precum şi a unor persoane de la societăţile intermediare din Israel, fără o motivaţie reală.

Apărătorul recurentului inculpat H.S. (N.S.) a susţinut, în subsidiar că există toate condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale ca prezenta cauză să fie restituită parchetului, conform art. 333 C. proc. pen., întrucât urmărirea penală nu este completă, iar administrarea probatoriului nu s-ar putea face în faţa instanţei, decât cu mare întârziere.

Astfel, apărarea reiterează că se impune solicitarea întregii documentaţii de la autoritatea vamală şi A. cu privire la cele patru operaţiuni (contractele de vânzare-cumpărare, corespondenţa, documentele depuse, răspunsurile instituţiei arătate) pentru a lămuri cadrul contractual şi implicit consecinţele juridice; solicitarea de la autoritatea aeronautică a tuturor documentelor privind zborurile efectuate în legătură cu aceste operaţiuni speciale pentru a lămuri cine a ordonat şi plătit transportul; audierea persoanelor care au semnat contractele şi a persoanelor care au participat la negocieri, care au activat în R., R., R. şi A. şi care au derulat cele patru operaţiuni pentru a se stabili cu exactitate care a fost rolul şi/sau calitatea inculpatului în aceste afaceri, solicitarea documentelor de la exportatorii din România care atestă că şi-au îndeplinit obligaţia legală de a verifica după export, destinaţia mărfurilor, conform art. 12 alin. (2) din Legea nr. 93/1994; solicitarea de la Ministerul Afacerilor Externe a rezultatelor anchetei efectuate în Nigeria cu privire la una din operaţiuni pentru a lămuri dacă diplomatul nigerian care a semnat E.U.C. - ul avea acest drept; solicitarea de relaţii de la intermediarii străini (A.I., C.I., C.D., societăţi israeliene) în legătură cu operaţiunile derulate prin mijlocirea inculpatului pentru a stabili dacă a avut sau nu împuternicirea scrisă de a reprezenta aceste societăţi în faţa autorităţilor române; audierea prin comisie rogatorie a reprezentanţilor acestor societăţi pentru ca aceştia să explice cine a prezentat şi predat părţii române E.U.C. - urile incriminate; efectuarea unei expertize informatice în legătură cu echipamentele ridicate de la biroul inculpatului, care poate lămuri dacă eventualele modificări ale documentelor s-au făcut cu aceste echipamente; ataşarea la dosar a autorizaţiilor de interceptare a convorbirilor telefonice şi a casetelor pe care s-a făcut înregistrarea în vederea efectuării unei expertize tehnice, în vederea audierilor şi a confruntării cu notele aflate la dosar.

Apărarea recurentului inculpat apreciază recursul parchetului ca fiind formal, solicitând respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de acesta, invocând şi o practică diferită la nivelul acestuia cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 176 din Legea nr. 141/1997, respectiv contrabanda, în raport cu rechizitoriul nr. 205/P/2001 emis la 31 martie 2003 prin care se dispune scoaterea de sub urmărire a inculpatului pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni de contrabandă cu motivarea că lipseşte o condiţie esenţială a laturii obiective a infracţiunii, întrucât trecerea peste frontieră s-a făcut în baza unor licenţe de export (autorizaţii) emise de A. iar R.A. R. şi R.A. R., care îndeplineau condiţiile prevăzute de art. 58 din Legea nr. 17/1996, fiind autorizate să efectueze operaţiuni de vânzare a armelor şi muniţiilor cu respectarea destinaţiei acestora şi scopului pentru care s-au dat autorizaţiile, chiar dacă licenţele de export au fost eliberate în baza unor acte false, acest fapt neputând fi asimilat expresiei „fără autorizaţie" cu atât mai mult cu cât reprezentanţii autorităţilor care au solicitat şi emis autorizaţiile au fost de bună-credinţă la solicitarea şi respectiv emiterea acestora.

Totodată, apărătorul recurentului inculpat critică nelegalitatea deciziei instanţei de apel sub aspectul încălcărilor dispoziţiilor referitoare la îndeplinirea procedurii de citare şi la dreptul la apărare, în sensul că deşi a solicitat în mod expres un termen pentru pregătirea apărării, dosarul fiind pe rolul instanţei numai de 6 luni, instanţa de apel a respins cererea, argumentând că ar mai trebui 6 luni pentru îndeplinirea procedurii cu străinătatea. De asemenea, deşi inculpatul a arătat că se afla într-o perioadă grea, ca urmare a decesului mamei sale, solicitând un nou termen, instanţa de apel s-a mulţumit să asculte „concluziile" unui apărător desemnat din oficiu, care a citit în câteva minute un dosar de mai multe mii de pagini şi a pus concluzii „pertinente şi utile".

Apărătorul ales al recurentului inculpat M.I., în concluziile orale a solicitat, în principal, trimiterea cauzei la instanţa de apel, pentru rejudecarea apelurilor, Decizia fiind lovită de nulitate absolută [(art. 197 alin. (2) C. proc. pen.)], deoarece toţi inculpaţii, deşi contrarietatea de interese era evidentă, au fost asistaţi de acelaşi apărător desemnat din oficiu; rejudecarea cauzei de către instanţa de apel se impune şi pentru că aceasta, nefiind preocupată de aflarea adevărului, a refuzat administrarea în faţa sa a unor noi probe, care erau necesare şi utile pentru justa soluţionare a cauzei; în subsidiar a solicitat, în baza art. 333 C. proc. pen., restituirea cauzei la procuror în vederea completării urmăririi penale, starea de fapt reţinută de instanţa de fond şi confirmată de instanţa de apel, neaflându-şi un suport ferm în probatoriul, vădit incomplet, administrat în cauză; asupra recursului parchetului a pus concluzii de respingere, ca nefondat, apreciind că achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997 este legală şi temeinică.

Apărătorul desemnat din oficiu al inculpaţilor B.I. şi M.J., în dezbateri a evocat sumar şi concluziile dezvoltate de apărătorii primilor doi inculpaţi şi a solicitat, în principal, achitarea acestora, în baza art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru infracţiunile prevăzute de art. 288 alin. (1) şi art. 291 C. pen., şi în baza art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru celelalte infracţiuni, iar în subsidiar, restituirea cauzei la procuror în baza art. 333 C. proc. pen., în vederea completării urmăririi penale, punând, totodată, concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului parchetului.

Concluziile procurorului asupra recursurilor inculpaţilor, precum şi poziţiile recurenţilor inculpaţi, prezenţi personal au fost consemnate în detaliu în încheierea de la 26 ianuarie 2006 ce face parte integrantă din prezenta decizie, fiind amânată pronunţarea la 16 februarie 2006.

Până la pronunţare au mai fost depuse la dosar concluzii scrise ale apărătorului ales al inculpatului M.I., în care s-a criticat Decizia instanţei de apel sub aspectul nerespectării dreptului la apărare, încălcare ce se sancţionează cu nulitatea absolută în temeiul art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

S-a arătat că din încheierea din 12 decembrie 2002 rezulta că inculpata M.J. a fost asistată de apărător din oficiu L.M., conform împuternicirii avocaţiale de la dosar.

Inculpatul H.S. a solicitat acordarea unui termen pentru imposibilitate de prezentare, dat fiind faptul că mama sa decedase, iar conform religiei nu se poate deplasa timp de 40 de zile, că avocatul G.P. a învederat instanţei că nu a putut lua legătura cu clientul său, că nu a semnat cu acesta un contract de asistenţă juridică în această fază procesuală, depunând la dosar o împuternicire avocaţială pe care a scris-o atunci, nesemnată de clientul său.

În cazul avocaţilor din oficiu mandatul avocaţial legal este emis de către S.A.J. al baroului la cererea expresă a organului judiciar, împuternicirea avocaţială constituind documentul legal care dovedeşte mandatul de reprezentare avocaţială, act care nu poate fi înlăturat în nici un mod.

În consecinţă, organul judiciar nu poate desfăşura procesul penal în situaţia în care inculpatul nu şi-a ales un apărător sau nu a fost desemnat un apărător din oficiu, dovada legală pentru exercitarea activităţii avocaţiale în procesul penal fiind împuternicirea avocaţială exercitată conform legii pe numele inculpatului.

Din examinarea încheierii din 12 decembrie 2002 a rezultat că avocatul din oficiu a avut împuternicirea avocaţială numai pentru inculpata-apelantă M.J., iar avocatul G.P. a depus o împuternicire nesemnată, ceea ce duce la concluzia logică, în sensul că inculpaţii B.I. şi H.S. au fost lipsiţi de apărare, deşi apărarea era obligatorie, potrivit legii. Se apreciază că apărătorul G.P. nu putea pune concluzii, iar dacă le-a pus avocatul din oficiu, acesta nu avea mandat legal. De altfel, avocatul din oficiu nu putea pune concluzii pentru cei trei inculpaţi neasistaţi de avocaţi aleşi, întrucât aveau interese contrare.

Se apreciază că în mod nejustificat, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel nu au mai administrat probele solicitate, fiind contrată legii motivarea curţii de apel, au fost arătate care erau obligaţiile A. stabilite prin Ordonanţa nr. 31/1994, că Ministerul de Finanţe a comunicat cu adresa nr. 472242 din 11 noiembrie 1999 că nu s-a produs nici o pagubă bugetului de stat, că taxele vamale au fost plătite, că nu se constituie parte civilă în cauză, că deşi, cu ocazia judecării în fond au mai fost solicitate şi alte relaţii de la organismele statelor implicate în exportul de arme, instanţa fără nici o justificare a revenit, cu toate că erau absolut necesare pentru stabilirea adevărului şi implicit a vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpaţilor.

Totodată au mai fost făcute apărări în raport cu dispoziţiile convenţiilor internaţionale privind răspunderea transportatorului, respectiv Convenţia de la Varşovia, că toate zborurile s-au făcut cu notificarea Ministerului Transporturilor, a autorităţilor civile române care au aprobat închirierea aeronavei prin transmiterea documentelor în care s-a declarat marfa, destinaţia şi în favoarea cui, cel care emite A.V.B. - ul este primul transportator şi ceilalţi îl folosesc pe cel emis de primul, că există de la toate părţile recepţia mărfii la aterizare, completarea A.V.B. - urilor a fost făcută de R. şi nu de inculpatul M.I., acestea fiind transmise prin fax la SC A. şi aceasta din urmă le-a tipărit, că nu a fost încălcat embargoul, că din anul 1994 şi până în prezent SC A. a avut licenţă, deoarece toate autorităţile civile internaţionale şi autoritatea aeronautică nu au suspendat, oprit sau ridicat licenţa.

Apărarea inculpatului consideră că trebuiau administrate toate probele, atât în favoarea, cât şi în defavoarea inculpaţilor pentru stabilirea adevărului în cauză, existând un mare dubiu cu privire la vinovăţia inculpaţilor, solicitând fie casarea cu trimitere, fie restituirea cauzei la parchet în temeiul dispoziţiilor art. 333 C. proc. pen., concluzii la care s-au anexat mai multe înscrisuri, Convenţia pentru unificarea unor reguli privitoare la transportul aerian internaţional, semnată la Varşovia la 12 octombrie 1929 publicată în M. Of., decizii privind asistenţa juridică.

De asemenea, au fost primite şi depuse la dosar concluzii scrise ale recurentului inculpat B.I. în care arată că este nevinovat, deoarece nu a comis nici una din infracţiunile reţinute, că afacerea nu s-a mai încheiat, că afirmaţiile din rechizitoriu sunt neadevărate, că hotărârea curţii de apel este dată cu încălcarea flagrantă a legii, că nu a fost citat în faţa curţii de apel şi nici nu a avut un avocat ales, că avea dreptul să ceară probe, că asigurarea apărării din oficiu i se pare derizorie, care ar fi reuşit să citească un dosar de câteva mii de pagini şi să înţeleagă operaţiunile comerciale speciale.

Apărătorul recurentului inculpat H.S. (N.S.) a mai depus şi alte concluzii scrise în care se arată că probele solicitate în apărare au fost complet ignorate de anchetatori şi judecători sau interpretate, într-o manieră neobiectivă, că există elemente confuze în unele înscrisuri ale autorităţilor române, dubiu care nu poate profita decât inculpatului, că urmărirea penală este incompletă şi nu se poate reface în faţa instanţei judecătoreşti, dosarul urmând a fi restituit conform art. 333 C. proc. pen., că în faţa curţii de apel, inculpatului i-a fost încălcat dreptul la apărare, acesta beneficiind de serviciile unui apărător din oficiu, deşi solicitase în mod expres, acordarea unui termen în vederea pregătirii apărării.

Examinând recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpaţii H.S. (N.S.), M.I., B.I. şi M.J. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., pentru recursul parchetului, art. 3859 pct. 10 teza finală, 12, 171, 18, 21 C. proc. pen., pentru inculpatul H.S. (N.S.), art. 3859 pct. 10 teza finală, 21 C. proc. pen., pentru inculpatul M.I., art. 3859 pct. 10 teza finală, 12, 171, 21 C. proc. pen., pentru inculpatul B.I. şi 3859 pct. 10 teza finală, 12, 171 C. proc. pen., pentru inculpata M.J., Înalta Curte apreciază recursul parchetului ca fiind fondat, iar recursurile inculpaţilor, ca nefondate pentru considerentele ce se vor arăta pentru fiecare.

În ceea ce priveşte recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti:

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat a rezultat că instanţa de apel a stabilit doar parţial corect şi motivat vinovăţia inculpaţilor numai în săvârşirea unora din infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată, atât prin însuşirea argumentelor primei instanţe, cât şi în baza propriului examen, în raport cu situaţia de fapt reţinută.

În procesul de evaluare al mijloacelor de probă administrate, ambele instanţe, în mod greşit au constatat nevinovăţia inculpaţilor H.S. (N.S.) şi M.I., fiecare în săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), contrabandă calificată în formă continuată, inculpatului B.I., în comiterea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997 tentativă la contrabandă calificată şi inculpatei M.J. în săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26, raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), complicitate la contrabandă calificată, în formă continuată, în raport cu circumstanţele reale stabilite.

Astfel, Înalta Curte consideră că în cauză nu s-a dat o deplină eficienţă conţinutului dispoziţiilor art. 63 alin. (2) din C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, în sensul ca în baza procesului de coroborare a mijloacelor de probă administrate să se stabilească în mod concret existenţa sau nu pe lângă legătura personală (in personam) între infracţiunile concurente şi a unei legături reale (in rem).

Aşadar, ambele instanţe în contextul evaluării materialului probator administrat nu au determinat conexitatea etiologică între contribuţiile inculpaţilor materializate în săvârşirea unora dintre fapte, care au constituit mijlocul pentru săvârşirea altei fapte, ceea ce a condus în mod eronat la concluzia inexistenţei faptei de contrabandă calificată, în formele şi felurile de participaţie reţinute în sarcina fiecăruia.

Înalta Curte apreciază că, deşi ambele instanţe au constatat corect pe baza situaţiei de fapt reţinute, vinovăţia inculpaţilor H.S. (N.S.), M.I., B.I. şi M.J. în săvârşirea infracţiunilor de fals, fie material, fie intelectual, uz de fals, de folosire la autoritatea vamală a documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate, de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, în formele şi felurile de participaţie reţinute, nu au stabilit că acestea au constituit infracţiuni mijloc pentru săvârşirea infracţiunii scop, respectiv aceea de contrabandă calificată, în condiţiile concrete pentru care fiecare inculpat a fost trimis în judecată.

Totodată, instanţele de fond şi de apel nu au dat relevanţă nici consecinţelor infracţiunilor de fals săvârşite de inculpaţi asupra actelor emise de autorităţile române abilitate necesare efectuării exportului şi transportului de arme şi muniţii şi nici a efectelor acestor acte, prin prisma conţinutului constitutiv al infracţiunii de contrabandă calificată.

În consecinţă, critica parchetului cu privire la greşita achitare a inculpaţilor pentru infracţiunea de contrabandă calificată în formele şi felurile de participaţie pentru care au fost trimişi în judecată fiecare, este întemeiară, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.

Înalta Curte, reevaluând întregul material probator administrat, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza cercetării judecătoreşti, la instanţa de fond, stabileşte următoarea situaţie de fapt:

În perioada 19 noiembrie 1998 – august 1999 inculpaţii H.S. (N.S.), cetăţean israelian şi român, B.I., cetăţean moldovean, M.I. şi M.J., cetăţeni români au efectuat prin intermediul unor societăţi comerciale străine operaţiuni de export, având ca obiect arme şi muniţii militare pe care le-au dirijat sau au încercat să le dirijeze (în cazul inculpatului B.I.), în mod fraudulos în ţări supuse unor embargouri internaţionale, privind livrările de armament şi muniţie.

Inculpatul H.S. (N.S.) a participat la săvârşirea infracţiunilor în calitate de reprezentant în fapt al mai multor societăţi comerciale israeliene, cu sediul principal în Israel, respectiv A.S., C.D.G., A.T., A.C., prima din societăţile comerciale arătate, având reprezentanţă şi în România, fiind împuternicită să funcţioneze în baza autorizaţilor nr. 905 din 2 iunie 1998 şi 959 din 2 din 22 martie 1999.

În ultima autorizaţie arătată, emisă de Ministerul Industriei şi Comerţului se menţionează ca obiect al activităţii, „sprijinirea activităţii de comerţ exterior a firmei A.S. din Israel prin acţiuni de promovare şi de urmărire a derulării contractelor de export şi de import tehnică militară, arme şi muniţii, încheiate de aceasta cu parteneri din România, durata de funcţionare: până la 31 martie 2000, şef de reprezentanţă: J.M. (sub rezerva prelungirii împuternicirii)".

Inculpatul B.I. a participat la săvârşirea infracţiunilor în calitate de reprezentant al societăţilor comerciale L.T. înmatriculată în Limasol, Cipru, şi L.C., cu sediul în Larnaca, Cipru.

Inculpatul M.I. a participat la săvârşirea infracţiunilor în calitate de asociat unic şi director general al SC A.A. R.C. SRL, cu sediul social în Bucureşti, societate comercială prin intermediul căreia au fost efectuate transporturile aeriene ale armelor şi muniţiilor militare ce au făcut obiectul operaţiunilor de export.

Inculpata M.J. a participat la săvârşirea infracţiunilor în calitate de şef al reprezentanţei societăţii comerciale A.S., la Bucureşti.

În concret inculpaţii au acţionat în următorul mod de operare:

1. La data de 19 noiembrie 1998 un număr de 50 bucăţi mitraliere antiaeriene (tip D.S.K.M.) urmau a fi exportate din România către Republica YRAKULUI, potrivit licenţei de export nr. E/8/9802450 emisă de Ministerul Industriilor şi Comerţului, D.G.C.E., conform normelor legale în vigoare.

Exportatorul acestor produse, conform facturii comerciale nr. 32.1.4486 din 17 noiembrie 1998 a fost R. R.A. România, iar cumpărător A.T. Israel, contravaloarea acestor produse fiind de 157.500 dolari S.U.A.

A.I. a fost reprezentată de inculpatul H.S. (N.S.), care a acţionat în numele acestei societăţi comerciale pe tot parcursul derulării operaţiunii.

Emiterea licenţei de export menţionată mai sus a avut loc, ca urmare a depunerii de către R. R.A., a unui document intitulat CERTIFICAT DE UTILIZATOR FINAL (END USER CERTIFICATE), cu nr. 9586 din 17 septembrie 1998, document remis societăţii româneşti de către inculpatul H.S. (N.S.), pe care acesta l-a contrafăcut, prin indicarea drept beneficiar al armelor, Ministerul Apărării din YRAKULUI, ţară care la data respectivă nu se afla sub sancţiunea embargourilor internaţionale privind importurile şi exporturile de arme.

În realitate, ca urmare a activităţii frauduloase a inculpaţilor H.S. (N.S.), M.J. şi M.I., la data de 19 noiembrie 1998, cantitatea de 50 bucăţi mitraliere antiaeriene (tip D.S.K.M.) a fost exportată în Nigeria, ţară care se afla sub embargoul Uniunii Europene privind livrările de armament şi muniţii, iar ridicarea sancţiunilor pentru aceasta a intrat în vigoare începând cu data de 1 iunie 1999.

Anterior realizării efective a transportului pe cale aeriană, prin intermediul SC A.A., inculpata M.J. a negociat cu martorul C.C., patronul societăţii de shiping S.T. SRL din Constanţa, ce avea ca obiect de activitate, brokeraj, agenturare nave şi aprovizionare nave, transportul armelor în portul Lagos, Nigeria pe cale maritimă.

Cu ocazia discuţiilor purtate cu martorul, inculpata i-a solicitat ca în luările de contact pe care le va avea cu exportatorul R., în vederea transportului până în portul Constanţa şi ulterior la destinaţie, să ascundă destinaţia reală a transportului, chiar şi a felului acestuia în Nigeria la Lagos, urmând să întrebe de existenţa formelor pentru Y, astfel că inculpata a făcut aceste demersuri, cunoscând manoperele ilicite desfăşurate de către inculpatul H.S. (N.S.).

Transportul armelor arătate, pe cale maritimă nu a mai avut loc, deoarece nu exista licenţă de export.

Armele au fost însă transportate pe aeroportul din Lagos, Nigeria, potrivit permisiunii autorităţilor nigeriene de survol şi aterizare, prin intermediul SC A.A. SRL România, al cărei director general era inculpatul M.I., acesta închiriind aeronave de la societatea V. din Ucraina, permisiunea mai sus arătată, conţinând menţiunea firmei A.A., precum şi pe aceea de înştiinţare şi a inculpatului H.S. (N.S.), asupra permisiunii arătate solicitată de acesta.

Inculpatul M.I., deşi cunoştea destinaţia reală a armelor a înscris în documentul de transport A.W.B. (A.W.) seria WZ nr. 0000124 destinaţia YRAKULUI, respectiv cea indicată în mod nereal de către inculpatul H.S. (N.S.) prin depunerea certificatului de utilizator final.

Totodată, în documentul „plan de zbor RRM 633" se indică ruta de zbor Otopeni – Sahna (YRAKULUI), menţiune care intră în contradicţie cu destinaţia reală a mărfurilor, Lagos, Nigeria, aşa cum rezultă din evidenţele R. R.A.

De asemenea, la autorităţile vamale române a fost prezentat documentul A.W.B. menţionat de către A.A., obţinându-se „liber de vamă" la data de 18 noiembrie 1998.

Aceeaşi destinaţie fictivă, respectiv YRAKULUI a fost declarată autorităţilor vamale române şi prin întocmirea „declaraţiei vamale de export" nr. 57158 din 18 noiembrie 1998.

După livrarea efectivă a armelor, inculpatul H.S. (N.S.) a plăsmuit un înscris care confirma recepţia armelor de către autorităţile statului YRAKULUI, respectiv certificatul de confirmare a recepţiei mărfurilor, ce a fost contrafăcut prin utilizarea unei ştampile aflate în posesia inculpatului şi ridicată cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul reprezentanţei din Bucureşti a societăţii comerciale O.E.

Acest înscris a fost remis de către inculpat, R.A. R. şi depus ulterior de către aceasta la A.N.C.E.S.I.A.C. (A.), conform art. 12 alin. (2) din Ordonanţa nr. 31/1994 privind regimul importurilor şi exporturilor de produse strategice.

Prin adresa Ministerului Afacerilor Externe al României, Serviciul contencios cu nr. A (05) 1123 din 04 februarie 2000 privind traducerea şi expedierea unor documente s-a comunicat că s-a procedat la efectuarea acestor operaţiuni pentru YRAKULUI, prin intermediul Ambasadei României la Sana, a, care a transmis adresa respectivă Ministerului Afacerilor Externe al YRAKULUI, acesta urmând să o remită Ministerului Apărării Naţionale al Yrakului.

Prin adresa Ministerului Afacerilor Externe al României, Serviciul Contencios cu nr. E 5 1379 din 20 aprilie 2000 se arată că la data de 5 martie 2000, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii YRAKULUI a informat misiunea României din Sana, a că Ministerul Apărării al Republicii YRAKULUI nu a împuternicit pe cetăţeanul israelian, de origine română, H.S. (N.S.) cu nici o autoritate şi sub nici un nume, să cumpere arme.

De asemenea, prin adresa Ministerului Afacerilor Externe al României, Direcţia Orientul Apropiat şi Africa cu nr. C 5/2788 din 10 august 2000 se menţionează că Ministerul Apărării din Republica YRAKULUI a comunicat Ambasadei României la Sana, a că certificatul de utilizator final pentru 50 bucăţi mitraliere tip D.S.H.K.M. nu a fost emis de Ministerul Apărării Yrakiene, semnăturile de pe document nefiind cele autorizate, iar ştampilele false.

2. La data de 16 martie 1999 un număr de 5.000 bucăţi pistoale mitralieră (AK-47 calibru 7,62 mm) urmau a fi exportate din România către Republica Uganda, potrivit licenţei de export nr. E/9/9900274.

Exportatorul produselor a fost S.N. R. SA, aşa cum rezultă din factura comercială nr. C 43.501 din 4 martie 1999, iar cumpărător societatea comercială S.L. din Israel, contravaloarea produselor fiind de 535.000 dolari S.U.A.

Licenţa de export nr. E/9/9900274 a fost obţinută în baza certificatului de utilizator final presupus emis de autorităţile ugandeze, acest din urmă document fiind contrafăcut de către inculpatul H.S. (N.S.) şi depus la S.N. R. SA, iar ulterior a fost utilizat pentru obţinerea licenţei arătate.

Certificatul de utilizator final a fost contrafăcut de către inculpatul H.S. (N.S.) prin folosirea unei ştampile aflată în posesia sa şi ridicată cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul reprezentanţei din Bucureşti a societăţii comerciale O.E.

Armele au fost transportate pe aeroportul din Lagos, în Nigeria, prin intermediul SC A.A. SRL, România, aceasta fiind destinaţia reală ce a rezultat din comunicaţiile fax transmise de către SC A.A. SRL către A.C., A.A. Egipt, domnului G.S., precum şi o comunicare S. şi nicidecum către E., din Uganda, despre care nici nu există nici o menţiune, nici măcar ca escală tehnică.

Astfel, deşi inculpatul M.I. cunoştea destinaţia reală a armelor, respectiv Nigeria a înscris în documentul de transport A.W.B. seria WZ nr. 0000154 destinaţia Uganda, indicată, în mod nereal, de către inculpatul H.S. (N.S.).

Documentul A.W.B. a fost prezentat autorităţilor vamale, obţinându-se „liber de vamă" la data de 16 martie 1999, conform declaraţiei vamale de export din aceeaşi dată şi care conţine, la rândul ei, aceeaşi destinaţie fictivă, Uganda.

Prin adresa Ministerului Afacerilor Externe, Serviciul Contencios cu nr. C 25/295 din 09 mai 2001 se comunică că Ministerul Apărării al Republicii Uganda neagă, în mod categoric, că ar fi împuternicit pe numitul H.S. (N.S.) să efectueze tranzacţii cu arme în numele statului ugandez şi, de asemenea, neagă faptul că certificatul de utilizator final ar proveni de la Ministerul Apărării din Uganda. Relaţiile au fost obţinute prin intermediul Ambasadei României de la Nairobi.

3. În perioada 30 martie 1999 – 5 aprilie 1999 urmau să fie exportate un număr de 100.000 bucăţi lovituri explozive calibrul 82 mm (5.000 tone) către Republica Burundi, potrivit licenţei de export nr. E/9/9900489 emisă de către Ministerul Industriilor şi Comerţului, D.L.E.I. Conform contractului (factura pro forma nr. AC 1/069/IS/BD din 26 martie 1999 exportatorul produselor era RA R., iar compărătorul C.D.G. Israel. pentru suma de 3.400.000 dolari S.U.A.).

C.D.G. a fost reprezentată de inculpatul H.S. (N.S.). Inculpatul H.S. (N.S.) a depus la R.A. R., în vederea obţinerii licenţei de export un „CERTIFICAT DE UTILIZATOR FINAL" (END USER CERTIFICATE) cu nr. B/09/99 cu data de 8 martie 1999 contrafăcut, din care rezulta că beneficiarul muniţiei este Ministerul Apărării Naţionale din Burundi.

Contrafacerea înscrisului intitulat „END USER CERTIFICATE" pe care inculpatul H.S. (N.S.) l-a remis R.A. R., în vederea obţinerii licenţei de export mai sus menţionate, a fost realizată prin operaţiuni complexe de scanare şi înlocuire a textului din conţinutul unui alt înscris aparent emis în favoarea A.C. Israel.

În baza acestui document contrafăcut a fost emisă licenţa de export mai sus menţionată.

În realitate, ca urmare a aceleiaşi activităţi frauduloase a inculpaţilor H.S. (N.S.), M.I., în perioada 30 martie 1999-5 aprilie 1999, cele 100.000 bucăţi de lovituri explozive calibrul 82 mm (5.000 tone) au fost exportate în Eritreea, ţară faţă de care Uniunea Europeană a impus un embargou asupra livrărilor de armament şi muniţii, începând cu data de 15 martie 1999, în conformitate cu Hotărârea CUE 1999/206/CFSP dublată de Rezoluţia nr. 1227/1999 a Consiliului de Securitate a O.N.U.

Muniţia a fost transportată de pe aeroportul Bucureşti - Băneasa pe aeroportul Asmara din Eritreea, prin intermediul SC A.A. SRL România, al cărei director general era inculpatul M.I., cu aeronave închiriate de către acesta de la firma J.L. din Ucraina. Transporturile au fost însoţite până la destinaţie de către martorul I.G., angajat al societăţii SC A.A. SRL, care a confirmat ulterior inculpatului M.I., descărcarea muniţiei pe aeroportul din Asmara. Destinaţia finală a transportului către Asmara din Eritreea a rezultat din toate comunicările expediate de către A.C. către SC A.A. SRL, de la SC A.A. SRL către A.A., din partea SC A.A. SRL către A.C., din partea SC A.A. SRL către C.A.A. Bulgaria. Totodată această destinaţie a rezultat şi din discuţiile purtate între inculpata M.J. şi inculpatul M.I., care cunoşteau afacerile inculpatului H.S. (N.S.).

Inculpatul M.I., deşi cunoştea destinaţia reală a muniţiei transportate, a înscris pe documentele de transport A.W.B. cu seria WZ nr. de la 000157 la 0000164, o altă destinaţie, respectiv aeroportul Bujumbura din Burundi, conform celei indicate în mod fictiv de către inculpatul H.S. (N.S.), prin depunerea certificatului de utilizator final contrafăcut.

Documentele A.W.B. cu seria şi numerele indicate mai sus au fost prezentate şi autorităţilor vamale române, cu ocazia încărcării muniţiei pe aeroportul Bucureşti - Băneasa.

De asemenea, în urma utilizării documentelor contrafăcute de către inculpatul H.S. (N.S.) pe declaraţiile vamale de export nr. 341 şi 342 ambele din 31 martie 1999, 348, 349, 350 şi 351 datate toate, 02 aprilie 1999 a fost înscrisă ca destinaţie a muniţiilor Burundi şi ca beneficiar Ministerul Apărării Naţionale din Burundi.

Prin adresa Ministerului Afacerilor Externe al României, Serviciul Contencios cu nr. A (05) 1123 din 04 februarie 2000 privind traducerea şi expedierea unor documente s-a procedat la efectuarea acestor operaţiuni, pentru Burundi, întrucât nu există reprezentanţă diplomatică a României în acest stat, transmiterea urmează a se face prin intermediul Ambasadei României la Moscova, care urmează să înainteze documentele în cauză ambasadelor Republicii Burundi la Moscova.

Prin adresa Ministerului Afacerilor Externe al României, Serviciul Contencios cu nr. E 5/1791 din 12 ianuarie 2001 se comunică relaţiile solicitate de la Ministerul Apărării Naţionale din Burundi, arătând că au fost comunicate prin adresa nr. E 5 1415 din 27 iulie 2000 depusă la dosarul cauzei, dar pe care o mai anexează prezentei adrese.

Astfel, din adresa Ministerului Afacerilor Externe al României, Serviciul Contencios cu nr. E 5/1415 din 27 iulie 2000 se comunică că la data de 23 martie 2000, prin intermediul ambasadelor României şi Republicii Burundi de la Moscova, Ministerul Apărării Naţionale a Republicii Burundi a informat că nu a mandatat pe numitul H.S. şi, în consecinţă, răspunderea pentru tranzacţiile pe care le-a efectuat aparţine, exclusiv, inculpatului H.S.

4. În cursul lunii iunie 1999 s-au purtat convorbiri între inculpatul H.S. (N.S.) şi inculpatul B.I., la care a participat şi martorul M.V., reprezentant al societăţii comerciale D. înmatriculată în Cipru, societate pe care o reprezenta fără drept de semnătură şi inculpatul B.I., în vederea perfectării unui contract de export având ca obiect 20.000 lovituri calibru 122 mm.

Discuţiile purtate între inculpaţii H.S. (N.S.) şi B.I. au avut la bază ideea că acest din urmă inculpat deţinea informaţii ample despre piaţa de tehnică militară din spaţiul fostei Uniuni Sovietice, precum şi alte ţări, în care fosta armată sovietică avea depozite de armament şi muniţie.

După abandonarea mai multor variante de efectuare a operaţiunii şi în considerarea faptului că partenerul extern, respectiv o societate comercială din Republica Cehia nu accepta efectuarea unor exporturi în ţări de pe continentul african, s-a concluzionat ca variantă optimă aceea ca R.A. A.A. să efectueze un import al muniţiei din Republica Cehia fără atingerea teritoriului naţional al României, iar în baza unui contract de export încheiat între această R. şi partenerul extern A.I. din Israel, mărfurile să fie reexportate. S-a convenit ca R.A. A.A. să încaseze un comision legal de 100.000 dolari S.U.A. ce urmau să fie plătiţi anticipat de societatea comercială D., din Cipru.

Inculpatul B.I. nu avea posibilitatea de a obţine documentele necesare eliberării unei licenţe de export valabile şi a negociat cu inculpatul H.S. (N.S.) obţinerea unor astfel de documente în schimbul unui comision corespunzător.

În concret, inculpatul B.I. a solicitat inculpatului H.S. (N.S.) să-i pună la dispoziţie un certificat de utilizator final, care să permită obţinerea unei licenţe de export care să ateste că produsele sunt exportate din România într-o ţară care nu este supusă embargoului.

Inculpatul H.S. (N.S.) care reprezenta în fapt interesele societăţii comerciale A.I. din Israel a contrafăcut un certificat de utilizator final pretins eliberat de autorităţile nigeriene (embargoul privind livrările de armament şi muniţie către Nigeria a fost în vigoare până la data de 1 iunie 1999) pe care l-a depus la regia autonomă şi în baza căruia s-a eliberat certificatul internaţional de import nr. 0510618 pe numele R.A. A.A. şi licenţa de export nr. E/9/9901295 în care exportator figura aceeaşi R. autonomă, iar partener extern societatea comercială A.I. din Israel a cantităţii de 20.000 lovituri calibru 122 mm pentru suma de 720.000 dolari S.U.A.

Contrafacerea înscrisului „END USER CERTIFICATE" a constat în faptul că impresiunile ştampilelor, precum şi semnătura nu au fost aplicate în original, ci transferate de pe un alt înscris, prin scanare şi printare, astfel că amprenta ştampilei şi a semnăturii de pe înscrisul în litigiu se suprapun cu amprenta şi semnătura de pe înscrisul necompletat, depus ca model de comparaţie, ambele prezentând aceeaşi curbă spectrometică în absorbţie.

Inculpatul H.S. (N.S.) a pus la dispoziţia inculpatului B.I. certificatul de utilizator falsificat, acesta din urmă, având cunoştinţă asupra caracterului fals al înscrisului reclamat.

La obţinerea acestui înscris falsificat inculpatul H.S. (N.S.) a beneficiat de ajutorul nemijlocit al inculpatei M.J., care a remis reprezentanţilor A.I. un înscris din care rezulta modul concret în care trebuia falsificat certificatul de utilizator final.

Discuţiile purtate între inculpata M.J. cu funcţionarul de la Ambasada Nigeriei la Bucureşti au fost aduse la cunoştinţa inculpatului H.S. (N.S.) printr-o notă semnată de aceasta şi depusă la dosarul cauzei şi care relevă poziţia subiectivă a acesteia, respectiv ajutorul dat de ea acestui inculpat pentru finalizarea manoperelor ilicite desfăşurate.

Operaţiunea de export nu a mai avut loc, deoarece negocierile s-au prelungit până la începerea cercetărilor în cauza ce face obiectul acestui dosar.

La adresa Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, secţia anticorupţie, urmărire penală şi criminalistică a fost ataşată adresa Ministerului Afacerilor Externe al României, Direcţia Protocol nr. A (04) 4298 din 11 noiembrie 1999 în care se comunică poziţia exprimată ambasadorului român la Lagos de un reprezentant al autorităţilor nigeriene, respectiv că documentul în cauză a fost un fals, că certificarea de către însărcinatul cu afaceri A.I. la Bucureşti s-a datorat unei „erori de judecată", dacă ar fi să se impute ceva diplomatului nigerian, atunci este vorba de faptul că acesta nu a verificat, în prealabil, cu Ministerul Nigerian al Apărării, elementele cuprinse în document, urmând să fie elaborat un răspuns documentat în toate aspectele apărute, care urmează a fi transmis autorităţilor române. Totodată, Ambasada Nigeriei la Bucureşti a informat, prin notă verbală, Ministerul Afacerilor Externe al României, că diplomatul I.K.L. urmează să părăsească România în curând, încheindu-şi misiunea.

Prin adresa nr. 382915 din 11 noiembrie 1999 a Ministerului Industriei şi Comerţului adresată A.S.R. din BUCUREŞTI se confirmă primirea scrisorii societăţii cu nr. 11-005-OI din 08 noiembrie 1999 înregistrată la Ministerul Industriei şi Comerţului sub nr. 467.367 din 10 noiembrie 1999, prin care se comunică încetarea activităţii începând cu data de 30 noiembrie 1999, precum şi faptul că ministerul menţionat, începând cu data de 1 decembrie 1999 va scoate din evidenţele sale reprezentanţa din România a firmei A.S. din Israel.

Înalta Curte stabileşte, în concret contribuţia inculpaţilor H.S. (N.S.), M.I., M.J., B.I. în săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina acestora, în formele şi felurile de participaţie, prin coroborarea mijloacelor de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât şi la cercetarea judecătorească, la instanţa de fond, respectiv rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice, fotocopia după certificatul de utilizator final nr. 9586 care conţine o menţiune de certificare în limba engleză, menţiune care s-a regăsit şi în memoria unuia dintre computerele de la sediul societăţii comerciale O.E. din Bucureşti, conform menţiunilor din procesul-verbal de redare a acestor memorii, înscrisul „certificat de utilizator final" conţinând ştampila Ministerului Apărării Naţionale din Burundi, nesemnat, ridicat cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul societăţii comerciale O.E. din Bucureşti, actul de constatare nr. 00375667/53 din 3 septembrie 1999 ce atestă interceptarea unei comunicaţii fax privind un certificat de utilizator final purtând acelaşi număr 9576 din 17 septembrie 1998 cu certificatul depus la A., însă, având un alt conţinut, interceptări autorizate ale comunicaţiilor fax transmise de către SC A.A. SRL către A.C., A.A. Egipt, domnului G.S., precum şi o comunicare S., ce atestă faptul că aeroportul de destinaţie a fost Lagos, Nigeria, interceptările autorizate ale comunicaţiilor fax, după cum urmează: comunicarea expediată de către A.C., către SC A.A. SRL din care rezultă că destinaţia transportului era A., E., comunicare din partea SC A.A. SRL către A.A. din care rezultă că destinaţia finală era A., E., comunicare din partea SC A.A. SRL către A.C. din care rezultă aceeaşi stare de fapt, comunicare din partea SC A.A. SRL către C.A.A. Bulgaria în care se indică o rută de zbor având destinaţia finală ASMARA, ERITREEA, înscrisurile necompletate purtând însemnul autorităţilor Yrakiene, nigeriene ridicate cu ocazia aceleiaşi percheziţii, documentul „plan de zbor RRM 633" în care se indică ruta de zbor Otopeni - Sahna (YRAKULUI), menţiune care intră în contradicţie cu destinaţia reală a mărfurilor (Lagos, Nigeria), potrivit evidenţelor R. R.A., înscrisul conţinând permisiunea autorităţilor nigeriene de survol şi aterizare, precum şi încunoştinţarea către inculpatul S.N. cu privire la permisul de aterizare aşa cum a fost cerut, actele de constatare nr. 00375667 din 25, 26, 27, 30 august 1999 conţinând note de redare a unor convorbiri telefonice purtate între inculpata M.J. şi M.I., interceptate autorizat, actele de constatare nr. 00375667 din 23, nr. 41 din 23 august 1999, 4 septembrie 1999, 0375667 din 4 august 1999, 00375667/20 din 20 august 1999, 00375667/33 din 01 septembrie 1999, conţinând note de redare ale unor convorbiri telefonice interceptate autorizat între inculpata M.J. şi o funcţionară a Ambasadei din Nigeria, a inculpatei M.J. de trimiterea a unui fax firmei A.I. un model de end-user pe spaţiul Nigeria, între inculpatul B.I. şi inculpatul H.S. (N.S.), între inculpatul B.I. şi numiţii L.L. şi A., între inculpatul B.I. şi numitul V.G., actul de constatare nr. 37564/50 conţinând nota de redare a unei convorbiri telefonice purtată între inculpata M.J. şi martorul C.C., interceptată autorizat, transcrierile discuţiilor interceptate, fiind certificate de către procuror, facturile comerciale nr. 32.1.4486 din 17 noiembrie 1998, nr. C 43.501 din 4 martie 1999, licenţele de export nr. E/8/9802450, E/9/9900274, E/9/9900489, E/9/9901295, documentele A.W.B. seria WZ 0000124, seria WZ nr. 0000154, seria WZ cu numerele de la 0000157 până la 0000164, declaraţiile vamale de export nr. 57158 din 18 noiembrie 1998, 15 din 16 martie 1999, 341 şi 342 din 31 martie 1999 şi cu numerele 348 – 353 din 2 aprilie 1999, adresa nr.2268 din 2 aprilie 1999 emisă de R.A. R. în atenţia vămii aeroport Băneasa, certificatul internaţional de import nr. 0510618, notele semnate de inculpata M.J. adresate inculpatului H.S. (N.S.) din datele de 23 octombrie 1998, 22 martie 1999 şi 30 iulie 1999, ştampilele corp delict ridicate de la sediul firmei O.E. din Bucureşti, cu ocazia percheziţiilor domiciliare, procesele-verbale de percheziţie domiciliare din 25 august 1999 la sediul societăţii O.E. reprezentanţa din Bucureşti, mandatele date de procuror cu nr. 00169 din 06 martie 1998 de autorizare de interceptarea comunicaţiilor telefonice ale numitei M.J. pe o durată de 6 luni, din data de 06 martie 1998 orele 15,00 până în data de 05 septembrie 1998 orele 15,00 precum şi cu nr. 00755 din 03 septembrie 1998, nr. 001084 din 02 decembrie 1998, nr. 00264 din 02 martie 1999, nr. 00686 din 26 mai 1999 de prelungire a interceptărilor comunicaţiilor telefonice şi fax ale numitei M.J. cu câte 3 luni, respectiv de la 05 septembrie 1998, orele 15,00 până la data de 04 decembrie 1998 orele 15,00, de la 04 decembrie 1998, până la data de 03 martie 1999 orele 15,00, de la 03 martie 1999 orele 15,00 până la 02 iunie 1999 orele 15,00, de la 02 iunie 1999 orele 15,00 până la 01 septembrie 1999, ora 15,00, mandatul nr. 00141 din 08 februarie 1999 de autorizare privind interceptarea comunicaţiilor telefonice şi fax ale numitului B.I. I.G. pe o durată de 6 luni, din data de 08 februarie 1999 ora 15,00 până în data de 07 august 1999 ora 15,00 şi mandatul nr. 001019 din 05 august 199 de prelungire cu 3 luni, respectiv de la 07 august 1999, orele 15,00 până la data de 06 noiembrie 1999, ora 15,00, planşele care au fost realizate cu ocazia percheziţiilor efectuate la reprezentanţele din Bucureşti a firmelor A.S. şi L.T., procesul-verbal al tehnicienilor criminalişti din Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie privind redarea pe imprimantă a informaţiilor conţinute de discurile magnetice ridicate cu ocazia percheziţiei din data de 25 august 1999, adresa Ministerului Afacerilor Externe nr. I(02 )/3264 din 27 august 1999 privind lista statelor supuse unor forme de embargou internaţional în privinţa livrărilor de echipament militar, schiţa privind legăturile dintre partenerii de afaceri, partenerii de afaceri ocazionali, firmele de transport aerian, agenţii pentru aprobări survol, broker, destinaţia oficială declarată şi destinaţia reală alte înscrisuri din dosarele de urmărire penală, declaraţiile martorilor C.C., I.G., T.F. din faza urmăririi penale şi aceea a cercetării judecătoreşti, adresele Ministerului Afacerilor Externe al României, Direcţia Protocol nr. A (04) 4298 din 11 noiembrie 1999 în care se comunică poziţia exprimată ambasadorului român la Lagos de un reprezentant al autorităţilor nigeriene, privind traducerea şi expedierea documentelor referitoare cauzei cu nr. A (05) 1123 din 04 februarie 2000, privind răspunsurile autorităţilor din YRAKULUI, Uganda şi Burundi, adresa Ministerului Industriei şi Comerţului cu privire la încetarea activităţii şi scoaterea din evidenţă a reprezentanţei din România a firmei A.S. din Israel, precum şi alte înscrisuri depuse la dosarele tribunalului.

Astfel, Înalta Curte consideră că în baza materialului probator administrat a fost dovedită vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea tuturor infracţiunilor pentru care aceştia au fost trimişi în judecată, mijloacele de probă mai sus arătate, în concret, înlăturând apărările formulate de aceştia nu numai prin declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, dar şi prin înscrisurile depuse cu privire la susţinerea nevinovăţiei lor în săvârşirea faptelor reţinute în sarcina lor, în ambele volume ale dosarului tribunalului.

Totodată, Înalta Curte constată că faptele prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., şi art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 279 alin. (3) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ale inculpatul H.S. (N.S.); faptele prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 279 alin. (3) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 178 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ale inculpatului M.I.; faptele prevăzute de art. 20, raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., art. 291 C. pen., art. 20 raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) şi b) C. pen., art. 20 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997 ale inculpatului B.I., precum şi faptele prevăzute de art. 26 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen., art. 26 raportat la art. 291 C. pen., art. 26 raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 26 raportat la art. 178 din Legea nr. 141/1997, art. 26 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), ale inculpatei M.J. au fost comise de fiecare dintre inculpaţi, înainte de a fi condamnaţi definitiv pentru vreuna dintre ele, în concurs real prevăzut de art. 33 lit. a) C. pen., caracterizat nu numai prin legătura personală (in personam) între infracţiunile concurente, dar şi printr-o legătură reală (in rem), reprezentând un concurs cu conexitate ce se va reţine în sarcina fiecărui inculpat.

Aşadar, între vinovăţia inculpaţilor H.S. (N.S.), M.I., B.I. şi M.J. în săvârşirea infracţiunilor de fals, fie material, fie intelectual, uz de fals, de folosire la autoritatea vamală a documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate, de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, în formele şi felurile de participaţie reţinute şi aceea de contrabandă calificată, în condiţiile concrete comise de fiecare inculpat, există o conexitate etiologică, în sensul că primele infracţiuni menţionate au constituit mijlocul pentru săvârşirea infracţiunii scop, respectiv aceea de contrabandă calificată.

Totodată, Înalta Curte constată că actele au fost falsificate, fie material, fie intelectual, în formele şi felurile de participaţie reţinute în sarcina fiecărui inculpat, prin contrafacerea unor semnături, impresiunile unor ştampile aplicate, a unor inscripţii, prin transferare de pe un alt înscris prin scanare şi printare sau prin aplicarea ştampilei martor de pe certificatele de utilizator final (end-usere) sau certificatul de recepţie a mărfii de către autorităţile Yrakiene, în condiţiile rapoartelor de constatare tehnico-ştiintifice menţionate, prin determinarea societăţilor comerciale româneşti să întocmească înscrisuri în vederea obţinerii licenţelor de export, prin înserarea unor menţiuni nereale cu privire la ţările de destinaţie a mărfurilor, prin completarea documentelor A.W.B., a documentelor vamale cu aceleaşi menţiuni nereale privind destinaţia finală a mărfurilor, precum şi folosirea acestor documente în scopul obţinerii licenţelor de export.

Astfel, certificatele de utilizator final (end-usere-le) falsificate, în condiţiile arătate, prin menţiunile nereale cu privire la beneficiarii armelor şi muniţiilor, respectiv a unor state de destinaţie ca YRAKULUI, Uganda, Burundi în care aceste mărfuri nu erau supuse embargoului şi Nigeria (ţară ieşită din embargou începând cu 1 iunie 1999), ţări, care de altfel, nici nu au solicitat asemenea mărfuri, au stat la baza emiterii licenţelor de export de către autorităţilor române abilitate, acestea din urmă fiind induse şi menţinute în eroare cu privire la destinaţia finală, reală a mărfurilor, respectiv Nigeria, în perioada anterioară ridicării embargoului şi Eritreea, stat aflat în acelaşi regim de interdicţie de livrare a unor asemenea mărfuri.

Licenţele de export ce au fost emise conţineau, la rândul lor, menţiunile nereale cu privire la statele de destinaţie a armelor şi muniţiilor, iar, ulterior acestea au stat şi la baza completării documentelor de transport A.W.B. - urilor, precum şi folosirii lor în declaraţiile vamale, înscrisuri ce cuprindeau aceleaşi date nereale, cunoscute de către cei patru inculpaţi.

Aşadar, licenţele de export emise de către autorităţile române abilitate aflate şi menţinute în eroare cu privire la destinaţia armelor şi muniţiilor pe baza unor acte false sunt lovite de nulitate absolută, efect ce se exprimă în adagiul „quod nullum est, nullum producit effectum".

Sancţiunea nulităţii absolute a licenţelor de export, a documentelor A.W.B. de transport, precum şi a declaraţiilor vamale operează de la momentul întocmirii acestora, „ex tunc", potrivit principiului retroactivităţii ce caracterizează efectele sancţiunii arătate.

Totodată este incident şi principiul anulării actului subsecvent, ca urmare a anulării actului iniţial (resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis), ceea ce în cauză, în mod concret presupune că nulitatea certificatelor de utilizator final (end-usere-lor) ca urmare a falsului, fiind acte principale atrag şi nulitatea absolută a actelor subsecvente, la rândul lor false, respectiv a licenţelor de export, a documentelor A.W.B., declaraţiilor vamale, a certificatului de recepţie a mărfii de către autorităţile Yrakiene contrafăcut de inculpatul H.S. (N.S.).

Pe de altă parte nu s-ar putea susţine aplicabilitatea nici a principiului conversiunii actului juridic, respectiv că manifestarea unei voinţe în cadrul unui act nul poate valora, independent de soarta acelui act, ca alt act juridic şi nici a principiului validităţii aparenţei în drept (error communis facit jus), care ar înlătura regula „quod nullum est, nullum producit effectum", deoarece toate actele subsecvente emise în baza celor iniţiale nu conţin diferenţe cu privire la destinaţia armelor şi muniţiilor, în sensul ca în actul principal fals, lovit de nulitate absolută ar apărea o anume destinaţie, iar în cel subsecvent, valabil, ar apărea destinaţia reală sau erori cu privire la menţiunile cuprinse în acestea.

Aşa cum a rezultat din examinarea actelor mai sus menţionate în conţinutul lor sunt cuprinse, atât în actul principal, cât şi în cel subsecvent, aceleaşi menţiuni cu privire la destinaţia nereală a armelor şi muniţiilor, respectiv ţări ca YRAKULUI, Uganda, Burundi, în care livrarea unor asemenea mărfuri nu este supusă embargoului, dar în realitate mărfurile arătate au ajuns în Nigeria şi Eritreea, ţări aflate sub embargou pentru aceste produse.

Legiuitorul român a incriminat în conţinutul art. 176 din Legea nr. 141/1997 contrabanda calificată, respectiv „trecerea peste frontieră, fără autorizaţie, a armelor, muniţiilor, materiilor explozive sau radioactive, produselor şi substanţelor stupefiante şi psihotrope, precursorilor şi substanţelor chimice esenţiale, produselor şi substanţelor toxice se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă legea penală nu prevede o pedeapsă mai mare.

Din perspectiva tehnicii legislative folosite, norma arătată cunoaşte un anumit grad de determinare, mult mai larg, în ceea ce priveşte conţinutul cerinţei „fără autorizaţie", în sensul că în accepţiunea sa se include nu numai lipsa autorizaţiei, în materialitatea ei, dar şi a inexistenţei sale, ca urmare a unui act fals lovit de nulitate absolută sau a oricărei alte cauze de nulitate.

În condiţiile concrete din prezenta cauză, documentele false arătate sunt nule absolut şi, în consecinţă lipsite de efecte juridice, aşa încât se circumscriu cerinţei conţinutului constitutiv al infracţiunii de contrabandă calificată „fără autorizaţie".

Înalta Curte constată că în baza materialului probator administrat a fost dovedită vinovăţia fiecăruia dintre inculpaţii H.S. (N.S.) şi M.I. în săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), contrabandă calificată în formă continuată, a inculpatului B.I., în comiterea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997 tentativă la contrabandă calificată şi inculpatei M.J. în săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), complicitate la contrabandă calificată, în formă continuată.

Astfel, din coroborarea mijloacelor de probă administrate amplu arătate a rezultat activitatea frauduloasă a inculpaţilor în formele şi felurile de participaţie în săvârşirea infracţiunilor de fals, fie material, fie intelectual, uz de fals, de folosire la autoritatea vamală a documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate, de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, în scopul exportării armelor şi muniţiilor în alte state decât cele care figurau menţionate în acte, respectiv în state în care livrările unor asemenea mărfuri erau supuse embargoului, în condiţiile deja arătate.

Caracterul fraudulos al activităţii infracţionale al inculpaţilor în săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată a rezultat şi din discuţiile purtate între inculpaţii M.J. şi M.I., M.J. şi martorul C.C., B.I. şi H.S. (N.S.), ce au fost interceptate telefonic autorizat şi ale căror transcrieri au fost certificate, respectiv „M.I. Eu în condiţiile astea unde se zboară şi cum se zboară, eu trebuie să dau la echipaj bani ca să tacă din gură. M.J. Ca să poată să vină la timp şefu, nu ?.M.I. Da. Să nu comenteze faptul că zboară prea des.", „M.J. Nu. Lăsaţi-i în pace. Eu zic să-l lăsaţi în pace. De aia, v-am spus. Lăsaţi-i! Pentru că nu-i dă ăluia cursa. Să vedeţi dvs. M.I. Asta e curată, poate să i-o dea ! M.J. Nu, nu, nu i-o dă ! M.I. Păi dacă i-o dă lui acela şi îi curată, nu mai vine la mine cu din ălea murdare.", „M.J. De mine nu te poţi gândi că pot să fac aşa ceva pentru că nu sunt în acelaşi sos cu matale. Şi să fiu idioată să pot să fac una ca asta. Ştiţi, asta nu se poate. Că vreau că nu vreau tot amândoi intrăm. M.I. Tot în căruţa aia mergem. M.J. Nu, că tot amândoi intrăm. M.I.

Bineînţeles !M.J. că-mi dă cu o juma de an mai puţin … şefu, sau îmi dă mai mult că zice: „ ai ştiut fir-ai a dracului, şi n-ai spus". Aşa că l-am spus, domne, în plus de asta pe mine mă cunosc prea mulţi ca să mai crezi matale că … M.I. Deci, el azi mi-a spus chestia asta, că ştiu că S. are pe cineva. Să-mi fi spus mie să-i spun lui S.? Dar putea să-mi spună mie orice că eu îi spuneam lui S. M.I. Păi, el a plecat acasă ? N-a plecat în Nigeria ?. M.J. Nu domne, a plecat acasă, acasă la el. M.I. Şi de acolo pleacă în Nigeria? M.J. De acolo pleacă …, da pleacă în Africa, nu ştiu unde, vă spun eu dvs."; M.I. Păi, am vorbit cu P. ieri şi i-am spus: băi, numai presa că eu numai cu tine fac, nu fac cu altcineva. Domne, spune că BOIENG-ul ală se învârte pe acolo şi mi-a dat preţurile pe care mi le-a dat pentru zborurile AZMARA-BUJU, da astea se termină şi o să cauţi de-o să-ţi vină rău."; „C.C. Da, da. Deci, eu le spun: „D-le. Referitor la containărul acela, care trebuie să plece în Nigeria…" M.J. Nu, nici asta. C.C. Păi, dar cum să le zic? .M.J. Nu, nu, nu. C.C. Deci cum să le zic ? .M.J. Vă spun eu: containărul pentru … C.C. Pentru cine ?. M.J. Pentru „Y" (N.O.: YRAKULUI). Da ? C.C. Da. M.J. Nu, ziceţi: containărul ce cele 50 de produse. Atâta trebuie să. Da ?! M.J. Da, nu, dumneavoastră ziceţi: „Domnule, aveţi formele gata ?" Nici nu întrebaţi de licenţă dumneavoastră, să nu devină suspicioşi. Ziceţi: „Domnule, aveţi formele gata ? Că eu am un vas care vă duce acolo. El, pe el nu-l mai interesează ?" BIG: Da. Dacă este bun-îl dăm în Cehoslovacia, dacă este … mai aşa … o ţară care este acceptată de România, atunci putem să facem prin Arsenal şi îi dăm drumul, tranzit prin România. Trebuie un end-user care să fie acceptat de A., aici. Dacă discutaţi problema asta şi aveţi un end-user care să-l accepte, noi putem să-i dăm drumul imediat, fără nici o discuţie ! Problema se pune cu A.UL ! SN: Şi cât îţi cere A.UL pentru asta ? BIG: Nimic nu cere … (bine. dar nu pot eu prin telefon…) dar cere să fie end-userul bun.

SN: Am înţeles. BIG: Ala l-am dat ! În urmă cu două minute am discutat cu … radarul. La radar nu ne trebuie nici end-user, nimic. Putem să-l luăm imediat, săptămâna viitoare putem să-l luăm."

Totodată, Înalta Curte, coroborând transcrierile discuţiilor purtate între inculpaţii M.J., M.I., B.I. şi H.S. (N.S.), interceptate telefonic, în mod autorizat de către procuror şi certificate, cu rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice efectuate în cauză care au atestat contrafacerea unor semnături, impresiunile unor ştampile aplicate, a unor inscripţii, prin transferare de pe un alt înscris prin scanare şi printare sau prin aplicarea ştampilei martor de pe certificatele de utilizator final (end-usere) sau certificatul de recepţie a mărfii de către autorităţile Yrakiene, cu documentele A.W.B. de transport, declaraţiile vamale, cu actele emise de autorităţile aeronautice, permisiunea de survol şi aterizare în Nigeria, care a fost făcută cunoscută, atât societăţii A.A. SRL, cât şi inculpatului H.S. (N.S.), aşa cum acesta o solicitase, comunicările fax din care a rezultat destinaţia finală Eritreea, cu declaraţiile martorilor ascultaţi, C.C., I.G., T.F., cu adresele Ministerului Afacerilor Externe al României cu privire la răspunsurile autorităţilor din YRAKULUI, Uganda, Burundi, primele două, comunicând că certificatele de utilizator final nu au fost emise de acestea, iar ultima că nu l-a mandatat pe inculpatul H.S. (N.S.) pentru exportul de arme şi muniţie, răspunderea aparţinând exclusiv acestuia, constată ca fiind dovedită vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată în formele şi felurile de participaţie pentru care au fost trimişi în judecată.

Aşadar, faptele inculpaţilor H.S. (N.S.) şi M.I., concretizate în trecerea, fără autorizaţie şi transportarea în mod repetat, la datele arătate, a cantităţilor de arme şi muniţie evidenţiate, în alte state decât cele care figurau nereal ca destinaţie în documente, precum YRAKULUI, Uganda, Burundi, nesupuse vreunor interdicţii cu privire la exportul unor asemenea mărfuri, dar, în realitate ajungeau în ţări, ca Nigeria şi Eritreea supuse embargoului cu privire la produsele arătate, întrunesc atât obiectiv, cât şi subiectiv conţinutul incriminator al infracţiunii de contrabandă calificată în formă continuată prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în sarcina fiecăruia dintre cei doi inculpaţi.

De asemenea, fapta inculpatei M.J. care cunoştea activitatea celor doi coinculpaţi H.S. (N.S.) de a-i ajuta pe aceştia, în aceleaşi condiţii, în mod repetat la datele arătate, să treacă peste frontieră, fără autorizaţie şi să transporte cantităţile de arme şi muniţie arătate, în alte state decât cele, care figurau nereal în documente, însă, în realitate mărfurile ajungeau în statele menţionate, supuse embargoului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la contrabandă calificată, în formă continuată prevăzută de art. 26 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Totodată, fapta inculpatului B.I., care în luna iunie 1999 a încercat să treacă, peste frontieră, fără autorizaţie şi să transporte cantitatea de muniţie menţionată într-un stat care nu a solicitat asemenea mărfuri se circumscrie conţinutului constitutiv al infracţiunii de tentativă la contrabandă calificată prevăzută de art. 20 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 856/ A din 19 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, va casa sentinţa penală nr. 96 din 8 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi Decizia penală nr. 856/ A din 19 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, numai sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor H.S. (N.S.) pentru infracţiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), M.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, B.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997 şi M.J. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997 precum şi a modalităţii de executare a pedepsei pentru inculpata M.J.

Se va înlătura aplicarea art. 33 şi 34 C. pen., şi se vor descontopi pedepsele rezultante aplicate inculpaţilor, în pedepsele componente, pe care la va repune în individualitatea lor.

De asemenea, se vor înlătura sporurile de 1 an închisoare pentru inculpatul H.S. (N.S.) şi respectiv, 6 luni închisoare pentru inculpatul M.I.

Totodată se vor înlătura dispoziţiile art. 861 C. pen., art. 863 C. pen., art. 864 C. pen. şi art. 865 C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi consecinţele acesteia pentru inculpata M.J.

Înalta Curte, reevaluând în concret criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor, în stabilirea pedepselor ce se vor aplica inculpaţilor H.S. (N.S.), M.I., B.I. şi M.J. pentru comiterea de către fiecare a infracţiunii de contrabandă calificată, va avea în vedere, gradul de pericol social, în concret foarte ridicat al faptelor comise, agravat de circumstanţele reale în care au fost săvârşite, de modalităţile de realizare, prin săvârşirea unor alte infracţiuni ca mijloc pentru comiterea infracţiunii scop, formele şi contribuţiile diferite, prin care s-a adus atingere încrederii derulării operaţiunilor de export cu arme şi muniţii, activitate supusă unui regim special, atât în plan naţional dar mai ales internaţional, în situaţii de pace sau conflicte, dar şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor, cetăţeni români şi străini, cu studii superioare, fără antecedente penale, care nu au recunoscut săvârşirea faptelor, inculpatul H.S. (N.S.), având o poziţie relativ sinceră numai cu privire la una din infracţiunile de fals.

Prin pedepsele ce vor fi aplicate inculpaţilor, orientate în cuantumuri diferite, în funcţie de formele infracţiunile săvârşite, dar şi de felurile distincte de participaţie, dându-se, astfel, eficienţă principiului parificării, cu executare în regim de detenţie, Înalta Curte consideră că numai acestea sunt în măsuri să asigure realizarea atât a funcţiei de exemplaritate, dar şi a celei educative, în sensul celor prevăzute în art. 52 C. pen., în vederea unei resocializări viitoare pozitive.

Înalta Curte consideră că în ceea ce o priveşte pe inculpata M.J. s-a impus înlăturarea modalităţii de executare a suspendării sub supraveghere aplicată acesteia, faţă de dovedirea vinovăţiei sale în săvârşirea infracţiunii de complicitate la contrabandă calificată, faptă cu un grad de pericol social foarte ridicat, ceea ce atrage prin adecvarea concretă a criteriilor generale specifice individualizării judiciară a pedepselor mai sus arătate, în condiţiile unui cuantum mediu al pedepsei, aplicarea ca modalitate de executare, închisoarea în regim de detenţie, aceasta fiind singura în măsură să asigure îndreptarea atitudinii inculpatei faţă de comiterea de infracţiuni.

Totodată, Înalta Curte va aplica inculpaţilor H.S. (N.S.), M.I. şi M.J. şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 65 alin. (2) C. pen., pe durate diferenţiate, ce urmează a fi executată, după executarea pedepsei principale, apreciind că aceasta este necesară şi obligatorie, atunci când este prevăzută expres de lege, ţinându-se cont că sunt îndeplinite condiţiile referitoare la limita pedepselor principale ce se vor dispune faţă de inculpaţi pentru infracţiunea de contrabandă calificată, respectiv mai mari de 2 ani, natura şi gravitatea ridicată a infracţiunii arătate, precum şi persoanele inculpaţilor.

Înalta Curte nu va aplica inculpatului B.I. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, deşi aceasta este prevăzută expres de lege la infracţiunea de contrabandă calificată, faţă de împrejurarea că acesta este cetăţean moldovean, neavând cetăţenie română.

În ceea cel priveşte pe inculpatul H.S. (N.S.) acesta este cetăţean israelian, dar şi cetăţean român potrivit menţiunii din actul de sesizare, precum şi din înscrisurile, în acest sens, existente la dosarul tribunalului şi al Înaltei Curţi.

Astfel, prin adresa Ministerului de Interne, D.G.P.S.P.M. cu nr. 3865 din 28 martie 2000 a comunicat că numitul H.S. (N.S.) a pierdut cetăţenia română prin Decretul nr. 434/1960 şi a redobândit-o la data de 01 iulie 1993, în condiţiile art. 35 (fost 37) din Legea nr. 21/1991 a cetăţeniei române (M. Of. nr. 98/06 martie 2000), precum şi faptul că Ministerul Afacerilor Externe i-a aprobat celui în cauză repatrierea în România prin procesul-verbal nr. 42 din 10 decembrie 1996, dar acesta nu a dat curs repatrierii, păstrându-şi domiciliul în străinătate.

La dosarul tribunalului se află fotocopia paşaportului eliberat de autorităţile române cu seria 03538437 inculpatului H.S., din care rezultă că este cetăţean român, născut la 22 octombrie 1949 în Galaţi, având ca dată de eliberare a actului 03 aprilie 1998, iar ca dată a expirării 03 aprilie 2003.

Totodată prin adresa nr. 20.064/ JV din 08 mai 2001 a Ministerului Justiţiei, D.R.I.I.E.E.D.O. se comunică că Interpol Ierusalim din Israel a transmis următoarele că „Cel în cauză poate fi identic cu N.S. (nume anterior: H.). Acesta a mai deţinut următoarele paşapoarte: nr. 4258688 eliberat la 31 martie 1989 valabil până la 30 mai 1999; nr. 8364529 eliberat la 13 martie 2000 valabil până la 13 martie 2001; nr. 9003738 eliberat la 11 martie 1996 valabil până la 10 martie 2001", precum şi alte date.

La dosarul prezentei cauze se află depuse înscrisuri în limba ebraică şi traducerea acestora din care rezultă că este cetăţean izraelian.

Astfel, în baza art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), va condamna pe inculpatul H.S. (N.S.), la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 65 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului H.S. (N.S.) şi va dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare sporită cu un an, urmând ca inculpatul să execute 11 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Înalta Curte consideră că se impune aplicarea sporului arătat faţă de multitudinea şi gravitatea faptelor comise.

Se va face aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 176 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), se va condamna inculpatul M.I., la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 65 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului M.I. şi se va dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, sporită cu 6 luni, urmând să execute pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Înalta Curte consideră că se impune aplicarea sporului arătat faţă de multitudinea şi gravitatea faptelor comise.

Se va face aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 20, raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997, se va condamna inculpatul B.I., la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de contrabandă calificată.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului B.I. şi se va dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

Se va face aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 26 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), se va condamna inculpata M.J., la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de contrabandă calificată şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 65 alin. (2) C. pen.

Se va face aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

Referitor la recursurile declarate de inculpaţii H.S. (N.S.), M.I., B.I. şi M.J., Înalta Curte apreciază că acestea sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta.

Înalta Curte nu poate reţine criticile formulate de recurenţii inculpaţi H.S. (N.S.) şi B.I. referitoare la lipsa de procedură şi de apărare de la termenul din 12 decembrie 2002 când au fost consemnate dezbaterile în apelurile declarate, deoarece aşa cum rezultă din dosarul de apel, atât procedura de citare cât şi apărarea acestora au fost asigurate.

Astfel, apelurile Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi ale inculpaţilor H.S. (N.S.), B.I., M.I. şi M.J. au fost înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. 1583 la 04 iunie 2002, dosarul fiind repartizat secţiei a II-a penale a acelei instanţe, potrivit menţiunilor Registraturii Generale a acelei instanţe, fiind stabilit prim termen de judecată a cauzei la data de 12 decembrie 2002, aşa cum rezultă din dosarul nr. 1583/2002 al Curţii de Apel Bucureşti.

Citarea celor doi apelanţi inculpaţi a fost efectuată la adresele indicate de aceştia din Israel şi Moldova, prin procedura de asigurare a asistenţei juridice privind înmânarea de acte judiciare cu străinătatea, respectiv prin Ministerul Justiţiei, documentele de trimitere.

Procedura de citare în condiţiile mai sus menţionate a fost îndeplinită atât de autorităţile israeliene, cât şi cele moldoveneşti, fiind depuse la dosar răspunsurile acestora.

Astfel, în ceea cel priveşte pe apelantul inculpat H.S. (N.S.) autorităţile israeliene au făcut dovada înmânării efective a citaţiei pentru termenul de judecată din 12 decembrie 2002 inculpatului, la data de 11 august 2002, iar referitor la apelantul inculpat B.I., autorităţile moldoveneşti au restituit actele trimise de autorităţile româneşti fără soluţionare, deoarece, potrivit informaţiei primite de la Judecătoria Leova, destinatarul deşi are viză de reşedinţă în oraşul Leova, în prezent nu domiciliază pe adresa indicată şi locul aflării acestuia fiind imposibil de stabilit.

În raport cu răspunsul primit pentru apelantul inculpat B.I., instanţa de apel l-a citat pe apelant, în condiţiile art. 375 alin. (2) cu referire la art. 177 alin. (4) C. proc. pen., respectiv dacă nu se cunoaşte adresa unde locuieşte învinuitul sau inculpatul şi nici locul său de muncă, citaţia se afişează la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială s-a săvârşit infracţiunea.

În sensul celor mai sus arătate a fost primită şi depusă la dosar dovada de îndeplinire a procedurii de citare a apelantului inculpat B.I. prin afişare la Primăria sectorului 1 Bucureşti, pentru termenul de judecată din 12 decembrie 2002.

La dosarul instanţei de apel au fost trimise de către apelantul inculpat H.S. (N.S.) mai multe înscrisuri, iar în unul din acestea Rabinul Şef al comunităţii G.S. arăta că mama domnului H.S. (N.S.), respectiv doamna H.S. a decedat, în ziua de 17 noiembrie 2002, iar pe baza religiei judaice respectate de evrei este necesar ca fiul decedatei să adopte legea religiei legate de doliu care include participarea zilnică la rugăciuni de cadish inclusiv la cimitir, aşa că domnia sa va fi limitat să călătorească în afara comunităţii timp de un an de la deces, inclusiv călătorii legate de procesul din România.

În raport cu cele arătate, Înalta Curte constată că instanţa de apel a respectat dispoziţiile legale în materie de citare pentru ambii apelanţi inculpaţi, pentru termenul de la 12 decembrie 2002, astfel că apărările formulate în sensul lipsei de procedură sunt neîntemeiate, în cauză nefiind aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 21 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici critica aceloraşi recurenţi inculpaţi, referitoare la faptul că au fost lipsiţi de apărare la instanţa de apel, fiind asistaţi de avocaţi din oficiu în condiţii de contrarietate de interese sau de un avocat căruia nu i-a fost acordat mandat, în cazul apelantului inculpat H.S. (N.S.), acestui din urmă inculpat, fiindu-i respinsă cererea de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare, dat fiind starea de doliu în care se afla după decesul mamei sale.

Din examinarea cauzei a rezultat că inculpatul H.S. (N.S.) a fost reţinut şi arestat preventiv începând cu data de 25 august 1999 până la data de 04 februarie 2000 când a fost liberat prin Decizia Curţii de Apel Bucureşti, după care începând cu data de 06 martie 2000 şi până la data judecării prezentului recurs 26 ianuarie 2006, acesta deşi citat nu s-a mai prezentat la nici unul din termenele de judecată, părăsind ţara şi plecând în Israel.

Inculpatul a depus pentru unele termene de judecată cereri motivate de imposibilitate de prezentare, respectiv faptul că se afla internat în spital, un memoriu cu privire la ancheta desfăşurată asupra sa şi încălcările reclamate, precum şi alte acte medicale, declaraţii date de inculpat în faţa unui notar din Israel, alte înscrisuri în apărare.

De asemenea, în apel, apelantul inculpat H.S. (N.S.) a depus declaraţia de apel transmisă prin D.H.L, mai multe înscrisuri, inclusiv imposibilitatea de prezentare ca urmare a decesului mamei sale şi obiceiurilor religioase.

Totodată, apelantul inculpat H.S. (N.S.) a mai depus şi memorii până la pronunţarea soluţiei, prin care solicita repunerea cauzei pe rol şi acordarea unui termen pentru a-şi angaja un avocat, dosarul fiind complex, nedorind să fie reprezentat de un apărător din oficiu, precum şi recuzarea tuturor judecătorilor curţii de apel, care ar fi influenţaţi, faţă de împrejurările arestării magistraţilor C.B., V.A., începerii urmăririi penale împotriva doamnelor judecătoare T.Z., R.F. şi condamnării acestora în primă instanţă, pentru favorizarea sa, apreciind că recuzarea se poate cere atâta vreme cât dosarul nu este finalizat.

De asemenea, inculpatul H.S. (N.S.) a transmis prin DHL, declaraţia de recurs înscrisul de reziliere a contractului iniţial al avocatului ales, N.G., urmând a fi reprezentat numai de avocat C.I., având în vedere înscrisul trimis şi depus la dosar de către recurentul inculpat, datat 11 noiembrie 2004 în care menţiona că reziliază contractul de asistenţă juridică cu domnul avocat G.N., „singurul avocat care îmi va asigura asistenţa juridică, în faţa dvs. fiind dl. I.C.", împuternicirea avocaţială a apărătorilor C.I. şi C.C. de către inculpatul H.S. (N.S.) ce cuprinde ca menţiune contractul de asistenţă juridică nr. 74803 din 17 aprilie 2004 în vederea exercitării activităţilor prevăzute în art. 3 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în recurs în dosarul nr. 1536/2003 datată la 17 aprilie 2004, ştampilată şi semnată de ambele părţi.

Recurentul inculpat H.S. (N.S.) a depus la dosar, prin avocatul său iniţial o împuternicire, în care menţiona adresa sa de domiciliu din Israel, respectiv Maanit, solicitând ca citarea sa să fie efectuată de instanţa de recurs la acea adresă.

La termenul din 26 ianuarie 2006 apărătorul ales al recurentului inculpat H.S. (N.S.), domnul avocat C.I. a depus la dosar un înscris datat 25 ianuarie 2006 pentru termenul din 26 ianuarie 2006, din partea recurentului, în care acesta menţionează că" nu mă pot prezenta la termenul din 26 ianuarie 2006 din motive medicale. Declar totodată că am cunoştinţă de termen şi că în dosar sunt reprezentat de dl. avocat I.C. Rog ca în analizarea recursului să aveţi în vedere toate motivele de recurs pe care dl. avocat îl va susţine atât oral cât şi prin note scrise. Am încredere în judecata dvs. pentru a face dreptate într-o cauză în care am avut de suferit prejudicii atât fizice cât şi morale din partea unor oameni rău-intenţionaţi, care, din păcate, au condus importante structuri ale statului român la data când au fost declanşate cercetările împotriva mea".

Totodată, aşa cum rezultă din dosarul cauzei, atât în cursul urmăririi penale, în primă instanţă, în apel şi în recurs a fost asigurată asistenţa inculpatului H.S. (N.S.), asistenţa juridică fiind obligatorie, acesta, fie angajându-şi apărători aleşi, fie i-a fost desemnat apărător din oficiu, această din urmă situaţie, având loc la instanţa de apel.

Înalta Curte consideră că în mod corect instanţa de apel la termenul de judecată de la 12 decembrie 2002 a respins motivat cererea de amânare formulată de apelantul inculpat H.S. (N.S.), dând relevanţă duratei rezonabile acordată prin stabilirea primului termen de judecată, într-un interval de timp de 6 luni, respectiv de la 4 iunie 2002, data înregistrării recursurilor pe rolul Curţii de Apel Bucureşti şi primul termen fixat în cauză, 12 decembrie 2002, durată de timp suficientă pentru angajarea unui avocat, în condiţiile în care s-a făcut dovada primirii citaţiei, personal, de către acesta la data de 11 august 2002, potrivit înscrisului mai sus arătat, aşa încât de la acea dată şi chiar până la survenirea decesului mamei sale în 17 noiembrie 2002 a fost un timp suficient pentru angajarea unui apărător ales.

De asemenea, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin rezoluţia preşedintelui de secţie a dispus chiar pentru primul termen de judecată efectuarea de adrese la baroul de avocaţi pentru desemnarea unor apărători din oficiu, pentru apelanţii inculpaţi, atâta timp cât la dosarul cauzei, în apel nu au fost depuse împuterniciri avocaţiale ale unor apărători aleşi.

Astfel, a fost primită şi depusă la dosar împuternicirea avocaţială a doamnei avocat M.L., apărător desemnat din oficiu de către Baroul Bucureşti, S.A.J., vizată de prodecan, avocat L.B., pentru asigurarea asistenţei inculpaţilor H.S., M.I., B.I., M.J. în dosarul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II- a penală în dosarul nr. 1583/2002 pentru termenul din 12 decembrie 2002.

La termenul din 12 decembrie 2002 s-a prezentat atât apărătorul din oficiu desemnat de barou pentru inculpatul H.S. (N.S.) cât şi avocatul G.P., apărător ales al aceluiaşi inculpat, la instanţa de fond, respectiv tribunal (împuternicirea avocaţială emisă în baza contractului de asistenţă juridică nr. 45 din 16 mai 2001 pentru asistenţă client H.S. (N.S.) la Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, dosar nr. 3063/1999 datată 16 mai 2001, întărită şi de împuternicirea şi declaraţia notarială a inculpatului în sensul celor arătate.

Apărătorul inculpatului, domnul avocat G.P. a pus concluzii la instanţa de fond în faza dezbaterilor la data de 01 februarie 2002, potrivit consemnărilor din încheierea de la acea dată, în sensul restituirii cauzei la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie pentru completarea urmăririi penale, iar în subsidiar achitarea inculpatului pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia, solicitând amânarea pronunţării pentru a formula concluzii scrise, fiind amânată pronunţarea în sensul celor solicitate.

La termenul din 12 decembrie 2002, în faţa instanţei de apel, domnul avocat G.P. a învederat că nu a putut lua legătura cu clientul său, dar înţelege să-l reprezinte, dat fiind faptul că l-a asistat pe acesta şi în faţa instanţei de fond, depunând la dosar împuternicirea avocaţială nesemnată de clientul său.

În încheierea de şedinţă de la acea dată, au fost consemnate concluziile apărătorului apelantului inculpat H.S., în sensul că având cuvântul „consideră nefondat apelul declarat de parchet, solicitând a fi respins ca atare. În ceea ce priveşte apelul clientului său, solicită admiterea acestuia şi restituirea cauzei la parchet pentru aceleaşi motive invocate de colega sa".

Înalta Curte apreciază că în cauză instanţa de apel a dat eficienţă asigurării dreptului la apărare a inculpatului H.S. (N.S.), în condiţiile în care acesta nu a dovedit minimă diligenţă în angajarea unui apărător, ci, dimpotrivă a manifestat pasivitate, deşi instanţa de apel a acordat un termen rezonabil de 6 luni, pentru îndeplinirea procedurii cu străinătatea, interval de timp suficient pentru apelantul inculpat de a-şi angaja apărător, încă de la momentul declarării apelului, sau de la data când a cunoscut termenul prin primirea citaţiei, 11 august 2002, până la decesul mamei sale, 17 noiembrie 2002 ori, ulterior până la 12 decembrie 2002, chiar dacă nu se putea deplasa în ţară, fiind în doliu.

Mai mult, instanţa de apel a dispus asigurarea unui apărător din oficiu, efectuând demersurile necesare, fiind desemnat un astfel de apărător, în condiţiile arătate.

Apărarea apelantului inculpat H.S. (N.S.) s-a realizat efectiv de către avocatul G.P., apărător care l-a reprezentat cu mandat pe inculpat la instanţa de fond şi care a înţeles să-l reprezinte pe acesta şi la instanţa de apel, chiar în condiţiile în care nu a avut mandat de la apelant, concluziile puse, fiind în sensul aceleiaşi apărări exercitată şi la instanţa de fond, aşa cum s-a arătat.

Aşadar, Înalta Curte consideră că lipsa mandatului de reprezentare a avocatului apelantului inculpat H.S. (N.S.), în apel nu poate fi asimilată lipsei asigurării dreptului la apărare, în condiţiile în care apelantul inculpat nu şi-a respectat obligaţia de diligenţă de a-şi angaja un apărător, manifestând pasivitate.

Instanţa de apel a dispus măsurile necesare asigurării apărării, iar, în fapt, apărarea apelantului inculpat s-a realizat calificat de către acelaşi avocat pe care l-a avut şi în primă instanţă, fiind în cunoştinţă asupra cauzei.

Astfel, prin apărarea calificată a apelantului inculpat s-a dat relevanţă complexităţii cauzei, gravităţii infracţiunilor imputate inculpatului, severităţii pedepselor prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestuia, precum şi personalităţii inculpatului, criterii stabilite de jurisprudenţa C.E.D.O.

De asemenea, nu poate fi avută în vedere critica recurentului inculpat B.I. referitoare la lipsa de apărare, în apel, fiind asistat de un avocat din oficiu aflat în contrarietate de interese, care a fost desemnat pentru mai mulţi apelanţi inculpaţi, deoarece faţă de pasivitatea acestuia de a-şi angaja apărător, instanţa de apel a dispus efectuarea de adrese la barou, fiind desemnată doamna avocat M.L., în condiţiile arătate.

Acest avocat i-a asigurat efectiv apărarea, prin concluziile puse, în sensul respingerii apelului parchetului şi admiterii apelului inculpatului, respectiv restituirea la parchet în vederea completării urmăririi penale şi aflării adevărului, potrivit consemnării concluziilor orale în încheierea de la 12 decembrie 2002.

Totodată, nu se susţine critica referitoare la contrarietatea de interese a inculpaţilor, în sensul că a fost asigurată asistenţa juridică de acelaşi apărător din oficiu, doamna avocat M.L. atât pentru el, cât şi pentru inculpatul H.S. (N.S.), deoarece, aşa cum s-a arătat pentru apelantul inculpat H.S. (N.S.) apărarea efectivă i-a fost asigurată de domnul avocat G.P.

Împrejurarea că doamna avocat M.L. a pus concluzii pentru apelantul inculpat B.I., precum şi pentru apelanta inculpată M.J., nu se circumscrie contrarietăţii de interese, atâta timp, cât conţinutul apărării a avut aceleaşi solicitări, respectiv de respingere a apelului parchetului şi admitere a apelului inculpatei, în sensul restituirii cauzei la parchet în vederea completării urmăririi penale şi aflării adevărului, potrivit consemnărilor de la fila 81 verso dosarul curţii de apel.

De altfel, aceleaşi apărări formulate pentru inculpaţii H.S. (N.S.) şi B.I., în principal, de achitare a acestora pentru toate infracţiunile pentru care au fost trimişi în judecată şi în subsidiar, restituirea cauzei la parchet în vederea completării probatoriului s-au regăsit în mod constant în concluziile tuturor apărătorilor celor doi inculpaţi, chiar dacă aceştia au fost diferiţi, atât la instanţa de fond, în apel, cât şi în recurs, materializate în cereri, motive de apel, motive de recurs şi note scrise, ceea ce reflectă continuitate în realizarea efectivă a dreptului la apărare al acestor inculpaţi, exprimând şi voinţa acestora.

Aşadar, Înalta Curte constată că a fost respectat efectiv dreptul la apărare al celor doi apelanţi inculpaţi, în sensul nu numai al dispoziţiilor art. 171 – art. 172 şi art. 174 C. proc. pen., dar şi al dispoziţiilor art. 6 şi 3 lit. c) corelat cu art. 6 şi 1 din C.A.D.O.L.F., dreptul la un proces echitabil prin respectarea dreptului la apărare, dar şi în asigurarea dreptului judecării cauzei într-un termen rezonabil.

În ceea ce priveşte apărările formulate de recurenţii inculpaţi H.S. (N.S.), M.I., B.I. şi M.J. cu privire la nevinovăţia acestora în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, având drept consecinţă achitarea acestora în diferite temeiuri din art. 10 C. proc. pen., aşa cum s-a solicitat, acestea nu pot fi reţinute, având în vedere amplele considerente deja menţionate în recursul parchetului.

De altfel, Înalta Curte a constatat că ambele instanţe, atât cea de fond, cât şi cea de apel au evaluat judicios materialul probator administrat şi în consecinţă au stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor H.S. (N.S.), M.I., B.I. şi M.J. în săvârşirea infracţiunilor de fals, fie material, fie intelectual, uz de fals, de folosire la autoritatea vamală a documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate, de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, în formele şi felurile de participaţie reţinute.

Din probele administrate a rezultat calitatea în care inculpatul H.S. (N.S.) a acţionat, respectiv aceea de reprezentant în fapt al mai multor societăţi comerciale israeliene, cu sediul principal în Israel, respectiv A.S., C.D.G., A.T., A.C., prima din societăţile comerciale arătate, având reprezentanţă şi în România, la Bucureşti, fiind împuternicită să funcţioneze în baza autorizaţilor nr. 905 din 2 iunie 1998 şi 959 din 2 din 22 martie 1999, societate al cărei obiect de activitate a fost deja arătat în situaţia de fapt reţinută de Înalta Curte.

De altfel, din mai multe înscrisuri depuse chiar de apărarea inculpatului H.S. (N.S.) rezultă că acesta era reprezentantul societăţilor din Israel (cu titlu de exemplu, adresele R. R.A. către A.S. şi R. către aceeaşi firmă fiind adresate în atenţia domnului preşedinte S.N. adresa reprezentanţei societăţii comerciale A.S. din Bucureşti către R. SA a fost semnată de S.N., preşedinte, reprezentant al firmei A.I., neexistând contracte de mijlocire intervenit între mijlocitor şi părţi ori numai una dintre ele în care să figureze inculpatul în această calitate, fiind infirmată apărarea că acesta a fost doar un mijlocitor, în condiţiile art. 3 pct. 12 C. com.

Din mijloacele de probă administrate a rezultat, dimpotrivă, că în cauză contractele erau încheiate de societăţile româneşti abilitate, în calitate de vânzătoare şi societăţile israeliene, în calitate de cumpărătoare, al căror reprezentant în fapt în România era inculpatul H.S. (N.S.).

De asemenea, nu pot fi avute în vedere nici apărările inculpaţilor H.S. (N.S.), M.I., B.I. şi M.J. referitoare la nevinovăţia lor în săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor, ca urmare a nesemnării contractelor de livrare, a documentelor de transport sau existenţa vreunui drept de dispoziţie asupra mărfii livrată de societăţile româneşti în condiţiile regulilor I./F.C.A., că toate documentele de transport aerian au fost aprobate, că au fost respectate dispoziţiile Convenţiei de la Varşovia, că nu s-a încălcat embargoul, că fiecare nu a cunoscut activitatea celuilalt, că una din afaceri nu s-a mai încheiat, deoarece din mijloacele de probă la care s-au făcut ample referiri, în considerentele la recursul parchetului, a fost dovedită contribuţia fiecăruia dintre inculpaţi în săvârşirea infracţiunilor în formele şi felurile de participaţie reţinute, calităţile în care fiecare a acţionat, faptul că inculpaţi au cunoscut caracterul fraudulos al activităţii lor.

De altfel, regulile I./F.C.A. invocate au fost expres individualizate pe facturile comerciale, societăţile româneşti vânzătoare, respectând obligaţiile de livrare către cărăuşul indicat de inculpatul H.S. (N.S.), care a acţionat ca reprezentant în fapt al societăţilor israeliene, cumpărătoare, iar în ceea ce priveşte documentele de transport aerian acestea conţineau destinaţiile nereale indicate, armele şi muniţiile fiind transportate în realitate în ţări ca Nigeria şi Eritreea supuse embargoului pentru asemenea produse, societăţile româneşti, fiind induse şi menţinute în eroare cu privire la adevărata destinaţie a mărfurilor prin activitatea infracţională a inculpaţilor.

Totodată nu pot fi reţinute nici apărările inculpaţilor că mărfurile au ajuns la destinaţia arătată în licenţele de export, respectiv în YRAKULUI, Uganda, Burundi, în raport cu actele depuse de către inculpaţi, deoarece aşa cum s-a arătat în corespondenţa Ministerului Afacerilor Externe al României cu autorităţile statelor respective, s-a comunicat de către fiecare dintre acestea, că nu l-au împuternicit pe inculpatul H.S. (N.S.) să facă asemenea afaceri, nu au solicitat arme, certificatele de utilizator final au fost false, responsabilitatea aparţinând inculpatului.

De asemenea. nu pot fi avute în vedere apărările inculpatului H.S. (N.S.) cu privire la lipsa unuia din elementele constitutive al infracţiunilor prevăzute de art. 288 alin. (1), art. 291 şi 289 C. pen., deoarece din probele administrate a rezultat că inculpatul a falsificat certificatele de utilizator final şi certificatul de recepţie a mărfurilor de către autorităţile Yrakiene prin contrafacerea unor semnături, impresiunile unor ştampile aplicate, a unor inscripţii, prin transferare de pe un alt înscris prin scanare şi printare sau prin aplicarea ştampilei martor de pe certificatele de utilizator final (end-usere), chiar inculpatul recunoscând în declaraţia dată în cursul cercetării judecătoreşti că „certificatul a fost reparat de mine deoarece cel trimis iniţial din YRAKULUI nu se putea citi …. Cele două semnături de pe certificatul de utilizator final au fost făcute de mâna mea. Am încercat să semnez cu semnătura celor din YRAKULUI … Certificatul de utilizator final menţionat la pct. 2 din rechizitoriu a fost contrafăcut de mine prin aplicarea ştampilei ugandeze....

Totodată, declaraţia inculpatului H.S. (N.S.) se coroborează şi cu rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifice efectuate în cauză cu privire la contrafacerea înscrisurilor în condiţiile menţionate, în considerentele la recursul parchetului şi ale căror concluzii au evidenţiat falsurile, ridicarea ştampilei de la inculpat, celelalte înscrisuri, precum şi declaraţiile martorilor ascultaţi, dovedind, astfel, vinovăţia inculpatului în comiterea infracţiunilor de fals şi uz de fals menţionate.

Din probele administrate şi deja arătate a rezultat şi vinovăţia inculpaţilor M.I., B.I. şi M.J. în săvârşirea infracţiunilor de fals, uz de fals pentru care au fost trimişi în judecată în formele şi felurile de participaţie reţinute, inculpaţii cunoscând activitatea infracţională a inculpatului H.S. (N.S.), cu privire la falsificarea actelor arătate, iar la rândul lor au înserat sau instigat la efectuarea aceloraşi menţiuni false, documentele false folosindu-le.

De asemenea, a fost dovedită din probele administrate şi vinovăţia inculpaţilor H.S. (N.S.), M.I., M.J. în săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 279 alin. (3) lit. a) şi b) C. pen., art. 178 din Legea nr. 141/1997 în formele şi felurile de participaţie reţinute în sarcina acestora, precum şi a inculpatului B.I. în comiterea infracţiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 279 alin. (3) lit. a) şi b) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată, aceştia deţinând şi înstrăinând armele şi muniţia, fără drept, pe baza aceloraşi documente falsificate pe care le-au folosit şi pentru obţinerea declaraţiilor vamale.

Înalta Curte a stabilit, aşa cum a arătat pe larg, în considerentele recursului parchetului că săvârşirea de către inculpaţii H.S. (N.S.), M.I., B.I. şi M.J. a infracţiunilor de fals, fie material, fie intelectual, uz de fals, de folosire la autoritatea vamală a documentelor vamale, de transport sau comerciale falsificate, de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, în formele şi felurile de participaţie reţinute în sarcina fiecăruia a constituit mijlocul pentru săvârşirea infracţiunii scop, respectiv aceea de contrabandă calificată, la rândul ei în formele şi felurile de participaţie pentru care au fost trimişi în judecată.

Astfel, Înalta Curte consideră că apărările formulate de inculpaţi au fost infirmate prin probele administrate şi deja menţionate, nefiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12, 171, 18 C. proc. pen., deoarece faptele comise de inculpaţi întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor pentru care au fost trimişi în judecată, ele există şi au fost comise de inculpaţi, fiind făcută o corectă aplicare a prevederilor legale, iar materialul probator administrat a fost perceput corect de instanţa de fond şi cea de apel în limitele arătate, precum şi cea de recurs cu privire la toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor şi soluţiile pronunţate, în condiţiile arătate.

De asemenea, nu poate fi reţinută nici critica formulată de inculpatul H.S. (N.S.) cu privire la respingerea nejustificată a unor probe solicitate, respectiv cu înscrisuri, menţionate pe larg, fie în motivele de recurs, fie în concluziile scrise, pentru fiecare din faptele de care a fost învinuit, expertiza tehnică (informatică) a hard discurilor, fişierelor şi documentelor care conţin hard discuri, deoarece aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la 01 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, când au fost consemnate dezbaterile, au fost făcute ample menţiuni cu privire la cererea de probe de către apărarea inculpatului H.S. (N.S.) şi punerea ei în discuţie, prima instanţă, pronunţându-se motivat asupra acesteia, în sensul că verificând actele şi lucrările dosarului a constatat ca nepertinente, neconcludente şi inutile cauzei probele solicitate de apărătorul inculpatului H.S. (N.S.), motiv pentru care a respins cererea.

În încheierea de şedinţă de la 12 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, când au fost consemnate dezbaterile, au fost făcute menţiuni referitoare la cererea apărătorului apelantului inculpat M.I. de a fi admise probele de către instanţa de fond, asupra cărora s-a revenit, precum şi efectuarea unei adrese către Ministerul de Externe pentru a se comunica dacă cele două state în care se pretinde că inculpaţii au exportat arme erau supuse embargoului internaţional, punerea ei în discuţie, instanţa de apel, pronunţându-se în sensul respingerii probei solicitate de apărătorul apelantului inculpat M.I., această probă fiind solicitată şi în faţa instanţei de fond şi s-a revenit asupra ei, neexistând motive de a se reveni asupra revenirii.

Astfel, în ceea ce priveşte cazul de casare invocat de recurentul inculpat, respectiv art. 3859 pct. 10 teza final C. proc. pen., faţă de critica adusă instanţei de apel, în sensul nepronunţării motivate cu privire la unele cereri esenţiale pentru părţi, acesta nu este incident, deoarece instanţa de fond s-a pronunţat motivat asupra respingerii cererii de probe solicitată de inculpatul H.S. (N.S.).

Astfel, în conţinutul dispoziţiilor art. 3859 C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut 21 de cazuri în care hotărârile sunt supuse casării, cel reglementat la pct. 10 referindu-se la mai multe ipoteze, respectiv „instanţa nu s-a pronunţat asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate ori asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procesului".

Aşa cum a fost reglementat, acest caz de casare vizează omisiuni ale instanţei de fond, aspect ce rezultă chiar din conţinutul ipotezelor enunţate, nepronunţarea asupra unei fapte reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, probe administrate, cereri esenţiale pentru părţi, care sunt de esenţa judecăţii în primă instanţă, chiar dacă legiuitorul nu a prevăzut expres acest lucru.

De asemenea, pentru a fi operabil acest caz de casare, legiuitorul mai impune şi condiţia privind în ce măsură nepronunţarea influenţează soluţia procesului, astfel că apărările formulate de către inculpat trebuie să demonstreze dacă proba sau cererea solicitată a fost admisă sau respinsă, ori dacă în cazul administrării probei, prin simpla ei menţionare, fără o evaluare, a dus la o soluţie contrară celei care s-ar fi putut pronunţa dacă proba ar fi fost valorificată prin analiză şi interpretare.

Astfel, Înalta Curte constată că instanţa de apel s-a pronunţat asupra cererii de probe solicitate de apărarea apelantului inculpat M.I., ce viza reiterarea cererii de probe formulată la instanţa de fond, fiind verificată critica formulată şi în consecinţă neaplicabil cazul de casare invocat.

Totodată, nu poate fi reţinută nici critica recurenţilor inculpaţi referitoare la restituirea cauzei la parchet, în condiţiile art. 333 C. proc. pen., apărare invocată, atât în primă instanţă, în apel, cât şi în recurs, deoarece în cauză probele solicitate a fi administrate au fost respinse motivat, materialul probator administrat, în cursul procesului penal, dovedind vinovăţia inculpaţilor, neimpunându-se suplimentarea acestuia, iar pe de altă parte nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de norma invocată.

De asemenea, nu poate fi avută în vedere nici apărarea inculpatului B.I. de se restitui cauza la curtea de apel, deoarece nu au fost constatate motive care să atragă casarea deciziei şi trimiterea cauzei la instanţă, spre rejudecare, neimpunându-se administrarea probatoriilor solicitate, deoarece mijloacele de probă administrate au evidenţiat contribuţia inculpaţilor.

Înalta Curte apreciază că în cauză s-a dat eficienţă principiului egalităţii armelor în condiţiile art. 6 din C.A.D.O.L.F., fiind încuviinţate inculpaţilor probe la instanţa de fond, aceştia depunând la dosar numeroase înscrisuri pe care instanţele le-au valorificat în procesul de apreciere, în condiţiile art. 63 C. proc. pen.

Apărarea inculpaţilor a mai solicitat şi alte probe, pe care le-a reiterat şi în faţa instanţelor de control judiciar, acestea, fie le-au admis, fie au revenit asupra lor, respingându-le motivat, ceea ce se circumscrie facultăţii de a aprecia pertinenţa acestora în raport cu noţiunea de proces echitabil, aşa cum este caracterizat în ansamblu în dispoziţiile art. 6 ale Convenţiei, respectiv dacă acestea sunt utile, concludente, pot fi administrate într-un termen rezonabil.

Înalta Curte nu poate avea în vedere nici criticile recurentului inculpat H.S. (N.S.) legate de netraducerea unor înscrisuri pe care le-a indicat şi nici refacerea transcrierilor convorbirilor interceptate, deoarece, pe de-o parte, înscrisurile depuse în limba engleză vizează raporturi comerciale accesibile, care au putut fi percepute de către instanţe, neafectând în nici un fel aflarea adevărului, iar, pe de altă parte nu se impune refacerea transcrierilor, deoarece au fost făcute cu respectarea dispoziţiilor legale, existând pe fiecare notă semnăturile persoanelor abilitate, ale operatorului, ale procurorului, precum şi certificarea pentru autenticitate, nefiind aplicabil cazul de casare invocat, respectiv art. 3859 pct. 171 C. proc. pen.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 856/ A din 19 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Se vor casa sentinţa penală nr. 96 din 8 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi Decizia penală nr. 856/ A din 19 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, numai sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor pentru infracţiunea de contrabandă calificată, în formele şi felurile de participaţie, precum şi a modalităţii de executare a pedepsei pentru inculpata M.J., se va înlătura aplicarea art. 33, 34 C. pen., şi se vor descontopi pedepsele rezultante aplicate inculpaţilor, în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor, va înlătura sporurile de un an închisoare pentru inculpatul H.S. (N.S.) şi respectiv, 6 luni închisoare pentru inculpatul M.I. şi se vor înlătura şi dispoziţiile art. 861 C. pen., art. 863 C. pen., art. 864 C. pen. şi art. 865 C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi consecinţele acesteia pentru inculpata M.J.

Înalta Curte va condamna fiecare inculpat pentru infracţiunea de contrabandă calificată în formele şi felurile de participaţie, la pedepsele deja arătate şi va face aplicarea dispoziţiilor legale menţionate în considerentele la recursul parchetului.

Totodată se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate, respectiv cuantumurile pedepsele aplicate inculpaţilor pentru celelalte infracţiuni reţinute în sarcina acestora stabilite, atât de prima instanţă, cât şi de instanţa de apel, în limitele arătate, precum şi alte măsuri, fiind date cu respectarea legii.

Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii H.S. (N.S.), M.I., B.I. şi M.J. împotriva aceleiaşi decizii.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se vor obliga inculpaţii fiecare la plata cheltuielilor judiciare statului, iar pentru recurenţii inculpaţi B.I. şi M.J., din sumele stabilite, câte 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariile pentru avocatul din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva deciziei penale nr. 856/ A din 19 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Casează sentinţa penală nr. 96 din 8 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală şi Decizia penală nr. 856/ A din 19 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, numai sub aspectul greşitei achitări a inculpaţilor H.S. (N.S.) pentru infracţiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), M.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 176 din Legea nr. 141/1997, B.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997 şi M.J. pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997 precum şi a modalităţii de executare a pedepsei pentru inculpata M.J.

Înlătură aplicarea art. 33 şi 34 C. pen., şi descontopeşte pedepsele rezultante aplicate inculpaţilor, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

Înlătură sporurile de un an închisoare pentru inculpatul H.S. (N.S.) şi respectiv, 6 luni închisoare pentru inculpatul M.I.

Înlătură dispoziţiile art. 861 C. pen., art. 863 C. pen., art. 864 C. pen. şi art. 865 C. pen., privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi consecinţele acesteia pentru inculpata M.J.

În baza art. 176 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnă pe inculpatul H.S. (N.S.), la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 65 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului H.S. (N.S.) şi dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare sporită cu un an, urmând ca inculpatul să execute 11 ani închisoare şi 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Face aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 176 din Legea nr. 141/1997 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnă pe inculpatul M.I., la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă calificată şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 65 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului M.I. şi dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare, sporită cu 6 luni, urmând să execute pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Face aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 20 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997 condamnă pe inculpatul B.I., la o pedeapsă de 4 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de contrabandă calificată.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului B.I. şi dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

În baza art. 26 raportat la art. 176 din Legea nr. 141/1997, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnă pe inculpata M.J., la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiune de contrabandă calificată şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 65 alin. (2) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatei M.J. şi dispune ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Face aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii H.S. (N.S.), M.I., B.I. şi M.J. împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă recurentul inculpat H.S. (N.S.) la plata sumei de 1200 RON (12.000.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare statului, recurentul inculpat M.I. la plata sumei de 1200 RON (12.000.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare statului şi recurenţii inculpaţi B.I. şi M.J., fiecare, la câte 1300 RON (13.000.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare statului, din care câte 100 RON (1.000.000 lei), reprezentând onorariile pentru avocatul din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2006.

← ICCJ. Decizia nr. 996/2006. Penal. Cerere de întrerupere a...  ICCJ. Decizia nr. 1292/2006. Penal. Contestaţie în anulare.... →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1008/2006. Penal