ICCJ. Decizia nr. 1500/2006. Penal

Prin sentința nr. 48 din 23 martie 2004, Tribunalul Militar Teritorial București, a dispus următoarele:

1 - condamnarea inculpatului N.I., la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), și art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP); în baza art. 257 alin. (2) C. pen., în referire la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a 100 dolari S.U.A., 300.000 lei și echivalentul în bani a 10 kg carne porc;

- condamnarea aceluiași inculpat, la 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c), pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

în temeiul art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a 950 dolari S.U.A., 400 mărci germane (echivalent în lei la data executării), 1.100.000 lei - echivalentul în lei a 48 kg carne de porc la data executării;

- condamnarea, la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)

în temeiul art. 257 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 10 milioane lei.

Inculpatul a mai fost condamnat, la 2 ani închisoare, pentru instigare la infracțiunea de delapidare, prevăzută de art. 25 C. pen., raportat la art. 2151alin. (1) C. pen., pedeapsă grațiată integral și condiționat conform art. 1 din Legea nr. 543/2002.

S-a constatat că prejudiciul cauzat Ministerului Apărării Naționale, în sumă de 41.049.013 lei, a fost reparat în întregime.

în temeiul art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele negrațiate și s-a aplicat inculpatului pedeapsa de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen.

Potrivit art. 861 - art. 862 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 6 ani.

Conform art. 863lit. a) - d) C. pen., pe durata termenului de încercare, inculpatul urma să se supună măsurilor de supraveghere acolo prevăzute.

I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864C. pen. și art. 7 din Legea nr. 543/2002.

în baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa rezultantă durata arestului preventiv de la 27 ianuarie 2003 până la zi.

Prin aceeași sentință a fost condamnat inculpatul civil G.M., la 3 ani închisoare, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., iar pe durata executării pedepsei i-au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

Prin aceeași sentință au mai fost condamnați inculpații plt. (rez.) A.G.S. și maior (rez.) N.I. la pedepse care au fost integral și condiționat grațiate conform art. 1 și 7 din Legea nr. 543/2002.

De asemenea, a fost admisă acțiunea civilă a părții civile Ministerul Apărării Naționale și a fost obligat inculpatul A.G.S. la 70.373.532 lei despăgubiri civile.

S-a constatat că paguba de 41.049.013 lei produsă aceleiași părți civile a fost reparată prin restituirea bunurilor.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că inculpatul colonel (rez.) N.I. a fost comandantul B.M. Grivița cu indicativul U.M. 1065, având sediul în localitatea Negoiești, județul Prahova, în perioada 1994 - 29 ianuarie 1997.

Ulterior, la 6 februarie 1997 N.I., a trecut în rezervă prin depunerea demisiei.

La 9 decembrie 1997 la B.M. menționată s-a efectuat un control de către comandantul C.A., împreună cu ofițerul cu evidența efectivelor în S.O.M.

Cu acel prilej s-au constatat o serie de încălcări ale legilor și regulamentelor militare, inclusiv nerespectarea prevederilor Ordinului de instrucție al comandantului C.A., potrivit căruia toți militarii recruți trebuiau să execute primele 4 luni de instrucție centralizat, în unitățile centre de instrucție.

Acest ordin nu a fost aplicat în legătură cu următorii militari: C.F., U.A., T.S., N.I. și D.R. (fost T.R.).

Aceștia făceau parte din seria de încorporare octombrie 1996 care au fost opriți în cadrul Divizionului 74 Artilerie (U.M. 01092) din ordinul verbal al inculpatului N.I. [(comandantul unității militare fiind căpitan (rez.) R.N.)].

A fost verificată și prezența în unitate a militarilor și s-a constatat că soldații D.R. și N.I. erau absenți, iar din verificarea documentelor nu a reieșit că aceștia erau învoiți, în permisie, în misiune, sau internați în spital.

Soldatul D.R. a primit ordin de chemare la încorporare la Centrul Militar Județean Prahova la începutul toamnei anului 1996 și prin sergentul angajat A.V. (zis L.), curier, a obținut o audiență la colonel (rez.) N.I., arătând că dorește să amâne efectuarea stagiului militar; acesta a promis că îl va ajuta în schimbul unei sume de bani, în cuantum de cel puțin 1.000.000 lei.

D.R. a înmânat lui N.I. și acesta a primit 100 dolari S.U.A. și, ca urmare, primul a fost repartizat pentru efectuarea stagiului militar la U.M. 01065.

în prima zi de armată D.R. s-a prezentat la inculpat și, conform înțelegerii, i-a dat acestuia încă 100 dolari S.U.A., fiindu-i îngăduit să meargă acasă.

La jumătatea lunii octombrie 1996, colonel (rez.) N.I. l-a chemat pe D.T.R. și i-a relatat faptul că dacă voiește poate să plece în străinătate; aflând despre intenția "soldatului" de a merge în Turcia (unde lucra fratele său), inculpatul i-a cerut să-i aducă o giacă din piele, un ceas de mână, o pereche de pantofi pentru el și două perechi de pantofi de damă, pentru a-i permite să rămână la domiciliu pe perioada în care figura că satisfac stagiul militar.

La 22 octombrie 1996, când a revenit din Turcia, D.T.R. i-a adus inculpatului bunurile solicitate și, în plus, un port pistol din piele, toate în valoare de 500-600 dolari S.U.A.

La depunerea jurământului militar D.T.R. s-a prezentat în haine civile la unitatea militară, la indicația inculpatului, și doar a asistat la ceremonie, fără să fie în rândurile camarazilor și fără să semneze jurământul militar.

în ziua următoare "soldatul" a mers la biroul inculpatului, iar acesta i-a dat să vizioneze casete video cu imagini de la aplicațiile militare la care el ("soldatul") nu participase efectiv, ambii înțelegând în acest mod instrucția convenită.

După trecerea unei perioade de timp, D.T.R. a fost contactat telefonic de N.I., care i-a comunicat pe un ton imperativ, să se prezinte la unitate, amenințându-l că îl îmbracă în ținută militară și îl trimite pentru instrucție la o unitate militară din localitatea Mihai Bravu, județul Giurgiu.

Atunci D.T.R. s-a prezentat și i-a înmânat inculpatului suma de 100 dolari S.U.A., moment în care N.I. și-a schimbat atitudinea și chiar a devenit apropiat cu subordonatul său.

La 4 decembrie 1996 D.T.R. i-a comunicat inculpatului că în ziua următoare va pleca din nou în Turcia și i-a mai dat 100 dolari S.U.A. N.I. a primit acești bani și l-a asigurat că poate pleca, dar nu i-a eliberat un ordin de serviciu care să certifice o permisie în acest sens.

Din Turcia, D.T.R. l-a contactat telefonic pe N.I. și astfel a aflat că trebuie să se întoarcă urgent în țară, urmare a controlului efectuat din partea C.A.

La 14 decembrie 1996 D.T.R. s-a prezentat la unitate, iar N.I. l-a întrebat dacă i-a adus cadouri. în lipsa unor cadouri, N.I. s-a mulțumit doar cu 50 dolari S.U.A. dați de către "soldat".

După această întâlnire N.I. l-a îmbrăcat la ținută militară pe D.T.R., l-a învățat cum să salute și să se prezinte și l-a trimis la Comandamentul C.A.

Pentru a acoperi lipsa din unitate a lui D.T.R., inculpatul N.I. a completat în fals ordinul de serviciu seria M.6795871, conform căruia acesta s-a aflat în permisie în perioada 9 decembrie 1996 - 14 decembrie 1996.

Inculpatul a dat ordin cpt. (rez.) R.N. să înscrie retroactiv în ordinul de zi pe unitate nr. 244 din 12 decembrie 1996 plecarea în permisie a militarului.

Numitul N.I. a primit ordin de încorporare în luna septembrie 1996 și dorea să efectueze stagiul militar mai aproape de casă. Acesta a intervenit prin N.M. (unchiul soției sale) la inculpatul N.I. și, în schimbul primirii sumei de 300.000 lei, inculpatul a promis încorporarea la B.M.

La 1 octombrie 1996, inculpatul l-a asigurat pe N.I. că pe perioada satisfacerii stagiului militar o să-l lase la domiciliu, percepând pentru aceasta suma de 500.000 lei lunar.

în aceeași zi au fost primiți banii de inculpat, iar pe 4 octombrie 1996 N.I. a beneficiat de prima învoire până la 6 octombrie 1996, orele 20,00, fără eliberarea unui bilet de voie.

Pe 7 octombrie 1996, inculpatul i-a "ordonat" lui N.I. să se schimbe în haine civile și să plece acasă, urmând să revină la unitate cu două sau trei zile înainte de depunerea jurământului.

La 13 octombrie 1996, inculpatul l-a văzut pe "soldat" prin oraș, l-a chemat la unitate, iar în biroul său acesta l-a lovit cu palma, reproșându-i că nu merge să muncească pentru a face rost de bani.

înțelegând aluzia, N.I. i-a dat inculpatului 200.000 lei, după care a plecat la domiciliul său și a revenit înainte de depunerea jurământului militar, ocazie cu care i-a mai dat acestuia 400.000 lei.

La sfârșitul lunii octombrie 1996 N.I. a primit de la "militar" încă 100 dolari S.U.A., iar în luna noiembrie 1996, de asemenea a primit 100 mărci germane.

Pe data de 9 decembrie 1996 N.I. a plecat în excursie în Cehia, dar a revenit pe 15 decembrie 1996, fiind chemat de urgență la unitate, prin soție, și s-a prezentat comandantului său direct cpt. (rez.) R.N. N.I. a primit, ca și D.T.R., un ordin de serviciu completat în fals potrivit căruia s-ar fi aflat în permisie.

în aceeași zi N.I. a fost "instruit" de inculpatul N.I. în sensul de "a ști" ce să declare la Comandamentul C.A.

La 16 decembrie 1996, "militarul" a fost introdus în arestul C.A., până pe data de 21 decembrie 1996, după care și-a efectuat stagiul militar la o unitate militară din Mihai Bravu, iar apoi la U.M. 01091 București.

La 15 noiembrie 1996, inculpatul N.I. i-a ordonat medicului militar cpt. M.V.M., prin intermediul cpt. (rez.) R.N., să-i elibereze lui N.I. o adeverință medicală de necesitate pentru acesta de un repaus la domiciliu și în aceeași zi a fost eliberat în fals acest act.

Inculpatul a aprobat direct repausul la domiciliu pentru N.I., fără ca acesta să fi fost examinat de medicul unității, ci doar prezentând un act medical de la un cabinet medical particular.

Numitul I.N.F. a primit ordin de chemare la încorporare la începutul anului 1996 și a dorit să fie cât mai aproape de domiciliul său din comuna Târgșorul Vechi, județul Prahova, în această perioadă.

El a intervenit la N.I. prin intermediul lui G.G., inculpatul i-a rezolvat problema (I.N.F. a fost încorporat la unitatea comandată de acesta).

Astfel, la 21 februarie 1996, N.I. a primit de la I.N.F. două pachete cu carne de porc de aproximativ 10 kg, iar de la G.G. 3-4 bucăți de brânză și ouă (cum a pretins inițial).

La câteva zile de la încorporare, I.N.F. a fost chemat de N.I., care i-a permis să plece acasă în aceeași zi, orele 20,00 și întrucât acesta nu s-a prezentat la unitate, a doua zi a fost chemat și lovit de inculpat, atrăgându-i atenția să rupă orice legătură cu G.G. deoarece nu i-a procurat combustibilul lichid pretins.

Timp de 3-4 luni, la un interval de 2-3 săptămâni, N.I. l-a chemat pe militar în biroul său, i-a dat permisii și i-a pretins și primit 48-63 kg carne cumpărată de militar cu banii proprii de la abatorul din Stăncești.

Mai târziu, I.N.F. i-a dat în același scop pachete cu carne spt. (rez.) R.N. (comandantul său direct).

Tot pentru acordarea de permisii, inculpatul N.I. a primit de la frații I. și T.C.I. mai multe sticle cu whisky și cartușe cu țigări KENT, iar I.A.V. l-a transportat cu autoturismul său pe inculpatul N.I. la mai multe adrese și de mai multe ori.

Inculpatul a acordat în martie 1996 permisii lui I.A.V. și lui T.C.I. pentru a merge în Austria și a pretins celui din urmă să-i aducă o planetară pentru autoturismul său Honda Civic, fapt nerealizat datorită unor împrejurări imputabile lui T.C.I.

în primăvara anului 1996 G.M. l-a rugat pe N.I. (ei se cunoșteau din 1982 - 1983) să intervină pe lângă directorul comercial B.N. să aprobe comenzile emise de SC C. SRL și SC V. SRL. Inculpatul N.I. a acceptat, dar a pretins pentru sine un procent de 15 % din contravaloarea anvelopelor cumpărate de la fabrică.

De precizat că în aceeași perioadă a anului 1996 G.M. i-a chemat la Complexul F. pe numiții M.A., asociat unic al SC C. SRL și A.V., asociat unic la SC V. SRL și le-a propus să cumpere pe numele firmelor lor anvelope de la SC V. SA Florești, județul Prahova, urmând ca el să găsească cumpărători, iar profitul să-l împartă.

Conform înțelegerii, N.I. a intervenit pe lângă directorul B.N. (pe care îl cunoștea din anii de școală), rugându-l să aprobe comenzile emise de cele două firme, garantând pentru seriozitatea celor două firme.

N.I. i-a făcut cunoștință lui B.N. cu A.V.

Directorul B.N. a aprobat comanda emisă de SC V. SRL, dar a condiționat ca la fiecare livrare cumpărătorul să achite un avans de 10 % din valoarea facturii.

Deoarece nu avea banii necesari, în aceeași zi, A.V. a revenit la Complexul F. cu mașina unității militare, pusă la dispoziție de N.I., și a luat de la G.M. banii necesari, pe care i-a depus în contul SC V. SA Florești (la sucursala B.C.R. Câmpina), putând astfel să ridice o parte din anvelope.

în ziua următoare, A.V. a mers să ridice din nou cauciucuri, însă B.N. i-a cerut să depună cei 10 % din contravaloarea mărfii.

A.V. s-a deplasat la inculpatul N.I., care i-a trimis lui B.N. un bilet, asigurându-l de toată seriozitatea cumpărătorilor, astfel putându-se derula livrarea întregii cantități de anvelope.

Cauciucurile au fost transportate în curtea SC F. SRL și la depozitul SC B. SRL, județul Ilfov.

Conform înțelegerii, G.M. a găsit cumpărători, tot el a completat facturile la rubrica "cumpărător" semnate de A.V. și având ștampila SC V. SRL aplicată în alb.

Banii încasați pe anvelope au fost luați de G.M.

într-un mod asemănător a procedat G.M. și cu M.A., care a ridicat, de asemenea, cauciucuri pe numele firmei sale de la SC V. SA Florești.

Pentru intervenția la directorul B.N., inculpatul N.I. a primit de la inculpatul G.M. suma de 10.000.000 lei, potrivit înțelegerii.

Valoarea anvelopelor ridicate de SC V. SRL și SC C. SRL a fost de 179.989.833 lei și, respectiv, 145.597.120 lei. Prețul nu a fost achitat, deși termenul fixat de la livrarea mărfii era de 15 zile.

în anul 1996, din ordinele ilegale ale inculpatului colonel (rez.) N.I. au fost date din gestiunea magaziei geniu de către A.G.S., două bărci de asalt B.B.P. 10 și două motoare Jonhson, care au fost duse de inculpatul maior (rez.) N.I. la Complexul F. din Snagov, unde era patron inculpatul civ. G.M.

Aceste bunuri urmau să fie folosite ca obiecte de agrement pe lac și pentru pescuit.

La declanșarea anchetei, aceste bunuri (în valoare de 41.049.013 lei) au fost restituite unității.

în anii 1994 - 1995 inculpatul N.I. a ordonat întregii formații de muzică a unității pe care o comanda să meargă la Complexul F. pentru a cânta la o petrecere a unor persoane civile.

în anul 1994, în baza O.G. nr. 3/1994, Compania geniu cu efective din cadrul U.M. 01065 Negoiești s-a transformat în Compania geniu fără efective, iar tehnica și materialele pe linie de armă și-au schimbat destinația, fiind trecute de la uz la stoc.

La comanda U.M. 01065 Ploiești a fost numit cpt. P.C., iar gestionar - plt. (rez.) A.G.S., gestiunea unității fiind preluată de U.M. 02624 Ploiești (subunitate a unității amintite).

în urma ultimei reorganizări, plt. (rez.) A.G.S. a rămas, prin cumul, gestionar la U.M. 01065 G Ploiești și avea în gestiune mai multe magazii de echipament stoc, de alimente resort stoc, de geniu, de transmisiuni-chimic de resort stoc, de armament și muniție resort stoc.

Cu ocazia efectuării unor inventare în anul 1997 s-a constatat din această gestiune crearea unui prejudiciu în valoare de 57.535.292.8 lei, așa după cum a reținut prima instanță.

împotriva sentinței au declarat apel P.N.A., partea civilă Ministerul Apărării Naționale și inculpații colonel (rez.) N.I. și civ. G.M.

Curtea Militară de Apel, prin decizia nr. 47 din 3 noiembrie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de P.N.A. și de inculpatul colonel (rez.) N.I. împotriva sentinței nr. 48 din 23 martie 2004 a Tribunalului Militar Teritorial București.

A admis apelurile declarate de partea civilă Ministerul Apărării Naționale și de inculpatul civ. G.M. împotriva aceleiași sentințe.

A desființat sentința atacată astfel:

- a majorat de la 70.376.532 lei la 93.145.198 lei despăgubiri civile, obligând pe inculpatul plt. (rez.) A.G.S. la această sumă către partea civilă;

- a redus pedeapsa aplicată inculpatului civ. G.M., de la 3 ani închisoare la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., și a înlăturat dispozițiile art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP);

- a dispus suspendarea condiționată a executării acestei pedepse conform art. 81 alin. (1) C. pen., iar potrivit art. 82 alin. (1) C. pen., a fixat un termen de încercare de 4 ani.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 alin. (1) C. pen. și art. 359 alin. (1) C. proc. pen., privind revocarea în cazul săvârșirii unei infracțiuni.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

A obligat pe inculpatul colonel (rez.) N.I. la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare statului.

împotriva acestei decizii au declarat recurs P.N.A. și inculpații N.I. și G.M.

P.N.A. a solicitat desființarea deciziei sub aspectul individualizării greșite a pedepselor aplicate inculpaților.

în al doilea rând, P.N.A. a solicitat desființarea deciziei și sub aspectul confiscării greșite în temeiul art. 257 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., doar a sumei de 10.000.000 lei de la inculpatul col. (rez.) N.I., în condițiile în care obiectul material al infracțiunii de trafic de influență l-a constituit suma de 18.500.000 lei.

în ședință publică reprezentanta parchetului a susținut oral, pe lângă cele două motive de recurs formulate în scris și un motiv suplimentar care vizează nelegalitatea hotărârilor pronunțate sub aspectul omisiunii aplicării dispozițiilor art. 85 C. pen., cu privire la inculpatul G.M.

Inculpatul colonel (rez.) N.I., a solicitat admiterea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii la infracțiunea de delapidare prevăzută de art. 25 raportat la art. 2151C. pen., inculpatul a mai solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)

Recurentul inculpat civ. G.M. a solicitat admiterea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) și d) C. proc. pen., pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 257 alin. (1) C. pen.

Recursul declarat de P.N.A. este întemeiat însă numai pentru motivul suplimentar invocat în ședință publică.

Examinând actele și lucrările dosarului se constată că hotărârile pronunțate sunt nelegale întrucât nu s-a avut în vedere situația condamnatului G.M. Astfel se constată că faptele pentru care acest inculpat a fost condamnat prin sentința penală nr. 706 din 10 aprilie 2001 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin decizia penală nr. 1463 din 17 septembrie 2002 a Tribunalului București și deciziei penale nr. 2239 din 14 noiembrie 2002 a Curții de Apel București sunt concurente cu faptele pentru care același inculpat a fost condamnat în prezenta cauză fiind incidente dispozițiile art. 85 alin. (1) C. pen., referitoare la anularea suspendării condiționate a executării pedepsei.

Așa fiind, în baza textului de lege mai sus menționat, se va anula suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată anterior inculpatului G.M. prin sentința penală nr. 706 din 10 aprilie 2001 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin decizia nr. 1463 din 17 septembrie 2002 a Tribunalului București și deciziei penale nr. 2239 din 14 noiembrie 2002 a Curții de Apel București și în urma contopirii acestei pedepse cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată în prezenta cauză, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., se va suspenda condiționat executarea pedepsei rezultante de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 4 ani pentru infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen.

Prima instanță nu a greșit când a dispus confiscarea sumei de 10.000.000 lei de la inculpatul colonel (rez.) N.I., întrucât însuși inculpatul a recunoscut primirea acestei sume de la inculpatul G.M. pentru a înlesni aprobarea unor comenzi de cauciucuri emise de SC C. SRL și SC V. SRL, aprobare care a fost dată de directorul comercial al SC V. SA Florești.

Declarația martorului A.V., din care rezultă că această sumă a fost în realitate de 18.500.000 lei nu poate fi reținută, întrucât martorul ulterior și-a retractat declarație.

Recursurile declarate de inculpații N.I. și G.M. sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Cu privire la recursul declarat de inculpatul N.I.

Prin rechizitoriul nr. 19/P/2003, P.N.A., secția de combatere a corupției, a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului col. (rez.) N.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, trafic de influență și instigare la delapidare prevăzute de:

- art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că în perioada ianuarie 1996 - decembrie 1996, în calitate de comandant al U.M. 01065 B.M. Grivița, a pretins și primit de la D.R., N.I., I.N.F., I.A.V., I.R. și T.C.I. suma de 450 dolari S.U.A., 100 mărci germane, 1.100.000 lei, o giacă din piele, un ceas de mână, o pereche de pantofi bărbătești, două perechi de pantofi de damă și un port-pistol, toate în valoare de 500 dolari S.U.A., precum și 48 kg carne, 6 cartușe de țigări KENT și 4 sticle de Whisky în scopul de a le permite să nu efectueze stagiul militar în perioada în care figurau ca fiind încorporați;

- art. 257 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), constând în aceea că în perioada ianuarie 1996 - decembrie 1996, a pretins și primit de la D.R., N.I. și I.N.F. suma de 100 dolari S.U.A., 300.000 lei și 10 kg de carne în scopul de a interveni la C.M.J. Prahova pentru ca aceștia din urmă să fie încorporați la U.M. 01065 B.M. Grivița;

- art. 257 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), constând în aceea că în luna mai 1996 a pretins și primit suma de 18.500.000 lei de la inculpatul G.M. în scopul de a interveni pe lângă directorul comercial de la SC V. SA Ploiești pentru a-l determina să aprobe comenzile de cauciucuri emise de SC C. SRL și SC V. SRL și,

- art. 25 raportat la art. 2151alin. (1) C. pen., constând în aceea că împreună cu inculpatul mr. (rez.) N.I. l-a determinat pe inculpatul plt. (rez.) A.G.S. să înstrăineze din gestiunea sa, în interesul altor persoane, două bărci de asalt și un motor Johnson, bunuri a căror valoare, la nivelul anului 1996, era de 41.049.013 lei.

Pentru toate infracțiunile s-a aplicat art. 33 lit. a) C. pen.

Prima instanță a stabilit corect situația de fapt și a dat o justă încadrare juridică faptelor săvârșite de acest inculpat. Astfel, inculpatul N.I. a fost condamnat la mai multe pedepse care se încadrează în limitele prevăzute de articolele de lege penală încriminatoare, cât și la interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) - c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

Așa cum rezultă din dispozitivul sentinței pentru unele pedepse au fost aplicate prevederile art. 1 din Legea nr. 543/2002 privind grațierea unor pedepse.

în baza art. 33 lit. a) - art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele negrațiate și i s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

Potrivit art. 861- art. 862C. pen. cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei rezultante de 3 ani închisoare pe un termen de încercare de 6 ani.

Din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine vinovăția inculpatului pentru faptele pentru care a fost cercetat și condamnat.

Astfel, faptele acestuia prin care, în perioada 1995 - decembrie 1996, în calitate de comandant al U.M. 01065 Negoiești, a pretins și a primit de la militarii încorporați în unitate, respectiv D.T.R., N.M. prin N.I., I.N.F., I.A.V., I.R.M. și T.C.I., sumele totale de 450 dolari S.U.A., 100 mărci germane, 1.100.000 lei, diferite bunuri, cu scopul de a le permite să absenteze de la unitatea în care erau încorporați, sunt dovedite prin declarațiile militarilor audiați în cauză, ale rudelor acestora, declarații care parțial se coroborează cu cele ale inculpatului.

Faptele aceluiași inculpat care în perioada ianuarie - decembrie 1996, a pretins și a primit suma de 100 dolari S.U.A. (de la sold. D.T.R., 300.000 lei - de la sold. N.I. și 10 kg carne de la sold. I.N.F., pentru ca acesta să fie încorporat la U.M. 01065 Negoiești sunt dovedite cu declarații de martori.

Fapta aceluiași inculpat care, în luna mai 1996, a pretins și primit de la coinculpatul G.M. - suma de 10.000.000 lei pentru a interveni pe lângă prietenul său - B.N., director comercial la SC V. SA Florești Prahova să aprobe comenzile de anvelope emise de M.A. (pentru SC C. SRL) și A.V. (pentru SC V. SRL), anvelope depozitate ulterior inclusiv la sediul din Snagov al societății al cărei patron era inculpatul G.M., este dovedită prin recunoașterea inculpatului N.I. cu precizarea că banii i-a dat (G.M.) "pentru alergătura sa", declarația de la urmărirea penală a lui A.V. coroborate cu cele ale martorului B.N. și ale inculpatului G.M.

Fapta aceluiași inculpat care, în cursul anului 1996, împreună cu inculpatul mr. (rez.) N.I., l-a determinat pe inculpatul plt. (rez.) A.S. să înstrăineze în interesul lui G.M. - 2 mărci de asalt și un motor Jonshon din gestiunea unității, este dovedită prin declarațiile inculpatului A.S. coroborate cu cele ale inculpatului G.M. și inculpatul N.I.

în mod corect instanța de fond a reținut la individualizarea pedepsei că inculpatul col. (rez.) N.I. este la prima încălcare a legii penale și a fost foarte bine caracterizat pe timpul activității militare. Relevante sunt, sub acest aspect documentele atașate la dosarul Tribunalului Militar Teritorial din care rezultă încrederea ce i-a fost acordată inculpatului de factorii de conducere din ierarhia militară, multitudinea activităților (aplicațiilor) specifice organizate de inculpat în calitate de comandant de brigadă, cu organizarea de exerciții demonstrative în condiții cu totul noi, după anul 1990, activități la care au fost prezenți factori de conducere (militari) din diferite armate străine.

Toate aceste elemente, corect reținute de instanța de fond, au fost avute în vedere atunci când inculpatului i-au fost aplicate pedepse în limitele minime ale normelor încriminatoare apreciindu-se că scopul pedepsei, definit de art. 52 C. pen., poate fi atins procedându-se în acest fel.

în consecință, criticile invocate nu constituie cazuri de casare și recursul declarat se va respinge în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Prin rechizitoriul nr. 19/P/2003, P.N.A., secția de combatere a corupției, a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G.M. pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 26, raportat la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) Instanța de fond l-a condamnat pe inculpatul G.M. în temeiul textului de lege mai sus menționat la o pedeapsă de 3 (trei) ani închisoare, pe durata executării pedepsei interzicându-se inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

Instanța de apel în urma admiterii apelului declarat de inculpatul civ. G.M., a redus pedeapsa la 2 ani închisoare și a înlăturat dispozițiile art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

Totodată, a dispus suspendarea condiționată a executării acestei pedepse conform art. 81 alin. (1) C. pen., iar potrivit art. 82 alin. (1) C. pen., a fixat un termen de încercare de 4 ani.

Examinându-se actele și lucrările dosarului se constată că instanța de fond și cea de apel au reținut o situație de fapt corectă în baza căreia instanța de apel a făcut o corectă individualizare a pedepsei aplicate acestui inculpat.

Probele administrate dovedesc cu certitudine vinovăția inculpatului pentru săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată și condamnat.

Astfel, inculpatul G.M. a fost audiat la urmărirea penală și la instanță, unde a descris relațiile sale vechi cu inculpatul N.I., căruia i-a solicitat sprijin pentru intervenție la directorul economic B.N. pentru cumpărarea unor anvelope. A mai arătat că aceste contracte au fost încheiate prin societățile aparținând lui M.A. și A.V., vechi parteneri de afaceri, care vizitau adesea sediul său din Snagov. A făcut precizarea că i-a dat inculpatului N.I. unele sume de bani, cu titlu de împrumut și că, cunoaște despre aducerea bărcilor și a motorului la Snagov și apoi în Deltă, acestea fiind predate ginerelui său V.M.

La individualizarea judiciară a pedepsei instanța de apel, în mod corect a avut în vedere împrejurările că inculpatul se află la prima încălcare a legii penale, că a săvârșit o singură infracțiune, că este căsătorit și are o bună comportare în familie și societate, răspunzând la toate chemările organelor judiciare, Pedeapsa aplicată cât și modalitatea de executare răspund dispozițiilor art. 52 C. pen. Această instanță a dat eficiență și dispozițiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

în consecință, nici criticile invocate de acest inculpat nu constituie cazuri de casare, iar recursul declarat se va respinge în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Din oficiu, nu s-au constatat cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859C. proc. pen.

Au fost obligați recurenții inculpați la plata sumei de câte 120 RON (câte a.200.000 lei), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1500/2006. Penal