ARTICOLUL 27 Inviolabilitatea domiciliului Drepturile şi libertăţile fundamentale

ARTICOLUL 27

Inviolabilitatea domiciliului

(1) Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia.

(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situaţii:

a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;

b) înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;

c) apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice;

d) prevenirea răspândirii unei epidemii.

(3) Percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege.

(4) Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, în afară de cazul infracţiunilor flagrante.

Comentarii despre ARTICOLUL 27 Inviolabilitatea domiciliului Drepturile şi libertăţile fundamentale

milu 10.06.2020

Bună ziua! Dețin în proprietate comună (împreună cu soția mea -50%/50%) o locuință.
Care este baza legală pentru a interzice pătrunderea în locuință a părinților mei/ei?

Răspunde

Anuta popovici 10.06.2020

Buna ziua as as avea nevoie de unele informații dacă se poate : mama mea are nevoie de ai elibera titlu de proprietate tatăl meu fiind decedat, ei au cumpărat pământului și au construit o casa an anul 1969 cu toate formele legale , an schimb eu nu ai declarat pământul in 91 am făcut fisa cadastrala am tot dosaru complect dun care ma anunțat ca a-mi lipsește declarația de la fostu Moștenitor și De unde sa iau eu acu Moștenitor de acu 50 de ani atunci se lua un teren cu o doar făcută se mâna cea ce mama nu o mai are , repet Deținem și plătim impozit de 50 de ani
Cum pot obține titlu de proprietate?
Va multumesc

Răspunde

Samoilescu Ion 18.07.2014

Buna ziua! Prin curte sa trasat o servitute. Cine mai are dreptul sa mai aiba cheia de la poarta in afara mea si cel care a optinut servitutea.
Va multumesc!

Răspunde

ANDREI 16.12.2012

O cercetare la fata locului inceputa intr-un anumit loc se poate continua in curtea unei terte persoane, banuite si ca autor , si in ce conditii, pentru a nu lua forma vreunei infractiuni?

Răspunde

sonia ivan 4.07.2012

I. Respectul personalităţii umane implică şi respectul domiciliului său, care cuprinde două aspecte şi anume: inviolabilitatea domiciliului şi libera alegere, schimbare sau folosire a domiciliului. Cât priveşte cel de al doilea aspect, şi-a găsit exprimarea juridică în art. 25 din Constituţie, privind libera circulaţie.

II. Inviolabilitatea domiciliului exprimă juridic interdicţia pătrunderii în domiciliul unei persoane. Deşi în titlul său art. 27 marchează acest drept prin expresia inviolabilitatea domiciliului, în conţinutul alin. (1) se vorbeşte de domiciliu şi reşedinţă. Ambele exprimări

Citește mai mult

sunt, desigur, corecte. Trebuie să avem în vedere că în dreptul constituţional (şi în cel public, în general) noţiunea de domiciliu are o accepţiune diferită de cea pe care i-o dă dreptul civil. Se ştie că în dreptul civil, domiciliul unei persoane fizice este acolo unde ea îşi are locuinţa sa statornică şi principală. în dreptul constituţional noţiunea de domiciliu are o accepţiune largă, cuprinzând practic atât domiciliul în sensul dreptului civil cât şi reşedinţa unei persoane fizice. Această accepţiune largă este utilizată şi în alte ramuri de drept, cum ar fi dreptul penal. în dreptul constituţional prin domiciliu se înţelege, de fapt, locul (locuinţa) unde trăieşte o persoană şi familia sa (desigur, dacă are o familie). El cuprinde nu numai camera în care doarme, camerele unde trăieşte persoana fizică ci şi dependinţele, curtea, grădina, garajul sau orice loc împrejmuit ţinând de ele. în unele situaţii însă şi în dreptul constituţional se utilizează conceptul de domiciliu ca în dreptul civil (vezi, de exemplu, ocuparea funcţiilor publice). Noţiunea de domiciliu nu se confundă cu cea de proprietate sau de proprietar. Pentru că în dreptul public o locuinţă este domiciliul persoanei fizice, chiar dacă aceasta nu este şi proprietarul, dar o ocupă în mod legal (cameră de hotel, cameră de cămin studenţesc, cameră închiriată). De altfel, inviolabilitatea domiciliului se fundamentează mai mult pe respectul personalităţii umane decât pe dreptul de proprietate.

III. Pătrunderea în domiciliul unei persoane. Din examinarea art. 27 rezultă cu claritate două situaţii distincte privind pătrunderea în domiciliul unei persoane. O primă situaţie este aceea când se poate pătrunde în locuinţa unei persoane cu consimţământul acesteia, mai exact cu învoirea acesteia. Cea de a doua situaţie, derogatorie, este situaţia în care se poate pătrunde în locuinţa unei persoane şi fără învoirea acesteia, dar numai în cazurile prevăzute de art. 27 alin. (2) din Constituţie.

IV. Pătrunderea în domiciliul unei persoane fără învoirea acesteia.

Prin alineatul al doilea, textul constituţional urmăreşte limitarea situaţiilor în care se poate deroga prin lege de la principiul constituţional de bază în sensul căruia nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul sau reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia. Examinând aceste situaţii putem observa că acestea sunt necesare, legale şi excepţionale; ele sunt, de asemenea, limitativ enumerate, nici o lege neputând adăuga situaţii noi la cele deja stabilite de Constituţie. Juridic, ele exprimă realitatea că inviolabilitatea domiciliului nu este şi nu poate fi absolută. Inviolabilitatea domiciliului nu poate opri cursul justiţiei, nu poate servi ca mijloc de protejare a răufăcătorilor, nu poate duce la imposibilitatea luării măsurilor necesare pentru salvarea vieţii sau averii unei persoane, apărarea siguranţei naţionale, ordinii publice etc. Situaţiile prevăzute în acest alineat sunt complexe şi urmează a fi detaliate prin lege.

Dacă în ce priveşte situaţiile prevăzute la literele a), c) şi d) ele sunt exclusiv acelea în care legea ordonă, pentru aplicarea ei, să se pătrundă în locuinţa unei persoane (percheziţiile domiciliare, arestarea unei persoane, executarea silită a hotărârilor judecătoreşti, luarea măsurilor asigurătorii), situaţia prevăzută în lit. b) cuprinde şi cazurile în care, deşi legea nu ordonă, nu sancţionează totuşi pătrunderea în domiciliul unei persoane fără învoirea acesteia. Aceste măsuri formează în drept starea de necesitate. Aşa cum s-a arătat deja în literatura juridică, în desfăşurarea vieţii social-umane se ivesc uneori situaţii de fapt, provocate fie de oameni, fie de cauze fortuite, care pun în pericol valori sociale ocrotite de lege, iar salvarea acestora de la un pericol nu este posibilă decât prin săvârşirea unei fapte care în mod obişnuit este socotită ca ilicită. în aceste situaţii fapta săvârşită pentru salvarea valorilor aflate în pericol se consideră comisă în stare de necesitate. Iar starea de necesitate constituie în anumite condiţii cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei care exclude existenţa infracţiunii şi a răspunderii penale. Se consideră a fi stare de necesitate în caz de incendiu, inundaţii, cutremure de pământ. în asemenea situaţii nu numai autorităţile, dar şi cetăţenii pot pătrunde în locuinţa unei persoane în scopul de a înlătura primejdia privind viaţa, integritatea sau bunurile unei persoane. De asemenea, se mai poate pătrunde în locuinţa unei persoane, fără învoirea acesteia, şi pentru salvarea unei persoane care a încercat să se sinucidă sau a unei persoane accidentate sau, bineînţeles şi în caz de strigăte de ajutor dinăuntru. Asemenea fapte, comise în atari situaţii, beneficiază de efectele stării de necesitate.

Percheziţia. Având în vedere implicaţiile juridice, morale dar şi sociale ale percheziţiilor, Constituţia consacră acestora două alineate distincte, în alin. (3) este stabilită autoritatea competentă să dispună percheziţii, precum şi procedura de efectuare. După revizuirea Constituţiei din 2003 autoritatea competentă este exclusiv judecătorul, iar în ceea ce priveşte procedura, ea urmează a fi stabilită prin lege, ştiut fiind că regulile procedurale nu pot aduce atingere substanţei dreptului.

Alineatul al patrulea al textului constituţional interzice percheziţiile în timpul nopţii, în afară de situaţia flagrantului delict. Cât priveşte aceste dispoziţii ele se explică prin aceea că o acţiune a autorităţilor publice, legală desigur, trebuie să se efectueze ziua, o percheziţie efectuată noaptea producând prin ea însăşi efecte nedorite cât priveşte nu numai persoana în cauză ci şi familia acesteia, eventual vecinii. De aceea, textul constituţional le interzice. Tratamentul juridic al flagrantului delict este ca regulă diferit şi, ca atare, în asemenea situaţii, interesul justiţiei (în sensul cel mai larg) are prioritate. Alineatul (4) nu defineşte expresia „în timpul nopţii". O constituţie nici nu-şi poate propune aşa ceva. Din punct de vedere juridic însă problema se pune şi, prin urmare, va reveni legii obligaţia de a stabili (prin ore) diferenţa dintre „în timpul zilei" şi „în timpul nopţii". Legea va trebui să aibă în vedere, desigur, şi dimensiunile astronomice ale acestor noţiuni precum şi deviaţiile orare din timpul unui an calendaristic, în situaţia în care există un orar de iarnă şi un orar de vară. Trebuie, de asemenea, precizat că ultimul alineat al art. 27 se referă la percheziţiile domiciliare. Acest text se delimitează de percheziţiile efectuate asupra unei persoane care se află fie la domiciliul sau reşedinţa sa, fie legal la domiciliul sau reşedinţa altuia.

Răspunde