Obligaţia de garanţie contra viciilor lucrului vândut
| Comentarii |
|
obligaţia de garanţie contra viciilor lucrului vândut, Condiţiile garanţiei contra viciilor. Efectele răspunderii vânzătorului pentru vicii. Prescripţia dreptului la acţiune pentru vicii ascunse. Garanţii convenţionale. Răspunderea profesionistului pentru neconformitatea produsului vândut: „a treia garanţie”?
Vânzătorul trebuie să asigure cumpărătorului şi posesiunea utilă (normală) a lucrului vândut. Astfel, bunul trebuie să aibă calităţile necesare pentru a putea fi folosit normal, potrivit naturii sale sau destinaţiei date de părţi.
Descoperirea defectelor lucrului după încheierea vânzării atrage răspunderea vânzătorului (art. 1707 alin. 1 Noul Cod Civil). Tot astfel, vânzătorul este răspunzător faţă de consumator pentru „orice lipsă a conformităţii” produselor livrate.
Deci vânzătorul va răspunde în cazul în care bunul vândut este „impropriu întrebuinţării la care este destinat sau care îi micşorează în asemenea măsură întrebuinţarea sau valoarea încât, dacă le-ar fi cunoscut, cumpărătorul nu ar fi cumpărat sau ar fi dat un preţ mai mic” (art. 1707 alin. 1 Noul Cod Civil).
De exemplu, în cazul în care s-a încheiat vânzarea-cumpărarea unui autoturism şi, după un timp, cumpărătorul constată că motorul nu este cel original, ci unul contrafăcut, împrejurarea constituie viciu ascuns.
Garanţia datorată de vânzător operează în toate varietăţile de vânzare, cu excepţia vânzărilor silite în care „nu se datorează garanţie contra viciilor ascunse” (art. 1707 alin. 5 Noul Cod Civil).
în acelaşi sens se situează şi dispoziţiile Noului cod de procedură civilă, potrivit cărora în cazul „vânzării silite la licitaţie publică nu există garanţie contra viciilor ascunse” şi „această vânzare nu poate fi atacată nici pentru leziune” (art. 847 alin. 1 şi 2).
Situaţia lucrului vândut afectat de vicii prezintă asemănări cu eroarea esenţială (viciu de consimţământ) care poartă asupra substanţei obiectului contractului (art. 1207 alin. 2 pct. 1 Noul Cod Civil).
între cele două situaţii există însă deosebiri esenţiale, după cum urmează:
- în cazul erorii asupra substanţei obiectului (error in substantiam), din cauza acestui viciu de consimţământ cumpărătorul nu a putut cumpăra, în substanţa sa, lucrul voit şi poate cere anularea contractului;
- în cazul viciilor vizate de art. 1707 Noul Cod Civil, cumpărătorul a cumpărat lucrul voit, numai că acesta este impropriu întrebuinţării după destinaţie sau, din cauza viciilor, se micşorează valoarea de întrebuinţare (deci, eroarea se referă numai la calitatea
lucrului şi cumpărătorul nu poate cere anularea contractului, ci are o acţiune în garanţie contra vânzătorului)'.
Deosebirea semnalată a fost subliniată şi de practica judecătorească, astfel: „între eroare asupra substanţei şi viciile ascunse există o distincţie netă; eroarea asupra substanţei deschide calea acţiunii în anulare, care poate fi exercitată chiar de vânzător atunci când ea priveşte substanţa prestaţiei proprii, în vreme ce viciile ascunse din materia vânzării permit doar cumpărătorului opţiunea între acţiunea în rezoluţiunea contractului şi acţiunea în micşorarea preţului”'.
Viciile vizate de art. 1707 Noul cod civil sunt cunoscute în doctrină şi ca vicii redhi-bitorii, întrucât acţiunea în garanţie prin care cumpărătorul poate cere rezoluţiunea contractului se numeşte redhibitorie.
Condiţiile garanţiei contra viciilor.
Nu orice viciu al lucrului vândut atrage răspunderea vânzătorului. Astfel, viciile (defectele) lucrului trebuie să îndeplinească trei condiţii.
Viciul trebuie să fie ascuns. Viciul este ascuns când, „la data predării, nu putea fi descoperit, fără asistenţă de specialitate, de către un cumpărător prudent şi diligent” (art. 1707 alin. 2 Noul Cod Civil). Astfel, vânzătorul nu datorează garanţie pentru viciile aparente (cu privire la care cumpărătorul a putut singur să se convingă).
De precizat că în reglementarea Codului comercial, vânzătorul răspundea şi pentru viciile aparente, dar numai în situaţia în care bunurile circulau de pe o piaţă pe alta prin intermediul cărăuşului. Astfel, potrivit art. 70 C. corn., „cumpărătorul unor mărfuri sau producte provenind dintr-o altă piaţă este dator să denunţe vânzătorului viciile aparente în timp de două zile de la primire ori de câte ori un timp mai lung nu ar fi necesar din cauza condiţiilor excepţionale în care se află lucrul vândut sau persoana cumpărătorului”.
Actualul Cod civil nu cuprinde reguli cu privire la problema răspunderii pentru viciile aparente în cazul bunurilor care se află în tranzit sau care urmează să fie transportate prin intermediul cărăuşului. Cu toate acestea, apreciem că principiul ar trebui păstrat în sensul că, atunci când se tranzacţionează bunuri ce se află în tranzit sau în cazul în care bunurile ce formează obiectul contractului de vânzare-cumpărare urmează să fie transportate, să se acorde un termen rezonabil cum-pă-rătorului pentru identificarea şi reclamarea viciilor aparente.
Suportul legal al opinie noastre îl constituie tocmai prevederile art. 1707 alin. 4
Noul Cod Civil pe care, interpretându-l per a contrario, vânzătorul datorează garanţie contra viciilor pe care cumpărătorul nu le cunoştea în momentul încheierii contractului. Regula trebuie recunoscută mai ales în cazul bunurilor viitoare care, prin ipoteză, nu există în momentul încheierii contractului.
Cumpărătorul diligent se poate îngriji să stabilească o clauză contractuală prin care să solicite un termen rezonabil de la sosirea mărfurilor pentru descoperirea şi reclamarea viciilor aparente asupra bunurilor cumpărate.
Nu poate fi considerat ascuns nici viciul pe care vânzătorul dovedeşte că l-a adus la cunoştinţa cumpărătorului în momentul încheierii contractului.
în consecinţă, viciul este ascuns când nu a fost adus la cunoştinţa cumpărătorului la încheierea contractului şi nici nu putea fi descoperit de cumpărător la momentul predării lui (art. 1707 alin. 2-4 Noul Cod Civil).
Viciile să fi existat în momentul predării lucrului. Potrivit art. 1707 alin. 3 Noul Cod Civil, garanţia vânzătorului este datorată „dacă viciul sau cauza lui exista la data predării bunului” (s.n.).
Rezultă că vânzătorul datorează garanţie şi pentru viciul care apare ulterior predării lucrului, dar care îşi are cauza producerii anterior acestui moment.
Astfel, potrivit concepţiei Noului cod civil, nu este necesar ca viciul să existe anterior predării în toată amploarea sa, fiind suficient să existe doar un început al acestuia (ori numai cauza).
Viciile intervenite ulterior predării vor fi suportate de cumpărător (în calitate de proprietar).
în concluzie, pentru a exista obligaţia de garanţie este necesar ca viciul sau cauza viciului să existe la momentul predării bunului. Faptul că viciul a survenit ulterior datei încheierii contractului şi, eventual, ulterior momentului transferului proprietăţii nu îl exonerează pe vânzător de obligaţia de garanţie, atât timp cât la momentul predării bunului viciul sau cauza viciului existau''.
Viciul să fie grav. Pentru a atrage răspunderea vânzătorului, lucrul vândut trebuie să fie afectat de vicii, în aşa măsură încât să devină impropriu întrebuinţării la care este destinat după natura sa sau să micşoreze într-atât valoarea de întrebuinţare, încât cumpărătorul, în cunoştinţă de cauză, nu ar fi cumpărat sau ar fi cumpărat la un preţ mai mic. Aşadar, nu orice deficienţe ale lucrului vândut sunt susceptibile de a atrage răspunderea pentru vicii, ci numai cele cu o anumită gravitate.
Gravitatea viciului fiind o situaţie de fapt, rămâne să fie apreciată de instanţă. După cum s-a reţinut în practica judecătorească, gravitatea viciilor nu reclamă cu
necesitate ca lucrul să fie afectat în chiar esenţa, în substanta lui.
Efectele răspunderii vânzătorului pentru vicii.
Potrivit art. 1710 alin. 1 Noul Cod Civil, în temeiul garanţiei contra viciilor, cumpărătorul poate cere instanţei:
- înlăturarea viciilor de către vânzător sau pe cheltuiala acestuia;
- înlocuirea bunului vândut cu un bun de acelaşi fel, însă lipsit de vicii;
- reducerea corespunzătoare a preţului;
- rezoluţiunea vânzării.
La cererea vânzătorului, instanţa, ţinând seama de gravitatea viciilor şi de scopul pentru care contractul a fost încheiat, precum şi de alte împrejurări, poate dispune o altă măsură decât cea solicitată de cumpărător (dintre cele de mai sus).
Cumpărătorul poate opta pentru una dintre variantele prevăzute de art. 1710
Noul Cod Civil şi în caz de pierdere sau deteriorare a bunului (chiar prin forţă majoră).
Dacă obiectul contractului este divizibil şi „numai unele dintre bunurile vândute sunt afectate de vicii” şi acestea pot fi separate de celelalte fără pagubă pentru cumpărător, iar instanţa poate dispune rezoluţiunea parţială a vânzării (art. 1711 alin. 1 Noul Cod Civil).
Când viciile privesc obiectul principal al vânzării, rezoluţiunea afectează întreg contractul. Astfel, „rezoluţiunea contractului, în ceea ce priveşte bunul principal, atrage rezoluţiunea lui şi în privinţa bunului accesoriu” (art. 1711 alin. 2 Noul Cod Civil).
Vânzătorul de bună-credinţă (care nu cunoştea viciile bunului vândut la data încheierii contractului) este obligat să restituie cumpărătorului doar preţul şi cheltuielile făcute cu prilejul vânzării (în cazul în care s-a produs reducerea preţului sau rezoluţiunea vânzării).
Vânzătorul de rea-credinţă (care cunoştea viciile bunului vândut) este obligat şi la plata de daune-interese, în toate cazurile (art. 1712 Noul Cod Civil).
Ca excepţie de la regula legii aplicabile, potrivit art. 121 din Legea nr. 71/2011, dispoziţiile de mai sus se aplică şi în cazul viciilor ascunse descoperite după data intrării în vigoare a Noului cod civil, dar încheiate sub imperiul reglementărilor anterioare.
Prescripţia dreptului la acţiune pentru vicii ascunse
Cumpărătorul care a descoperit viciile ascunse ale lucrului este obligat să le aducă la cunoştinţa vânzătorului într-un termen rezonabil, stabilit potrivit cu împrejurările, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a cere rezoluţiunea contractului (art. 1709 alin. 1 Noul Cod Civil).
Rezultă că Noul cod civil introduce „o procedură prealabilă” introducerii acţiunii în rezoluţiunea contractului, a cărei exercitare este obligatorie (în caz contrar fiind sancţionată cu decăderea).
Atunci când cumpărătorul este profesionist, iar bunul vândut este mobil corporal, termenul de aducere la cunoştinţa vânzătorului este de două zile lucrătoare. Astfel, în conformitate cu norma legală de mai sus, în cazul în care cumpărătorul este un profesionist, titular al unei întreprinderi comerciale, iar bunul este mobil corporal, viciile ascunse trebuie reclamate vânzătorului în termen de două zile de la descoperirea lor.
De reţinut că pentru reclamarea viciilor în termen de două zile de la descoperire interesează doar calitatea de profesionist a cumpărătorului, ceea ce înseamnă că regula îşi găseşte aplicare indiferent de calitatea vânzătorului, adică de împrejurarea dacă vânzătorul este şi el profesionist sau neprofesionist, în accepţiunea Codului civil.
Precizăm că regula privind reclamarea viciilor ascunse în termen de două zile de la descoperirea lor a fost reglementată şi în Codul comercial.
Termenul privind reclamarea viciilor ascunse are natura juridică a unui termen de decădere, iar nu de prescripţie.
Termenele „de aducere la cunoştinţă” încep să curgă de la data descoperirii lor. Când viciul apare în mod gradual, termenele de aducere la cunoştinţa vânzătorului încep să curgă din ziua în care cumpărătorul îşi dă seama de gravitatea şi întinderea viciului.
Cumpărătorul lucrului afectat de vicii, care nu au fost remediate prin aducerea lor „la cunoştinţa vânzătorului”, are de ales între cele două acţiuni principale: acţiunea în rezoluţiune (cunoscută în acest caz sub denumirea specifică de acţiune redhibitorie) şi acţiunea estimatorie (cunoscută şi sub denumirea de acţiune quanti minoris).
Cele două acţiuni au caracter patrimonial, fiind acţiuni personale, născute din contract şi, în consecinţă, sunt supuse prescripţiei extinctive.
Acţiunea redhibitorie şi acţiunea estimatorie nu se pot exercita concomitent, cumpărătorul fiind obligat să opteze ori pentru una ori pentru cealaltă (dar intentarea uneia nu implică renunţarea la cealaltă, atât timp cât nu a intervenit o achiesare sau o hotărâre judecătorească de primă instanţă).
Dreptul la acţiune, fie redhibitorie sau estimatorie, se prescrie în termenul general de prescripţie extinctivă (de trei ani).
Prescripţia dreptului la acţiune pentru vicii începe să curgă diferit după cum viciile sunt aparente sau ascunse.
în caz de vicii aparente, prescripţia dreptului la acţiune izvorât din transmiterea unor bunuri, şi legea sau contractul obligă la garanţie şi pentru asemenea vicii, începe să curgă de la data predării sau recepţiei finale a bunului ori a lucrării sau, după caz, de la data împlinirii termenului prevăzut de lege ori stabilit prin procesul-verbal de constatare a viciilor, pentru înlăturarea de către debitor a viciilor constatate (art. 2530 alin. 1 Noul Cod Civil).
Dispoziţiile de mai sus se aplică şi în cazul lipsei calităţilor convenite ori al lipsurilor cantitative, însă numai dacă oricare dintre aceste lipsuri puteau fi descoperite, fără cunoştinţe speciale, printr-o verificare normală.
în caz de vicii ascunse, prescripţia dreptului la acţiune începe să curgă „de la împlinirea unui an de la data predării”, în afara cazului în care viciul a fost descoperit mai înainte, când prescripţia va începe să curgă de la data descoperirii (art. 2531 alin. 1 lit. a, Noul Cod Civil)‘.
Termenele prevăzute de art. 2531 Noul Cod Civil sunt termene de garanţie, înăuntrul cărora viciile trebuie, în toate cazurile, să se ivească.
Garanţii convenţionale
Vânzătorul este obligat să garanteze contra viciilor ascunse, „chiar şi atunci când nu le-a cunoscut” (art. 1708 alin. 1 Noul Cod Civil).
Deoarece obligaţia (legală) de garanţie a vânzătorului pentru vicii are caracter supletiv, părţile sunt libere să limiteze sau chiar să înlăture ori, dimpotrivă, să agraveze prin convenţia lor această obligaţie, printr-o clauză expresă.
în favoarea vânzătorului operează o prezumţie de bună-credinţă şi, astfel, dovada cunoaşterii viciilor de către acesta trebuie să fie făcută de cumpărător (cu orice mijloace de probă).
Limitarea garanţiei poate fi stipulată şi sub forma scurtării termenului de trei ani pentru viciile ascunse.
Clauzele contractuale sau înţelegerile dintre vânzător şi consumator (înainte ca lipsa de conformitate să fie cunoscută de consumator şi comunicată vânzătorului), care limitează sau înlătură (direct sau indirect) drepturile consumatorului, „sunt nule de drept” (art. 22 alin. 1 din Legea nr. 449/2003).
Ca excepţie, dacă vânzătorul a fost de rea-credinţă, clauza care înlătură sau limitează răspunderea pentru vicii este nulă, „în privinţa viciilor pe care vânzătorul le-a cunoscut ori trebuia să le cunoască la data încheierii contractului” (art. 1708 alin. 2 Noul Cod Civil).
Clauzele de agravare a obligaţiei de garanţie nu comportă limitări, în general (cu precizarea că stipularea unei clauze de agravare pentru orice vicii, inclusiv cele aparente sau de bună funcţionare, în cadrul unui termen mai scurt decât cel prevăzut pentru descoperirea viciilor ascunse, nu atrage după sine, la expirare, încetarea garanţiei pentru viciile ascunse, dacă termenul legal stabilit pentru descoperirea acestora nu a expirat).
Răspunderea profesionistului pentru neconformitatea produsului vândut: „a treia garanţie”?
Pe lângă obligaţia de garanţie a vânzătorului contra evicţiunii şi viciilor, Noul cod civil reglementează şi „garanţia pentru buna funcţionare” a produsului vândut, specifică domeniului consumaţiei. Dispoziţiile în cauză le completează pe cele ale Legii nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora şi ale Legii nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte.
Fiind evident că dispoziţiile de mai sus vizează vânzările de consumaţie, ne punem întrebarea: dreptul consumaţiei a creat o nouă (a treia) obligaţie de garanţie pentru vânzător?
încercând să răspundem la întrebarea de mai sus, facem o succintă prezentare a reglementărilor amintite.
„Despre garanţia pentru buna funcţionare” (art. 1716-1718 Noul Cod Civil). în afară de garanţia contra viciilor ascunse, vânzătorul care a garantat pentru un timp determinat buna funcţionare a bunului vândut este obligat, în cazul oricărei defecţiuni ivite înăuntrul termenului de garanţie, să repare bunul pe cheltuiala sa.
Când reparaţia este imposibilă sau dacă durata acesteia depăşeşte timpul stabilit prin contract sau prin legea specială, vânzătorul este obligat să înlocuiască bunul vândut.
Durata maximă a reparaţiei este de 15 zile de la data când cumpărătorul a solicitat repararea bunului.
Dacă vânzătorul nu înlocuieşte bunul într-un termen rezonabil, potrivit cu împrejurările, el este obligat, la cererea cumpărătorului, să îi restituie preţul primit în schimbul înapoierii bunului (art. 1716 alin. 3 Noul Cod Civil).
Ca excepţie, vânzătorul nu datorează garanţie pentru buna funcţionare a produsului, dacă dovedeşte că defecţiunea s-a produs din pricina modului nepotrivit în care cumpărătorul a folosit sau a păstrat bunul. La aprecierea comportamentului
nepotrivit al cumpărătorului se iau în considerare şi „instrucţiunile scrise care i-au fost comunicate de către vânzător” (art. 1717 Noul Cod Civil).
Sub sancţiunea decăderii din dreptul de garanţie, cumpărătorul trebuie să comunice defecţiunea înainte de împlinirea termenului de garanţie. Dacă, totuşi din motive obiective, nu s-a putut comunica defecţiunea în termenul de garanţie, „cumpărătorul are obligaţia (şi posibilitatea, s.n.) să comunice defecţiunea într-un termen rezonabil de la data expirării termenului de garanţie” (art. 1718 alin. 1 Noul Cod Civil).
în literatura de specialitate, s-a apreciat că noua garanţie pentru buna funcţionare instituie îndatoriri şi în sarcina cumpărătorului. Astfel, cumpărătorul poate beneficia de garanţie numai dacă: utilizează lucrul în conformitate cu instrucţiunile producătorului şi comunică defecţiunea în termenul prevăzut de lege.
Precizăm că, potrivit art. 122 din Legea nr. 71/2011, dispoziţiile art. 1717 Noul Cod Civil referitoare la defecţiunea imputabilă cumpărătorului derogă de la regula legii aplicabile şi, deci, se aplică şi contractelor încheiate înainte de data intrării în vigoare a Noului cod civil, „dacă comportamentul cumpărătorului care pricinuieşte defecţiunea intervine după această dată”.
Răspunderea vânzătorului pentru calitatea produselor în termenul de garanţie şi în termenul de valabilitate. Potrivit dispoziţiilor art. 12 din O.G. nr. 21/1992, consumatorii au dreptul de a pretinde agenţilor economici remedierea sau înlocuirea gratuită a produselor obţinute, precum şi despăgubiri pentru pierderile suferite ca urmare a deficienţelor constatate în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate.
Prin „termen de garanţie” se înţelege perioada în care vânzătorul răspunde pentru orice deficienţe ale produselor, cu excepţia celor imputabile cumpărătorului. „Termenul de valabilitate” este specific produselor supuse alterării, cum sunt cele alimentare, cosmetice, farmaceutice etc., şi reprezintă durata de timp în care aceste produse îşi păstrează caracteristicile şi pot fi consumate dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi păstrare.
Răspunderea vânzătorului pentru calitatea produselor diferă după cum acestea sunt supuse termenului de garanţie sau termenului de valabilitate. în cazul bunurilor cu termen de garanţie, vânzătorul va trebui să înlocuiască produsele cu vicii ori să restituie preţul cumpărătorului. Opţiunea privind remedierea, înlocuirea produselor ori restituirea preţului este lăsată la aprecierea cumpărătorului. Atât remedierea, cât şi înlocuirea produselor se face gratuit de către vânzător. înlocuirea produselor este obligatorie în cazul în care timpul de nefuncţionare din cauza deficienţelor depăşeşte 10% din termenul de garanţie.
Pentru produsele supuse termenului de valabilitate, de principiu nu există decât varianta înlocuirii produselor care prezintă deficienţe calitative. Se înţelege că astfel de produse nu pot fi folosite decât în termenul de valabilitate; folosirea lor după expirarea valabilităţii se face exclusiv pe riscul cumpărătorului.
Răspunderea pentru calitatea produselor în cadrul duratei medii de utilizare. O.G. nr. 21/1992 prevede în art. 12 că, după expirarea termenului de garanţie, consumatorii pot pretinde remedierea sau înlocuirea produselor care nu pot fi folosite potrivit scopului pentru care au fost realizate, ca urmare a unor vicii ascunse apărute pe durata medie de utilizare a acestora.
în înţelesul ordonanţei, „durata medie de utilizare a produselor” este intervalul de timp, stabilit în documentele tehnice normative sau declarat de către producător ori convenit de părţi, în cadrul căruia produsele, altele decât cele cu termen de valabilitate, trebuie să-şi menţină caracteristicile calitative prescrise, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi exploatare.
Pentru viciile apărute în cursul duratei medii de utilizare a produselor, cumpărătorul are dreptul să pretindă vânzătorului remedierea sau înlocuirea produselor, dacă acestea nu mai pot fi folosite potrivit scopului pentru care au fost realizate. Remedierea deficienţelor se face, la fel ca şi în cazul termenului de garanţie, în mod gratuit, de către vânzător. înlocuirea produselor are loc ori de câte ori remedierea nu asigură menţinerea caracteristicilor calitative şi exploatarea bunurilor în regim de maximă siguranţă de către cumpărător.
în toate cazurile, dacă din cauza viciilor bunurilor cumpărătorul a suferit un prejudiciu, el este îndreptăţit la despăgubiri în conformitate cu clauzele contractului sau potrivit regulilor dreptului comun aplicabile în materie.
Garanţia pentru neconformitatea produsului vândut prevăzută de Legea nr. 449/2003. Vânzătorul este răspunzător faţă de consumator pentru orice lipsă a conformităţii existentă la momentul când au fost livrate produsele.
în cazul lipsei conformităţii, consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului să i se aducă produsul la conformitate, fără plată, prin reparare sau înlocuire sau să beneficieze de reducerea corespunzătoare a preţului ori de rezoluţiunea contractului privind acest produs.
Consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului, în primul rând, repararea produsului şi apoi are dreptul de a solicita înlocuirea produsului, în fiecare caz fără plată, cu excepţia situaţiei în care măsura este imposibilă sau disproporţionată.
Repararea sau înlocuirea produselor trebuie făcută în cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilită de comun acord, în scris, între vânzător şi consumator, şi fără niciun inconvenient semnificativ pentru consumator, luându-se în considerare natura produselor şi scopul pentru care acesta a solicitat produsele.
în cazul produselor neconforme, consumatorul poate solicita fie reducerea corespunzătoare a preţului, fie rezoluţiunea contractului, dar numai dacă:
- nu beneficiază nici de repararea, nici de înlocuirea produsului;
- vânzătorul nu a reparat produsul într-un timp rezonabil;
- lipsa conformităţii este majoră (art. 14 din lege).
Pentru lipsa de conformitate rezultată dintr-o acţiune sau dintr-o omisiune a producătorului ori a unui operator economic din acelaşi lanţ contractual, vânzătorul are dreptul de a se îndrepta împotriva celui responsabil de lipsa de conformitate, în condiţiile legii (acţiune în regres).
Răspunderea vânzătorului este angajată dacă lipsa de conformitate apare într-un termen de 2 ani, calculat de la livrarea produsului (art. 16 din lege).
Lipsa de conformitate apărută în termen de 6 luni de la livrarea produsului se prezumă că a existat la momentul livrării acestuia, cu excepţia cazurilor în care prezumţia este incompatibilă cu natura produsului sau a lipsei de conformitate (art. 18 din lege).
Garanţia profesionistului trebuie să cuprindă menţiuni cu privire la drepturile conferite prin lege consumatorului şi să ateste în mod clar că aceste drepturi nu sunt afectate prin garanţia oferită.
Garanţia trebuie să precizeze elementele de identificare a produsului, termenul de garanţie, durata medie de utilizare, modalităţile de asigurare a garanţiei - întreţinere, reparare, înlocuire şi termenul de realizare a acestora, inclusiv denumirea şi adresa vânzătorului şi ale unităţii specializate de service.
Clauzele contractuale sau înţelegerile încheiate între vânzător şi consumator înainte ca lipsa de conformitate să fie cunoscută de consumator şi comunicată vânzătorului, care limitează sau înlătură, direct ori indirect, drepturile consumatorului prevăzute de prezenta lege, sunt nule de drept (art. 22 din lege).
Răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte, în condiţiile Legii nr. 240/2004. Legea specială reglementează raporturile dintre producători şi persoanele vătămate ori prejudiciate de produsele cu defecte puse în circulaţie, răspunderea civilă pentru pagubele generate de aceste produse, precum şi dreptul la acţiune pentru repararea pagubelor.
Răspunderea civilă este antrenată între cele două părţi: producătorul şi consumatorul.
Potrivit art. 3 din lege, producătorul răspunde pentru prejudiciul actual şi pentru cel viitor, cauzate de defectul produsului său.
Pentru angajarea răspunderii civile a producătorului, persoana prejudiciată trebuie să facă dovada pagubei, a defectului şi a raportului de cauzalitate dintre defect şi pagubă.
Ca excepţie, producătorul este exonerat de răspundere, dacă dovedeşte unul dintre următoarele aspecte:
- nu el este cel care a pus produsul în circulaţie;
- defectul care a generat paguba nu a existat la data la care produsul a fost pus
în circulaţie;
- produsul nu a fost fabricat pentru a fi comercializat;
- defectul se datorează nerespectării de către consumator a instrucţiunilor de utilizare etc.
Răspunderea producătorului poate fi limitată sau înlăturată de instanţa competentă, în cazul în care paguba este cauzată atât de defectul produsului, cât şi de culpa persoanei vătămate ori prejudiciate sau a altei persoane pentru care aceasta este ţinută să răspundă.
Societăţile de asigurări au drept de regres împotriva producătorului, pentru sumele plătite persoanelor prejudiciate.
Orice clauze contractuale de limitare sau exonerare de răspundere a producătorului sunt prohibite (şi sancţionate cu nulitatea absolută).
Dreptul la acţiune pentru repararea pagubelor se prescrie în termen de 3 ani.
Termenul curge de la data la care reclamantul a avut sau ar fi trebuit să aibă cunoştinţă de existenţa pagubei, a defectului şi a identităţii producătorului, iar acţiunea pentru repararea pagubei nu poate fi introdusă după împlinirea a 10 ani de la data la care producătorul a pus produsul respectiv în circulaţie.
Acţiunea pentru repararea pagubelor produse este de competenţa instanţei de judecată în a cărei rază teritorială s-a produs paguba, se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului (art. 12 din lege).
în final, apreciem că cele de mai sus sunt numai particularităţi ale obligaţiei de garanţie contra viciilor (dreptul comun), impuse în vânzările de consumaţie (şi, deci, nu se poate vorbi despre „o a treia obligaţie de garanţie”).
In ianuarie 2015 am achizitionat de la o reprezentanta Renault un autoturism Renault Kangoo nou. Dupa aprox.2-3 luni (cam 5000 de km) am constatat scaderea nivelului de ulei. Am mers la reprezentanta care a constat si a completat nivelul de ulei.Inca o data dupa 3-4 luni si la fel completat nivel si atat. La fel de 6-7 ori. In februarie 2017 am facut revizia de 2 ani uleiul era la minim.Schimbat uleiul si restul in prezenta mea. Dupa aprox.2 luni iarasi nivel scazut de ulei.De aceasta data pentru ca am insistat sa-mi dea si mie o hartie cu uleiul consumat si completat(aprox. 1,5l)
Citește mai mult
si am primit factura cu 2l ulei pe care am fost pus sa o platesc. Am dreptul sa cer inlocuirea produsului?Multumesc