Art. 1602 Noul cod civil Accesoriile creanţei Dispoziţii generale Preluarea datoriei
| Comentarii |
|
CAPITOLUL III
Preluarea datoriei
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Preluarea datoriei
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale
Art. 1602
Accesoriile creanţei
(1) Creditorul se poate prevala în contra noului debitor de toate drepturile pe care le are în legătură cu datoria preluată.
(2) Preluarea datoriei nu are niciun efect asupra existenţei garanţiilor creanţei, afară de cazul când acestea nu pot fi despărţite de persoana debitorului.
(3) Cu toate acestea, obligaţia fideiusorului sau a terţului care a constituit o garanţie pentru realizarea creanţei se va stinge dacă aceste persoane nu şi-au dat acordul la preluare.
| ← Art. 1601 Noul cod civil Insolvabilitatea noului debitor... | Art. 1603 Noul cod civil Mijloacele de apărare Dispoziţii... → |
|---|
1. Potrivit principiului stabilit în art. 1132 C. civ. 1864, faptul unui cumpărător de a vinde imobilul asupra căruia vânzătorul îşi rezervase privilegiul pentru plata restului de preţ nu-l descarcă fără consimţământul expres al vânzătorului creditor de datoria sa; acesta în asemenea caz capătă doi debitori, având împotriva unui o acţiune personală iar împotriva celuilalt acţiunea ipotecară (Trib. Ilfov, 5 septembrie 1924, apudC. Hamangiu, N. Georgean, op. cit., voi. II, p. 698, nr. 5).
2. în cazul în care contractul autentificat de ipotecă a garantat o creanţă rezultată dintr-un
Citește mai mult
contract de împrumut bancar, iar obligaţia de plată s-a transmis la un alt debitor printr-o novaţie cu schimbare de debitor sau printr-o delegaţie perfectă, potrivit art. 1128 şi art. 1133 C. civ. 1864, ipoteca nu poate garanta şi alte obligaţii ale noului debitor către creditor, întrucât ipoteca este specializată, garanţia fiind limitată la creanţa specificată în cuprinsul său potrivit art. 1776 C. civ. 1864 (Jud. Sectorului 1 Bucureşti, încheierea din 7 august 2003, apud I.R. Dânâilâ, Executarea silită, titluri executorii, creanţe fiscale: practică judiciară adnotată, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2010, p. 86-87, nr. 26).2. Prin drepturile în legătură cu datoria preluată legea înţelege accesoriile, în general, şi garanţiile, în special.
3. în privinţa accesoriilor în general, regula nu suferă nicio excepţie. Astfel, dacă a fost preluată o creanţă în bani şi purtătoare de dobânzi, noul debitor este ţinut a plăti capitalul şi dobânda, inclusiv dobânda aferentă perioadei anterioare preluării de datorie.
4. în privinţa
Citește mai mult
garanţiilor, legea aduce unele excepţii, după cum garanţiile sunt personale ori reale şi după cum acestea sunt oferite de debitorul iniţial ori de terţi garanţi.5. întrucât debitorul iniţial nu poate fi garant personal al propriei obligaţii (el fiind ţinut numai de gajul general al creditorilor săi chirografari - art. 2324 alin. (1) NCC), nu se pune problema transferării unor garanţii personale. Din formularea alin. (2) rezultă doar că, fiind liberat primul debitor, creditorul nu mai are gaj general asupra bunurilor acestuia (neexistând alte garanţii personale, deci care să nu poată fi despărţite de persoana debitorului).
6. Garanţiile personale şi reale conferite de terţi nu se transferă decât dacă terţii au consimţit la aceasta.
7. în privinţa garanţiilor reale aduse de debitorul iniţial, din coroborarea alin. (1) şi (2) rezultă următoarele: garanţiile care pot fi despărţite de persoana debitorului (deci cele reale, care sunt legate doar de anumite bunuri determinate din patrimoniul acestuia) continuă să existe, iar creditorul se va prevala de ele în contra noului debitor.
8. Trebuie subliniat că „a se prevala" nu semnifică „a executa", iar sensul textelor este că vechiul debitor devine garant real al obligaţiei noului debitor, garanţiile reale constituite de primul debitor asupra creanţei primordiale transferându-se asupra noii creanţe. Se remarcă faptul că soluţia este contrară efectului extinctiv al preluării de datorie, concretizată în principiul liberării primului debitor (art. 1600).
9. Este posibilă şi o altă interpretare, respectiv că garanţiile care pot fi despărţite de persoana debitorului iniţial (deci cele reale) vor fi transferate asupra bunurilor celui de al doilea debitor. în acest caz, primul debitor este în întregime liberat.
10. Conceptul de transfer al acestor garanţii (cu referire expresă la ipotecă) este stabilit expres de lege pentru novaţia cu schimbare de debitor la art. 1611 alin. (2), instituţia aceasta având cele mai mari asemănări cu preluarea de datorie (sub vechiul Cod civil, delegaţia perfectă şi novaţia cu schimbare de debitor se suprapuneau).
11. Totuşi, în această a doua interpretare, trebuie subliniate dificultăţile reale de a realiza transferul, pentru că debitorul iniţial are anumite bunuri (mobile şi imobile) iar cel de al doilea cu totul altele; în consecinţă, este greu de imaginat că se va găsi în patrimoniul celui de al doilea debitor un bun atât de asemănător cu cel al primului debitor, bun ce face obiectul garanţiei reale, încât aceasta să poată fi strămutată cu succes. Prin excepţie, o garanţie reală asupra universalităţii bunurilor mobile şi/sau imobile ale primului debitor poate fi strămutată asupra universalităţii de bunuri a celui de al doilea, dar şi în acest caz, conţinutul universalităţii este diferit, astfel încât rezultatul concret va fi o modificare a garanţiilor iniţiale.
12. Fără îndoială, noul debitor poate constitui garanţii reale asupra bunurilor sale în privinţa obligaţiei asumate; în acest caz, ca şi în cel în care garanţiile se strămută asupra bunurilor noului debitor, acestea vor avea rangul aferent datei constituirii lor (dată ulterioară celei a naşterii creanţei şi garanţiilor iniţiale), iar nu rangul corespunzător datei primei lor constituiri.
13. Chestiunea a fost stabilită de doctrină în termeni similari şi în cazul delegaţiei perfecte, arătându-se că garanţiile reale transferate de la vechiul la noul debitor nu îşi păstrau rangul şi data în privinţa bunurilor acestuia din urmă, pentru că, în caz contrar, s-ar fi deschis o poartă largă fraudelor, permiţând unui debitor de rea-credinţă să distrugă după bunul plac drepturile creditorilor săi ipotecari. în acest sens, art. 1279 C. civ. fr. [art. 1135 C. civ. 1864 - s.n.) declară imposibil transferul vechilor privilegii şi ipoteci asupra bunurilor noului debitor. Acest nou debitor poate doar consimţi constituirea unei ipoteci ordinare cu rangul datei înscrierii sale (V. Marcade, op. cit., p. 626, nr. 779).
14. Chiar şi atunci când delegatul s-a obligat doar pentru că era convins că are o datorie faţă de delegant, dar a aflat ulterior că pretinsa creanţă nu exista, delegaţia (obligaţia delegatului) continuă să existe, pentru că obligaţia asumată de delegat are drept cauză [cauza imediată sau cauza obligaţiei - s.n.) nu existenţa propriei datorii a delegatului faţă de delegant, ci stingerea datoriei delegantului faţă de creditor. Obligaţia care nu exista avea rolul de motiv al contractului [cauză mediată sau cauză a contractului - s.n.), dar nu este cauză [a obligaţiei - s.n.), or, doar absenţa cauzei duce la nulitatea obligaţiei (V. Marcade, op. cit., p. 623).
15. Dacă obligaţia delegantului faţă de creditor era cea care nu exista, este evident că delegaţia nu va avea efect iar obligaţia contractată de delegat va fi nulă pentru lipsa cauzei (V. Marcade, op. cit., p. 623, nr. 774).