Art. 453 Noul Cod de Procedură Civilă Acordarea cheltuielilor de judecată Cheltuielile de judecată Hotărârile judecătoreşti

A rog sami spuneti si mie daca se poate face ceva pt ca sa dat o sentință de executare silită in baza unei sentințe care nu era dwfinitiva si la sentinta definitiva am fost achitata. Se poate anula sentinta de executare silită?? Multumesc !

Intr-un proces in care mostenitori sunt 2 persoane, dar fiind ca una a decedat au urmat doi mostenitori, astfel pe instiintarea platii cheltuielilor de judecata sunt scrise 3 persoane, cum se calculeaza cuantumul care revine fiecaruia: se imparte suma la 3 sau se tine cont de partea de mostenire( adica la jumatate) ?

1. Creditorul şi debitorul obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată. Textul determină debitorul (partea care pierde procesul) şi creditorul (partea care câştigă) obligaţiei având ca obiect cheltuielile de judecată, înlocuind formularea desuetă a codului anterior de „parte căzută în pretenţii"; această diferenţă terminologică nu schimbă cu nimic fundamentul suportării cheltuielilor de judecată, care rămâne culpa procesuala şi despăgubirea integrală a părţii câştigătoare.

2. Culpa procesuală. Culpa procesuală aparţine reclamantului atunci când cererea sa a fost respinsă în tot sau în

Citește mai mult

parte, pe fondul pretenţiilor formulate ori pe calea unei excepţii procesuale, fie de procedură, fie de fond, dar şi atunci când a renunţat la judecată sau la dreptul pretins.

Pârâtul este în culpă procesuală când cererea reclamantului este admisă în tot sau în parte ori dacă îşi execută obligaţiile pe parcursul procesului şi cererea reclamantului este respinsă ca rămasă fără obiect sau dacă la data declanşării procesului pârâtul îşi executase deja obligaţiile, dar nu l-a înştiinţat pe reclamant.

De asemenea, pârâtul este cel în culpă procesuală şi în cazul în care cererea reclamantului este respinsă ca rămasă fără obiect ca urmare a unor dispoziţii legale adoptate pe parcursul procesului (până la pronunţarea unei hotărâri definitive), această împrejurarea obiectivă a cauzei respingerii pretenţiilor reflectându-se însă şi în cuantumul cheltuielilor de judecată la care pârâtul va putea fi obligat, mai puţin taxa judiciară de timbru achitată de reclamant, taxă care este supusă restituirii către cel care a achitat-o, conform art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 146/1997.

Regula este aplicabilă şi în caile de atac, de exemplu când instanţa de control judiciar respinge calea de atac declarată de părţile cu interese contrare, astfel încât fiecare este în culpă procesuală pentru respingerea propriei căi de atac, dar parte câştigătoare în calea de atac a adversarului; prin urmare, instanţa, după obligarea la suportarea reciprocă a cheltuielilor de judecată, va trebui să dispună compensarea lor până la concurenţa sumei celei mai mici, în aplicarea dispoziţiilor art. 1616 NCC.

3. Proporţionalitatea cheltuielilor cu partea din pretenţii admisă. Articolul 453 alin. (2) stabileşte modalitatea de lichidare a cheltuielilor de judecată în ipoteza în care cererea dedusă judecăţii a fost admisa numai în parte, ceea ce nu reprezintă decât o particularizare a regulii de la alin. (1).

Astfel, reclamantului îi aparţine culpa procesuală pentru partea din cerere care a fost respinsă, iar culpa procesuală va fi a pârâtului pentru partea din pretenţiile reclamantului care a fost admisă.

Corespunzător culpei fiecăreia, părţile vor fi obligate reciproc la plata cheltuielilor de judecată. Stabilirea acestei proporţii reprezintă însă o chestiune de apreciere în sarcina instanţei de judecată, având în vedere că unele cheltuieli de judecată au un caracter indivizibil [onorariul de avocat, cel de expert sau al specialiştilor desemnaţi conform art. 330 alin. (3)] şi repartizarea lor drept cheltuieli aferente părţii din cerere (sau unora dintre capetele de cerere) admise nu se poate realiza cu o precizie matematică.

4. Compensarea cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată.

Compensarea judiciară reglementată de art. 453 alin. (2) partea finală este o consecinţă a obligaţiei reciproce a părţilor cu privire la suportarea totală sau parţială a cheltuielilor de judecată (de exemplu, în ipoteza admiterii în parte a cererii principale şi admiterea integrală a cererii reconvenţionale etc.), caz în care instanţa le va compensa până la concurenţa sumei celei mai mici dintre ele, astfel cum prevede art. 1616 NCC.