CSJ. Decizia nr. 4617/2003. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4617/2003
Dosar nr. 693/2002
Şedinţa publică din 20 octombrie 2003
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 79 din 3 mai 2001 a Tribunalului Militar Teritorial, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei inculpatului I.P. din complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) şi alin. (3) C. pen., în aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (3) lit. a) şi e) C. pen.
De asemenea, a fost schimbată încadrarea juridică a faptei comisă de inculpatul F.D.C. din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) şi alin. (3) C. pen., în aceeaşi infracţiune prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen.
În temeiul aceluiaşi text de lege s-a schimbat încadrarea juridică a faptei inculpatului C.I. din complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) şi alin. (3) C. pen., în infracţiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. c) C. proc. pen., inculpatul C.I. a fost achitat pentru infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen.
Acelaşi inculpat a mai fost condamnat la 2 ani închisoare, de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.
Prin aceeaşi sentinţă au mai fost condamnaţi, printre alţii, inculpaţii:
I.P.
- la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, prevăzută de art. 323 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- 9 ani închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, raportat la art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- 2 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 36 alin. (1) Decret 328/1966 republicat, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa 9 ani închisoare.
F.D.C.
- la 10 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi e) C. pen.
L.D. la
- 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP);
- un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 36 alin. (2) Decret 328/1966 republicat, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa 2 ani închisoare.
P.V. la
- 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
I s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
B.S. la
- 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.
În baza art. 81 şi art. 82 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
Conform art. 359 C. proc. pen., i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
D.F. l.
- 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.
Pe perioada indicată de art. 71 C. pen., i-au fost interzise drepturile, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 3 martie 1999, două persoane i-au adus la cunoştinţă unui coinculpat, condamnat prin aceeaşi sentinţă, dar nu a declarat recurs, că la domiciliul unui locuitor din oraşul Buftea, a fost parcat un autoturism încărcat cu cafea iar ulterior inculpatul C.I., împreună cu un alt inculpat, condamnat, a hotărât să-l înştiinţeze pe coinculpatul I.P., despre acest fapt.
În aceeaşi seară, inculpatul I.P. s-a întâlnit la un restaurant din Bucureşti cu ceilalţi inculpaţi, cu care au pus la cale un plan de acţiune, potrivit căruia inculpatul C.I. trebuia să supravegheze camionul, până când acesta urma să fie pus în mişcare, iar coinculpatul I.P. trebuia să găsească trei persoane din oraşul Buftea, care să participe efectiv la acţiunea de deposedare prin violenţă a părţii vătămate de camionul în care se afla cafeaua.
În conformitate cu acelaşi plan, camionul respectiv trebuia să fie condus de unul din ceilalţi coinculpaţi, până la locuinţa coinculpatului L.D., unde cafeaua urma să fie depozitată.
S-a mai reţinut că la data de 4 martie 1999 planul respectiv a fost pus în aplicare, deplasându-se cu două autoturisme în oraşul Buftea. Aceste două maşini au fost parcate în apropierea unei intersecţii şi în momentul când autocamionul a ajuns în acel loc, acesta a fost oprit de una din cele trei persoane racolate de inculpatul I.P., care a arătat conducătorului auto o legitimaţie şi a spus că este poliţist.
Imediat partea vătămată a fost trasă din cabina autocamionului şi lovită în zona capului. Unul dintre agresori s-a urcat la volanul autocamionului, însă autovehiculul nu a pornit din cauza unei defecţiuni.
Ulterior s-a stabilit că unul din cei trei indivizi, care au participat la agresiune este inculpatul F.D.C.
Camionul a fost condus de un alt inculpat spre comuna Mogoşoaia, până în apropierea unei staţii PECO, de unde a fost manevrat de inculpatul I.P., până la domiciliul lui L.D., căruia i-a cerut să depoziteze cafeaua, dar acesta din urmă a refuzat. Le cererea lui I.P. a reparat defecţiunea, pe care autovehiculul a avut-o.
În cele din urmă autocamionul a fost condus la domiciliul unei alte persoane, unde inculpaţii I.P., L.D. şi F.D.C., împreună cu ceilalţi inculpaţi din dosar, au descărcat cafeaua din maşină.
În timp ce autocamionul era descărcat, inculpatul I.P. a stat de pază pe şosea, pentru a observa dacă în zonă îşi face apariţia vreun echipaj de poliţie.
Ulterior, camionul a fost abandonat pe şosea.
La un moment dat, inculpatul I.P. a fost contactat de coinculpatul D.F., care i-a spus că la locul faptei a fost descoperit autoturismul, care i-a transportat pe autorii tâlhăriei.
La data de 7 martie 1999 inculpatul I.P. a fost anunţat de către coinculpatul D.F., că lucrătorii de poliţie au identificat unul din autoturismele, care a însoţit camionul încărcat cu cafea.
În aceste condiţii, inculpatul I.P. a stabilit cu alţi doi coinculpaţi ca în ipoteza declanşării unei anchete, să se declare că autoturismul fusese achiziţionat la data de 28 ianuarie 1999, încheind un act în acest sens şi după aceasta i-a spus coinculpatului D.F., că a rezolvat problema autoturismului.
La data de 8 martie 1999 lucrătorii de poliţie au descoperit cafeaua în locul unde fusese depozitată şi au solicitat identificarea persoanelor, care o aduseseră şi o descărcaseră.
În aceeaşi seară inculpatul I.P. i-a telefonat coinculpatului N.P. şi după ce l-a informat că întreaga cantitate de cafea fusese găsită, i-a cerut să le spună şi celorlalţi inculpaţi că trebuie să fugă de la domiciliile lor.
Ulterior, inculpaţii I.P., L.D., B.S., P.V. şi ceilalţi coinculpaţi s-au întâlnit într-un apartament din Bucureşti, unde au stabilit să plece de la domiciliile lor şi să se ascundă.
În timp ce se afla în acel loc, inculpatul I.P. a primit un telefon de la coinculpatul D.F. şi din discuţia purtată între ei a rezultat că fuseseră daţi în urmărire generală.
După ce au stabilit modul în care urmau să declare la anchetă, inculpaţii s-au despărţit şi s-au ascuns la diferite adrese, inculpaţii I.P. şi L.D., în cartierul Drumul Taberei.
Tot în aceeaşi seară, inculpaţii B.S. şi P.V. deşi ştiau că coinculpatul I.P. este urmărit general, l-au ajutat pe acesta, ducându-i autoturismul la domiciliul său la o adresă sigură, dându-i bani, haine şi un încărcător pentru telefonul mobil.
Apeluri declarate de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial şi de către inculpaţii C.I., L.D., D.F., F.D.C. şi I.P. au fost respinse, prin Decizia nr. 123 din 5 decembrie 2001 a Curţii Militare de Apel.
Împotriva acestor soluţii inculpaţii C.I., I.P., F.D.C., L.D., P.V., B.S. şi D.F. au declarat recurs.
Prin motivele de recurs apărătorul inculpatului D.F. a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 10 lit. a) C. proc. pen., susţinând că infracţiunea pentru care a fost condamnat nu există, în sensul că nu a fost implicat în activitatea infracţională a celorlalţi şi nu a favorizat pe inculpaţi, prin furnizarea de informaţii în legătură cu stadiul cercetărilor desfăşurate de lucrătorii de poliţie. A susţinut că probele administrate în cauză nu fac dovada certă a săvârşirii unei infracţiuni şi că s-a dat o mai mare apreciere declaraţiilor unui inculpat recidivist, respectiv I.P., decât propriilor depoziţii.
Apărătorul inculpatului L.D. a solicitat achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. şi în subsidiar coborârea pedepselor aplicate sub minimul special ca urmare a reţinerii circumstanţelor atenuante şi suspendarea condiţionată a executării acestora. A considerat că hotărârea instanţei de apel este nelegală şi netemeinică, întrucât nu a ţinut seama de susţinerile inculpatului, în sensul că nici înainte şi nici după descărcarea cafelei în garajul inculpatului L.D., acesta nu ar fi cunoscut că marfa provine din săvârşirea unei fapte penale. Pentru acest motiv apărătorul a susţinut că faptei săvârşite de recurent îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii şi anume latura subiectivă, intenţia, împrejurare ce rezultă şi din probele administrate.
Inculpatul F.D.C. a solicitat restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale şi în subsidiar, a cerut instanţei să ţină seama de faptul că a fost ameninţat de ceilalţi inculpaţi, împrejurare ce l-a împiedicat să se prezinte în faţa anchetatorilor şi în instanţă. A solicitat reţinerea circumstanţelor atenuante în favoarea sa şi reducerea pedepsei aplicate.
Inculpatul C.I. a solicitat achitarea sa, în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Inculpatul I.P. a cerut schimbarea încadrării juridice din infracţiunea, prevăzută de art. 211 C. pen., în cea prevăzută de art. 264 C. pen.
Recursul formulat de inculpatul D.F. este fondat pentru alt motiv decât cele invocate, şi anume sub aspectul aplicării dispoziţiilor Legii nr. 543/2002.
Astfel, analizând hotărârile se constată că situaţia de fapt a fost bine reţinută pe baza probelor, care au fost complet administrate şi corect interpretate.
Vinovăţia recurentului a fost bine stabilită pe baza declaraţiei coinculpatului C.M., întrucât aceasta coroborându-se cu celelalte probe, formează convingerea instanţei că exprimă realitatea, acesta nefiind interesat să-l acuze pe nedrept.
Având în vedere că fapta a fost comisă în anul 1999, iar în anul 2002 a fost promulgată Legea nr. 543, privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni, care în art. 1, prevede că se graţiază în întregime pedepsele cu închisoare până la 5 ani, inclusiv şi deoarece infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen., nu este exceptată de la beneficiul acestei legi, urmează ca în baza articolului menţionat să se constate graţiată în întregime condiţionat pedeapsa, aplicată pentru infracţiunea prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.
Totodată instanţa va face aplicarea art. 7 din respectivul act normativ.
Recursurile declarate de inculpaţii P.V. şi B.S. nu sunt admisibile.
Potrivit art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentinţele în privinţa cărora persoanele, prevăzute în art. 362 nu au folosit calea apelului. Întrucât cei doi inculpaţi nu au declarat apel împotriva sentinţei primei instanţe, recursurile formulate de aceştia nu sunt admisibile.
De asemenea, nici teza a II-a a textului de lege menţionat, potrivit căreia împotriva deciziilor pronunţate în apel inculpatul, chiar dacă nu a folosit această cale de atac, poate declara recurs, nu este aplicabilă, întrucât prin hotărârea instanţei de apel nu a fost modificată în nici un fel situaţia juridică a celor doi inculpaţi.
Recursurile formulate de inculpaţii C.I., I.P., F.D.C. şi L.D. nu sunt fondate.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de recurenţi, se constată că instanţele au stabilit o situaţie de fapt corectă, pe baza probelor concludente şi pertinente administrate în cauză. S-au stabilit în mod corect faptele fiecăruia din inculpaţi, contribuţia acestora la activitatea infracţională şi au fost aplicate pedepse bine individualizate, care corespund gradului de pericol social al faptelor săvârşite, modalităţii de comitere a lor, atitudinii infractorilor după săvârşirea faptelor, comportamentului lor în faţa instanţelor de judecată, dându-se eficienţă tuturor circumstanţelor reale şi personale, incidente în cauză.
Ca atare instanţele au avut în vedere criteriile de individualizare a pedepselor, prevăzute în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel încât prin cuantumul lor ele sunt de natură să asigure reeducarea inculpaţilor şi prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, aşa cum prevede art. 52 C. pen.
Susţinerea apărătorului inculpatului I.P. de a se schimba încadrarea juridică, în infracţiunea prevăzută de art. 264 C. pen., nu este întemeiată, din probele administrate rezultând cu certitudine că acesta a comis infracţiunea, prevăzută de art. 211 C. pen., cum temeinic au motivat instanţele.
Analizând hotărârile pronunţate se constată că instanţele au administrat toate probele necesare aflării adevărului, astfel încât cererea apărătorului inculpatului F.D.C. de a se restitui cauza pentru completarea anchetei nu este întemeiată şi în consecinţă instanţa o respinge ca atare.
Faţă de cele menţionate recursul declarat de inculpatul D.F. urmează să fie admis numai sub aspectul aplicării Legii nr. 543/2002, cele ale inculpaţilor P.V., B.S., C.I., I.P., F.D.C. şi L.D. respinse, primele două ca inadmisibile iar celelalte ca nefondate.
Întrucât inculpatul F.D.C. a fost judecat în stare de arest, urmează ca din pedeapsa aplicată să se compute durata arestării preventive.
Cheltuielile efectuate de stat cu ocazia soluţionării cauzei vor fi restituite de către recurenţi, în cele pe care inculpaţii L.D., P.V. şi B.S. urmează să le plătească se include şi onorariul apărătorului din oficiu, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul D.F., împotriva deciziei nr. 123 din 5 decembrie 2001 a Curţii Militare de Apel.
Casează hotărârea atacată şi sentinţa nr. 79 din 3 mai 2001 a Tribunalului Militar Bucureşti, numai cu privire la aplicarea Legii nr. 543/2002.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002, constată graţiată în întregime şi condiţionat pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului D.F., pentru infracţiunea prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen.
Atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor ce decurg din nerespectarea dispoziţiilor art. 7 din actul normativ menţionat.
Respinge, ca inadmisibile, recursurile declarate de inculpaţii P.V. şi B.S. şi ca nefondate, cele declarate de inculpaţii C.I., I.P., F.D.C. şi L.D.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor.
Compută din pedeapsa aplicată inculpatului F.D.C., durata arestării preventive de la 13 martie 1999, la 29 aprilie 1999 şi de la 23 februarie 2000, la zi.
Obligă pe recurenţii inculpaţi F.D.C., C.I. şi I.P. să plătească statului fiecare câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Obligă pe recurenţii inculpaţi L.D., P.V. şi B.S. să plătească statului, fiecare câte 1.300.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de câte 300.000 lei, ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 4608/2003. Penal | CSJ. Decizia nr. 4618/2003. Penal. Art.20 rap. la art.174 c.pen.... → |
|---|
