ICCJ. Decizia nr. 3850/2005. Penal. Art. 211 Cod Penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3850/2005
Dosar nr. 726/2005
Şedinţa publică din 22 iunie 2005
Asupra recursurilor penale de faţă:
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1055 din 3 septembrie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpaţii M.D., M.C. şi C.C.I.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpaţii I.M.S., M.D., M.C. şi C.C.I., după cum urmează:
Pentru inculpatul I.M.S. din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi alin. (2) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în trei infracţiuni prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpatul I.M.S., la 3 pedepse de câte 8 ani închisoare (3 infracţiuni).
S-au contopit pedepsele stabilite şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare în condiţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pentru inculpatul M.D., din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în trei infracţiuni prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., text în baza cărora inculpatul a fost condamnat la 3 pedepse de câte 3 ani închisoare în condiţiile art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen., dispunându-se în urma contopirii, să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
S-a făcut şi aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pentru inculpaţii M.C., şi C.C.I., din art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., în câte 3 infracţiuni pentru fiecare inculpat, prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. a) C. pen., texte în baza cărora inculpaţii au fost condamnaţi la câte 3 pedepse fiecare de câte 2 ani închisoare.
S-au contopit aceste pedepse şi s-a dispus ca inculpaţii să execute pedepsele rezultante de câte 2 ani închisoare fiecare, în condiţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Inculpatul I.M.S. a fost obligat să plătească părţii civile SC C. SRL suma de 7.000.000 lei cu titlu de despăgubiri civile.
S-a luat act că părţile vătămate S.C.A., A.M. şi U.N.I. nu s-au constituit părţi civile în cauză.
Pentru a se pronunţa soluţia, de mai sus, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La 10 decembrie 2003, cei patru inculpaţi au deposedat prin acte de violenţă pe cele trei părţi vătămate de trei telefoane mobile, telefoane care au fost însuşite ulterior de către inculpatul I.M.S. care le-a vândut la diverse persoane.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpaţii, apelanţii M.D., C.C.I. şi M.C. solicitând schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de lovire şi alte violenţe, susţinând că nu au avut intenţia de a sustrage bunuri de la părţile vătămate, iar inculpatul I.M.S. a cerut achitarea fiind nevinovat.
Prin Decizia penală nr. 6/ A din 11 iunie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că inculpaţii au contestat doar încadrarea juridică dată faptelor, care însă, corespunde stării de fapt reţinută de instanţe pe baza probelor administrate.
În termen legal, împotriva acestor hotărâri au declarat recurs inculpaţii care le-au criticat pentru nelegalitate şi netemeinicie, după cum urmează:
- recurenţii inculpaţi M.D., M.C. şi C.C.I. au solicitat casarea cu trimitere a cauzei la instanţa de fond în vederea rejudecării şi stabilirii unei corecte stări de fapt şi încadrare juridică;
- recurentul inculpat I.M.S. a cerut în principal, casarea cu trimitere, iar în subsidiar, reducerea pedepselor aplicate.
Criticile formulate vor fi examinate în raport de dispoziţiile art. 17, 171 şi 14 C. proc. pen., constatându-se că, în cauză, s-a făcut o corectă aplicare a legii, iar recursurile sunt nefondate.
Recurenţii inculpaţi au recunoscut faptele deduse judecăţii, susţinerile lor coroborându-se cu declaraţiile părţilor vătămate şi restul probatoriului administrat în cauză.
Deşi, aceştia nu au constatat starea de fapt, reţinută în baza acestor probe, au reţinut că nu au intenţionat sustragerea telefoanelor mobile ci doar aplicarea unor corecţii părţilor vătămate ceea ce atrăgea în speţă o altă încadrare juridică a faptelor.
Ori, aşa cum au reţinut instanţele chiar dacă în prima fază a activităţii infracţionale aceştia nu au avut reprezentarea, lovind pe partea vătămată U.N.I., că sunt participanţi la comiterea unei infracţiuni de tâlhărie în momentul deposedării părţii vătămate de telefon, nici unul dintre inculpaţi nu a renunţat la activitatea infracţională care a fost continuată prin deplasarea lor la un restaurant unde au probat telefonul sustras, în condiţiile de mai sus, şi unde au hotărât restul activităţilor infracţionale de lovire a părţilor vătămate şi de sustragere a bunurilor acestora.
Este evident că, acţionând de această manieră, inculpaţii au acceptat cu intenţie indirectă, rezultatul faptelor lor, ceea ce în drept constituie infracţiunea de tâlhărie calificată pentru care corect au fost condamnaţi inculpaţii.
În raport de faptele reţinute şi de probele administrate nu se constată motive de casare a hotărârilor şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aşa cum nu se constată nici motive de reducere a pedepselor aplicate.
Recurenţilor inculpaţi M.D., M.C. şi C.C.I., prin reţinerea circumstanţelor atenuante personale, li s-au stabilit pedepse coborâte cu mult sub limita minimă legală.
În ce priveşte pe inculpatul I.M.S. acesta fiind recidivist, avânt o condamnare pentru o faptă de aceiaşi natură, nu s-au putut constata circumstanţe atenuante, dar pedeapsa a fost stabilită în apropierea limitei minime legale.
În acest context, nu se mai constată alte împrejurări care să justifice reduceri ale pedepselor stabilite cu respectarea art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Referitor la susţinerea procurorului privind admiterea recursului declarat de inculpatul M.D., casarea hotărârilor şi contopirea pedepselor aplicate acestuia, se constată următoarele:
Din examinarea minutei (sentinţa penală nr. 1055 din 3 septembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti) rezultă că pedepsele de câte 3 ani închisoare aplicate inculpatului M.D. au fost contopite în baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., instanţa de fond dispunând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare.
Împrejurarea că operaţiunea de contopire a pedepselor aplicate acestui inculpat nu se regăseşte în dispozitivul sentinţei penale nr. 1055 din 3 septembrie 2004, nu poate conduce la casare deoarece reprezintă o omisiune vădită de natura celor ce pot fi înlăturate în conformitate cu art. 196 C. proc. pen.
În temeiul consideraţiunilor de fapt şi de drept arătate în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de inculpaţi se vor respinge, ca nefondate.
Potrivit art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se vor computa din pedepsele aplicate inculpaţilor I.M.S. şi M.D. durata reţinerii şi arestării preventive la zi.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii I.M.S., M.D., M.C. şi C.C.I. împotriva deciziei penale nr. 6 din 11 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului I.M.S., durata reţinerii şi arestării preventive de la 6 ianuarie 2004 la 22 iunie 2005, iar din pedeapsa aplicată inculpatului M.D. durata reţinerii şi arestării preventive de la 11 decembrie 2003 la 22 iunie 2005.
Obligă recurentul inculpat I.M.S. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar pe recurenţii inculpaţi M.D., M.C. şi C.C.I. la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3833/2005. Penal. Amânare executare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3868/2005. Penal. Art.215 al.2 c.pen. Recurs → |
|---|
