ICCJ. Decizia nr. 1740/2009. Penal

Decizii penale ICCJ 2009

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1740/2009

Dosar nr.3950.3/108/2007

Şedinţa publică din 12 mai 2009

Asupra recursurilor penale de faţă;

Prin sentinţa penală nr. 343 din 3 noiembrie 2008 a Tribunalului Arad, pronunţată în dosar nr. 3950.1/108/2007, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi 175 lit. i) cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 73 lit. b), art. 37 lit. b) şi art. 80 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul C.F.M., la 10 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat. În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului C.F.M. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul R.T.S. (fost C.), la 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului R.T.S. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

În baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.C.P. (fost C.), la 9 ani închisoare, pentru tentativă la infracţiunea de omor calificat.

În baza art. 65 C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., s-a interzis celor trei inculpaţi exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

S-a menţinut starea de arest a inculpaţi lor C.F.M. şi R.T.S.

S-a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului C.F.M. durata arestării preventive de la 30 ianuarie 2008 la zi, şi din pedeapsa aplicată inculpatului R.T.S. durata arestării preventive de la 5 februarie 2008 până la zi.

Inculpaţii au fost obligaţi în solidar să plătească Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad suma de 21545,12 lei cheltuieli de spitalizare.

S-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă I.B.C. şi inculpaţii au fost obligaţi în solidar să plătească acesteia suma de 20000 lei cu titlu de daune morale şi s-au respins restul pretenţiilor.

Inculpaţii au fost obligaţi în solidar să plătească părţii civile I.B.C. suma de 3600 lei cheltuieli judiciare şi câte 1100 lei fiecare cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Arad a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad nr. 284/P/2006 au fost trimişi în judecată inculpaţii C.F.M., R.T.S. şi B.C.P. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.

S-a reţinut în sarcina acestora prin actul de acuzare că în ziua de 28 mai 2006, în jurul orelor 13,00 - 14,00, înarmaţi cu bâte de base-ball au aplicat mai multe lovituri în regiuni vitale, părţii vătămate I.B.C., în timp ce acesta se afla împreună cu tatăl său I.T., pe str. Griviţei din Arad. În urma loviturilor primite, I.B.C. a suferit leziuni care au necesitat 90 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, fiindu-i pusă în pericol viaţa.

Imediat după comiterea faptei inculpaţii au părăsit ţara astfel că nu au fost audiaţi iar materialul de urmărire penală nu a putut fi prezentat.

În faţa instanţei de judecată, inculpaţii C.F.M. şi R.T.S. au fost ascultaţi, cu respectarea drepturilor procesuale.

Inculpatul C.F.M. a recunoscut comiterea faptei susţinând că a fost lovit de partea vătămată cu o bâtă de base-ball peste mâna stângă cu care s-a apărat şi a luat această bâtă de la partea vătămată şi l-a lovit o singură dată în cap.

Inculpatul R.T.S. nu a recunoscut comiterea faptei, susţinând că singura persoană pe care a agresat-o a fost martorul I.T., şi partea vătămată l-a lovit pe inculpatul C.F.M. cu bâta de base-ball peste mâna stângă, dorind de fapt să-l lovească în cap.

Inculpatul B.C.P. nu a fost ascultat în faţa instanţei întrucât a fost plecat din ţară, aspect care rezultă din procesul verbal încheiat de organele de poliţie la mandatul de aducere emis pe numele acestuia. În aceste împrejurări procedura de citare cu acesta s-a îndeplinit în condiţiile art. 177 alin. (4) C. proc. pen., prin afişare la Consiliul local Arad.

Din ansamblul materialului probatoriu administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală: proces verbal de cercetare la faţa locului, raport de constatare medico-legală, planşa foto, proces verbal de investigaţii, declaraţiile părţii vătămate I.B.C., declaraţiile martorilor I.T., B.R., H.L., A.D., B.G., cât şi în faţa instanţei: declaraţiile martorilor H.L., A.D., I.T., S.l., L.M., L.I. şi declaraţiile inculpaţilor C.F.M. şi R.T.S., instanţa de fond a reţinut următoarele:

În ziua de 28 mai 2006, în jurul amiezii partea vătămată I.B.C., însoţit de martorii I.T. (tatăl său), H.L. şi A.D. s-au deplasat cu autoturismul la imobilul situat pe str. Grivitei din Arad, cu intenţia de a transporta anumite bunuri. În timp ce aceştia se aflau în faţa imobilului susmenţionat, a apărut un autoturism, care a parcat în imediata apropiere şi din acesta au coborât iniţial inculpaţii C.F.M. şi R.T.S. şi apoi inculpatul B.C.P., care era la volan. Motorul autoturismului a rămas pornit.

De menţionat este faptul că între inculpaţi şi martorul I.T., tatăl părţii vătămate exista un conflict vechi, apărut în Franţa pe fondul unor discuţii cu privire la unii membrii ai familiei şi deşi s-a încercat stingerea acestuia pe calea unei „judecăţi ţigăneşti", nu s-a reuşit aceasta.

Dat fiind acest conflict, între inculpaţi, pe de o parte şi martorul I.T. şi partea vătămată, pe de altă parte, s-a iscat o ceartă, auzită de martorii A.D. şi H.L., care se aflau în curtea imobilului. La un moment dat, cearta a degenerat, partea vătămată I.B.C. a ridicat bâta de base-ball pe care o avea în mână şi a încercat să-l lovească pe inculpatul C.F.M. în zona capului. Acesta a fost atenţionat de inculpatul R.T., astfel că a ridicat mâna stângă pentru a se apăra şi a fost lovit peste aceasta de către partea vătămată. În acel moment, inculpatul C.F.M. a dezarmat-o pe partea vătămată, şi cu bâta de baseball luată de la acesta, i-a aplicat lovituri în zona capului Concomitent, inculpaţii R.T.S. şi B.C.P. au început să-l lovească pe martorul I.T. cu bâte de base-ball, aplicându-i lovituri pe toate zonele corpului. În urma loviturilor primite, partea vătămată I.B.C. a căzut, şi toţi cei trei inculpaţi au început să-l agreseze, aplicându-i multiple lovituri cu bâtele de base-ball peste toate zonele corpului. Agresiunea s-a derulat pe parcursul a câtorva minute, fiind observată de martorii A.D., H.L., B.R. şi B.G. Pentru că s-a telefonat Poliţiei şi Ambulanţei, inculpatul B.C.P. le-a cerut celorlalţi să plece, astfel că s-au îndreptat spre maşina cu care au venit, inculpatul C.F.M. a lovit cu bâta de base-ball autoturismul martorului I.T., căruia i s-au spart parbrizul, geamurile laterale şi luneta, şi apoi au plecat.

În aceeaşi zi, la locuinţa părinţilor inculpaţilor au venit zeci de persoane care-i căutau pe aceştia pentru a se răzbuna, afirmând că partea vătămată a murit. Acest fapt i-a determinat pe inculpaţi să părăsească ţara, urmărirea penală desfăşurându-se în lipsa lor, şi au fost emise mandate de arestare preventivă pe numele acestora, în lipsă. În luna ianuarie 2008, inculpaţii C.F.M. şi R.T.S. s-au întors în tară şi s-au predat organelor de poliţie.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 250/A/3 din 31 mai 2006, întocmit de S.J.M.L. Arad, rezultă că partea vătămată I.B.C. a prezentat T.C.C. acut închis, contuzie cerebrală, hematom temporoparietal stâng extradural, traumatism toracic, stop cardiorespirator resuscitat, comă gradul ll şi acestea au necesitat 90 zile de îngrijiri medicale. S-a concluzionat că leziunile descrise au pus în primejdie viaţa numitului I.B.C.

Lovirea repetată a părţii vătămate cu corpuri dure, doborârea ei la pământ şi aplicarea în continuare a unor lovituri cu intensitate, în toate zonele corpului, agresiunea având ca rezultat producerea leziunilor descrise mai sus constituie tentativă ia infracţiunea de omor calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., iar nu infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen. împrejurarea că inculpaţii au încetat agresiunea după ce victima a intrat în stare de inconştienţă nu are semnificaţie decât că nu au urmărit uciderea acesteia, având reprezentarea morţii victimei ca rezultat posibil a actelor lor de violenţă şi manifestând indiferenţă faţă de un anume rezultat, inculpaţii au comis fapta cu intenţia indirectă de a ucide, ceea ce caracterizează, pe linia laturii subiective, infracţiunea de omor.

Instanţa a reţinut existenţa coautoratului, care presupune ca participanţii să acţioneze împreună prin desfăşurarea unor activităţi materiale concordante, contribuind nemijlocit la săvârşirea faptei iar acţiunile lor se află într-o unitate indivizibilă, fapt ce rezultă din probatoriul administrat.

Pentru ca fapta să fie caracterizată ca infracţiune de încăierare, prevăzută de art. 322 C. pen., este necesar ca tentativa de ucidere a unei persoane să se fi săvârşit în cursul unei încăierări între două grupuri adverse, ori în cauză nu au existat astfel de grupuri, actele de agresiune fiind îndreptate exclusiv asupra pârtii vătămate. Aşadar, cererea de schimbare a încadrării juridice formulată în acest sens de inculpatul R.T.S., a fost respinsă.

Instanţa de fond a reţinut că, comportarea victimei I.B.C., constând în intenţia de a lovi pe inculpatul C.F.M. cu o bâtă de baseball, în zona capului, lovitură evitată de acesta prin ridicarea mânii stângi, cu consecinţa aplicării unei lovituri în această zonă, are semnificaţia unor acte de agresiune apte să creeze în psihicul inculpatului C.F.M. o stare afectivă de puternică tulburare, cu consecinţa posibilităţilor de evaluare exactă a faptei comise, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen.

În privinţa participaţiei inculpatului B.C.P. la comiterea faptei instanţa de fond a constatat că, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aşadar, mijloacele de probă prevăzute în art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nici o distincţie în ceea ce priveşte valoarea lor probantă, după cum au fost administrate în faza urmăririi penale sau a judecăţii. În consecinţă, nu există un temei legal pentru a se face o ordine de preferinţă între declaraţiile succesive ale martorilor, instanţa fiind îndreptăţită a le reţine numai pe acelea pe care le consideră că exprimă adevărul. Declaraţiile martorilor H.L., A.D., B.R., B.G. şi I.T., date în faza de urmărire penală dovedesc vinovăţia acestuia. în faţa instanţei de fond, martorii I.T., H.L. şi A.D. şi-au menţinut declaraţiile anterioare, cu precizarea că ultimii doi martori au fost evazivi în privinţa numărului inculpaţilor care au participat la comiterea faptei, aceste reveniri fiind lipsite de relevantă şi nefiind suficiente pentru a înlătura declaraţiile iniţiale, în condiţiile în care se coroborează şi cu alte mijloace de probă. În ciuda demersurilor instanţei, martorii B.R. şi B.G. nu au putut fi ascultaţi în mod nemijlocit în faţa instanţei, şi mărturia acestora nu constituie singurul element pe care se sprijină condamnarea inculpatului, astfel că, în consens cu art. 6 din C.E.D.O., s-au reţinut aceste declaraţii.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaţilor instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social concret al faptei comise, precum şi persoanele inculpaţilor.

În privinţa inculpatului C.F.M., instanţa de fond a reţinut că acesta este cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat la 3 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., prin sentinţa penală nr. 2153 din 6 noiembrie 2000 a Judecătoriei Arad, definitivă prin Decizia penală nr. 220 din 4 aprilie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, arestat la 29 aprilie 2002 şi liberat condiţionat la 6 aprilie 2004, cu un rest neexecutat de 387 zile. Faţă de aceste date, s-a constatat că inculpatul se află în situaţia recidivei postexecutorii prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), sens în care s-a dispus schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu, din art. 37 lit. a) C. pen. Instanţa de fond a reţinut atitudinea sinceră, cooperantă a acestui inculpat, fapt ce rezultă din recunoaşterea faptei, regretul manifestat faţă de comiterea acesteia, reîntoarcerea în ţară şi predarea către autorităţi. Pe de altă parte, s-a observat o perseverenţă infracţională a inculpatului în comiterea unor fapte de violenţă, raportat la condamnarea anterioară. Acest inculpat are patru copii minori în întreţinere şi prezintă anumite afecţiuni dovedite cu înscrisurile depuse la dosar Tribunalul, reţinând în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă a scuzei provocării, circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen. şi starea de recidivă postexecutorie şi făcând aplicarea art. 80 alin. (2) C. pen., l-a condamnai pe inculpatul C.F.M., la 10 ani închisoare, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a), art. 73 lit. b), art. 37 lit. b) şi art. 80 alin. (2) C. pen.

Prima instanţă a apreciat că în acest cuantum, şi prin executarea în regim de detenţie, pedeapsa este aptă în realizarea scopului preventiv-educativ al acesteia, astfel cum este definit de art. 52 C. pen.

Referitor la inculpatul R.T.S., tribunalul a reţinut că acesta a avut un bun comportament în societate şi familie anterior comiterii acestei fapte, împrejurare care rezultă din faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, are trei copii minori în întreţinere, din care unul este încadrat într-o categorie de persoane handicapate care necesită protecţie socială. S-a constatat că acest inculpat a avut o atitudine cooperantă în faţa organelor judiciare, întrucât s-a reîntors în ţară şi s-a predat autorităţilor, a dorit să dea declaraţii, fără a i se putea imputa nerecunoaşterea acuzaţiei formulate împotriva sa, deoarece inculpatul nu poate fi obligat să furnizeze probe sau să-şi recunoască vinovăţia. În cauză s-a efectuat un referat de evaluare de către S.P. de pe lângă Tribunalul Arad, respectiv nr. 2881 din 3 octombrie 2007, în absenţa sursei principale, respectiv persoana inculpatului şi s-a concluzionat că sustragerea de la urmărirea penală şi încercarea de evitare a tragerii sale la răspundere relevă Incapacitatea acestuia de a-şi asuma responsabilitatea faptelor sale, dovedind carenţe comportamentale şi educaţionale de natură să-l predispună pe inculpat la comportamente infracţionale viitoare. Aceste concluzii, însă, nu au mai fost de actualitate şi au fost înlăturate.

Ca atare, instanţa de fond, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul R.T.S. la 7 ani şi 6 luni închisoare, apreciindu-se că în acest cuantum şi cu executarea în detenţie, pedeapsa poate asigura îndeplinirea scopului definit de art. 52 C. pen.

Cu privire la persoana inculpatului B.C.P. tribunalul a reţinut că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, s-a sustras de la urmărirea penală şi judecată, fiind plecat din ţară, nu a putut fi audiat pentru a se cunoaşte poziţia sa procesuală. Prin referatul de evaluare nr. 2882 din 3 octombrie 2007 întocmit de S.P. de pe lângă Tribunalul Arad, s-a concluzionat că sustragerea sa de la urmărire penală şi încercarea de evitare a tragerii sale la răspundere, relevă incapacitatea inculpatului de a-şi asuma responsabilitatea faptelor sale, dovedind carenţe comportamentale şi educaţionale, de natură să-l predispună pe inculpat la comportamente infracţionale viitoare.

Aşadar, tribunalul în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B.C.P. la 9 ani închisoare, considerându-se că această pedeapsă, executabilă în regim de detenţie, este de natură să ducă la reeducarea acestuia.

În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpaţilor C.F.M., R.T.S. şi B.C.P., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani.

Ca o consecinţă a condamnării, a interzis inculpaţilor exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen.

Referitor la acest aspect, tribunalul a reţinut că potrivit Deciziei nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii, şi care este obligatorie conform art. 414 12 afin. 3 C. proc. pen., interzicerea dreptului de a alege prevăzut de art. 64 lit. a) teza I C. pen., nu se va face automat, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. (3) C. pen. Această decizie este în acord şi cu Decizia nr. 2 din 6 octombrie 2005 a C.E.D.O., potrivit căreia dreptul la vot garantat de art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei nu este absolut, şi poate face obiectul unor limitări, statele contractante având o largă marjă de apreciere în materie. Această marjă de apreciere nu este nelimitată. Restricţiile şi limitările în materia dreptului la vot trebuie apreciate de o instanţă independentă în fiecare caz în parte. În prezenta cauză, tribunalul a constatat că gravitatea faptei relevă faptul că inculpaţii nu au capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale. Din moment ce aceştia nu au maturitatea de a respecta dreptul la viaţă, integritate corporală, acesta fund unul dintre motivele pentru care vor fi lipsiţi de libertate până la executarea pedepselor, s-a concluzionat în mod rezonabil ca inculpaţii nu sunt în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată ţara pe plan naţional şi local, şi să-şi exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ Prin urmare, tribunalul a apreciat că este proporţională şi justificată măsura interzicerii drepturilor lor electorale pe durata executării pedepselor

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menţinut starea de arest a inculpaţilor C.F.M. şi R.T.S.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a scăzut din pedeapsa aplicată inculpatului C.F.M. durata arestării preventive de la 30 ianuarie 2008 la zi şi din pedeapsa aplicată inculpatului R.T.S., durata arestării preventive de la 5 februarie 2003 la zi.

Văzând poziţia procesuală a inculpaţilor, care au fost de acord cu plata cheltuielilor de spitalizare a părţii vătămate I.B.C., şi principiul disponibilităţii ce este aplicabil în soluţionarea acţiunii civile, tribunalul în baza art. 14, 346 C. proc. pen., art. 313 clin Legea nr. 95/2006 modificată prin OUG nr. 72/2006 şi art. 998 şi urm. C. civ., tribunalul i-a obligat inculpaţii în solidar să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţa Arad suma ce 21545,12 lei cheltuieli de spitalizare.

În privinţa acţiunii civile, partea vătămată I.B.C. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 20000 euro, reprezentând daune materiale, respectiv costul tratamentului medical, a medicamentelor necesare vindecării, costul alimentaţiei specifice unui om bolnav, costul transportului la unităţile sanitare din Arad şi Timişoara, costul recuperării medicale şi suma de 30000 euro reprezentând daune morale, respectiv acoperirea suferinţei cauzate de inculpaţi prin agresiunile la care a fost supus, leziunile suferite şi urmările pricinuite.

Instanţa a apreciat că răspunderea civilă se angajează atât în situaţia existenţei unui prejudiciu material şi moral. Instituţia daunelor morale constituie şi o reprobare morală a faptei ilicite, pentru care cel care a săvârşit-o trebuie să răspundă atât pe plan social, prin executarea sancţiunii penale cât şi pe plan individual prin repararea prejudiciului existent în patrimoniul părţii vătămate şi în domeniul vieţii sufleteşti.

Statul este interesat să ocrotească toate valorile care definesc personalitatea umană împotriva oricăror atingeri ce li s-ar aduce prin fapte ilicite, prejudiciile morale constituind un element al răspunderii civile delictuale. Instanţa de fond a apreciat că partea vătămată a suferit ca urmare a acţiunilor infracţionale exercitate de inculpaţi, însă repararea prejudiciului cauzat nu trebuie să conducă la îmbogăţirea fără justă cauză a victimei, motiv pentru care a apreciat că suma de 20000 lei este suficientă, dar şi necesară reparării prejudiciului moral. Potrivit art. 1195 C. civ., oricine face o propunere în faţa instanţei trebuie să o dovedească, şi cum la dosar nu există nici o probă privind prejudiciul material cauzat (singura depoziţie a martorului I.T., tatăl părţii vătămate, care afirmă că a suportat toate cheltuielile ocazionate cu tratamentul, nu se coroborează cu alte probe), instanţa de fond a respins pretenţiile formulate cu acest titlu.

Astfel, în baza art. 14, 346 C. proc. pen. şi art. 998 şi 1003 C. civ., tribunalul a admis în parte acţiunea civilă exercitată de parte civilă I.B.C. şi i-a obligat pe inculpaţi în solidar să plătească acesteia suma de 20000 lei cu titlu de daune morale şi a respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate.

În baza art. 193 C. proc. pen., tribunalul i-a obligat pe inculpaţi în solidar, să plătească părţii civile I.B.C. suma de 3600 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat, conform chitanţei nr. 15 din 17 ianuarie 2008, avocat C.E., iar în baza art. 191 C. proc. pen., i-a obligat pe inculpaţi să plătească statului câte 1100 lei fiecare cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentinţe penale au declarat apel inculpaţii C.F.M., R.T.S. şi B.C.P. şi partea civilă I.B.C.

Partea civilă I.B.C., în motivele de apel prezentate în scris, a criticat hotărârea instanţei de fond atât sub aspectul laturii penale, cât şi a laturii civile

Cu privire la latura penală a arătat că pedepsele aplicate celor trei inculpaţi sunt neîndestulătoare faţă de pericolul social concret al faptei comise şi de urmările avute, solicitând aplicarea unei pedepse orientată spre maximul special, la care să se mai adauge un spor.

S-a mai arătat că inculpatului C.F.M. i s-a reţinut în mod greşit de către instanţa de fond că ar fi comis fapta sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoţii, determinată de o provocare din partea părţii vătămate, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., deşi din materialul probatoriu a rezultat o altă stare de fapt, neputându-se reţine că partea vătămată I-a provocat pe inculpatul care era pregătit cu o bâtă să-l lovească.

Cu privire la latura civilă a cauzei, s-a criticat sentinţa pentru că nu au fost acordate daunele materiale solicitate, chiar dacă nu au fost depuse în probaţiune chitanţe cu medicamentaţia administrată, însă cu martorul I.T. s-a demonstrat că s-au cheltuit aproximativ 150 - 200 Euro/zi, pe timp de 90 zile cât a fost spitalizat partea civilă, cu tratamentul medical suplimentar, cu cheltuielile de transport, cu alimentaţia specială şi alte cheltuieli adiacente spitalizării, aceasta cifră ajungându-se în total la suma de 20.000 Euro.

A fost criticată şi suma acordata cu titlul de daune morale de către instanţa de fond, suma de 20.000 lei, deşi agresiunea la care a fost supusă partea vătămată de către inculpaţi a avut urmări grave asupra stării sale de sănătate, intrând şi în comă de gradul III, suferind un stop cardio-respirator, a fost supus unei intervenţii chirurgicale, viaţa fiindu-i pusă în primejdie, a suportat privaţiunile inerente unui tratament medical îndelungat, fiind internat 3 luni în spital, urmările care au rămas pentru toată viaţa, solicitând acordarea despăgubiri lor cu titlu de daune morale, în sumă de 30.000 Euro.

În memoriul formulat în sens de către inculpatul R.T.S., acesta a recunoscut că a avut un conflict cu numitul I.T., care a încercat să-l lovească că a intervenit atunci când partea vătămată I.B.C. a ridicat bâta de base-ball pentru a-l lovi pe inculpatul C.F.M. în zona capului, solicitând reducerea pedepsei, având în vedere că a avut o atitudine cooperantă în faţa organelor judiciare, că este tatăl a trei copii minori. De asemenea, a mai arătat că nu se impune acordarea către partea civilă a despăgubirilor solicitate.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.F.M., motivele de apel au fost dezvoltate oral în ziua judecăţii de către apărătorul ales al inculpatului, care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în art. 182 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 73 lit. b) C. pen., înlăturându-se art. 75 lit. a) C. pen., acesta aplicând doar o singură lovitură părţii vătămate, intenţia acestui inculpat fiind să se apere în conflictul iscat, dorinţa inculpatului nefiind aceea de a suprima viaţa părţii vătămate, ci de a se apăra şi de a aplica o corecţie.

În subsidiar, pentru acest inculpat s-a solicitat reducerea pedepsei aplicate, care este excesivă, cu atât mai mult că inculpatul C.F.M. a avut o atitudine cooperantă şi de regret, iar cu privire la inculpatul R.T.S. s-a solicitat achitarea acestuia în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen.

Inculpatul B.C.P. nu a formulat motive de apel în scris, ci în ziua judecăţii au fost expuse oral aceste motive, de către apărătorul ales al inculpatului, care a solicitat achitarea inculpatului în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., susţinând că inculpatul nu a participat la săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor pentru care a fost trimis în judecată, singura intervenţie a inculpatului constând în aceea că i-a tras spre maşină pe inculpaţii C.F.M. şi R.T.S., iar în cazul reţinerii unei participări a inculpatului la comiterea faptei, s-a solicitat reţinerea scuzei provocării.

Prin Decizia penală nr. 26/ A din 9 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.

S-a dedus prevenţia la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor.

Au fost obligaţi inculpaţii la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat.

Examinând sentinţa penală apelată prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, potrivit dispoziţiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., instanţa de control judiciar a constatat că apelurile formulate de către inculpaţii C.F.M., R.T.S. şi B.C.P. şi partea civilă I.B.C. sunt nefondate, hotărârea Tribunalului Arad fiind temeinică şi legală.

Astfel, instanţa de fond a stabilit în mod corect starea de fapt dedusă judecăţii, dar şi vinovăţia inculpaţilor în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., pe baza probelor administrate în cauză, încadrarea juridică a faptelor fiind cea legală.

În aceste condiţii, în mod just s-a reţinut că, la data de 28 mai 2006, în faţa imobilului situat în Arad, în urma unui conflict iscat între inculpaţii C.F.M., R.T.S. şi B.C.P. pe de o parte, iar pe de altă parte martorul I.T. şi partea vătămată I.B.C., conflictul a degenerat, partea vătămată I.B.C. a ridicat bâta de base-ball şi a încercat să-l lovească pe inculpatul C.F.M. în zona capului, acest inculpat fiind atenţionat de către inculpatul R.T.S., primul dezarmându-l pe partea vătămată, şi cu bâta de base-ball luată de la acesta i-a aplicat lovituri în zona capului. În urma loviturilor primite, partea vătămată I.B.C. a căzut, iar inculpaţii C.F.M., R.T.S. şi B.C.P. l-au agresat prin aplicarea multiplelor lovituri cu bâte de base-ball peste toate zonele corpului, leziunile produse de aceste agresiuni necesitând 90 zile de îngrijiri medicale, viaţa părţii vătămate fiind pusă în primejdie, suferind la un moment dat un stop cardio-respirator şi a intrat în comă de gradul III.

În cursul judecăţii, inculpatul C.F.M. a recunoscut că a lovit o singură dată pe partea vătămată în cap, lovitură în urma căreia acesta a căzut la pământ, arătând că ceilalţi doi inculpaţi, respectiv R.T.S. şi B.C.P. nu I-au lovit pe partea vătămată.

Inculpatul R.T.S. a arătat că nu l-a lovit pe partea vătămată, ci doar pe tatăl acestuia, iar inculpatul C.F.M. i-a spus că l-a lovit pe partea vătămată în cap cu o bâtă, respectiv că inculpatul B.C.P. nu a avut nici un fel de implicare în conflict.

Având în vedere că inculpatul B.C.P. s-a sustras de la urmărirea penală şi de la judecată în prima instanţă, a fost audiat doar în cursul judecării apelului, ocazie cu care a susţinut nevinovăţia sa, arătând că el a condus autoturismul în care se aflau cei doi fraţi ai săi, inculpaţii C.F.M. şi R.T.S., şi singura lui implicare a constat în aceea că a încercat să aplaneze conflictul, prin faptul că i-a tras spre maşină pe ceilalţi doi inculpaţi pentru a pleca.

Deşi în cursul audierii inculpaţilor, aceştia au negat (R.T.S. şi B.C.P.) sau au minimalizat implicarea lor în desfăşurarea agresiunii asupra părţii vătămate I.B.C. (C.F.M.), starea de fapt dedusă judecăţii este cea care a fost reţinută de către instanţă pe baza probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, în al doilea ciclu procesual, în faţa instanţei de fond, probaţiunea fiind extinsă prin administrarea unor probe testimoniale, respectiv audierea martorilor A.D., H.L., S.I., L.M. şi L.l.

Apărările inculpaţi lor R.T.S. şi B.C.P. nu au putut fi reţinute de către instanţă în sensul că aceştia nu l-ar fi agresat pe partea vătămată, deoarece probele administrate în cauză au dovedit contrariul, în special declaraţiile martorilor H.L., A.D., B.R., B.G. şi I.T. date în cursul urmăririi penale, martorii H.L., A.D. şi I.T. menţinându-şi declaraţiile anterioare în faţa instanţei, chiar dacă primii doi şi-au mai nuanţat declaraţiile cu referire la numărul inculpaţi lor care au participat la agresiune, probe care se coroborează cu declaraţia părţii vătămate.

În mod corect s-a reţinut că faptele celor trei inculpaţi, de a lovi în mod repetat partea vătămată, cu corpuri dure, cu intensitate, chiar şi doborârea părţii vătămate la pământ, în toate regiunile corpului, agresiunea având ca rezultat producerea unor leziuni ce au necesitat 90 zile îngrijiri medicale în vederea vindecării, viata acestuia fiind pusă în primejdie, acesta intrând şi într-o comă de gradul III şi suferind un stop cardio-respirator, constituie infracţiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen. Având în vedere elementele prezentate mai sus, instanţa de apel apreciază că solicitările de achitare a inculpaţilor R.T.S. şi B.C.P., în baza dispoziţiile art. 10 lit. c) C. proc. pen., sunt nefondate, nefiind bazate pe elemente probatorii certe, deoarece din coroborarea întregului material probator existent la dosar, rezultă că aceştia au comis faptele reţinute în sarcina lor de către organele de urmărire penală, fiind răsturnată prezumţia de nevinovăţie de care au beneficiat.

Solicitarea schimbării încadrării juridice a faptei de către apărătorul ales al inculpaţilor C.F.M. şi R.T.S., nu poate fi primită deoarece fapta descrisă mai sus nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen., având în vedere că fapta inculpaţilor, în modalitatea şi împrejurările descrise, a fost aptă să conducă la decesul părţii vătămate, viaţa acestuia de altfel fiind pusă în primejdie, intrând chiar într-o comă de gradul III şi suferind un stop cardio-respirator, cei trei inculpaţi putând prevedea că prin fapta lor pot cauza un rezultat letal.

În aceste condiţii, instanţa apreciază că încadrarea juridică a faptei a fost corect stabilită, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat, prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., atât sub aspectul laturii obiective, cât şi a celei subiective, neimpunându-se schimbarea de încadrare juridică solicitată.

Instanţa de fond în mod justificat a reţinut în favoarea inculpatului C.F.M. incidenţa dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen., deoarece fapta părţii vătămate constând în intenţia de a-l lovi pe acest inculpat cu o bâtă de base-ball în zona capului, evitată de inculpat, dar cu consecinţa primirii unei lovituri la mâna stângă, a creat inculpatului C.F.M. o stare afectivă de puternică tulburare.

Instanţa de apel nu reţinut însă în favoarea inculpatului B.C.P., scuza provocării, aşa cum a solicitat acesta prin apărătorul său ales, deoarece nu există elemente probatorii care să dovedească acest lucru, astfel că această cerere nu va fi primită.

Dozarea pedepselor aplicate inculpaţilor s-a făcut în mod corect, pe baza criteriilor de individualizare judiciară a pedepselor prevăzută de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), faţă de gradul de pericol social al infracţiunii reţinute în sarcina inculpaţilor, circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., pentru cei trei inculpaţi, starea de recidivă post-executorie în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C.F.M., dar şi circumstanţa atenuantă legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., urmările produse prin fapta socialmente periculoasă a inculpaţilor, de poziţia procesuală adoptată de către aceştia, pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului C.F.M., de 7 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului R.T.S. şi, 9 ani închisoare aplicată inculpatului S.C.P. fiind apte să conducă la reeducarea acestora şi prevenirea comiterii altor acte antisociale.

Cu privire la apelul formulat de partea civilă, instanţa apreciază că, criticile acestuia formulate cu privire la latura penală a cauzei sunt total nefondate, neimpunându-se agravarea situaţiilor inculpaţilor prin majorarea pedepselor aplicate acestora, care sunt aspre, dar în raport cu faptele săvârşite de către aceştia, neimpunându-se aplicarea pedepsei maxime şi aplicarea unui spor, aşa cum a solicitat partea civilă.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, în mod just s-a apreciat că daunele materiale solicitate, în cuantum de 20.000 Euro, nu au fost probate în mod cert, sarcina probei revenind părţii civile, iar cuantumul daunelor morale acordate, în sumă de 20.000 lei, este apt să conducă la acoperirea prejudiciului moral suferit de către partea civilă, ca urmare a agresiunilor produse de inculpaţi.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii B.C.P., R.T.S. şi C.F.M., invocând cazurile de casare prevăzută de art. 3859 pct. 14,17 şi 18 C. proc. pen., solicitându-se în esenţă achitarea inculpaţilor R.T.S. şi B.C.P., nefiind dovedită implicarea lor în agresarea părţii vătămate iar în privinţa inculpatului C.F.M., schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen. şi redozarea pedepsei, cu reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) şi art. 74 lit. c) C. pen., chiar dacă acest inculpat este recidivist.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi a cazurilor de casare în care acestea se încadrează, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.

Probatoriul administrat în cauză atât în faza de urmărire penală, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti a fost corect perceput şi corespunzător analizat atât de către instanţa de fond, cât şi cea de apel, reţinându-se săvârşirea cu vinovăţie de către toţi cei trei inculpaţi a infracţiunii pentru care au fost trimişi în judecată.

Astfel, din depoziţiile tuturor martorilor oculari audiaţi în faza de urmărire penală (B.R., H.L., A.D., B.G., l.T.), rezultă participarea tuturor celor trei inculpaţi la agresarea părţii vătămate, aceştia aplicându-i multiple lovituri cu bâte de baseball, pumnii şi picioarele în zona capului şi în alte regiuni ale corpului. Urmare a loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni care i-au pus viaţa în primejdie (traumatism cranio-cerebral hematom cerebral, traumatism toracic),fiind internat în stare de comă de gradul lll (raport de constatare medico-legală).

În privinţa inculpaţilor, aceştia s-au sustras urmăririi penale, astfel încât singurele declaraţii date în cauză au fost cele din cursul cercetării judecătoreşti, inclusiv în faza apelului.

În esenţă, inculpaţii au încercat să acrediteze o altă situaţie de fapt, constând în aceea că doar inculpatul C.F.M. a agresat partea vătămată, fiind însă provocat de aceasta în prealabil, în timp ce ceilalţi doi inculpaţi, deşi au fost de faţă la incident, fie nu au avut nicio implicare în conflict (cum este cazul inculpatului B.C.P.), fie au lovit doar pe tatăl părţii vătămate (inculpatul R.T.S.).

Este adevărat că în sprijinul acestor susţineri, au fost audiaţi în cursul cercetării judecătoreşti la solicitarea inculpaţilor câţiva martori (S.l., L.M. şi L.l.),însă aceste depoziţii nu au fost reţinute la stabilirea situaţiei de fapt. În condiţiile în care nici unul dintre martori nu a perceput ex propriis sensibus derularea evenimentelor, în totalitate (martorul S., care a auzit despre incident) sau în parte(ceilalţi doi martori, care ar fi fost de faţă doar la momentul epuizării acestuia şi nu au observat, contrar celor rezultate din depoziţiile martorilor oculari, vreo persoană căzută sau lovită, vreo bâtă sau vreo maşină lovită).

De asemenea, împrejurarea că unii dintre martorii audiaţi în faza de urmărire penală (H.L. şi A.D.) au fost evazivi în conturarea contribuţiei fiecărui inculpat la incident, nu are relevanţă, în condiţiile în care aceşti martori au precizat că îşi menţin declaraţiile date iniţial.

Curtea reţine că nu există niciun temei legal pentru a da prioritate în stabilirea situaţiei de fapt probatoriilor administrate în faza cercetării judecătoreşti, în detrimentul celor administrate în cursul urmăririi penale, instanţa fiind obligată să reţină din ansamblul probator doar pe acelea care se coroborează şi pot astfel conduce la stabilirea adevărului judiciar.

În consecinţă, Curtea constată că situaţia de fapt reţinută în cauză este în concordanţă cu probatoriile administrate pe parcursul procesului penal, fiind astfel neîntemeiate susţinerile inculpaţilor privitoare la o gravă eroare de fapt comisă de către instanţele de fond şi apel.

În ce priveşte încadrarea juridică, este de asemenea nefondată solicitarea inculpaţilor de a se reţine infracţiunea prevăzută de art. 182 C. pen. Intenţia cu care inculpaţii au acţionat se deduce din numărul şi intensitatea loviturilor aplicate victimei, zona corpului vizată natura obiectului vulnerant, prin raportare la leziunile ce au fost produse în urma agresiunii.

În condiţiile în care, potrivit actelor medicale aflate la dosar, urmare a agresiunilor suferite, victima a fost internată în spital în stare de comă şi de stop cardiorespirator resuscitat fiind constatate leziuni grave, care i-au pus viaţa în primejdie, este evident că acest tablou clinic nu putea fi decât rezultatul unor violenţe repetate şi de o intensitate deosebită, exercitate asupra unor zone vitale, cu mijloace apte să producă decesul, ceea ce rezultă de altfel din depoziţiile persoanelor care au asistat la incident.

În consecinţă, modul în care inculpaţii au acţionat, ca şi urmările produse justifică pe deplin concluzia că din punct de vedere subiectiv, inculpaţii au prevăzut posibilitatea decesului victimei, acceptând posibilitatea producerii lui, ceea ce caracterizează infracţiunea de omor comisă cu intenţie indirectă, iar nu infracţiunea de vătămare corporală gravă.

În fine, sub aspectul individualizării pedepsei, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel au avut în vedere prin coroborare toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), stabilind pedepse apte să asigure realizarea scopului general înscris în art. 52 C. pen.

S-au reţinut astfel atât gradul de pericol social extrem de ridicat al faptelor comise, dedus din modalitatea în care inculpaţii au acţionat şi urmările produse, cât şi circumstanţele lor personale (inculpatul C.F.M. fiind recidivist în condiţiile în care a suferit trei condamnări pentru infracţiuni de violenţă), inclusiv conduita pe care au înţeles să o adopte pe parcursul procesului penal (sustrăgându-se cercetărilor pentru o lungă perioadă de timp şi dând apoi declaraţii nesincere).

De asemenea, în cauză sunt incidente circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. a) C. pen., dar şi scuza provocării (în cazul inculpatului C.F.M.), însă cu privire la acesta, în mod corect au fost aplicate dispoziţiile art. 80 C. pen., ţinând seama de numărul şi conţinutul concret al cauzelor de agravare a pedepsei aflate în concurs cu atenuanta legală prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

În concluzie, Curtea apreciază că în cauză au fost evaluate corespunzător toate circumstanţele reale şi personale, neexistând motive care să justifice coborârea pedepselor sub limita stabilită de instanţa de fond.

Aşa fiind, recursurile declarate de inculpaţi sunt nefondate şi vor fi respinse conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, cu deducerea prevenţiei la zi pentru fiecare inculpat.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.C.P., R.T.S. şi C.F.M. împotriva deciziei penale nr. 26/ A din 9 martie 2009 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor timpul reţinerii şi arestării preventive după cum urmează:

- pentru inculpatul C.F.M. de la 30 ianuarie 2008 1a 12 mai 2009,

- pentru inculpatul R.T.S. de la 5 februarie 2008 la 12 mai 2009;

- pentru inculpatul B.C.P. de la 9 februarie 2009 la 12 mai 2009.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 100 lei, reprezentând onorariile pentru apărătorii din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei şi libertăţilor Cetăţeneşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2009.

← ICCJ. Decizia nr. 1739/2009. Penal. Prelungirea altor măsuri...  ICCJ. Decizia nr. 1749/2009. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1740/2009. Penal