Jurisprudenţă şi speţe de drept penal

Hotărâri judecătoreşti culese din jurisprudenţa secţiilor penale ale instanţelor din România. Speţe de drept penal rezumate sau integrale.

Găsiţi rapid o speţă de penal

Introduceţi termenii căutaţi şi apăsaţi "Căutare".

Secţiunea este împărţită în volume (căutarea se face în toate):

Vedeţi în lisa de mai jos toată practica judiciară penală disponibilă.

Articol
Legala sesizare a instanţei. Enunţarea infracţiunii în rechizitoriu. Indicarea în dispozitivul acesteia, a unei alte încadrări juridice a faptei.
Infracţiunea de trafic de minori, prev. De art.13 din Legea nr.678/2001.ÎNcadrarea juridică. Aplicarea legii în timp.
CERERE DE REVOCARE A SUSPENDĂRII EXECUTĂRII PEDEPSEI. PREMATURITATEA CERERII.
Solicitarea să se dispună înregistrarea tardivă a minorei şi să se constate că pârătul este tatăl minorei
NECONCEPTAREA ŞI NECITAREA UNEI INSTITUŢII SUBORDONATE A MINISTERULUI FINANŢELOR PUBLICE CA PARTE CIVILĂ. CITAREA DOAR A UNITĂŢII CENTRALE. NELEGALITATE.
Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală
Revocarea suspendării sub supraveghere. Cunoaşterea de către condamnat a măsurilor de supraveghere impuse.
Obligaţia stabilita petentului de către autorităţile italiene de a se prezenta la organele de politie de trei ori pe săptămână nu constituie o măsură într-
Despăgubiri solicitate asiguratorului. Jurisprudență Despăgubiri, penalităţi
Menţinerea măsurii internării medicale, în condiţiile în care prin raportul de expertiză medico-legală psihiatrică s-a recomandat înlocuirea acesteia cu măsura obligării la tratament medical
Acţiunea civilă în despăgubire întemeiată pe răspunderea civilă delictuală. Raportul dintre încetarea sau neînceperea urmăririi penale, pe de o parte, şi acţiunea civilă în despăgubire pe de altă parte.
Furt. Stabilirea legii penale mai favorabile. Jurisprudență Furt
Plângere admisă împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate. Carenţele cercetării disciplinare.
Contestaţie la executare. cerere de modificare pedepse. competenţa teritorială.
Conducerea unui autovehicul fara permis. Jurisprudență Infracţiuni

Art. 236 alin. 1 cod penal. Jurisprudență Omor; Tâlhărie
ameninţare. Jurisprudență Infracţiuni
Tentativă la infracţiunea de furt de arbori, prevăzută de art. 109 din legea nr. 46/2008. nesancţionare.
Înstrăinarea unor bunuri aparţinând unei societăţi comerciale
Revocare. Jurisprudență Revocare
Revocare. Jurisprudență Revocare
Infractiuni. Jurisprudență Infracţiuni
infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu nr. false de înmatriculare, infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o
infracţiunea de tâlhărie, prev. şi ped. de art. 26 raportat la art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c şi alin. 2/1 lit. a, cu aplicarea art. 37 lit. a din Codul Penal.
Individualizarea judiciară a pedepsei. Înţelesul sintagmei „pericol pentru ordinea publică”
Extrădarea unei persoane judecate şi condamnate în lipsă. Termenul legal de formulare a cererii de rejudecare
Aplicarea art. 25 alin. 3 din Codul de procedură penală privind restabilirea situaţiei anterioare prin anularea înscrisurilor falsificate
Individualizarea greşită a pedepsei Încadrare juridică greşită a faptei
Calculul termenului de apel Revocarea suspendării sub supraveghere Calitate procesuală
Extinderea procesului penal cu privire la alte persoane
INFRACTIUNI.PLÂNGERE ÎMPOTRUVA MASURILOR LUATE DE PROCUROR.
Îndeplinirea conditiilor legale pentru constatarea reabilitarii judecatoresti.
Contestatie la executare. Pedeapsa stabilita conform art. 39 alin. 2 Cod penal. Inaplicabilitatea dispozitiilor art. 461 Cod procedura penala.
DREPT PENAL. PARTEA GENERALĂ. Liberarea condiţionată se acordă în cazul în care condamnatul a executat ifracţiunea stabilită de lege din pedeapsă, nu a fost sancţionat
Art.177 Cod procedură penală.GReşita citare a inculpatului în cursul procesului penal. Nulitate absolută.
Greşita aplicare a dispoziţiilor art. 139 alin. 1 din Codul de procedură penală, privind înlocuirea măsurii arestării preventive
Greşita revocare a măsurii arestării preventive în cursul judecăţii în condiţiile existenţei temeiurilor care au stat la baza luării acesteia
Deducerea arestului efectuat în străinătate în îndeplinirea unei cereri formulate de autorităţile române în temeiul Legii nr.302/2004
Vătămare corporală gravă. Loviri sau alte violenţe.
SANCŢIONAREA INCULPATULUI MINOR - PRIORITATEA MĂSURILOR EDUCATIVE
Nepronunţarea instanţei asupra apelului părţii civile. Consecinţe
Apel. Soluţionarea apelului fără citarea părţilor civile. Consecinţe
Greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 278/1 alin. 1 Cod pr. Penală. Soluţie adoptată de instanţa de fond ce excede dispoziţiilor art. 278/
CERERE DE ÎNTRERUPERE A EXECUTĂRII PEDEPSEI. NEÎNDEPLINIREA CONDIŢIILOR PREV. DE ART. 453 LIT. C COD PENAL
Plangere impotriva rezolutiei procurorului
Individualizarea pedepsei principale in conformitate cu criteriile prevăzute de art. 72 cod penal (retinerea circumstantei atenuante prev de art 74 lit. c. Cod penal)
Amânarea executării pedepsei condamnatului, asociat majoritar al unei societăţi comerciale
Plângere împotriva rezoluţiei procurorului
Plângere contravenţională. Recurs
Plângere în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului prev. De art. 278 ind. 1 Cod procedură penală

Start 29 Final
Pagina 29 din 386