ARTICOLUL 41 Munca şi protecţia socială a muncii Drepturile şi libertăţile fundamentale
| Comentarii |
|
Drepturile şi libertăţile fundamentale
ARTICOLUL 41
Munca şi protecţia socială a muncii
(1) Dreptul la muncă nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă.
(2) Salariaţii au dreptul la măsuri de protecţie socială. Acestea privesc securitatea şi sănătatea salariaţilor, regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe ţară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională, precum şi alte situaţii specifice, stabilite prin lege.
(3) Durata normală a zilei de lucru este, în medie, de cel mult 8 ore.
(4) La muncă egală, femeile au salariu egal cu bărbaţii.
(5) Dreptul la negocieri colective în materie de muncă şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective sunt garantate.
| ← ARTICOLUL 40 Dreptul de asociere Drepturile şi libertăţile... | ARTICOLUL 42 Interzicerea muncii forţate Drepturile şi... → |
|---|
daca legea certificatului verde pentru vaccinarea obligatorie anticovid sau testare Covid se aproba, aceastea nu sunt niste ingradiri ale dreptului la munca?
Imi doresc foarte mult o lege, care sa interzica sa se munceasca mai mult de 8 ore pe zi, ce se intampla cu tinerii?, sunt cumva masini? ce faceti voi parlamentarilor, nu vedeti ce se intampla in tara asta?
Imi doresc sa fie amendati cei care nu respecta programul de 8 ore si desfintarea firmelor, care in marea majoritate isi bat joc de oameni.Tinerii sunt extenuati, nu au timp nici de ei, oare cum isi mai intemeiaza ei o familie in conditiile acestea. Cum va ganditi la ei bosorogilor din parlament????
tu stai hai sa zic maxim 10 ore intr un birou la aer conditionat vara si semnezi niste hartii , ordonezi niste dosare si ai grija sa iti iei pranzul la timp in timp ce muncitorul care iti baga tie banii in buzunar sta la +30 de grade si munceste intr-o hala sau pe teren incercand sa isi faca targetul ca sa nu fie in pericol sa il dea baiatul care isi serveste sandwichul afara
asa ca nu iti mai linge degetele alea pline de maioneza si mai administreaza niste logica
Se realizează o mai clară delimitare a conţinutului dreptului la muncă, în sensul că el implică alegerea şi a meseriei sau ocupaţiei.
Apoi sunt completate măsurile care privesc protecţia socială a muncii. Se adaugă, în acest sens, protecţia sănătăţii salariaţilor, salariul minim brut pe ţară, prestarea muncii în condiţii deosebite sau speciale, formarea profesională.
Citește mai mult
Totuşi, folosirea exprimării de drept la muncă evocă ideea existenţei şi a unor obligaţii corelative. De altfel, chiar Pactul internaţional relativ la drepturile economice, sociale şi culturale foloseşte exprimarea de drept la muncă (art. 6) şi acest lucru nu este întâmplător, pentru că acest Pact stabileşte obligaţii clare în sarcina statelor semnatare. Mai mult, unele constituţii consacră în egală măsură dreptul şi obligaţia de a munci. Astfel Constituţia Franţei stabileşte că fiecare are îndatorirea de a munci şi dreptul de a obţine un serviciu (preambulul Constituţiei din 1946 care este parte integrantă a celei franceze actuale), Constituţia Spaniei stabileşte că toţi spaniolii au îndatorirea de a munci şi dreptul la muncă (art. 35). Desigur, obligaţia de a munci poate fi considerată o obligaţie morală, dar exprimările constituţionale evocă importanţa vitală a muncii pentru orice societate organizată în stat.II. Noţiune. Prin exprimarea „dreptul la muncă nu poate fi îngrădit", reglementarea constituţională pune în valoare conceptul ştiinţific de drept subiectiv la muncă, precum şi importanţa acestui drept atât pentru om, cât şi pentru societate. Acest drept fundamental nu poate fi îngrădit pentru că, într-o viziune ştiinţifică îndeobşte admisă, dreptul la muncă este dreptul fiinţei umane de a trăi procurându-şi resursele necesare vieţii prin munca sa. Intr-o asemenea viziune, dreptul la muncă este un drept inerent fiinţei umane, natural şi imprescriptibil. Conceput ca un drept cu un conţinut complex, dreptul la muncă include: libertatea alegerii profesiei, meseriei sau ocupaţiei; libertatea alegerii locului de muncă; protecţia socială a muncii; retribuţia muncii depuse; dreptul la negocieri colective; caracterul obligatoriu al convenţiilor colective încheiate ca urmare a acestor negocieri.
III. Libertatea alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei şi libertatea alegerii locului de muncă intră în conţinutul dreptului la muncă considerat ca o libertate din prima generaţie a drepturilor. Acestea sunt libertăţi fundamentale, ele fiind, pe un plan mai general, exprimări ale libertăţii persoanei, ca drepturi naturale. Consacrând aceste libertăţi, Constituţia dă fiecărui om posibilitatea de a-şi alege liber profesia, meseria sau ocupaţia şi, desigur, de a-şi alege singur locul de muncă. Asemenea alegeri sunt în general determinate de aptitudini, dorinţe, anumite coordonate de ordin economic şi, desigur, de voinţa celor interesaţi. Problema este mult mai complexă şi mai complicată atât în teorie cât şi în practică, toate aspectele fiind de domeniul legii. Mai mult, într-o societate care funcţionează pe principii economice, sociale şi morale sănătoase, ocuparea locurilor de muncă se face pe criteriul competenţei, acesta asigurând eficienţă şi bunăstare.
IV. Documente internaţionale. Este interesant de reţinut faptul că statul trebuie să-şi manifeste eficient caracterul său social în realizarea acestor componente ale dreptului la muncă. Pactul internaţional relativ la drepturile economice, sociale şi culturale, prin art. 6, prevede că statele părţi recunosc dreptul la muncă şi că acesta cuprinde dreptul pe care-1 are orice persoană de a obţine posibilitatea procurării cele necesare vieţii sale printr-o muncă liber aleasă sau acceptată, precum şi că statele părţi vor lua măsurile corespunzătoare pentru asigurarea acestui drept. Pactul precizează, de asemenea, că măsurile pe care fiecare stat le va lua în vederea asigurării deplinului exerciţiu al acestui drept trebuie să cuprindă orientarea şi formarea tehnică şi profesională, elaborarea de programe, de politici şi de tehnici potrivite să asigure o dezvoltare economică, socială şi culturală constantă şi o deplină întrebuinţare productivă a forţei de muncă, în condiţii care garantează indivizilor exerciţiul libertăţilor politice şi economice fundamentale.
V. Protecţia socială a muncii este un domeniu complex, prin care se exprimă corelaţia strânsă dintre libertatea oricărei fiinţe umane de a munci şi necesara intervenţie a statului pentru a face posibil şi realizabil în concret acest lucru.
Dreptul la protecţia socială pe care-1 au salariaţii include câteva aspecte, enumerate în textul constituţional şi care trebuie să formeze obiectul legilor din acest domeniu. Aceste componente alte dreptului la protecţia socială sunt: securitatea şi igiena muncii; regimul de muncă al femeilor şi al tinerilor; salariul minim pe economie; repausul săptămânal; concediul de odihnă plătit; prestarea muncii în condiţii grele etc. La acestea, revizuirea constituţională a adăugat şi formarea profesională. Textul constituţional face doar o enumerarea exemplificaţi vă, precizând „precum şi ale situaţii specifice", marcând astfel caracterul său receptiv, deschis spre soluţii legislative care să asigure cât mai eficient protecţia socială a muncii.
VI. Durata zilei de lucru îşi găseşte şi ea reglementare, sub trei exprimări ce presupun unele explicaţii, şi anume: durata normală; în medie, cel mult 8 ore. în mod firesc, timpul de muncă trebuie stabilit printr-un act normativ care să precizeze perioada de timp dintr-o zi în care salariatul are îndatorirea să presteze munca la care s-a angajat prin contractul de muncă.
în stabilirea unui asemenea lucru s-au avut în vedere mai multe aspecte. Mai întâi că, tradiţional, legislaţiile multor state au consacrat o durată maximă a zilei de lucru de 8 ore. Această durată este în firescul vieţii umane, pentru că permite ca celelalte 16 ore din 24 posibile să fie folosite pentru odihnă, recreere, alte ocupaţii casnice, culturale, ştiinţifice, potrivit dorinţelor şi preferinţelor fiecăruia. O asemenea repartizare a orelor unei zile răspunde cerinţelor vieţii, sănătăţii şi chiar eficienţei muncii.. Limita de 8 ore, este limita peste care un salariat nu poate fi obligat să muncească. Desigur că stabilirea unei durate mai reduse a zilei de muncă (sau săptămânii) este legal posibilă şi ea s-a şi realizat. Aceasta explică formularea cel mult 8 ore. Constituţia stabileşte doar limita maximă, calculată ca medie zilnică orară. Desfăşurarea, tot normală, a unor activităţi poate însă implica unele prelungiri ale programului de lucru dintr-o zi (transporturile pe rute lungi, sănătate etc.). Ar fi absurd ca un salariat să oprească activitatea la împlinirea celor 8 ore de muncă (un pilot care dirijează un avion de cursă lungă) şi acest lucru explică formularea constituţională în medie 8 ore. Aceasta implică obligaţia pentru cel care angajează şi pentru salariat de a stabili un program de muncă, în funcţie de natura muncii, care să realizeze regula celor 8 ore, fie la nivelul săptămânii de lucru, fie la nivelul altei perioade convenite. Dispoziţiile constituţionale privitoare la durata normală a zilei de muncă receptează practic obligaţiile ce rezultă din art. 7 al Pactului internaţional relativ la drepturile economice, sociale şi culturale şi anume de a se crea condiţii de muncă juste şi favorabile printre care repausul, timpul liber, limitarea rezonabilă a duratei muncii, concedii periodice plătite, remuneraţia zilelor de sărbătoare.
VIL Egalitatea salarizării femeilor şi bărbaţilor pentru muncă egală exprimă, în domeniul muncii, egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbaţii proclamată prin art. 4 şi 16 din Constituţie. Această dispoziţie constituţională va trebui atent observată şi, desigur, respectată fără abateri, atât în elaborarea normelor juridice privind munca, precum şi în încheierea oricăror convenţii (contracte) de muncă. încălcarea acestei reguli constituţionale va constitui temeiul imbatabil al declarării nulităţii sau anulării (după caz) a oricăror acte privind salarizarea.
VIII. Negocieri colective. Convenţii colective de muncă. în fine, art. 41 garantează atât dreptul la negocieri colective în domeniul muncii şi al protecţiei sociale a muncii, cât şi caracterul obligatoriu al convenţiilor colective de muncă.