Art. 1271 Noul cod civil Impreviziunea Efectele contractului Contractul
| Comentarii |
|
Contractul
SECŢIUNEA a 6-a
Efectele contractului
Art. 1271
Impreviziunea
(1) Părţile sunt ţinute să îşi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creşterii costurilor executării propriei obligaţii, fie datorită scăderii valorii contraprestaţiei.
(2) Cu toate acestea, dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei, instanţa poate să dispună:
a) adaptarea contractului, pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor;
b) încetarea contractului, la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte.
(3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile numai dacă:
a) schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;
b) schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost şi nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;
c) debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că şi-ar fi asumat acest risc;
d) debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului.
| ← Art. 1270 Noul cod civil Forţa obligatorie Efectele... | Art. 1272 Noul cod civil Conţinutul contractului Efectele... → |
|---|
P
1. Debitorul care face plata la termenul stipulat în contract este obligat să restituie numai suma numerică împrumutată, fără a se lua în calcul sporirea ori scăderea preţului monedelor (C.A. laşi, dec. nr. 1109/1998, în M. Gaiţă, M.M. Pivniceru, Jurisprudenţa 1998, p. 43).
2. Chiar dacă părţile ar fi prevăzut o clauză de imprevizibilitate, aceasta nu-şi putea produce efectele, fiind contrară principiului răspunderii pentru repararea prejudiciului previzibil la momentul încheierii contractului. De la acest principiu există numai o singură excepţie, atunci când vina debitorului în
Citește mai mult
executarea contractului îmbracă forma intenţiei, situaţie în care acesta este ţinut să răspundă şi de prejudiciul imprevizibil la data încheierii contractului. Or, intimata nici n-a invocat că neexecutarea obligaţiei contractuale s-ar datora unei activităţi dolosive a recurentei (C.S.J., s. corn., dec. nr. 591/1994, în Dreptul nr. 6/1995, p. 85; în V. Terzea, op. cit., voi. II, 2009, p. 455).3. Criza economică invocată de recurentă pentru exonerarea de răspundere nu reprezintă un caz fortuit - care presupune o împrejurare internă, ce îşi are originea în câmpul de activitate a celui chemat să răspundă, sau într-o împrejurare externă, care nu are caracter extraordinar şi poate fi prevăzută şi evitată cu diligenţa şi prudenţa de care este în stare contractantul vigilent. Criza economică invocată reprezintă exemplul clasic de aplicare a impreviziunii în cazul contractelor care presupun o derulare în timp, cum sunt contractele cu executare succesivă, datorită onerozităţii excesive a obligaţiei debitorului şi pe care acesta nu a luat-o în calcul cu prilejul contractării. Ceea ce s-a reţinut de instanţele anterioare în stabilirea situaţiei de fapt este că recurenta a cumpărat deja un alt imobil similar, astfel că nu onerozitatea excesivă a dus la neexecutarea obligaţiilor contractuale ale promitentei-cumpărătoare (C.A. Bucureşti, s. a lll-a civ., dec. nr. 7/2011, în D. Anghel, L. Harabagiu, op. cit., p. 290).
4. Chiar dacă părţile nu ar fi prevăzut în contract această clauză prin care exista posibilitatea ca, periodic, chiria lunară să fie indexată sau reevaluată în funcţie de rata inflaţiei, creditorul era îndreptăţit, în temeiul art. 1084 C. civ. 1864, să pretindă repararea pierderii suferite, cât şi beneficiul de care a fost lipsit, adică paguba reală. De altfel, din art. 970 şi art. 981 C. civ. 1864 rezultă că într-un contract clauzele obişnuite se subînţeleg, deşi nu sunt expres prevăzute, iar convenţiile obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar şi la toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligaţiei după natura sa (C.S.J., s. com., dec. nr. 87/1997, în B.J. 1997, p. 436-437).
5. în raport cu liberalizarea preţurilor şi creşterea ratei inflaţiei ce a urmat datei de 13 septembrie 1990, reclamantul este îndreptăţit să pretindă o chirie mai mare, chiar dacă prin contract nu s-a prevăzut o astfel de clauză. Altfel, s-ar ajunge la situaţia nefirească, inechitabilă, ca îndeplinirea obligaţiei asumate prin contract de către reclamant, şi anume aceea de a menţine spaţiul închiriat în starea corespunzătoare destinaţiei pentru care l-a închiriat, să devină foarte oneroasă, ceea ce este inadmisibil (C.S.J., s. com., dec. nr. 21/1994, în Dreptul nr. 12/1994, p. 59).
6. Este în mod manifest contrar bunei-credinţe şi, în consecinţă, abuziv să se menţină obligaţii impuse debitorului prin contract dacă circumstanţele existente în momentul încheierii contractului s-au modificat în aşa măsură încât conţinutul contractului a fost bulversat (sent. CCI, JDI 1986/1137, în P. Molaurie, L. Aynes, P. Stoffel-Munck, op. cit., p. 398).
7. în privinţa schimbării esenţiale a împrejurărilor avute în vedere de părţi la momentul încheierii convenţiilor, se impun precizări. Teoria impreviziunii (rebus sic stontibus) trebuie recunoscută, în măsura în care obligaţia contractuală nu mai este susceptibilă de executare, când împrejurări în care trebuia executată o fac radical diferită de cea asumată în contract. Se apreciază astfel dacă obligaţia a pierdut identitatea, verificând dacă modificarea circumstanţelor nu a fost integrată în riscul contractual. Variaţia circumstanţelor şi, de aici, noile sarcini ce afectează executarea fac parte, mai degrabă, din riscul contractului, pe care-l suportă debitorul obligaţiei de executat, în lipsa unei dispoziţii contrare. Chiar dacă relaţia între risc şi impreviziune este imprecisă, considerându-se modificarea circumstanţelor ca exclusă din sfera riscului, reparaţia este determinată prin interpretarea convenţiei, în funcţie de natura contractului (C.S.J., s. com., dec. nr. 1122/2003).
8. Aplicarea teoriei impreviziunii invocată de recurentă nu constituie un argument peremptoriu pentru anularea convenţiei, deoarece eventualele modificări intervenite pe piaţa imobiliară nu semnifică absenţa consimţământului sau a cauzei la data facerii actului, ci pot pune în discuţie o modificare pe viitor a condiţiilor închirierii. în alţi termeni, teoria impreviziunii, astfel cum a fost motivată de recurentă, nu poate constitui un motiv de nulitate absolută, deoarece nu se încadrează în ipotezele art. 948 C. civ. 1864, în sensul inexistenţei condiţiilor de valabilitate a convenţiei (I.C.C.J., s. com., dec. nr. 2259/2007).
2. Ea constituie o excepţie de la principiul pacta sunt servanda, care se aplică, în general, în cazul contractelor sinalagmatice (pentru că se pune problema disproporţiilor între contraprestaţii), cu executare succesivă sau
Citește mai mult
afectate de un termen suspensiv, comutative şi cu titlu oneros. Cu toate acestea, legislaţia noastră face aplicarea teoriei impreviziunii şi în cazul unor acte cu titlu gratuit (de exemplu, este cazul Legii nr. 195/2001 a voluntariatului, republicată în M. Of. nr. 276/2007 - art. 14), iar jurisprudenţa franceză a recunoscut posibilitatea aplicării impreviziunii şi în cazul actelor aleatorii, când elementul aleatoriu este străin de schimbarea circumstanţelor care au dus la perturbarea echilibrului contractual.3. în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile impreviziunii, prevăzute de alin. (3) al art. 1271, instanţa poate fie să adapteze contractul, restabilind echilibruldintrecontraprestaţii, fie să dispună încetarea contractului, stabilind totodată şi efectele acestei încetări.
4. în literatura de specialitate au fost propuse mai multe soluţii la îndemâna instanţei în caz de impreviziune: desfiinţarea contractului, suspendarea contractului şi revizuirea contractului, fie în sensul intervenţiei directe a judecătorului în contract, fie în sensul unei intervenţii indirecte, adică prin instituirea unei obligaţii de renegociere în sarcina părţilor (a se vedea C.E. Zamşa, Teoria impreviziunii: studiu de doctrina şi jurisprudenţa, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2006, p. 171-230).
5. Pentru a putea recunoaşte posibilitatea instanţei de intervenţie în raporturile dintre părţi, trebuie ca împrejurările care fac deosebit de oneroasă obligaţia uneia dintre părţi să fi intervenit ulterior încheierii contractului (în caz contrar am putea vorbi de leziune), acestea să nu fi fost previzibile la momentul încheierii actului, să nu existe o clauză prin care părţile să îşi asume riscul schimbării împrejurărilor, iar apelarea la instanţă să fie soluţia extremă, ţinând cont că toate încercările de renegociere a conţinutului contractului au eşuat.
6. Contractul, odată încheiat şi considerat ab initio a corespunde exigenţelor privitoare la echivalenţa prestaţiilor, este expus, inevitabil, relaţionării de context exterior cu determi-nanţă economică şi socială, consecinţă a dinamicii evolutive a societăţii (M.M. Pivniceru, Contractele aleatorii, p. 71).
7. îndatorirea de a renegocia sau de a adapta contractul este mai degrabă consecinţa unui angajament implicit al fiecărei părţi, care este o urmare naturală a angajamentelor reciproce într-un contract de lungă durată (P. Malaurie, L. Aynes, P. Stoffel-Munck, op. cit., p. 405).
8. în acest fel, în numele solidarismului contractual, se apreciază că judecătorul trebuie să aibă recunoscută puterea de a revizui contractul în caz de impreviziune, în limitele necesare asigurării concilierii intereselor şi restabilirii efective a legăturii de solidaritate dintre părţi; de asemenea, se susţine că această formă de intervenţie a judecătorului în contracte nu este un atentat la principiul forţei obligatorii a contractului, ci, dimpotrivă, este de natură a-i da întreaga sa vigoare şi eficienţă (L. Pop, Tratat, voi. II, 2009, p. 503).
9. Cauza dezechilibrului este un eveniment exterior persoanei şi voinţei debitorului, care nu antrenează o imposibilitate de executare a obligaţiei, ci doar o face mai oneroasă, nefiind însă sigur că este necesar ca evenimentul să fie imprevizibil sau ajunge ca el să nu fi fost prevăzut (G. Anton, Teoria impreviziunii în dreptul român şi în dreptul comparat, în Dreptul nr. 7/2000, p. 25).
10. De regulă, intervenţia judecătorului este reclamată pentru a redresa un contract care, datorită dezechilibrului între prestaţii survenit ulterior încheierii sale, poate antrena ruinarea economică a debitorului (E. Chelaru, Forţa obligatorie a contractului. Teoria impre-viziunii şi competenţa în materie a instanţelor judecătoreşti, în Dreptul nr. 9/2003, p. 48).
11. Nu vom fi în prezenţa impreviziunii nici atunci când părţile au inserat în contractul lor clauze de indexare, care vor face să varieze preţul în funcţie de evoluţia unui indice ales de ele sau au convenit ca în anumite situaţii să revizuiască contractul lor, amiabil sau recurgând la un judecător (Idem, p. 48).
12. Dar nu de puţine ori părţile contractante, în hotărârea lor de a încheia un contract, sunt animate de o evaluare a anumitor împrejurări care ulterior se dovedesc a fi neveridice: datorită unui eveniment imprevizibil, situaţia avută iniţial în vedere se dezvoltă contrar aşteptărilor lor. Dacă însă situaţiile pe care părţile au contat la încheierea contractului constituie însăşi baza sau fundamentul acestuia, iar ele s-au modificat în mod imprevizibil şi executarea obligaţiei pentru una dintre părţi a devenit mai dificilă şi excesiv de oneroasă, apare normal o readaptare a contractului la noile condiţii economice. Mai concret: atunci când părţile nu ajung la o renegociere, judecătorul va putea dispune o revizuire a contractului sau chiar rezilierea sau rezoluţiunea sa (O. Ungureanu, op. cit., p. 180).
13. Impreviziunea contractuală este prejudiciul pe care îl suferă una dintre părţile contractante ca urmare a dezechilibrului grav de valoare care intervine între prestaţiile sale şi contraprestaţiile celeilalte părţi, în cursul executării contractului, dezechilibru cauzat de conjunctura economică, mai ales de fluctuaţiile monetare (L. Pop, Tratat, voi. II, p. 534).
14. Urmează că impreviziunea se deosebeşte de leziune; ambele constau într-o pagubă cauzată de dezechilibrul prestaţiilor, numai că, spre deosebire de impreviziune, în cazul leziunii prejudiciul este cauzat de un dezechilibru originar, existent în momentul încheierii contractului (Ibidem).
15. Pe lângă clauzele sau convenţiile de indexare a creanţelor, părţile raporturilor obliga-ţionale pecuniare au la dispoziţie şi alt mijloc juridic preventiv pentru a se apăra împotriva consecinţelor deprecierii puterii de cumpărare a banilor. Acest mijloc juridic se întâlneşte în cazul obligaţiilor contractuale. Este vorba de clauzele de revizuire a contractelor sau de hardship (L Pop, Tratat, voi. I, p. 474).
16. Prin revizuire stricto sensu se poate înţelege (...) un singur efect al aplicării impreviziunii: modificarea cantitativă a prestaţiilor (C.E. Zamşa, op. cit., p. 180).
17. Revizuirea judiciară a contractelor pentru cauză de impreviziune în dreptul român apreciem că îşi găseşte fundamentul teoretic şi juridic în principiul bunei-credinţe, la care se asociază şi principiul demonstrativ al solidarităţii contractuale (L. Pop, Tratat, voi. II, p. 540).
18. Deşi impreviziunea se aplică cu precădere contractelor comutative, ea nu se reduce la acestea, incluzându-se şi contractele aleatorii. Soluţia depinde de relaţia dintre impreviziunea contractuală şi elementul aleatoriu, în sensul ca schimbarea circumstanţelor să depăşească prin efectul ei limita elementului aleatoriu specific contractului respectiv sau să fie străină de acesta (C.E. Zamşa, op. cit., p. 68).
19. Impreviziunea poate fi, în consecinţă, admisă în principiu în materia contractelor aleatorii, cu excepţia contractelor esenţial speculative, în care impreviziunea este absorbită de jocul hazardului, ca element definitoriu al acordului de voinţă, iar pretabile unor observaţii sunt contractele de rentă viageră şi contractul de întreţinere (M.M. Pivniceru, Contractele aleatorii, p. 78).
20. Sfera de cuprindere a imprevizibilităţii se delimitează cu precădere prin intermediul efectului asupra contractului, efect care trebuie să fie prin excelenţă de ordin economico-financiar şi cu impact direct, nemediat asupra perturbării grave a economiei contractului (C.E. Zamşa, op. cit., p. 98).
21. Strânsa legătură dintre impreviziune şi teoria riscurilor este pusă în evidenţă de observaţia că veritabila problemă de rezolvat este aceea a repartizării riscurilor între partenerii contractuali. Desigur, ideal ar fi ca părţile să prevadă în contract modalităţile concrete ale operaţiunii de repartizare a riscurilor. în tăcerea lor sau în incompleta lor precizare, sunt incidente regulile impreviziunii contractuale: partea afectată va suporta numai acele riscuri minore, care nu perturbă grav economia contractului (Idem, p. 136).
22. Din textul art. 1271 considerăm că poate fi remarcată expresia referitoare la posibilitatea rezonabilă ca părţile contractului să fi prevăzut evenimentul care a generat schimbarea. Previziunea rezonabilă se va concepe în mod abstract, şi nu raportat la particularităţile psihice, intelectuale, profesionale cu care era înzestrat partenerul contractual (I. Turcu, Noul Cod civil, p. 338).
23. în materia liberalităţilor, teoria impreviziunii este incidenţă în ipoteza unui contract de donaţie cu sarcină cu executare succesivă sau cu executare dintr-o dată, însă amânată până la împlinirea unui termen suspensiv (D.N. Theohori, Liberalitâţi afectate de termen, condiţie şi sarcină, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 239).
24. în materia liberalităţilor, indiferent că acestea sunt donaţii sau legate, este reglementată revizuirea condiţiilor şi sarcinilor. Astfel, art. 1006 prevede că, „dacă, din cauza unor situaţii imprevizibile şi neimputabile beneficiarului, survenite acceptării liberalităţii, îndeplinirea condiţiilor sau executarea sarcinilor care afectează liberalitatea a devenit extrem de dificilă ori excesiv de oneroasă pentru beneficiar, acesta poate cere revizuirea sarcinilor sau a condiţiilor". (...) De altfel, chiar anterior Codului civil din 2009, legiuitorul consacrase, în mod excepţional, teoria impreviziunii şi în cazul unui anumit act juridic cu titlu gratuit, anume contractul de voluntariat (G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 200).
Ca efect al aplicării principiului forţei obligatorii a contractului, părţile sunt obligate să-şi execute obligaţiile contractate, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creşterii costurilor executării propriei obligaţii, fie datorită scăderii valorii contraprestaţiei.
Condiţiile în care acţionează impreviziunea sunt următoarele:
– executarea obligaţiilor contractuale a devenit mai oneroasă pentru una dintre părţi în mod neprevăzut şi neaşteptat;
– dezechilibrul contractual a intervenit după încheierea contractului;
–
Citește mai mult
evenimentul care a creat dezechilibrul contractual trebuie săfie neaşteptat;
– partea lezată să nu-şi fi asumat riscul şi să nu fi prevăzut evenimentul.
Este de reţinut că instanţa poate interveni dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă cu excepţia următoarelor cazuri:
– schimbarea împrejurărilor şi întinderea acesteia au fost avute în vedere în mod rezonabil de debitor la încheierea contractului;
– debitorul şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor la încheierea contractului.
Impreviziunea poate fi invocată numai cu privire la prestaţiile neexecutate de partea lezată, instituţia adaptării contractului fiind aplicabilă şi în acest caz.
Potrivit prevederilor art. 107 Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil:
Dispoziţiile art. 1.271 din Codul civil privitoare la impreviziune se aplică numai contractelor încheiate după intrarea în vigoare a NCC.