Art. 868 Noul cod civil Exercitarea dreptului de administrare Dreptul de administrare Drepturile reale corespunzătoare proprietăţii publice
| Comentarii |
|
CAPITOLUL II
Drepturile reale corespunzătoare proprietăţii publice
SECŢIUNEA a 2-a
Dreptul de administrare
Drepturile reale corespunzătoare proprietăţii publice
SECŢIUNEA a 2-a
Dreptul de administrare
Art. 868
Exercitarea dreptului de administrare
(1) Dreptul de administrare aparţine regiilor autonome sau, după caz, autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale şi altor instituţii publice de interes naţional, judeţean ori local.
(2) Titularul dreptului de administrare poate folosi şi dispune de bunul dat în administrare în condiţiile stabilite de lege şi, dacă este cazul, de actul de constituire.
| ← Art. 867 Noul cod civil Constituirea dreptului de administrare... | Art. 869 Noul cod civil Stingerea dreptului de administrare... → |
|---|
1. întrucât dreptul real de administrare derivă din dreptul de proprietate publică, are aceleaşi caractere juridice ca şi acesta, respectiv este inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil. De asemenea, potrivit art. 12 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, titularul dreptului de administrare poate să posede, să folosească bunul şi să dispună de acesta, în condiţiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare. Textul nu se referă însă şi nu poate fi interpretat în sensul că beneficiarii dreptului de administrare ar avea dreptul de dispoziţie juridică asupra bunurilor
Citește mai mult
primite în administrare, un asemenea atribut avându-l doar titularul dreptului de proprietate publică, fiind exclus ca titularul unui drept de administrare să aibă aceleaşi prerogative ca şi titularul dreptului de proprietate publică, drept în temeiul căruia se naşte şi există dreptul de administrare (C.A. Oradea, dec. nr. 8/2010, înJurindex).2. Potrivit art. 136 alin. (4) teza a ll-a din Constituţie, Legii nr. 213/1998, Legii nr. 215/2001, art. 4-6 din 0.6. nr. 15/1993 şi art. 4 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 30/1997, titulari ai dreptului de administrare asupra bunurilor care fac parte din domeniul public pot fi numai două categorii de subiecte de drept, respectiv regiile autonome şi instituţiile publice, nicidecum persoanele fizice (C.A. Ploieşti, s. civ., dec. nr. 539/2010, portal.just.ro). Notă. Deşi prin prevederile art. 869 NCC sfera entităţilor juridice care au capacitatea de a dobândi şi exercita un drept de administrare s-a lărgit, soluţia îşi păstrează actualitatea.
Citește mai mult
din actul de transmitere".Legislaţie conexă: art. 136 alin. (4) teza a ll-a din Constituţie.
1. Pornind de la principiul potrivit căruia în dreptul public este permis numai ceea ce legea prevede în mod expres, în lipsa unui alt text de lege specială care să instituie şi alţi titulari ai administrării, organele administrative care exercită administrarea generală a proprietăţii publice pot conferi această prerogativă numai următoarelor entităţi juridice: regii autonome, autorităţile administraţiei publice centrale sau locale, alte instituţii publice de interes naţional, judeţean sau local.
2. Noţiunea de „regie autonomă", prevăzută de Constituţie ca subiect ce poate dobândi un drept de administrare asupra unui bun proprietate publică, nu se extinde şi asupra societăţii sau, după caz, companiei naţionale, chiar dacă, în cazul unora dintre acestea, concesionarea bunurilor proprietate publică se face fără plata unei redevenţe (A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ, voi. II, ed. a 4-a, Ed. AII Beck, Bucureşti, 2005, nr. 397).
3. în noţiunea de „autorităţi ale administraţiei publice centrale sau locale" intră Guvernul, administraţia publică centrală de specialitate (art. 116-118 din Constituţie- ministerele, alte organe de specialitate, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării), precum şi autorităţile administraţiei publice locale: consiliile locale, primarii, consiliile judeţene.
4. Bunurile domeniului public local sunt în proprietatea judeţului sau a comunei (oraşului), dar prerogativele de persoană de drept public se exercită prin intermediul consiliului judeţean sau al consiliului local. Ca atare, este exclusă atribuirea acestor bunuri în administrarea consiliului judeţean sau a consiliului local; ar însemna că aceste autorităţi să-şi atribuie lor însele aceste bunuri (A. Iorgovan nr. 400, nota 1 de la subsol). în completarea acestei idei însă, trebuie arătat că nimic nu împiedică darea în administrarea consiliilor judeţene ori locale a unor bunuri din domeniul public naţional ori darea în administrarea consiliilor locale a unor bunuri din domeniul public judeţean. Această soluţie ar trebui să fie utilizată cu prudenţă, pe perioade determinate, pentru că, dacă scopul unei asemenea operaţiuni ar fi acela că un anumit bun din domeniul public naţional este mai degrabă de interes local, atunci soluţia care s-ar impune nu ar trebui să fie darea bunului în administrarea consiliului local, ci trecerea bunului, prin hotărâre de Guvern, la cererea consiliului local, din domeniul public al statului în cel local, în temeiul art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998.
5. Referitor la sintagma „alte instituţii publice de interes naţional, judeţean sau local", fiind vorba de administrarea bunurilor publice, nu pot intra în discuţie decât acele instituţii care, fiind finanţate exclusiv din banii publici, se află sub controlul Curţii de Conturi; din această formulare pare a rezulta că legiuitorul a dat o interpretare extensivă noţiunii de instituţie publică, lăsând să se înţeleagă că bunuri proprietate publică pot fi date, practic, în administrarea concretă a oricărei autorităţi publice sau structuri subordonate acestora, ceea ce rămâne de discutat dacă nu excede spiritul textului constituţional (A. Iorgovan nr. 402).
6. Conţinutul administrării fiind stabilit fie prin lege, fie prin actul său constitutiv (hotărâre de Guvern, de consiliu judeţean ori local), administrarea include în principiu orice fel de acte (materiale sau juridice) care intră în conţinutul noţiunii de exploatare a bunului (deci orice acte de conservare şi administrare, în sensul civilist al termenilor), dar şi acte de dispoziţie (de exemplu, culegerea productelor, diverse acte de transformare materială), dar numai în mod excepţional dacă: a) legea sau hotărârea de constituire le permite expres; b) nu sunt contrare regulii inalienabilităţii bunurilor proprietate publică.
7. în raporturile juridice de drept privat, dreptul de administrare se bucură de caracterele juridice specifice ale dreptului de proprietate publică, fiind deci inalienabil, insesizabil şi imprescriptibil (V. Stoica voi. I, nr. 191, p. 438).