Art. 488 Noul Cod de Procedură Civilă Motivele de casare Recursul Căile extraordinare de atac

CAPITOLUL III
Căile extraordinare de atac

SECŢIUNEA 1
Recursul

Art. 488

Motivele de casare

(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:

1. când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale;

2. dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii;

3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii;

4. când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti;

5. când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;

6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;

7. când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat;

8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

(2) Motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Art. 488 Noul Cod de Procedură Civilă Motivele de casare Recursul Căile extraordinare de atac

Comentarii despre Art. 488 Noul Cod de Procedură Civilă Motivele de casare Recursul Căile extraordinare de atac

     

# sandu radu 25-Decembrie-2013
1. Motivele de casare. în actuala reglementare, singura soluţie posibilă în caz de admitere a recursului, indiferent că este vorba despre soluţia înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau a unei alte instanţe de recurs, o reprezintă, conform art. 496 alin. (2) NCPC, cosoreo hotărârii, în tot sou în porte, nemoifiind prevăzuta posibilitatea modificării hotărârii atacate.

De aceea, art. 488 NCPC, care înlocuieşte art. 304 CPC 1865, poartă denumirea marginală „Motivele de casare" şi reglementează opt astfel de motive, în legătură cu care se precizează în alin. (1) că sunt numai motive de nelegalitate.

1.1. Nelegala alcătuire a instanţei. Acest prim motiv de nelegalitate a fost preluat în mod identic din reglementarea anterioară (art. 304 pct. 1 CPC 1865), consideraţiile doctrinei şi ale practicii judiciare anterioare menţinându-şi pertinenţa şi în noul context.

Sintagma „alcătuirea instanţei" implică atât nerespectarea normelor privind compunerea instanţei, cât şi pe acelea referitoare la constituirea instanţei.

în ceea ce priveşte noţiunile de compunere şi de constituire a instanţei, ambele desemnând alcătuirea instanţei, s-a arătat că distincţia dintre acestea priveşte faptul că prin compunerea instanţei se înţelege formarea instanţei din personal având funcţia de judecător, în timp ce prin constituirea instanţei se înţelege formarea instanţei din personal având nu numai funcţia de judecător, dar şi pe aceea de grefier, magistrat-asistent, asistent judiciar şi procuror.

Deşi noţiunile de compunere şi de constituire nu sunt prevăzute ca atare în legislaţie, noul Cod de procedură civilă face referiri la unele instituţii sau acte ce privesc nu numai judecătorii, dar şi pe ceilalţi participanţi.

Referitor la greşita compunere a instanţei, se are în vedere atât alcătuirea acesteia cu un număr necorespunzător de judecători, cât şi cu judecători care se aflau într-o situaţie de incompatibilitate ori recuzare, aceasta deoarece textul de lege nu-şi restrânge aplicabilitatea la încălcarea dispoziţiilor privind alcătuirea instanţei cuprinse în legea de organizare judecătorească, ci se referă la orice situaţie în care instanţa nu a fost alcătuită potrivit legii, fie a celei de organizare judecătorească, fie a celei de procedură.

Astfel, în practica judiciară s-a decis că instanţa este greşit alcătuită în situaţia în care la judecată participă un judecător incompatibil; hotărârea pronunţată de un judecător împotriva căruia s-a formulat o cerere de recuzare, care nu a fost soluţionată, este lovită de nulitate şi va fi casată, instanţa nefiind alcătuită potrivit dispoziţiilor legale; încheierea este pronunţată de un complet nelegal constituit, dacă unul dintre membrii acestuia a formulat cerere de abţinere care a fost admisă, astfel că judecătorul trebuia să se retragă de la judecarea pricinii.

Spre exemplu, în ipoteza în care, calificând greşit calea de atac exercitată drept recurs în loc de apel, instanţa a pronunţat o hotărâre în complet format din trei judecători în loc de doi, cum prevede legea, s-au încălcat normele legale imperative privind compunerea instanţei.

Tot în cadrul aprecierii legalităţii completului de judecată trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care prevăd limitativ cauzele ce pot fi judecate de judecătorii stagiari.

O altă situaţie în care se poate ivi o problemă legată de compunerea instanţei este aceea a completului de divergenţă, constituit în condiţiile art. 399 NCPC, în practica anterioară statuându-se în sensul că neconsemnarea în încheierea de dezbateri a incidentului privind divergenţa şi soluţionarea apelului în complet de trei judecători, în loc de doi judecători, atrage casarea hotărârii pronunţate.

De asemenea, s-a decis că, în situaţiile în care participarea procurorului era obligatorie la soluţionarea cauzei, lipsa reprezentantului Ministerului Public la dezbateri atrage casarea deciziei, deoarece, în atare situaţie, instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.

Tot cu privire la legalitatea alcătuirii completului, este de menţionat că potrivit dispoziţiilor art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească, completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie dintr-un judecător şi 2 asistenţi judiciari, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, asistenţii judiciari participă la deliberări cu vot consultativ şi semnează hotărârile pronunţate, opinia acestora consemnându-se în hotărâre, iar opinia separată se motivează.

1.2. Pronunţarea hotărârii de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecata decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbata, cu încălcarea legii. Spre deosebire de reglementarea anterioară, motivul prevăzut de pct. 2 a fost extins şi la situaţia în care hotărârea a fost pronunţată fie de un alt complet decât cel stabilit aleatoriu, fie de acelaşi complet, dar a cărui componenţă a fost schimbată cu încălcarea legii.

Din perspectiva acestei modificări, în viitor se va reconsidera practica judiciară potrivit căreia nerespectarea principiului continuităţii completului de judecată priveşte doar situaţia în care hotărârea a fost dată de alţi judecători decât cei care au luat parte la dezbateri.

în rest, jurisprudenţa creată în baza art. 304 pct. 2 CPC 1865 îşi păstrează valabilitatea pentru prima teză a actualului pct. 2 al art. 488 NCPC, în sensul că soluţionarea cauzei de către alţi judecători decât cei care au participat la dezbaterea în fond a litigiului atrage nelegalitatea hotărârii.

Pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de teza a ll-a a pct. 2 al art. 488 NCPC trebuie ca instanţa de recurs să constate că schimbarea completului iniţial desemnat nu a avut niciun temei, adică nu s-a admis o cerere de abţinere sau de recuzare a întregului complet, nu a avut loc desfiinţarea completului, nu a avut loc o nouă repartizare a dosarului în vederea respectării principiului specializării sau alte asemenea.

Motivul de casare prevăzut în teza a lll-a va fi incident în cazul în care hotărârea a fost pronunţată de completul desemnat aleatoriu, dar în care unul, doi sau chiar toţi membrii au fost alţii decât cei care au alcătuit iniţial completul.

De regulă, schimbarea compunerii completului are loc doar în cazul admiterii unor cereri de abţinere sau de recuzare, în cazul în care judecătorul sau judecătorii se află în mod temporar în imposibilitate de a lua parte la judecată - din motive de boală, concedii de odihnă, îndeplinirea unei alte obligaţii profesionale, ca de pildă numirea în birourile electorale etc. De asemenea, înlocuirea judecătorilor mai intervine când aceştia au fost promovaţi la o instanţă superioară în grad, detaşaţi sau transferaţi din instanţă, au fost suspendaţi din funcţie sau, din diferite motive, le-a încetat calitatea de judecător. în actualul context al sistemului judiciar, caracterizat de ani buni printr-o pronunţată instabilitate a resurselor umane, asemenea situaţii sunt destul de frecvente.

în mod normal, toate aceste situaţii care determină schimbarea fie a completului, fie a componenţei acestuia se reflectă în încheierile de şedinţă sau, după caz, procesele-verbale ataşate la dosarul cauzei.

Aceste acte trebuie să ateste atât necesitatea modificării operate, cât şi faptul că a avut loc, după caz, fie o nouă desemnare aleatorie a unui alt complet, fie o înlocuire a membrilor cu respectarea planificării de permanenţă şi a Regulamentului de ordine interioară.

Credem că, în cazul în care aceste dovezi nu se află la dosar, ele trebuie solicitate instanţei a cărei hotărâre se atacă şi numai dacă aceasta nu va fi în măsură să le comunice, se va proceda la casarea hotărârii. Ar fi excesiv să se procedeze altfel, deoarece introducerea acestui nou motiv de recurs nu este menită să sancţioneze eventuale greşeli birocratice, ci doar acele situaţii de schimbare nelegală a completului sau a compunerii acestuia, tocmai pentru că sunt de natură să creeze suspiciuni cu privire la imparţialitatea instanţei şi să afecteze credibilitatea actului de justiţie.

1.3. Hotărârea a fost data cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii. Acest motiv de nelegalitate a fost preluat din reglementarea anterioară, respectiv art. 304 pct. 3 CPC 1865, însă astfel cum acesta a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri privind accelerarea soluţionării proceselor.

Practic, acest motiv de recurs va putea fi primit doar dacă s-a invocat excepţia necompetenţei materiale sau teritoriale de ordine publică în faţa instanţei a cărei hotărâre se atacă, invocarea s-a făcut în condiţiile legii, respectiv art. 130 alin. (2) NCPC - adică la primul termen la care părţile au fost legal citate -, iar instanţa a respins în mod greşit excepţia ori a omis să se pronunţe asupra acesteia.

Trebuie precizat că acest motiv priveşte necompetenţa instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, adică fie a instanţei de apel, fie a celei care a judecat în primă instanţă, iar hotărârea este supusă direct recursului.

Când este vorba de necompetenţa primei instanţe, iar hotărârea recurată este pronunţată de instanţa de apel, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 poate fi valorificat numai în condiţiile alin. (2) din acelaşi articol, şi anume necompetenţa primei instanţe a fost invocată ca motiv de apel - după ce anterior fusese invocată în condiţiile legii şi în faţa primei instanţe -, iar instanţa de apel a respins-o ori a omis să se pronunţe asupra ei.

1.4. Depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti. De asemenea, şi acest motiv de nelegalitate a fost preluat în mod identic din reglementarea precedentă (art. 304 pct. 4 CPC 1865), consideraţiile doctrinei şi ale practicii judiciare anterioare rămânând de actualitate.

Prin sintagma „depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti" se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie sau de legile organice, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor altor organe aparţinând unei alte autorităţi constituite în stat.

Spre exemplu, în practică s-a constatat acest motiv de nelegalitate în situaţiile în care instanţa de judecată a încălcat atribuţia exclusivă a Curţii Constituţionale de verificare a concordanţei unei dispoziţii legale în vigoare cu Constituţia României, substituindu-se instanţei constituţionale.

1.5. încălcarea regulilor de procedura a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Formularea pct. 5 al art. 488 NCPC este mai cuprinzătoare decât cea a pct. 5 al art. 304 CPC 1865, deoarece se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, şi nu doar a celor prevăzute sub sancţiunea nulităţii de fostul art. 105 alin. (2) CPC 1865.

în legătură cu acest din urmă text arătam că există şi situaţii în care nulitatea actelor de procedură nu este supusă condiţiilor din art. 105 alin. (2) CPC 1865, şi anume când nulitatea intervine pentru încălcarea unor condiţii extrinseci actului de procedură, independent de existenţa vreunei vătămări. Tocmai pentru că aceste cazuri nu intrau sub incidenţa art. 304 pct. 5 CPC 1865, care făcea trimitere strict la art. 105 alin. (2) CPC 1865, identificam situaţii în care pentru încălcarea unor norme de procedură se aplică art. 304 pct. 9 CPC 1865'21.

Nulitatea actelor de procedură se regăseşte actualmente în Capitolul III din Titlul IV al Cărţii I, capitol care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi pe cea necondiţionată de existenţa unei vătămări. De asemenea, acest capitol reglementează modul în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 pct. 5 NCPC pentru a se constata dacă reprezintă sau nu motiv pentru casarea hotărârii.

1.6. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei. Faţă de formularea din pct. 7 al art. 304 CPC 1865, noul text introduce în teza a lll-a condiţia ca hotărârea să cuprindă numai motive străine de natura cauzei.

Criticam, în contextul vechiului cod, soluţia legislativă potrivit căreia motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 constituia motiv de modificare pentru următoarele considerente: lipsa motivării hotărârii, motivarea contradictorie sau străină de natura pricinii, odată constatate, ar fi trebuit să conducă la admiterea recursului şi la modificarea hotărârii. Dacă însă hotărârea recurată este temeinică şi legală, modificarea sa este lipsită de sens. Practic, instanţele care aplicau dispoziţiile art. 312 alin. (3) CPC 1865 privind modificarea hotărârii, pentru a reţine sau nu incidenţa cazului prevăzut de art. 304 pct. 7 CPC 1865, reanalizau motivele de apel şi respingeau sau admiteau recursul nu în funcţie de împrejurarea că hotărârea recurată cuprinde sau nu motivele pe care se sprijină, sau că acestea erau sau nu contradictorii ori străine de natura pricinii, ci după cum apelul fusese greşit sau corect soluţionat, în raport de probele administrate şi de motivele invocate. Or, această din urmă analiză este specifică situaţiilor în care instanţa de recurs casează decizia şi rejudecă fondul, conform art. 312 alin. (4) CPC 1865.

Varianta casării hotărârii în temeiul art. 312 alin. (5) CPC 1865, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, era acceptată în ideea că, în lipsa oricăror considerente, nu se poate şti dacă soluţia dată în apel este efectul sau nu al rezultatului cercetării fondului; putea fi, de asemenea adoptată în cazul în care considerentele erau străine de natura pricinii şi nu priveau fondul cauzei cu care a fost sesizată instanţa. O astfel de soluţie nu se putea justifica şi atunci când considerentele erau contradictorii. Această a doua variantă ignoră însă prevederea art. 312 alin. (3) CPC 1865 care, pentru cazul art. 304 pct. 7 CPC 1865, consaca expres soluţia modificării hotărârii fără a face vreo distincţie după cum motivarea este contradictorie, străină de natura pricinii sau lipseşte cu desăvârşire.

Actualmente, coroborând art. 488 pct. 6 NCPC cu dispoziţiile art. 497 şi art. 498 NCPC, rezultă că, excepţie făcând înalta Curte, care casează întotdeauna cu trimitere, celelalte instanţe de recurs vor putea casa cu trimitere spre rejudecare o singura data pentru acest motiv, în măsura în care lipsa cu desăvârşire a considerentelor sau prezenţa doar a unora care nu au nicio legătură cu natura cauzei vor fi privite în continuare ca fiind echivalente cu nejudecarea fondului.

Când va fi existat deja o casare cu trimitere spre rejudecare, în condiţiile art. 498 alin. (2) NCPC ori considerentele, deşi prezente şi legate de natura cauzei, vor fi găsite contradictorii, soluţia va fi aceea de casare cu reţinere.

1.7. încâlcarea autorităţii de lucru judecat. încălcarea autorităţii de lucru judecat este reglementată ca un motiv de casare distinct.

Importanţa acordată de actualul cod acestui motiv de casare rezultă atât din reglementarea sa distinctă, cât şi din împrejurarea că incidenţa sa nu poate fi înlăturată prin aplicarea principiului non reformatio in peius. în acest sens, dispoziţiile art. 432 NCPC prevăd în mod expres că excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată oricând, chiar înaintea instanţei de recurs, iar ca efect al admiterii acesteia se poate crea părţii care a declarat calea de atac o situaţie mai grea decât cea din hotărârea atacată.

1.8. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Motivul prevăzut în vechiul cod de art. 304 pct. 9 a fost limitat la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Eliminarea ipotezei lipsei de temei legal nu aduce o modificare de substanţă, deoarece ipotezele păstrate sunt suficient de acoperitoare pentru a permite remedierea oricărei nelegalităţi pe tărâmul dreptului substanţial, desigur dacă invocarea ei de către recurent se face cu respectarea tuturor cerinţelor legale.

în schimb, precizarea că este vorba despre norme de drept material exclude posibilitatea ca în cadrul acestui motiv să se invoce încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de procedura.

Modificarea operată este logică în contextul în care a fost extinsă aria de aplicabilitate a art. 488 pct. 5 NCPC, la care ne-am referit anterior, la toate încălcările regulilor de procedură sancţionabile cu nulitatea.

Cu titlu de exemplu, ipotezele circumscrise acestui motiv de casare se întâlnesc în situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în speţă, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză etc.

2. Condiţiile invocării. Alineatul (2) al art. 488 consacră legislativ o practică deja constantă, potrivit căreia, aşa cum recursul nu se poate exercita fără să se fi uzat de calea apelului (desigur când aceasta este deschisă de lege), tot astfel în recurs nu se pot invoca omisso medio motive care nu au fost valorificate mai întâi în apel.

Conform textului, motivele de casare pot fi primite docâ nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului.

Pe calea apelului pot fi invocate motive care privesc judecata în primă instanţă, în timp ce pe parcursul judecării apelului pot apărea motive care privesc exclusiv această fază procesuală şi care, pe cale de consecinţă, pentru a putea fi invocate în recurs, trebuie în primul rând valorificate în termenele şi condiţiile prevăzute de lege.

Aşa fiind, o nulitate relativă săvârşită în cursul judecăţii apelului, care nu a fost invocată în termenul prevăzut de art. 178 alin. (3) lit. b) NCPC, nu va putea fi invocată ca motiv de recurs.

în principiu, motivele de casare nu pot fi invocate pe calea apelului când hotărârea a fost dată fără drept de apel, în înţelesul art. 483 alin. (1), şi nu pot fi invocate în cursul judecării apelului fie când privesc însăşi hotărârea instanţei de apel, fie ele au fost ocazionate la ultimul termen din judecata apelului, iar partea pretins lezată nu a avut posibilitatea obiectivă de a le invoca.

Cum alin. (2) al art. 488 stabileşte o regulă general aplicabilă tuturor motivelor prevăzute de alin. (1), rezultă că nici când este vorba despre excepţii absolute sau nulităţi absolute, acestea nu pot fi invocate direct în recurs, dacă puteau fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecăţii acestuia.

Astfel, de pildă, necompetenţa de ordine publică a primei instanţe, care nu a format obiect de critică în apel, nu mai poate fi invocată pe calea recursului.

în schimb, ca o excepţie de la regulă, credem că poate fi reţinută situaţia în care exista autoritate de lucru judecat chiar la data judecăţii litigiului în primă instanţă, iar excepţia nu a fost invocată nici în faţa acestei instanţe şi nici în calea de atac a apelului. Faţă de dispoziţiile art. 432 NCPC, rezultă că această excepţie poate fi invocată oricând în cursul procesului, chiar înaintea instanţei de recurs.

Potrivit art. 178 alin. (1) NCPC, nulităţile absolute pot fi invocate, ca regulă, în orice stare a judecăţii cauzei, dacă legea nu prevede altfel. Or, legea prevede contrariul în cazul în care condiţionează invocarea lor ca motive de recurs de valorificarea anterioară pe calea apelului.

în fine, motivele de recurs pot fi primite dacă ele au fost invocate în apel sau pe parcursul judecăţii apelului, în termenul prevăzut de lege, dar instanţa de apel le-a respins sau nu s-a pronunţat asupra lor. în acest caz, partea a pus în mişcare mecanismul legal de sancţionare a pretinsei greşeli săvârşite în judecata cauzei, iar instanţa de recurs trebuie să exercite controlul judiciar - în limitele fixate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 NCPC -cu privire la felul în care acest mecanism a funcţionat în instanţa de apel.
Răspunde