Art. 43 Noul Cod Penal Pedeapsa în caz de recidivă Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni
| Comentarii |
|
Unitatea şi pluralitatea de infracţiuni
Art. 43
Pedeapsa în caz de recidivă
(1) Dacă înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, pedeapsa stabilită pentru aceasta se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
(2) Când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârşite mai multe infracţiuni concurente, dintre care cel puţin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispoziţiilor referitoare la concursul de infracţiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
(3) Dacă prin însumarea pedepselor în condiţiile alin. (1) şi alin. (2) s-ar depăşi cu mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile săvârşite pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 20 de ani sau mai mare, în locul pedepselor cu închisoarea se poate aplica pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
(4) Când pedeapsa anterioară sau pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită în stare de recidivă este detenţiunea pe viaţă, se va executa pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
(5) Dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârşeşte o nouă infracţiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracţiune se majorează cu jumătate.
(6) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare pentru noua infracţiune şi mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată se descoperă că cel condamnat se află în stare de recidivă, instanţa aplică dispoziţiile alin. (1)-(5).
(7) Dispoziţiile alin. (6) se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii.
| ← Art. 42 Noul Cod Penal Condamnări care nu atrag starea de... | Art. 44 Noul Cod Penal Pluralitatea intermediară Unitatea şi... → |
|---|
Sancţionarea recidivei posteondamnatorii se realizează în lumina dispoziţiilor
Citește mai mult
art. 43 alin. (l)-(4) NCP, respectiv alin. (5) în cazul recidivei postexecutorii. Descoperirea ulterioară a stării de recidivă atrage recalcularea pedepsei, operaţiune posibilă numai dacă starea de recidivă a fost descoperită mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau stinsă în alt mod (art. 43 alin. (6) NCP], dispoziţiile privind recalcularea pedepsei fiind aplicabile şi în cazul înlocuirii sau comutării pedepsei detenţiunii pe viaţă cu/rn pedeapsa închisorii [art. 43 alin. (7) NCP), similar soluţiilor din Codul penal din 1969 (art. 39 alin. (6) şi (7)).Tratamentul penal al recidivei posteondamnatorii în cazul persoanei fizice se întemeiază pe sistemul cumulului aritmetic al pedepselor, spre deosebire de sistemul de sancţionare adoptat de Codul penal din 1969, care consacra prin dispoziţiile art. 39 sistemul cumulului juridic cu spor facultativ şi variabil, ca regulă în materie. Cumulul aritmetic al pedepselor, corespunzător art. 43 alin. (1) NCP, este operant şi atunci când pe parcursul termenului de supraveghere al suspendării executării pedepsei/liberării condiţionate, în condiţiile prevăzute de lege, ia naştere recidiva postcondamnatorie, pedeapsa pentru noua infracţiune stabilindu-se şi executându-se potrivit dispoziţiilor legale, sau atunci când săvârşirea infracţiunii are loc în termenul de încercare al unei graţieri condiţionate (practica legislativă a graţierii condiţionate instituind cumularea pedepselor). Tot cumulul aritmetic este operant când se realizează condiţiile recidivei postcondamnatorii şi are loc evadarea, pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare adăugându-se la restul rămas neexecutat din pedeapsă la data evadării (art. 285 alin. (4) NCP]. în raport de reglementarea anterioară, toate aceste cazuri înscriau excepţii în sancţionarea recidivei postcondamnatorii, prin tratament penal derogatoriu.
Potrivit art. 43 alin. (2) NCP - aplicarea pedepsei în situaţia în care, după condamnarea definitivă neexecutată sau executată parţial, se comite un concurs de infracţiuni, dintre care cel puţin una se află în stare de recidivă -, se oferă o soluţie legislativă care preîntâmpină orice discuţie din doctrină sau rezolvări jurispruden-ţiale divergente, fixând clar şi ordinea de valorificare a formelor pluralităţii de infracţiuni astfel întrunite, şi anume: aplicarea, mai întâi, a regulilor referitoare la concursul de infracţiuni şi, apoi, a celor privind recidiva postcondamnatorie. Reglementarea actuală schimbă ordinea de valorificare, făcând prioritare dispoziţiile legale referitoare la concursul de infracţiuni, contrar opiniei dominante şi practicii penale corespunzătoare Codului penal din 1969. Acest mecanism de sancţionare rămâne funcţional şi atunci când una dintre infracţiunile concurente ulterioare unei condamnări definitive este infracţiunea de evadare, iar în stare de evadare se comite, din nou, o infracţiune, semnalând şi sub acest aspect diferenţe faţă de reglementarea anterioară, prin nepreluarea textului din art. 39 alin. (3) CP 1969.
Regimul de sancţionare prin cumul aritmetic configurează, astfel, regimul unic de sancţionare în cazul recidivei postcondamnatorii (cumul aritmetic limitat, inerent, de maximul general al pedepsei închisorii), funcţional sub cenzura înscrisă prin art. 2 alin. (3) NCP'21.
Un element de noutate este înscris prin dispoziţia de excepţie din art. 43 alin. (3) NCP (fără corespondent în Codul penal din 1969), care permite instanţei să poată înlocui pedeapsa închisorii cu detenţiunea pe viaţă (dacă prin cumul aritmetic s-ar depăşi cu mai mult de 10 ani maximul general al pedepsei închisorii - situaţie constatată ca efect al unui calcul strict matematic, realizat în mod abstract-, iar pentru cel puţin una dintre infracţiunile săvârşite pedeapsa legală ar fi închisoarea de 20 de ani sau mai mare).
Când pedeapsa anterioară sau pedeapsa stabilită pentru infracţiunea săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie este detenţiunea pe viaţă, se va executa pedeapsa detenţiunii pe viaţă [art. 43 alin. (4) NCP], fiind consacrat în această ipoteză sistemul sancţionator al absorbţiei.
Tratamentul penal al recidivei postexecutorii în cazul persoanei fizice se realizează, în lumina dispoziţiilor art. 43 alin. (5) NCP, prin majorarea legală a limitelor speciale de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă în stare de recidivă (închisoare sau amendă), cu jumătate, sub rezerva limitei inerente constând în maximul general al respectivei categorii de pedeapsă (art. 2 alin. (3) NCP]. Se observă deosebirea faţă de concepţia anterioară [art. 39 alin. (4) CP 1969], potrivit căreia instanţa putea să aplice o pedeapsă sporită, care să depăşească în anumite limite maximul special prevăzut de lege pentru acea infracţiune, fără a se produce vreo modificare la nivelul minimului special.
Şi în cazul recidivei postexecutorii, în structura celui de-al doilea termen se poate verifica existenţa unui concurs de infracţiuni. Chiar şi în lipsa unei dispoziţii exprese în acest sens (mai exact, prin interpretarea per a contrario a textului art. 43 alin. (2) NCP şi ţinând cont de imposibilitatea logică a unui sistem distinct de rezolvare), ca mod de soluţionare a unei asemenea situaţii, se va proceda, mai întâi (spre deosebire de ipoteza similară a recidivei postcondamnatorii), la aplicarea dispoziţiilor sancţionatorii ale recidivei postexecutorii, pentru fiecare infracţiune concurentă în parte, după care (luând în considerare pedepsele concrete astfel stabilite) se vor aplica dispoziţiile sancţionatorii ale concursului de infracţiuni, în vederea stabilirii pedepsei finale de executat pentru întreaga pluralitate de infracţiuni. Sub acest aspect, se menţine ordinea de valorificare ce conferă întâietate stării de recidivă, iar abia apoi concursului, în acord şi cu opinia unică din literatura de specialitate şi practica aferentă Codului penal din 1969.
Din punct de vedere al naturii juridice, în condiţiile reglementării actuale, recidiva constituie o cauză generală, legală şi personală de agravare obligatorie a pedepsei (spre deosebire de situaţia existentă de lege praevia, când recidiva avea statutul de cauză de agravare facultativă, în opinia doctrinei majoritare). Dacă această stare vine în concurs cu alte cauze de agravare a răspunderii penale, se va ţine cont de prevederile art. 79 alin. (2) NCP. în situaţiile de dublă recidivă, practica a decis, în mod obligatoriu pentru instanţe, că, dacă o infracţiune a fost comisă în condiţiile recidivei postcondamnatorii şi - totodată - în stare de recidivă postexecutorie, se va face mai întâi aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la aceasta din urmă, după care se va proceda în baza reglementării privind recidiva postcondamnatorie.
Cu titlu de ipoteze de situaţii tranzitorii între Codul penal din 1969 şi noul Cod penal, sub aspectul problemelor care ţin de recidivă, semnalăm următoarele variante:
- starea de recidivă s-a conturat în timpul activităţii Codului penal din 1969, noul Cod penal intrând în vigoare în timpul judecăţii nedefinitive;
- starea de recidivă s-a conturat în timpul activităţii Codului penal din 1969, noul Cod penal intrând în vigoare după judecarea definitivă;
- starea de recidivă s-a conturat ulterior intrării în vigoare a noului Cod penal, primul termen fixându-se în timpul Codului penal din 1969, iar al doilea după începerea activităţii noului Cod penal (această ultimă ipoteză este expres reglementată de legiuitor131 prin art. 10 din Legea nr. 187/2012).
Se observă caracterul fluctuant al ipotezelor de aplicare a legii penale mai favorabile, reamintind regula de căpătâi în domeniu, anume: identificarea situaţiei de aplicare a legii mai favorabile numai în considerarea concretă a unor cazuri efectiv determinate. Avem în vedere multitudinea de aspecte privitoare la condiţiile de existenţă a recidivei şi tratamentul său sancţionator, corelate cu modificările privind limitele speciale de pedeapsă pentru numeroase infracţiuni, necesar a fi avute în vedere pentru delimitarea unei legi ca fiind mai favorabilă, ceea ce creează o serie vastă de variabile, imposibil de predeterminat în mod rigid. Astfel, dacă în privinţa sancţionării recidivei postcondamnatorii prin cumul aritmetic noul cod nu tinde a se prezenta în nicio situaţie drept lege mai favorabilă, astfel cum nu are aptitudinea de a fi astfel calificat nici în privinţa posibilităţii create pentru instanţă de a trece de la categoria pedepsei închisorii în aceea a detenţiunii pe viaţă - în condiţii strict determinate - în sancţionarea unei recidive postcondamnatorii, totuşi, în privinţa regimului sancţionator al recidivei postexecutorii nu se poate afirma că întotdeauna unul dintre coduri ar reprezenta legea mai favorabilă în raport de celălalt, limita de sancţionare atinsă prin depăşirea cu cel mult 10 ani a maximului pedepsei legal prevăzute pentru o infracţiune putând fi, după caz, mai mică sau mai mare decât depăşirea acelui maxim cu încă jumătate din propria sa valoare ş.a.m.d.
Citește mai mult
ani. Pedeapsa rezultantă va consta în cumulul aritmetic dintre cele două pedepse (T1 + T2], respectiv 4 ani].Dacă în stare de recidivă postcondamnatorie inculpatul săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni concurente, NCP a prevăzut la alin. (2) un sistem de contopire diferit de cel aplicat în practica judiciară sub C. pen. 1969. Principiul potrivit legii noi va fi acela că se aplică mai întâi regulile de la concursul de infracţiuni şi ulterior cele de la recidiva. Astfel, instanţa va stabili pedepse pentru fiecare faptă concurentă, iar pedepsele astfel stabilite vor fi contopite potrivit dispoziţiilor art. 39 NCP privind concursul de infracţiuni, cu aplicarea sporului obligatoriu. Rezultanta astfel determinată se va cumula aritmetic cu pedeapsa stabilită pentru primul termen al recidivei ori cu restul rămas neexecutat. Acelaşi sistem de sancţionare este aplicabil şi atunci când primul termen al recidivei este un concurs de infracţiuni. Subliniem că, potrivit art. 2 alin. (3) NCP, pedeapsa rezultantă nu va putea depăşi maximul general de 30 de ani al pedepsei închisorii prevăzut de art. 60 NCP [de ex., T1 este o pedeapsă rezultantă de 3 ani, iar după rămânerea definitivă a acestei pedepse, dar înainte de punerea în executare a pedepsei, inculpatul mai săvârşeşte două infracţiuni de furt. Să presupunem că instanţa va stabili câte 2 pedepse a câte 1 an închisoare pentru fiecare dintre cele două infracţiuni de furt, caz în care va realiza cumulul juridic conform regulilor de la concurs, rezultanta intermediară fiind 1 an şi 4 luni închisoare. Instanţa va cumula această pedeapsă cu pedeapsa aplicată pentru T1, inculpatul urmând a executa o pedeapsă de 4 ani şi 4 luni).
în cazul evadării din executarea unei pedepse cu închisoarea, art. 285 alin. (4) NCP prevede că pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de evadare se adaugă la restul rămas neexecutat din pedeapsă la data evadării. dacă în perioada evadării inculpatul săvârşeşte o altă infracţiune, va fi aplicabil regimul sancţionator prevăzut de alin. (2), atunci când cel puţin una dintre infracţiuni este săvârşită în stare de recidivă postcondamnatorie [de ex., condamnatul evadează din executarea unei pedepse de 3 ani, din care mai avea de executat 2 ani la data evadării, iar în stare de evadare săvârşeşte o faptă de tâlhărie. în acest caz, să presupunem că instanţa va stabili o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracţiunea de evadare şi 2 ani pentru infracţiunea de tâlhărie; apoi va contopi cele două pedepse conform regulilor de la concurs, rezultanta intermediară fiind de 2 ani şi 4 luni. Această rezultantă va fi alăturată restului rămas neexecutat din T1, instanţa urmând a aplica o pedeapsă de 4 ani şi 4 luni închisoare].
Corelativ cu prevederile art. 39 alin. (2) NCP, legea nouă prevede la alin. (3) posibilitatea aplicării pedepsei detenţiunii pe viaţă în cazul unei recidive post-condamnatorii, chiar dacă această pedeapsă nu a fost stabilită pentru niciuna dintre infracţiunile componente [de ex., atunci când pentru TI inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 20 de ani pentru săvârşirea infracţiunii de omor prevăzute de art. 188 alin. (1) NCP, iar în stare de recidivă postcondamnatorie săvârşeşte un omor calificat prevăzut de art. 189 NCP, pentru care instanţa aplică o pedeapsă de 25 de ani închisoare. Prin alăturarea T1 şi T2 s-ar obţine o rezultantă de 45 de ani închisoare, pedeapsă care depăşeşte maximul general prevăzut de art. 60 NCP. Astfel, pentru sancţionarea pluralităţii de infracţiuni instanţa poate aplica fie pedeapsa închisorii de 30 de ani, fie pedeapsa detenţiunii pe viaţă]. Condiţiile prevăzute de lege, respectiv depăşirea teoretică cu mai mult de 10 ani a maximului general, iar una dintre infracţiunile componente ale recidivei să prevadă pedeapsa închisorii mai mare de 20 de ani, sunt condiţii cumulative, nu alternative. Neîndeplinirea uneia dintre condiţii atrage imposibilitatea aplicării pedepsei rezultante a detenţiunii pe viaţă şi, în consecinţă, limitarea pedepsei rezultante care va fi aplicată la maximul general al pedepsei închisorii, respectiv 30 de ani, conform art. 60 NCP.
Acelaşi regim sancţionator este prevăzut de NCP atât în cazul revocării suspendării sub supraveghere din cauza săvârşirii unei infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere (v. observaţii art. 96), cât şi atunci când instanţa revocă liberarea condiţionată din cauza săvârşirii unei infracţiuni (v. observaţii art. 104).
Regimul sancţionator al recidivei postexecutorii este modificat, NCP stabilind că limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea care constituie cel de-al doilea termen al recidivei se majorează în mod obligatoriu cu jumătate.
Totodată, NCP nu mai reţine recidiva mică prevăzută de art. 37 alin. (1) lit. c) C. pen. 1969.
Aplicarea art. 5 NCP
• în cazul recidivei postcondamnatorii, conform art. 10 Legea de punere în aplicare a NCP, vom avea în vedere acele situaţii în care fapta ce constituie al doilea termen al recidivei (T2) nu a fost definitiv judecată la momentul intrării în vigoare a NCP:
(i) T2 a fost săvârşit sub imperiul legii noi, situaţie în care instanţa va proceda la compararea pedepsei aplicate pentru primul termen al recidivei (TI) cu maximul special prevăzut de NCP pentru infracţiunea respectivă şi, dacă este cazul, va dispune reducerea la acest maxim111. încadrarea faptelor săvârşite după intrarea în vigoare a legii noi (T2), precum şi tratamentul sancţionator al recidivei vor fi obligatoriu realizate conform NCP;
(ii) una dintre faptele ce constituie T2 a fost săvârşită sub imperiul legii noi (Fn), altele sub imperiul legii vechi (Fv). în acest caz, instanţa va proceda la compararea pedepsei aplicate pentru TI cu maximul special prevăzut de NCP pentru infracţiunea respectivă şi, dacă este cazul, va dispune reducerea la acest maxim. Pentru Fv instanţa va determina legea mai favorabilă în temeiul art. 5 NCP, comparând pedepsele principale şi condiţiile răspunderii penale prevăzute de cele două legi. Pentru Fn, precum şi pentru tratamentul sancţionator al recidivei, vor fi obligatoriu aplicate dispoziţiile NCP;
(iii) ambii termeni ai recidivei au avut loc sub imperiul legii vechi, situaţie în care determinarea legii mai favorabile se va face în două etape, instanţa procedând mai întâi la compararea pedepsei aplicate pentru TI cu maximul special prevăzut de NCP pentru infracţiunea respectivă şi, dacă este cazul, reducerea la acest maxim111, iar pentru T2 va compara pedepsele principale şi condiţiile răspunderii penale prevăzute de cele două legi şi va stabili o pedeapsă potrivit legii mai favorabile. în a doua etapă, instanţa va compara condiţiile de existenţă a recidivei postcondamnatorii şi tratamentul sancţionator al acestor instituţii din cele două legi, urmând să aplice legea mai favorabilă inculpatului.
Dacă, potrivit C. pen. 1969, T2 este săvârşită în stare de recidivă postcon-damnatorie, iar potrivit NCP, T2 este săvârşită în stare de pluralitate intermediară, instanţa va aplica legea penală mai favorabilă in concreto, comparând pedeapsa rezultantă ca urmare a aplicării regimului sancţionator al recidivei din C. pen. 1969 cu cel al pluralităţii intermediare din NCP.
• în cazul recidivei postexecutorii, conform art. 10 Legea de punere în aplicare a NCP, vom avea în vedere acele situaţii în care fapta ce constituie al doilea termen al recidivei (T2) nu a fost definitiv judecată la momentul intrării în vigoare a NCP:
(i) una dintre faptele ce constituie T2 a fost săvârşită sub imperiul legii noi, caz în care instanţa va determina legea penală mai favorabilă numai referitor la pedepsele aplicabile infracţiunilor săvârşite sub legea veche, dacă acestea există (de ex., atunci când al doilea termen al recidivei este constituit dintr-o faptă săvârşită înainte de intrarea în vigoare a NCP şi o faptă săvârşită după acest moment) şi conform art. 6 NCP va opera reducerea pedepsei aplicate pentru TI, dacă este cazul. încadrarea juridică a faptelor săvârşite după intrarea în vigoare a legii noi, precum şi regimul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni vor fi obligatoriu realizate conform NCP;
(ii) ambii termeni ai recidivei au avut loc sub imperiul legii vechi, situaţie în care determinarea legii mai favorabile se va face în două etape, instanţa procedând mai întâi la compararea pedepsei aplicate pentru TI cu maximul special prevăzut de NCP pentru infracţiunea respectivă şi, dacă este cazul, reducerea la acest maxim, iar pentru T2 va compara pedepsele principale prevăzute de cele două legi şi va stabili o pedeapsă potrivit legii mai favorabile. în a doua etapă, instanţa va compara condiţiile de existenţă a recidivei postexecutorii şi tratamentul sancţionator din cele două legi, urmând să aplice legea mai favorabilă inculpatului.
Aplicarea art. 6 NCP- Vom încadra în această ipoteză situaţia în care infracţiunea ce constituie T2 a fost definitiv judecată la data intrării în vigoare a NCP:
• în cazul recidivei postcondamnatorii, instanţa va compara pedepsele stabilite pentru fiecare infracţiune componentă a pluralităţii cu maximul special prevăzut de NCP pentru respectiva infracţiune şi, după caz, va reduce pedeapsa la acel maxim. referitor la pedeapsa rezultantă, aceasta va fi redusă numai dacă depăşeşte cumulul aritmetic al pedepselor componente prevăzut de art. 43 alin. (1) NCP, astfel cum acestea au fost reduse potrivit art. 6 NCP;
• în cazul recidivei postexecutorii, instanţa va compara pedeapsa aplicată în mod definitiv cu maximul special prevăzut de NCP pentru infracţiunea respectivă, majorat cu jumătate, astfel cum prevede art. 43 alin. (5) şi, după caz, va reduce pedeapsa aplicată la acest maxim.
Citește mai mult
săvârşirii unei infracţiuni după evadare, prin pedeapsa anterioară se înţelege pedeapsa care se execută, cumulată cu pedeapsa aplicată pentru evadare. (4) în cazul recidivei prevăzute în art. 37 alin. (1) lit. b), se poate aplica o pedeapsă până la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adăuga un spor de până la 10 ani, iar în cazul amenzii se poate aplica un spor de cel mult două treimi din maximul special. (5) în cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. c) se aplică în mod corespunzător dispoziţiile din alineatele precedente. (6) Dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi mai înainte ca pedeapsa să fi fost executată sau considerată ca executată, se descoperă că cel condamnat se află în stare de recidivă, instanţa aplică dispoziţiile din alin. (1) în cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. a) şi dispoziţiile din alin. (4) în cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. b). (7) Dispoziţiile alineatului precedent se aplică şi în cazul în care condamnarea la pedeapsa detenţiunii pe viaţă a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii”.