Art. 7 Procedura prealabilă Procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ

CAPITOLUL II
Procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ

Art. 7

Procedura prealabilă

(1) Înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

(11) În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând.

(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile şi în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicţională, iar partea nu a optat pentru aceasta.

(3) Este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7).

(4) Plângerea prealabilă, formulată potrivit prevederilor alin. (1), se soluţionează în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. g).

(5) În cazul acţiunilor introduse de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a funcţionarilor publici sau al celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, precum şi în cazurile prevăzute la art. 2 alin. (2) şi la art. 4 nu este obligatorie plângerea prealabilă.

(6) Plângerea prealabilă în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative are semnificaţia concilierii în cazul litigiilor comerciale, dispoziţiile Codului de procedură civilă fiind aplicabile în mod corespunzător. În acest caz, plângerea trebuie făcută în termenul de 6 luni prevăzut la alin. (7), care va începe să curgă:

a) de la data încheierii contractului, în cazul litigiilor legate de încheierea lui;

b) de la data modificării contractului sau, după caz, de la data refuzului cererii de modificare făcute de către una dintre părţi, în cazul litigiilor legate de modificarea contractului;

c) de la data încălcării obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de executarea contractului;

d) de la data expirării duratei contractului sau, după caz, de la data apariţiei oricărei alte cauze care atrage stingerea obligaţiilor contractuale, în cazul litigiilor legate de încetarea contractului;

e) de la data constatării caracterului interpretabil al unei clauze contractuale, în cazul litigiilor legate de interpretarea contractului.

(7) Plângerea prealabilă în cazul actelor administrative unilaterale se poate introduce, pentru motive temeinice, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Termenul de 6 luni este termen de prescripţie.

Legea 554/2004 a contenciosului administrativ actualizată prin:

Decizie Curtea Constituţională - referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 alin. (3) şi (7) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 din 19 octombrie 2007, Monitorul Oficial 707/2007;

Legea 262/2007 - pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 din 19 iulie 2007, Monitorul Oficial 510/2007;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 7 Procedura prealabilă Procedura de soluţionare a cererilor în contenciosul administrativ




# Nela Man 20-Septembrie-2015
Jurisprudenţă
Art. 7
1. Procedură administrativă prealabilă. Articolul 21 alin. (4) din Constituţie, republicată. Articolul 21 alin. (4) din Constituţie, republicată, nu înlătură caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, întrucât se referă la caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor speciale administrative, iar nu la recursul ierarhic sau graţios. Parcurgerea procedurii administrative prealabile reprezintă o condiţie obligatorie, a cărei neîndeplinire afectează însuşi exerciţiul dreptului la acţiune în contencios administrativ (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 434 din 8 februarie 2006 şi dec. nr. 559 din 16 februarie 2006, în Jurisprudenţă 20061, p. 166-169).

2. Recurs administrativ prealabil.

Legea contenciosului administrativ reglementează, prin art. 7, recursul administrativ prealabil obligatoriu ca o cale mai rapidă de restabilire a legalităţii, având ca scop atât protecţia autorităţii publice emitente care, prin repararea eventualelor erori săvârşite cu ocazia emiterii actului, poate evita chemarea sa în judecată în calitate de pârât, suportarea unor cheltuieli suplimentare ori plata unor daune mai mari şi chiar lezarea prestigiului său prin pierderea unui proces public, cât şi pe cea a particularului, care are posibilitatea de a obţine anularea actului printr-o procedură administrativă mai simplă şi scutită de cheltuieli judiciare. Din interpretarea art. 7 şi art. 11 alin. (4) Legea Contenciosului Administrativ, rezultă că, în cazul actelor administrative cu caracter normativ, care pot fi atacate oricând în faţa instanţei de contencios administrativ, recursul administrativ prealabil este obligatoriu şi poate fi exercitat oricând înainte de intentarea acţiunii (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1912 din 3 aprilie 2007, în Jurisprudenţă 20071, p. 129-131).

3. Procedură prealabilă. Obligativitate. Condiţie de exercitare a dreptului la acţiune

► a) Legea contenciosului administrativ (atât Legea nr. 29/1990, cât şi Legea nr. 554/2004)]) dispune imperativ, instituind expres anumite excepţii, cu privire la obligativitatea îndeplinirii de către persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim a procedurii prealabile înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente. Articolul 21 alin. (4) din Constituţie, republicată -referitor la caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor speciale administrative - nu înlătură caracterul obligatoriu al procedurii prealabile, întrucât textul constituţional nu vizează recursul ierarhic sau graţios (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 559 din 16 februarie 2006, în Jurisprudenţă 2006 I, p. 126-130).

► b) în cadrul unui litigiu soluţionat sub imperiul Legii nr. 29/1990, s-a reţinut că îndeplinirea procedurii prealabile-numită în doctrina de specialitate şi „recurs administrativ" sau „recurs graţios" -reprezintă o condiţie specială de exerciţiu al dreptului la acţiune, iar înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în mod constant că sancţiunea neexercitării acestui recurs administrativ este aceea a respingerii acţiunii ca inadmisibilă (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 4125 din 23 noiembrie 2006, nepublicată).

► c) Procedura prealabilă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune, a cărei neîndeplinire este sancţionată cu respingerea acţiunii ca inadmisibilă, potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ. Textul constituţional care se referă la caracterul facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative, respectiv art. 21 alin. (4) din Constituţia României, republicată, nu este aplicabil prevederilor legale care instituie obligaţia persoanei vătămate de a se adresa cu reclamaţie administrativă autorităţii emitente mai înainte de sesizarea instanţei de judecată cu acţiunea pentru anularea actului administrativ considerat nelegal, întrucât nicio normă constituţională nu interzice ca, prin legi speciale, să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter juris-dicţional, aşa cum este procedura recursului administrativ graţios sau a celui ierarhic (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 4475 din 12 decembrie 2006, nepublicată).

4. Procedură administrativă preala-bilă. Condiţie de exercitare a acţiunii în contencios administrativ. Terţ în raport cu actul administrativ. Termen de prescripţie pentru îndeplinirea procedurii prealabile. Potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 7 Legea Contenciosului Administrativ, procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în contenciosul administrativ, a cărei neînde-plinire în termenele şi condiţiile prevăzute de lege atrage inadmisi-bilitatea acţiunii. Persoanele care au calitatea de terţ în raport cu actul administrativ atacat pe calea contenciosului administrativ sunt îndreptăţite să introducă plângerea prealabilă din momentul în care au luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia, potrivit art. 7 alin. (3) Legea Contenciosului Administrativ, însă cel mai târziu până la împlinirea termenului de prescripţie de 6 luni calculat de la data emiterii actului, potrivit art. 7 alin. (7) din lege °. Termenul de prescripţie de 6 luni de la data emiterii actului, în care poate fi formulată plângerea prealabilă, îşi găseşte raţiunea în considerente ce ţin de respectarea principiului securităţii şi stabilităţii raporturilor juridice (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 146 din 12 ianuarie 2007, nepublicată, dec. nr. 785 din 8 februarie 2007, nepublicată).

5. Momentul de la care începe să curgă termenul pentru îndeplinirea procedurii prealabile de către terţ.

Articolul 7 alin. (1) Legea Contenciosului Administrativ reglementează recursul graţios obligatoriu a fi exercitat de persoana căreia îi este adresat actul administrativ considerat nelegal, în timp ce alin. (3) al articolului se referă la procedura prealabilă necesar a fi îndeplinită de persoanele care au calitatea de terţ în raport cu titularul actului. Noţiunea de „comunicare" utilizată în cuprinsul alin. (1) al art. 7 are în vedere comunicarea formală, oficială a actului către persoana la care acesta se referă. Incidenţa art. 7 alin. (3) în privinţa terţilor este dată de intenţia clară a legiuitorului în sensul că termenul se calculează de la data luării la cunoştinţă, în ideea de a se crea un regim mai favorabil terţi lor în realizarea procedurii prealabile cu privire la actele administrative cu caracter individual (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 4500 din 12 decembrie 2006, nepublicată).

6. Neîndeplinirea procedurii prealabile. Inadmisibilitatea acţiunii. Este inadmisibilă acţiunea în con
tencios administrativ formulată în temeiul Legii nr. 554/2004, pentru care nu s-a efectuat, anterior sesizării instanţei, procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din aceeaşi lege, în sensul de a se solicita autorităţii emitente revocarea în tot sau în parte a actului administrativ atacat în termen de 30 de zile de la comunicarea acestuia. Nu se consideră îndeplinită procedura prealabilă în cazul în care, ulterior sesizării instanţei cu acţiunea în anulare, petentul a adresat petiţii autorităţii emitente a actului contestat (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 150 din 18 ianuarie 2006, în jurisprudentă 2006 l,p. 119-121).

7. Dreptul la apărare. Situaţia în care instanţa de fond respinge, ca inadmisibilă, acţiunea în contencios administrativ pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, fără a pune această problemă în discuţia părţilor, reprezintă o încăLegea Contenciosului Administrativre a dreptului la apărare al reclamantului, deoarece acesta a fost lipsit de posibilitatea de a combate excepţia inadmisibiIităţii acţiunii.

Soluţia instanţei de recurs este casarea cu trimitere spre rejudecare (C.A. Cluj, s. corn. şi cont. adm. şi fisc., dec. nr. 504 din 21 aprilie 2006, în B.j. 2006, p. 549-550).

8. Acţiune prematură. Este prematură acţiunea formulată de persoana care se consideră vătămată în situaţia în care aceasta s-a adresat instanţei de contencios administrativ, fără a mai aştepta, pe de o parte, ca autoritatea publică să răspundă procedurii prealabile şi, pe de altă parte, împlinirea termenului legal de 30 de zile prevăzut de art. 8 Legea Contenciosului Administrativ (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 550 din 16 februarie 2006, nepublicată).

9. îndeplinirea procedurii prealabile în cursul procesului. Inadmisi-bilitatea acţiunii. Articolul 7 alin. (1) Legea Contenciosului Administrativ prevede ca o condiţie obligatorie, anterior introducerii acţiunii la instanţa de contencios administrativ, parcurgerea procedurii prealabile administrative, urmărindu-se astfel evitarea unor litigii prin posibilitatea pentru emitentul actului de a-l revoca dacă va considera că este nelegal şi încă nu a intrat în circuitul civil, iar pentru destinatarul actului de a aprecia, după ce primeşte răspuns de la autoritatea publică respectivă, dacă se mai impune promovarea unei acţiuni în justiţie. Nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia acţiunea este admisibilă dacă plângerea prealabilă, deşi nu a fost formulată anterior introducerii acţiunii, este formulată până la momentul judecării cauzei, întrucât chiar denumirea procedurii indică faptul că trebuie îndeplinită „în prealabil". Nu există nicio raţiune care să justifice formularea plângerii prealabile în cursul procesului (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 994 din 15 februarie 2007, în Jurisprudenţă 20071, p. 305-308).

10. Refuz nejustificat

► a) în cazul refuzului nejustificat de a răspunde cererii nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile. Obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile este impusă de lege numai în cazul acţiunilor în anularea unui act administrativ, nu şi în cazul acţiunilor întemeiate pe tăcerea administraţiei sau pe refuzul nejustificat de rezolvare a cererii, întrucât în astfel de situaţii recursul prealabil se vădeşte a fi inutil, iar persoana fizică sau juridică nu mai trebuie supusă încă o dată unui refuz din partea administraţiei (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1265 din 12 aprilie 2006, în Jurisprudenţă 2006 I, p. 132-136).

► b) Fără posibilitate de tăgadă, în practică s-a statuat că îndeplinirea procedurii prealabile nu este obligatorie în cazul acţiunilor întemeiate pe refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a soluţiona o cerere.

în aceste situaţii, persoana fizică sau juridică se poate adresa cu acţiune direct instanţei de contencios administrativ (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 780 din 8 februarie 2007, în Jurisprudenţă 2007 I,p. 269-271).

11. Tăcerea autorităţii publice. Refuz nejustificat de rezolvare a cererii. Procedura prealabilă este impusă de lege numai în cazul acţiunilor în anularea unui act administrativ, nu şi în cazul celor întemeiate pe tăcerea autorităţii publice sau pe refuzul nejustificat de rezolvare a cererii (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3940 din 14 noiembrie 2006, în Jurisprudenţă 2006 II, p. 52-54).

12. Despăgubiri. Procedură prealabilă

► a) în cazul cererii de despăgubire formulată în temeiul art. 19 Legea Contenciosului Administrativ, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 din lege referitoare la obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3240 din 4 octombrie 2006, în Jurisprudenţă 2006 II, p. 171-173).

► b) Procedura prealabilă prevăzută de art. 7 Legea Contenciosului Administrativ se referă doar la acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 1 Legea Contenciosului Administrativ, nefiind necesar a fi îndeplinită în cazul cererii de despăgubire formulată în temeiul art. 19 Legea Contenciosului Administrativ, având ca obiect acordarea despăgubirilor ce nu au fost cerute odată cu acţiunea în anularea actului administrativ vătămător. Pentru ipoteza reglementată de art. 19 Legea Contenciosului Administrativ, legiuitorul nu a prevăzut nicio condiţie prealabilă sesizării instanţei de judecată, aşa cum a făcut-o în cazul acţiunii în anularea a actului administrativ vătămător (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3061 din 14 iunie 2007, înR.D.C. nr. 10/2007).

13. Acte emise de Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării. Plângere prealabilă. Este obligatorie îndeplinirea procedurii plângerii prealabile prevăzute de art. 7 Legea Contenciosului Administrativ în privinţa actelor emise de Colegiului Director al Consiliului National pentru Combaterea Discriminării, în temeiul art. 195 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000 ]), în forma în vigoare anterior modificărilor şi completărilor aduse prin Legea nr. 324/2006, prin care se soluţionează petiţiile înregistrate anterior respectivei intervenţii legislative, întrucât aceste acte nu sunt acte de jurisdicţie, ci acte administrative supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ (I.C.C.)., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 3528 din 25 septembrie 2007, în Jurisprudenţă 2007 II, p. 140).

14. Funcţie publică. Act administrativ prin care se dispune sau se constată încetarea raportului de serviciu. Procedură prealabilă

► a) Potrivit art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, republicată * 2), în privinţa cererii de anulare a actului prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu al funcţionarului public nu era necesară îndeplinirea procedurii prealabile, obligatorie de urmat potrivit art. 7 Legea Contenciosului Administrativ. Prin Legea nr. 251/2006 a fost modificat art. 89 alin. (1) din Legea nr. 188/1999, în sensul că funcţionarul public poate cere instanţei de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s-a constatat sau s-a dispus încetarea raportului de serviciu, în condiţiile şi termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004 (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 322 1 din 3 octombrie 2006, în Jurisprudenţă 2006 II, p. 248-251).

► b) Modificările pe care Legea nr. 251/2006 le-a adus Legii nr. 188/1999 statuează obligativitatea respectării condiţiilor şi termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 numai pentru situaţia atacării actului de încetare a raporturilor de serviciu, nu şi în situaţia contestării sancţiunilor disciplinare (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 52 din 10 ianuarie 2007, nepu-blicată).

15. Hotărâre a Guvernului. Anexe nepublicate. Momentul de la care curge termenul pentru îndeplinirea procedurii prealabile şi pentru introducerea acţiunii în contencios administrativ. în privinţa bunurilor cuprinse în anexele nepublicate ale hotărârilor adoptate de Guvern pentru atestarea domeniului public de interes judeţean sau local, momentul de la care curge termenul de parcurgere a procedurii prealabile si de formulare a acţiunii în / /

contencios administrativ este data comunicării acestora, un alt punct de vedere fiind de natură a aduce atingere principiilor accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consfinţite prin art. 21 din Constituţia României şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1414 din 4 martie 2005, în Jurisprudenţă 2005, p. 100-102).

16. Certificat de atestare a dreptului de proprietate. Este obligatorie efectuarea procedurii prealabile în cazul certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis în temeiul H.G. nr. 834/1991 1} (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 4055 din 21 noiembrie 2006, în Jurisprudenţă 2006 II, p. 109-111).

17. Preschimbarea certificatului de revoluţionar în temeiul Legii nr. 341/2004. Obligativitatea procedurii prealabile. în cazul acţiunilor având ca obiect preschimbarea certificatului de revoluţionar, în considerarea dispoziţiilor art. 9 alin. (5) din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române
din decembrie 1989 nr. 341/2004 ”, este obligatorie procedura administrativă prealabilă reprezentată de
contestaţia adresată Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din decembrie 1989, contestaţie care se soluţionează potrivit normelor metodologice stabi I ite în acest sens (Soluţie de principiu adoptată în plenul judecătorilor Secţiei de contencios administrativ şi fiscal;
l.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 4523 din 12 decembrie 2006, în Jurisprudenţă 2006 II, p. 164-168).

18. Notificare referitoare la oportunitatea promovării unui proiect de administrativ cu caracter normativ.
Notificarea prin care se solicită interpretarea oficială asupra considerentelor de oportunitate care stau la baza emiterii de către o autoritate de reglementare a unor instrucţiuni aflate în fază de proiect nu are natura juridică a unei reclamaţii administrative. Prin admiterea tezei contrare, s-ar ajunge la situaţia formulării de reclamaţii administrative cu privire la proiecte de acte normative sau individuale înainte de intrarea în vigoare a acestora, or, caracterul executoriu al actului administrativ este de esenţa naturii lui juridice şi, în plus, acesta nu poate vătăma drepturi sau interese legitime cât timp nu este în vigoare (l.C.C.j., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 4808 din 10 octombrie 2005, în jurisprudenţă 2005, p. 58-61).

19. Contract administrativ. Procedură prealabilă. Procedura concilierii directe. Faţă de prevederile art. 7 alin. (1) şi (6) Legea Contenciosului Administrativ, în cazul contractelor administrative, exercitarea procedurii prealabile, anterior sesizării instanţei de judecată, este obligatorie, fiind imperios necesară parcurgerea procedurii concilierii directe prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., aplicabilă în litigiile comerciale. Neîndeplinirea procedurii concilierii prealabile atrage respingerea acţiunii ca inadmisibilă (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 694 din 7 februarie 2007, nepublicată)

20. Contract administrativ. Plângere prealabilă. Potrivit art. 7 alin. (6) Legea Contenciosului Administrativ, procedura prealabilă ce trebuie îndeplinită în cazul acţiunilor care au ca obiect contracte administrative îmbracă forma concilierii în cazul litigiilor comerciale, fiind aplicabile în mod corespunzător prevederile art. 720' C. proc. civ. Din interpretarea logică şi realistă a prevederilor art. 720' C. proc. civ., în acord cu scopul urmărit de legiuitor, procedura prealabilă se consideră a fi îndeplinită în sensul art. 7 alin. (6)

Legea Contenciosului Administrativ în situaţia în care se face dovada că, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, a existat o corespondenţă între părţi, prin care reclamantul a încercat o soluţionare pe cale amiabilă a litigiului, comunicând părţii adverse pretenţiile sale băneşti şi temeiul legal al acestora, iar partea adversă şi-a exprimat poziţia şi punctul de vedere faţă de pretenţiile reclamantului (I.C.C.J., s. cont. adm. şi fisc., dec. nr. 1789 din 27 martie 2007, în Jurisprudenţă 20071, p. 100-102).

21. Informaţii de interes public. Legea nr. 544/2001. Din coroborarea dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi

(2), art. 22 alin. (1) şi art. 7 din Legea nr. 544/2001 1), rezultă că procedura administrativă prealabilă este facultativă pentru materia informaţiilor de interes public, întrucât Legea nr. 544/2001 are caracter special, derogatoriu în raport cu Legea contenciosului administrativ, aplicându-se principiul special ia general ibus derogant (C.A. Bucureşti, s. a VIII-a cont. adm. şi fisc., dec. nr. 203 din 9 februarie 2006, în B.J. nr. 1, trimestrul 1/2006, p. 200-204).
Răspunde
 
# Nela Man 20-Septembrie-2015
Decizii ale Curţii Constituţionale

1. întrucât s-a constatat constituţionalitatea prevederilor art. 1 alin. (3) Legea Contenciosului Administrativ, şi prevederile art. 7 alin. (5) din aceeaşi lege, care conţin dispoziţii de ordin procedural aflate într-o strânsă corelare cu art. 1 alin. (3), sunt constituţionale şi nu încalcă prevederile art. 21 alin. (1) din Constituţie referitoare la accesul liber la justiţie 2) (dec. nr. 507 din 17 noiembrie 2004, în M. Of. nr. 1154 din 7 decembrie 2004). & La Decizia Curţii Constituţionale nr. 507/2004, a fost exprimată o opinie separată în care s-a argumentat teza neconstituţionalităţii prevederilor art. 1 alin. (3), art. 7 alin. (5), art. 11 alin. (3), art. 13 alin. (2) şi art. 28 alin. (2) Legea Contenciosului Administrativ în raport cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi art. 52 alin. (1) din Legea fundamentală.

2. ► a) Sunt constituţionalitate prevederile art. 7 alin. (1) Legea Contenciosului Administrativ, întrucât acest text „conservă, în principiu, reglementarea cuprinsă anterior în art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990", care a mai făcut obiect al controlului de constituţionalitate şi, neexistând elemente noi de natură a determina schimbarea jurispru-denţei Curţii, soluţiile pronunţate anterior şi considerentele care au stat la baza acestora îşi păstrează valabilitatea. In acest sens, Curtea Constituţională a reiterat argumentele cuprinse în Decizia nr. 188 din 27 aprilie 2004 (M. Of. nr. 498 din 2 iunie 2004) şi Decizia nr. 220 din 6 mai 2004 (M. Of. nr. 539 din 16 iunie 2004), în sensul că „textul
constituţional care se referă la caracterul facultativ al jurisdicţiilor speciale administrative nu este apl icabi I prevederi lor criticate care instituie obligaţia persoanei vătămate de a se adresa cu reclamaţie organului administrativ emitent mai înainte de sesizarea instanţei de judecată cu anularea actului considerat ilegal. Dispoziţia
constituţională invocată a desfiinţat condiţia prealabilă numai pentru procedura administrativă jurisdicţio-nală. Nicio dispoziţie constituţională nu interzice ca prin lege să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdic-ţional, cum este, de exemplu, procedura recursului administrativ graţios sau a celui ierarhic" (dec. nr. 39 din 27 ianuarie 2005, în M. Of. nr. 165 din 24 februarie 2005). în acelaşi sens, Curtea Constituţională s-a pronunţat ulterior şi prin dec. nr. 252 din 10 mai 2005, în M. Of nr. 534 din 23 iunie 2005, dec. nr. 670 din 15 decembrie 2005, în M. Of. nr. 77 din 27 ianuarie 2006, dec. nr. 700 din 20 decembrie 2005, în M. Of. nr. 89 din 31 ianuarie 2006, dec. nr. 53 din 26 ianuarie 2006, în M. Of. nr. 173 din 23 februarie 2006, dec. nr. 199 din 2 martie 2006, în M. Of. nr. 269 din 24 martie 2006, dec. nr. 215 din 7 martie 2006, în M. Of. nr. 293 din 31 martie 2006, dec. nr. 335 din 18 aprilie 2006, în M. Of. nr. 454 din 25 mai 2006, dec. nr. 528 din 27 iunie 2006, în M. Of nr. 669 din 3 august 2006, dec. nr. 382 din 17 aprilie 2007, în M. Of. nr. 340 din 18 mai 2007, dec. nr. 903 din 16 octombrie 2007, în M. Of. nr. 763 din 12 noiembrie 2007, dec. nr. 1188 din 13 decembrie 2007, în M. Of nr. 62 din 28 ianuarie 2008, dec. nr. 10 din 15 ianuarie 2008, în M. Of nr. 92 din 6 februarie 2008, dec. nr. 1186 din 13 decembrie 2007, în M. Of nr. 62 din 28 ianuarie 2008.

► b) Plângerea prealabilă formulată de persoana ce se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ nu conferă caracter neconstituţional textului de lege criticat, întrucât procedura administrativă prealabilă învestirii instanţei de judecată nu împiedică şi nu restrânge accesul celui în cauză la justiţie. Dimpotrivă, această prevedere de lege instituie, în plus, un mijloc de remediere a eventualei nelegalităţi a actului administrativ atacat, prin reexaminarea lui de către organul emitent sau de organul ierarhic superior (dec. nr. 184 din 6 martie 2007, în M. Of. nr. 237 din 5 aprilie 2007).

► c) Analizând constituţionalitatea dispoziţiilor art. 7 alin. (1) Legea Contenciosului Administrativ, Curtea Constituţională a avut în vedere şi Decizia Plenului Curţii Constitutionale nr. 1 din 8 februarie 1994 privind liberul acces la justiţie al persoanelor în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime (M. Of. nr. 69 din 16 martie 1994), în care Curtea Constituţională a statuat de principiu că „este de competenţa exclusivă a legiuitorului de a institui asemenea proceduri destinate, în general, să asigure soluţionarea mai rapidă a unor categorii de litigii, descongestionarea instanţelor judecătoreşti de cauzele ce pot fi rezolvate pe această cale, evitarea cheltuielilor de judecată", iar „legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, ca şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege". Curtea a mai arătat, spre exemplu, în Decizia nr. 670 din 15 decembrie 2005 (M. Of. nr. 77 din 27 ianuarie 2006) că „instituirea unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicţional nu este contrară principiului liberului acces la justiţie, cât timp decizia organului administrativ poate fi atacată în faţa unei instanţe judecătoreşti" (dec. nr. 1074 din 20 noiembrie 2007, in M. Of. nr. 853 din 12 decembrie 2007).

3. Sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 7 alin. (7) Legea Contenciosului Administrativ, în măsura în care termenul de 6 luni de la data emiterii actului se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului. Dispoziţiile art. 7 alin. (7) Legea Contenciosului Administrativ nu fac distincţie între calitatea persoanei vătămate printr-un act administrativ unilateral cu caracter individual, şi anume dacă aceasta este însuşi destinatarul actului sau are calitatea de terţ faţă de acesta. Fără a opera o diferenţiere în acest sens, textul de lege prevede acelaşi termen de 6 luni de la emiterea actului în care poate fi atacat actul administrativ. Or, actul administrativ unilateral cu caracter individual nu este opozabil terţilor, nefiind supusniciunei forme de publicitate, astfel încât aceştia nu au posibilitatea reală de a cunoaşte existenţa de la data emiterii lui. Acest act este adus la cunoştinţă doar destinatarului său prin comunicare. Aşa fiind, terţii -persoane vătămate într-un drept al lor sau într-un interes legitim - se găsesc în imposibilitatea obiectivă de a cunoaşte existenta unui act administrativ adresat altui subiect de drept. întrucât dispoziţiile art. 7 alin. (7) Legea Contenciosului Administrativ condiţionează îndeplinirea procedurii prealabile obligatorii de formularea plângerii prealabile de către persoana vătămată, alta decât destinatarul actului administrativ atacat, într-un termen de cel mult 6 luni de la data emiterii actului, este evident că accesul la instanţă al acestor categorii de persoane este practic blocat. Instanţa de judecată va respinge cererea ca tardiv introdusă, în condiţiile în care reclamantul a luat cunoştinţă de existenţa actului ulterior prescrierii termenului de 6 luni de la data emiterii acestuia. Or, potrivit art. 21 din Constituţie, „Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime". Este adevărat că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul are competenţa de a stabili procedura de judecată, iar în considerarea unor situaţii deosebite, pot fi adoptate reguli speciale, însă norma constituţională menţionată nu justifică reglementarea unor prevederi legale care să aibă ca efect încăLegea Contenciosului Administrativrea unui drept. De altfel, în acest sens s-a pronunţat constant Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de exemplu în cauza Prince Hans-Adam II de Lichtenstein c. Germaniei, 2001, precum şi Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 189 din 2 martie 2006 (M. Of. nr. 307 din 5 aprilie 2006) (dec. nr. 797din 27 septembrie 2007, în M. Of. nr. 707 din 19 octombrie 2007).
Răspunde
 
# A.I. 04-Noiembrie-2013
1. Reguli generale. Această materie, de asemenea, a cunoscut mai multe formulări de la schiţa de proiect din 1998 până la textul final al legii.

O bună perioadă de timp, în ceea ce ne priveşte, am pledat pentru caracterul facultativ al plângerii (procedurii) prealabile, sens în care s-a redactat, la Catedra de Drept public a Facultăţii de Drept Bucureşti, şi proiectul Legii contenciosului administrativ înaintat Parlamentului de către Guvernul Radu Vasile.

Contactul cu realităţile juridice din ţările Uniunii Europene, îndeosebi din Germania, precum şi textele din Constituţia U.E., îndeosebi includerea dreptului la o bună administrare, ne-a determinat să ne schimbăm poziţia. Dreptul la o bună administrare înseamnă şi obligaţia administraţiei de a reflecta asupra sesizării cetăţeanului. Preferabil este ca administraţia, într-o procedură necon-tencioasă, să rezolve starea conflictuală rezultată în urma intrării în vigoare a actelor sale. De altfel, obligativitatea procedurii prealabile rezultă şi din spiritul art. 102 alin. 2 din Constituţia României, text la care ne-am referit într-un comentariu anterior.

Legea, cum s-a arătat, rezolvă situaţia procedurii prealabile când există o jurisdicţie administrativă specială, iar partea nu optează pentru această cale jurisdicţională.

Ca element de noutate se reglementează şi posibilitatea de a exercita acţiunea prealabilă şi de către o terţă persoană, fiind un efect al recunoaşterii terţei persoane a calităţii de subiect de sezină a instanţei de contencios administrativ, cum s-a arătat.

Legea arată expres situaţiile în care este necesară plângerea prealabilă (alin. 5), precum şi semnificaţia pe care o dobândeşte plângerea prealabilă în cazul contractelor administrative, fiind vorba de procedura concilierii din comercial 43.

Din logica internă a textului la care ne referim şi din coroborarea acestuia cu art. 2, art. 8 şi art. 11 rezultă că procedura prealabilă este posibilă numai în cazul actului administrativ unilateral tipic, adică numai atunci când este vorba de manifestare expresă de voinţă, nu şi de refuz nejustificat ori de tăcere.

De asemenea, procedura prealabilă nu este necesară în cazul „contenciosului obiectiv", adică al acţiunilor introduse de autorităţile publice nominalizate - prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. La fel, nu este necesară procedura prealabilă în cazul acţiunilor introduse de orice persoană vătămată prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe, prevederile din alin. 5 al art. 7 urmând, fireşte, să fie coroborate cu prevederile art. 9, care dezvoltă soluţia de principiu din art. 1 alin. 7 al Legii, respectiv din art. 126 alin. 6 teza II din Constituţie.

După cum rezultă din partea finală a alin. 5 al art. 7 la care ne referim, unde se face trimitere la art. 4 alin. 2, din lege, procedura prealabilă nu este necesară nici în cazul acţiunilor care au ca obiect excepţia de nelegalitate.

2. Regimul termenelor. Respectându-se tradiţia, legea menţine prin alin. 1 termenul de 30 de zile pentru sesizarea autorităţii administrative emitente sau, după caz, a autorităţii ierarhic superioare, evident acolo unde există o atare ierarhie şi, fireşte, dacă reclamantul preferă să sesizeze acest organ. Acest termen începe să curgă de la data comunicării actului, fiind vorba de regulă. Tot de regimul juridic al regulii ţine şi introducerea plângerii prealabile, pentru motive temeinice, peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului, termen calificat expres ca fiind de prescripţie.

Din coroborarea alin. 1 cu alin. 7, rezultă că termenul de 30 de zile este un termen de recomandare, nu însă fără consecinţe juridice, depăşirea termenului, fără să fie motivată temeinic, poate conduce la o soluţie a autorităţii administrative de respingere a plângerii prealabile pentru tardivitate. De vreme ce plângerea prealabilă se adresează autorităţii publice emitente sau, după caz, organului său ierarhic, mai ales în cazul autorităţilor administraţiei de stat, este de la sine înţeles că autoritatea sesizată va aprecia dacă motivele invocate pentru introducerea peste termenul de 30 de zile sunt sau nu temeinice. Nimic nu opreşte însă ca persoana vătămată în acţiunea pe care o va introduce în faţa instanţei de contencios administrativ să justifice comportamentul abuziv şi, implicit, existenţa unui refuz nejustificat tocmai pe ideea respingerii plângerii prealabile pentru tardivitate.

De la regula motivării depăşirii termenului de 30 de zile până la împlinirea termenului de 6 luni este reglementată o excepţie, prin alin. 3, pentru terţa persoană.

Legiuitorul a înţeles ca în acest caz să precizeze, cum este şi firesc, că termenul începe să curgă din momentul în care terţa persoană a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa actului, dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. Se impun două precizări. Prima, legea nu cere ca terţa persoană să fi

intrat în posesia actului, legea cere ca terţa persană să fi luat la cunoştinţă despre existenţa acestui act. Spre pildă, despre existenţa unei autorizaţii de construcţii se poate lua la cunoştinţă din afişul public al organizării de şantier. A doua, dacă terţa persoană a luat la cunoştinţă peste termenul de 6 luni de la data emiterii actului, dreptul la plângere prealabilă s-a prescris, iar plângerea va fi respinsă ca atare. Fireşte, fiind vorba de un termen de prescripţie şi acesta este supus, ca orice termen de prescripţie, suspendării, întreruperii, operând şi repunerea în termen, aspecte pe care le poate sesiza autorităţii publice în cauză şi, apoi, instanţei de judecată.

Securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice, a efectelor actelor administrative impun ca asemenea acţiuni să poată fi introduse într-un interval de timp, iar termenul de 6 luni este un termen rezonabil, necesitatea introducerii unui termen fiindu-ne sugerată de către unele instanţe, cum se poate constata din prima parte a lucrării.

Cât priveşte termenul în care autoritatea publică emitentă este obligată să se pronunţe, alin. 4 al art.7, în redactarea finală, dată de Comisia juridică a Senatului, face trimitere la „sediul definiţiilor, la art. 2 alin. 1 lit. g), unde se prevede un termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, în cazul nostru a plângerii, dacă prin lege nu se prevede alt termen. Formularea „dacă prin lege nu se prevede alt termen vizează, înainte de toate, „dreptul comun al petiţio-nării, adică legea la care face trimitere art. 51 alin. 4 din Constituţie: „Autorităţile publice au obligaţia să răspundă la petiţii în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii“. în prezent, acest „drept comun este dat de Ordonanţa nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor 46, care reglementează pentru anumite categorii de organe termene mai mari de 30 de zile.

în al doilea rând, sintagma la care ne referim are în vedere termene speciale prevăzute prin legi speciale pentru materii speciale, cum ar fi securitatea şi apărarea naţională.
Răspunde