Jurisprudenţă şi speţe de drept civil (II)

Hotărâri judecătoreşti culese din jurisprudenţa secţiilor civile ale instanţelor din România şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Speţe de drept civil rezumate sau integrale.

Găsiţi rapid o speţă de civil

Introduceţi termenii căutaţi şi apăsaţi "Căutare".

Vedeţi mai jos toată practica juridică civilă disponibilă.

Această secţiune este împărţită în volume (căutarea se face în toate):

Articol
Încredinţare minor. Apreciere
Acţiune în revendicare imobiliară întemeiată pe dispoziţiile Codului civil formulată după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001. Neîndeplinirea procedurii reglementate de Legea nr. 10/2001. Inadmisibilitate. Noţiunea de „bun” în sensul art. 1 din Protoc
Obligarea Ministerului Finanţelor Publice la restituirea preţului de piaţă al apartamentului cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995, ca urmare a constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare. Competenţa instanţei de drept comun în sol
Dreptul copilului de a beneficia de protecţie specială după dobândirea capacităţii depline de exerciţiu. Dovada continuării studiilor într-o formă de învăţământ de zi
Contract de muncă. Suspendarea contractului de muncă încheiat cu o asociaţie constituită în temeiul O.G. nr. 26/2000. Organul competent să dispună măsura suspendării
Cerere de obligare a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata preţului de piaţă al apartamentului cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995, ca urmare a constatării nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare pentru fraudă la leg
Legea nr. 10/2011. Despăgubiri pentru imobile preluate abuziv. Stabilirea cuantumului.
Cadru didactic. Sume aferente achiziţionării de cărţi şi programe educaţionale pe suport electronic. Lipsa obligaţiei primarului şi a consiliului local de alocare a sumelor necesare
Lipsa minutei. Decizie pronunţată în apel. Casare cu trimitere
Indemnizaţie de trei salarii de bază, raportat la salariul de bază avut în luna anterioară pensionării. Cadru didactic. îndreptăţire
Drept procesual civil. Competenţa. Acţiune întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001
Proces echitabil. Drept la apărare. Respectarea principiilor contradictorialităţii, nemijlocirii şi oralităţii. Consecinţe.
Exercitarea autorităţii părinteşti de un singur părinte. Excepţie de la regula autorităţii părinteşti comune. Motive
Să dispună publicarea în presa scrisă, pe cheltuiala pârâtei, a dispozitivului hotărârii pe care o va pronunţa, în cel mult 10 zile de la data rămânerii definitive şi irevocabile a acesteia, şi anume: o dată pe zi, în zilele de luni, miercuri şi vineri al
Model industrial. Acţiune în anularea înregistrării modelului. Termen de formulare. Persoană interesată

Uzucapiune. Condiţiile uzucapiunii. Teren preluat de C.A.P. de la proprietarii tabulari şi ulterior dat în folosinţă către antecesorul reclamantului
Condiţiile de admisibilitate a cererii de intabulare a dreptului de proprietate dobândit prin moştenire.
Modificarea titlului de proprietate. Instanţa competentă.
Dezbatere succesiune. Ieșire din indiviziune. Cheltuieli judecată
Uzucapiune . Jurisprudență Uzucapiune (Prescripţia achizitivă)
reconstituirea dreptului de proprietate. Jurisprudență
CONTRACT DE VÂNZARE  - CUMPARARE CU UZUFRUCT VIAGER EVACUARE  Art. 1169 Cod Civil Art. 969, art.977, art.978 Cod Civil
RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. LICHIDAREA DREPTURILOR SOCIETĂŢII DEBITOARE AFLATĂ ÎN INSOLVENŢĂ DIN CADRUL SOCIETĂŢII CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ A CĂREI ASOCIATĂ ESTE. CALITATE PROCESUALĂ ACTIVĂ EXCLUSIVĂ A ADMINISTRATORULUI/ LICHIDATORULUI JUDICIAR ÎN PRO
RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTI. NECOMUNICAREA CERERII DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ ŞI A ÎNSCRISURILOR ANEXATE PÂRÂTULUI. ÎNCĂLCAREA DREPTULUI ACESTUIA LA APĂRARE. NULITATEA HOTĂRÂRII. -art.105 alin.2  Cod procedură civilă; -art.1141 alin.2 Cod procedură civilă
pretenții. Jurisprudență Contracte
CIVIL.Acţiune în grăniţuire şi nulitate absolută titlu de proprietate. Situaţia
CIVIL.Punere în posesie. Daune cominatorii
pretenţii. Jurisprudență Răspundere civilă delictuală
ASIGURARE DOVEZI. Jurisprudență Chemare în judecată (acţiuni, cereri)
Nulitate parţială certificat de moştenitor. Jurisprudență
Exercitarea autorităţii părinteşti. Jurisprudență Minori
Acţiunea formulată de reclamantă cu privire la suspendarea executării Deciziei emise de Camera de Conturi Judeţeană – Admisibilitatea cererii de suspendare – dovedirea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
I. Potrivit art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă: „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omi
INSOLVENŢĂ PERSOANĂ FIZICĂ. INTERPRETAREA NOŢIUNII DE COMERCIANT DUPĂ INTRAREA ÎN VIGOARE A NOULUI COD CIVIL
plângere contravenţională. Lipsă caracteristici contract individual de muncă
Sistare indiviziune. Jurisprudență Coproprietate şi indiviziune
Teza susţinută de reclamantă referitoare la existenţa unei erori materiale în ce priveşte înscrierile din titlu, nu este întemeiată şi nu poate fi primită de instanţă, întrucât dacă în fapt petenta foloseşte o suprafaţă mai mare decât cea înscrisă în titl
Cerere de recuzare . Jurisprudență Cereri
Fidejusiune. Ipotecă. Deosebiri
Contestatie la tabelul preliminar de creante. Tardivitate.
Servitute de trecere. Cerere determinată  de modul cum a fost  stabilită anterior calea de acces, prin hotărâre judecătorească irevocabilă.
Aplicarea principiului contradictorialităţii, a principiului nemijlocirii şi al administrării probelor înaintea instanţei de judecată
Servitute de trecere. Loc înfundat creat prin fapta proprietarului
Anulare act administrativ. Decizie de imputare – prejudiciu constând în decontarea sumelor cuprinse în prescripțiile medicale eliberate unor pacienți internați într-o unitate spitalicească militară.
Legalizarea semnăturii traducătorului pe copia unui permis de conducere emis de autorităţile din Italia pe care l-a tradus
Proprietate intelectuală. Brevet de invenţie. Neplata taxei pentru menţinerea în vigoare a brevetului.
Interpretarea clauzei atributive de competenţă, conform articolului 1203 Noul Cod Civil, în condiţiile în care părţile au convenit atât asupra legii aplicabile contractului cât şi asupra jurisdicţiei
Reîncredinţarea minorului spre creştere şi educare. Criterii de apreciere. Interesul superior al minorului
Interpretarea termenului procedural de recurs. Comparaţie cu instituţia repunerii în termenul de prescripţie extinctivă
Drepturile creditorului în procedura insolvenţei

Start 136 138 Final
Pagina 136 din 229