Decizii ICCJ 2005 (Contencios administrativ)

Hotărâri judecătoreşti pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României (ÎCCJ) pe anul 2005 în materia contenciosului administrativ.

Număr hotărâri: 3903

Hotărârile judecătorești sunt publicate integral sau rezumate, având datele cu caracter personal anonimizate, excepție făcând datele dosarelor care sunt publice pe portalul Înaltei Curți de Casație și Justiție din România.

Articol
ICCJ. Decizia nr. 3852/2005. Contencios
ICCJ. Decizia nr. 3671/2005. Contencios
ICCJ. Decizia nr. 4097/2005. Contencios
ICCJ. Decizia nr. 1150/2005. Contencios
ICCJ. Decizia nr. 5111/2005. Contencios
ICCJ. Decizia nr. 5043/2005. Contencios
Societate comercială la care statul este acţionar majoritar. Contracte de închiriere şi de asociere în participaţiune cu privire la active disponibile încheiate cu alţi agenţi economici decât întreprinderi mici şi mijlocii. Impozit pe veniturile obţinute
ICCJ. Decizia nr. 1378/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 271/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 525/2005. Contencios. Acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 544/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 595/2005. Contencios. Anulare decizie emisa de Presedintele Consiliului Concurentei. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 820/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 5366/2005. Contencios. Refuz acordare ajutor financiar. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 5434/2005. Contencios. Anulare acte de control vamal. Recurs

ICCJ. Decizia nr. 5496/2005. Contencios. Contestaţie în anulare. Contestaţie în anulare
ICCJ. Decizia nr. 5535/2005. Contencios. Anulare act de control constatare încheiat de organele vamale. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 5558/2005. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 5601/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 309/2002. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 5612/2005. Contencios. Anulare decizie Direcţia Generală de Evidenţă Informatizată a Persoanei ( rectificare obiect - stabilire a domiciliului în România). Recurs
ICCJ. Decizia nr. 5613/2005. Contencios. Anulare certificat de atestare a dreptului de proprietate. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 456/2005. Contencios
ICCJ. Decizia nr. 2650/2005. Contencios
ICCJ. Decizia nr. 2563/2005. Contencios
ICCJ. Decizia nr. 6023/2005. Contencios
ICCJ. Decizia nr. 6006/2005. Contencios
ICCJ. Decizia nr. 2099/2005. Contencios
ICCJ. Decizia nr. 4398/2005. Contencios
ICCJ. Decizia nr. 3651/2005. Contencios
ICCJ. Decizia nr. 5100/2005. Contencios
ICCJ. Decizia nr. 5103/2005. Contencios
ICCJ. Decizia nr. 417/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 309/2002. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 419/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 810/2005. Contencios. Anulare decizie A.N.V. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 957/2005. Contencios. Refuz răspuns cereri; refuz avizare restituire ajutor ; plată ajutor. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 1418/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 155/2005. Contencios
ICCJ. Decizia nr. 1627/2005. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 68/2005. Contencios. Refuz comunicare date. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 2513/2005. Contencios. Anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 2544/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii 189/2000. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 2887/2005. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 3002/2005. Contencios. Anulare dispoziţie de sancţionare disciplinară I.G.P.F. Bucureşti. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 3133/2005. Contencios. Anulare şi suspendare executare Hotărâre Guvern. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 3416/2005. Contencios. Anulare dispoziţie M.A.I. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 3422/2005. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 3496/2005. Contencios. împotriva deciziei Curţii de Conturi Secţia Jurisdicţională. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 793/2005. Contencios
ICCJ. Decizia nr. 814/2005. Contencios. Anulare decizie A.N.V. Recurs
ICCJ. Decizia nr. 1013/2005. Contencios. Anulare act control financiar. Recurs

Start 58 60 Final
Pagina 58 din 79